Everest, urcușul interior și îndumnezeirea

impresii de lectură

Everest, urcușul interior și îndumnezeirea*

Există în cel mai recent volum de prozopoeme, semnat de Nicolae Silade, o temă dominantă, înțelept asumată de poet și în volumele precedente, aceea a comuniunii perfecte cu Dumnezeu, Cel care este (în) Tot și în toate.

Astfel că, între realitatea imediată, materială, populată de locuri, oameni și întâmplări, și realitatea spirituală, filosofică, religioasă, determinantă în viziunea poetică a lui N. Silade, se poate observa un fir-fior călăuzitor, impalpabil și luminos, care-i poartă pașii dinafară spre înăuntru, acolo unde Îl va întâlni, cu siguranță, pe Dumnezeu; învingându-se pe sine și „intrând” în „singurătatea lui Dumnezeu”, cum într-o ninsoare care purifică totul, „o nesfârșită întindere peste care doar urmele pașilor tăi să se vadă urmele pașilor tăi către tine însuți”. Drumul, ninsoarea, memoria omului și a lumii într-un singur înțeles înalt, absolut.

Poetul, „troienit de înțelepciune”, (re)naște astfel cu fiecare decembrie (4), întrebându-se, parcă tot mai insistent, ce e viața, ce schimbări ar mai putea face (omul) în propria viață întru îndumnezeire sau dacă acest mod de asumare prin și în Dumnezeu este modul ideal care i-ar putea „asigura” înveșnicirea.

Tocmai de aceea, verbul care domină lăuntricul văz al poetului este verbul „a fi”. A fi „drept, senin și măreț”, a fi demn de rolul pe care Creatorul i l-a hărăzit omului pe pământ, a te situa deasupra lucrurilor mărunte, nesemnificative și neesențiale, urcând continuu un everest interior, aceasta pare a fi ideea definitorie, ideea călăuză a unui înalt principiu existențial.

Scris la persoana a II-a singular, volumul se constituie într-o subtilă și credibilă ars poetica, presupunând un neobosit urcuș metafizic, prin cuvinte înspre Cuvânt și întru contopirea finală cu esența divină.

Locuirea Totului, de fapt dorința și speranța omului de a transcende materialitatea ființei sale, ar putea fi răspunsul omului dat lui Dumnezeu, Cel care „locuiește întreaga istorie a lumii”, Cel care dorește ca omul să fie parte a Ființei Lui de lumină; Dumnezeu îl invită astfel pe om (El nu îl obligă niciodată) să se întoarcă, la auzul glasului Său, în paradisul din care omul „s-a alungat”. Dar întoarcerea este posibilă numai prin renunțarea la sine, la egoism, la dorința de „a avea” și nu de „a fi”, prin înduhovnicire, toate pentru a se câștiga în final pe sine. Minunată filozofie de viață! Pe care, din păcate, mulți nu o înțeleg preț de o viață!

M-a bucurat întotdeauna lectura cărților domnului Silade, un poet și un om cu totul special!

Proza sa poetică revine deseori asupra miracolului care face ca începutul fiecărui om să fie sinonim cu începutul întregii lumi.

Traversând realitatea imediată („eu stau aici pe malul Cernei…”), poetul ajunge întotdeauna în „casa de cuvinte” pe care și-o ridică în fiecare clipă și unde pare că se simte cel mai bine.

Repetarea unor cuvinte sau grupuri de cuvinte, accentuând astfel idei și imagini, sporește un sens al curgerii continue, de neoprit, în timp, a tuturor celor văzute spre contopirea cu cele nevăzute, ,„dintotdeauna spre totdeauna”.

Pentru că există un timp al tuturor timpurilor, un timp care cuprinde timpul fiecărui om și timpul tuturor oamenilor.

Într-o introspectivă „Declarație de dragoste pe proprie răspundere”, poetul mărturisește: „dintotdeauna mi-am dorit să scriu pentru totdeauna/ să surprind întotdeauna acel indescifrabil care să nu fie nici prea poezie nici prea proză…”

Repetând că totul în lume ține de miracolul divin (amintirea, neuitarea, frumusețea, iubirea, libertatea, facerea și refacerea lumii etc.) poetul declară, mai precis afirmă că „pentru o întâlnire cu Dumnezeu merită merită să renunți la tine însuți pentru a te câștiga/pe tine însuți oamenii da oamenii se vor mai bogați decât alții mai/ puternici decât alții mai în față mai sus mai presus de oameni n-am/ văzut însă oameni care să vrea să fie mai buni decât alții mai iubitori/ decât alții mai înțelepți n-am văzut oameni care să vrea să fie mai/ oameni decât oamenii și nu/ nu trebuie să urci everestul ca să fii deasupra lumii trebuie să cucerești/ everestul dinlăuntrul tău…”.

Pentru poet, „înomenirea lui Dumnezeu” trebuie să fie urmată, în mod firesc, de „îndumnezeirea omului”. Un exemplu minunat, în sensul atingerii everestului interior, este cel a lui Ioan de la Prislop, sfântul care „s-a nevoit până la moarte” în chilia pe care și-a săpat-o singur într-o stâncă.

Realizând că „moartea se ispășește trăind”, volumul everest se constituie și într-o invitație „să ne trăim viața hai să ne trăim pe noi/ înșine înainte să ne trăiască alții înainte să trăiască alții în locul nostru/ viața noastră singura ce ni s-a dat acest dar dumnezeiesc irepetabil/ acest dar dumnezeiesc neprețuit numai Dumnezeu știe cât face numai/ Dumnezeu știe…”

Am citit cu mare bucurie încă un volum, conceput armonios și inteligent, expresiv și introspectiv, semnat de poetul Nicolae Silade, un volum semănând cu o călătorie, al cărei sens este unul spiritual și moral deopotrivă. Consecvent cu propria filozofie de viață, dar și cu propria scriitură, poetul nu vrea să se abată sau să rătăcească drumul spre Cale, nu vrea, de asemenea, să piardă sensul Adevărului și al Vieții.

Tocmai de aceea, meditația sa poetică este însuflețită de luciditate, de gravitatea tonului (deloc ostentativ și zgomotos), de un remarcabil simț al rânduielii bune a lucrurilor, printr-un canon al unei solemnități prin care parcă o ușă i se deschide oricând poetului către Dumnezeu. Încât relația cu Cel care este nu este doar una necesară (condiției umane în căutarea propriei identități), ci și una vitală, esențială.

Cum Dumnezeu nu iubește podoabele exterioare, nici poetul Silade nu iubește luxul estetic exagerat, el concentrându-se cu precădere asupra a ceea ce urmează să spună. Precum pruncul înveșmântat doar în propria-i ingenuitate, poetul se înveșmântă în cuvintele pe care le are de adăugat, jertfelnic, Cuvântului. Cuvânt a cărui dimensiune se confundă, osmotic, cu totul.

Așa încât, latura interioară, personală, confesivă a scrisului său pare întotdeauna ascunsă sub faldul semantic al sfințeniei lui Dumnezeu. Abordarea unei ordini superioare a lumii, ordinea divină, presupune, evident, un demers liric aflat sub semnul unei aparente austerități expresive, poetul rostindu-se parcă voit „prozaic” într-o aventură poetică deloc exacerbată, definitoriu lucid controlată.

Luciditatea, bunul simț și bunul gust, dar mai ales un spirit critic bine temperat, îl ajută, cu siguranță, pe domnul Nicolae Silade să fie nu doar un inteligent și inspirat creator de poeme în proză, într-o manieră personală și recognoscibilă, ci și un înzestrat „făcător” al unei extreme de interesante reviste literare.

În Actualitatea literară pot fi (re)găsite nume importante ale unor scriitori actuali, de asemenea, nume ale unor critici literari respectabili.

* Nicolae Silade: EVEREST, Editura Brumar, Timișoara, 2020

Miruna MUREȘANU 

Austria

Ion Bălu: Poezia lui Nicolae Silade

Ion Bălu: Poezia lui Nicolae Silade

Prin noul său volum de versuri, Calea Victoriei, apărut la Cartea Românească Educațional, Nicolae Silade reia pe alte coordonate tehnica utilizată în volumul anterior, miniepistole (Editura Grinta, Cluj-Napoca, ediția a doua în 2019, la aceeași editură).

1. Continuitate  

Nu cu multe săptămâni în urmă, într-unul dintre „editorialele” semnate cu regularitate în pagina a doua din revista „Actualitatea literară”, Nicolae Silade afirma, voalat, că poezia sa va continua lirica lui Nichita Stănescu. O apropiere de poetul prahovean poate fi făcută. Dar abia cu volumul 11 elegii. O similitudine în formă, nu în substanță.  

Nicolae Silade a plecat de mai departe. A schimbat frecvent sintaxa și topica enunțului metric. Rolul procedeelor gramaticale în poezie a fost reliefat inițial de Roman Jakobson și de Boris Tomașevski prin determinări similare ce provoacă un ecou prelungit în memoria receptorului. Poetul reia de două sau de mai multe ori același enunț ori grup de cuvinte cu topica modificată, pentru a exprima o idee, un sentiment sau o trăire interioară.  

2. Structura  

Exceptând primele patru poeme de la începutul volumului și două de la sfârșit, celelalte sunt grupate în secvențe lirice de dimensiuni diferite.  

Întâile treisprezece poeme formează substanța ciclului intitulat Pixeli. Folosit întâia oară de S. T. Coleridge în anul 1796, în poemul cu titlul Songs of the Pixies, specia are o vechime de secole. Pixelii sunt făpturi acvatice de dimensiuni minuscule. Dicționarele străine definesc pixelul ca pe o noțiune minimă, folosită de sistemul informatic. Spune poetul: „după ce ai văzut acel powerpoint de la nasa și te simți ca un pixel într-o nesfârșită/ hologramă și întreg sistemul solar e un pixel față/ de alte sisteme solare galaxii roiuri de galaxii/ superroiuri...” (pixel 1).  

Vocea poetului folosește repetiția, amplificată frecvent de un element sintactic adiacent. În Pixelul nr. 6, poetul utilizează repetiția sinonimică pentru a exprima intensitatea unei semnatice: „ai putea să-mi explici cum se naște splendoarea” - întreabă poetul pe un interlocutor nenumit. Întrebarea este dublată de un efect semantic. ai putea să-mi spui „cum se formează norul ce urcă printre blocurile în ruină pe crestele munților din jur cum se fac auzite/ la cinci dimineața mulțimile de păsări din/ mulțimea de păduri ai putea să-mi explici...”. Repetiția se îmbină firesc cu poliptotonul, reluarea aceluiași cuvânt la diverse forme flexionare: „ai putea/ să-mi explici cum se ruinează lucrările omului și cum se renovează / spre a se ruina din nou...”. 

 În mai multe poeme, Nicolae Silade vorbește despre sine și năzuințele sale, dezvăluindu-și trăirile interioare față de univers și realitatea contemporană. În Pixelul nr. 2 , de pildă, descoperă frumusețea trecutului: «în vremea aceea aveam vârsta lui Isus și studiam ca Isus universul întreg toate legile lui toate religiile lumii până la mine până la „eu sunt religia mea”», din propria-i cameră, făcea drumul îndărăt „spre facerea lumii până la eva până la adam până la/ pământul acela pustiu și gol și până la întunericul acela în care/ duhul lui dumnezeu se mișca pe deasupra apelor…”.  

În pixelul nr. 3, vocea poetului evocă imaginea unei femei cunoscute cândva: „am văzut-o venind ca într-un vis treide avea o rochie luuuungă și albă cum au miresele când merg la altar…”. Venea „și încă mai vine și-acum când mă trezesc îmi fac o cafea aprind o țigară și prin norii de fum o văd tot pe ea”. Femeia din vis „vine întotdeauna și nu vine oricum vine dintr-o dragoste mare și dintr-un miracol postum o văd și mă bucur că o pot vedea așa cum vezi un răsărit de soare un izvor în munți nemărginita mare”.  

În  poemul La o masă lungă și bogată, ce părea „fără sfârșit”, vocea poetului imaginează un festin pantagruelic, unde bucatele nu se terminau niciodată: „și era atâta depărtare între noi și atâta apropiere încât când te priveam mă preavedeam pe mine. poate că și tu privindu-mă te preavedeai” în celălalt capăt al mesei. Poetul a privit-o îndelung, până când  văzut-o „în lumină lumină gând în gând și cuvânt în cuvânt. oglindire a celui ce sînt.”  

3. Calea Victoriei 

De ziua Franței, Nicolae Silade surprinde Bucureștiul, „micul Paris”, într-o nouă lumină. O zi călduroasă. Bucuros să revadă clădirile vechi ale orașului, se așează la o masă a Hotelului Restaurant „Belvedere” și comandă o sticlă de fanta. Trei secvențe surprind tonalitatea orașului. La o masă alăturată, doi arabi vorbesc despre o sumă de nouă milioane de euro; la parter, doi țigani se ceartă pentru un bilet de avion. Din cinci în cinci minute, zgomotul orașului este acoperit de sunetul unei salvări. 

Întâia parte a poemului se încheie cu vocea ghidului: „veniți pe calea victoriei doamnelor și domnilor să mergem la academie la parlament la președinție să mergem la monarhie…”. În a doua parte a poemului, vocea poetului rostește: „păcatul nostru doamne iartă-ne e că nu vrem să știm că există un timp al sosirii un timp al plecării nouă ne place să zăbovim să zăbovim între timpul sosirii și timpul plecării”. Dar din timpul zăbovirii - avertizează vocea poetului - să faci „timpul izbăvirii de timp asta e o artă doamnelor și domnilor”. În a treia parte a poemului, vocea poetului introduce o meditație asupra făpturii și a existenței ei trecătoare.  

Al cincilea poem din același ciclu constituie o sinteză a zece ani din viața poetului: „da trebuie să speri sau să crezi sau amândouă altfel e greu pe pământ cum spune Bacovia și viața ta nu e viață e moartea ce se ispășește trăind cum a spus Ungaretti”. […] „am pornit așadar pe un drum singurul drum care duce din noi înșine spre noi înșine”.  

Era primăvară „când am pornit și am ajuns primăvara după zece ani zece zile zece ore zece minute la fel ca ulise…”. Dar nu timpul este important - rostește vocea poetului – „ci să ajungi la timp sau înaintea timpului cu patru anotimpuri într-o singură zi zi de toamnă ploioasă la Szeged și iarnă de vis în Slovenia vară în piața San Marco și ploaie de primăvară în Padova”. Am văzut „cum ne culcă luna la pământ cum ne ridică soarele din ape și Dumnezeu din cuvânt”. Luate din context, versurile par enigmatice. Dar prin ele, vocea poetului sintetizează un deceniu de călătorie în țările Europei.  

4. Siebenbürgen 

În gara Brașov, oaspeții sunt cazați într-un hotel de cinci stele. A doua zi de dimineață, se urcă în „Transilvania train”, în sunetul muzicii. Prima oprire la Sighișoara, „Haferland țara ovăzului (o țară a văzului nu există încă)”. Ce bogat era acest ținut și ce dezbogățită masa de prânz. După un tur al orașului și o cină de taină, vizitatorii sunt cazați la un hotel de șapte stele. A doua zi de dimineață, vizitatorii pornesc spre Mediaș, unde sunt așteptați de meșteri populari. Ei conduc vizitatorii, unde sunt așteptați de meșteri ce îi duc în ateliere. Către seară, oaspeții pornesc spre Alba Carolina. Aflate în fața gării, unitățile de artilerie trag salve de tun în onoarea oaspeților. Vizitatorilor le trebuie o zi întreagă pentru a face turul orașului în sunet de viori și violine. Urmează Sebeșul medieval, unde biserica evanghelică își deschide porțile și orga din veacul anterior. Urmează Sibiul cu fortificațiile sale celebre, apoi Făgărașul cu mirajul și miracolul lui, după care vizitatorii se urcă din nou în „Transilvania train” și „pornesc pe drumul de întoarcere”, memorând „toate văzutele și nevăzutele”.  

5. Contraste  

Cincisprezece volume sunt grupate în ciclul J’adore sau zece pentru Costinești. O doamnă se pregătește să plece la munte, pentru că nu mai poate suporta „atâtea răsărituri și apusuri de soare”. Și se justifică că nu mai poate suporta valurile nesfârșite, „atâtea răsărituri & apusuri de soare de lună și toate din mare”. Și își motivează opțiunea: „ador înălțimile drumețiile montane potecile cu urme de urși și aromă de zmeură și tânguiri de mierlă ador vârful omul și cerbul carpatin retezatul și masivul ceahlău”. În poemul al șaselea, la întrebarea poetului: „de ce v-ați construit casa la mare dacă adorați muntele?”, doamna răspunde: „am și la munte o vilă […] dar îmi place să locuiesc în mine însumi”.  

Dimineața, pe malul mării, când barurile s-au închis, un concert de greieri și o liniște atotcuprinzătoare se instaurează încet, încet, doar valurile sunt mereu neliniștite în așteptarea răsăritului (VIII). În poemul X, din același ciclu, acostează o domnișoară care vine pe plajă „cu țâțele goale și părul în vânt are un trup de culoarea  pământului are ochii de culoarea mării și doar bikini o despart de goliciunea edenică”. La întrebarea poetului: „pot să vă dau un like domnișoară?”, tânăra vine și îi cere un foc, îi mulțumește și tace „și mă-mbrățișează cu tăcerea ei”.  

6. Aleea litoral  

În șapte poeme, grupate sub titlul aleea litoral, poetul așterne o privire critică peste făpturile umane: „plaja s-a umplut de babe de babi de fete tinere devenind babe (cum spune geo dumitrescu) cu trupurile atârnând de un suflet rătăcit într-o lume fără suflet cu varice cu vergeturi cu țâțe lăsate la vatră”; „le-am admirat îndelung goliciunea trupului sufletul gol și deșertăciunea spiritului”. 

În Poemul IV, vocea poetului înregistrează desfășurarea unei zile obișnuite la mare. Pe terasă, așteaptă ospătărița cu berea. Zgomotul general este acoperit de plânsul unui copil. El amintește că cineva a venit pe lume, că cineva pleacă și cineva rămâne. Lumea totuși - constată vocea poetului - e la fel de frumoasă. În Poemul VI, poetul surprinde o zi friguroasă și „urâtă urâtă urâtă în care nu ai ce face nu ai ce vedea (dacă mai e ceva de văzut/ după ce ai văzut totul și ai înțeles totul) stai pe balcon și privești marea învolburată…”. 

Unii nu pot să trăiască fără „imaginea statului devenită pentru ei zeitate fără acel post tv/ unde apar tot felul de guguștiuci politici...”. 

În secvența următoare, poetul rememorează un sejur petrecut pe Valea Prahovei. Aflat la Bușteni, privirile poetului se opresc pe un panou mare, pe care scrie „for sale/ două dacii ruginite năpădite de iarbă și o casă brâncovenească veche în care demult nu mai locuiește nimeni”. Casa are tencuiala căzută, țigle lipsă, camerele în care „se jucau altădată copiii boierilor copiii micilor industriași copiii comuniștilor”.

--------------------------

* În ziua de 7 mai 1946, ora 12, Radio Londra a anunțat revenirea Ardealului de Nord României. La aflarea veștii, studenții au organizat o entuziastă festivitate, în 10 mai, care s-a transformat într-o grandioasă mișcare anticomunistă. După demonstrația din 10 mai - va mărturisi ulterior Tudor Bugnariu, profesor de marxism - s-a decis la județeana de partid să li se dea o lecție studenților. În seara zilei de 28 mai, o coloană de camioane cu aproximativ o mie de muncitori, bărbați și femei, s-a îndreptat spre căminul „Avram Iancu” și l-au devastat. Atrasă de vacarmul dezlănțuit, o patrulă sovietică a intervenit și i-a somat pe muncitori să părăsească locul. La 11 iulie, Lucrețiu Pătrășcanu, secretar al Partidului Comunist Român, a rostit la Cluj o amplă cuvântare, în care a pronunțat propoziția: „Întâi sunt român și apoi comunist”. Pentru vorbele acestea a fost criticat de „Scânteia” și de Gheorghiu-Dej. Puțin mai târziu, a fost arestat și ucis în închisoare, în 1954. (Ion Bălu, Viața lui Lucian Blaga, vol. III, 1997, p. 224-229)

--------------------------

După naționalizarea din 1948, vila lui Pătrășcanu a fost naționalizată și atribuită inginerilor de la Fabrica de Hârtie. Când fabrica a fost vândută unui întreprinzător particular, acesta a transformat-o în atelier de croitorie. Prin contrast, poetul alătură „expoziția cirque d'art de la Castelul Cantacuzino” din Bușteni și expoziția de pictură modernă deschisă în casa familiei Cantacuzino din Florești, Prahova.  

7. Visul și realitatea  

De la o vreme, mărturisește poetul în old fashioned dreams, „ne povestim visele” după o noapte „cu dureri de spate și crize de fiere și tu le vei cunoaște o hypocrite lecteur mon semblable mon frère și tu/ îți vei povesti visele dimineața la o țigară în fața unei cești de cafea dar le vei/ povesti fragmentat pentru că anumite pasaje se pierd/ la întâlnirea cu realitatea”.  

În structura poemului său, Nicolae Silade introduce o secvență reală. O fată de 17 ani și-a pus capăt zilelor deoarece băiatul de care era îndrăgostită i-a spus că nu o mai iubește. Oare să fie iubirea atât de puternică și atât de dureroasă despărțirea, încât nu poți trece peste o ruptură atât de brutală?  

Poetul a dat timpul înapoi cu 142 de ani și l-a văzut „pe împăratul Franz Joseph/ în carne și oase […] pe împărăteasa Sissi în carne și oase în timp ce carnea și oasele lor odihneau mai departe departe în cripta imperială din Viena”. Actorii de azi au intrat at\t de bine în pielea personajelor de ieri, încât „adevăratul Franz Joseph și adevărata Sissi ar fi dat totul să intre în pielea actorilor de azi”.  

În poemul intitulat ninsoarea cea mare de pe muntele mic, vocea poetului surprinde o ninsoare de basm: „ninge ca într-o simfonie de mozart ca într-un tablou de da vinci/ picasso matisse ninge ca într-un poem de silade”. Poetul vorbește despre ninsoare pentru că îi plac ninsorile din copilărie ca în visul unei nopți de iarnă... 

​8. Poetica  

Toate poeziile aproape sunt construite pe o succesiune de figuri stilistice puțin întâlnite în poezia contemporană. Ele se ivesc ca într-o constantă de-a lungul întregului volum. Frecvent, poetul folosește panoda: „ca să înțelegi de ce el/ care ne vede pe toți/ el care se vede pe sine/ nu poate fi văzut”. Personificările sunt frecvente: „toate apele se varsă în mare şi marea tot nu se umple zice/ ecleziastul ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc ca iarăşi să pornească de acolo”. În numeroase poeme, Nicolae Silade folosește polisindetul, alcătuit din „și”: „de acolo vine răsăritul de acolo vine și/ apusul și norii aceia albi și mărunți și înserarea și vântul și ploaia și furtuna și nesfârșitele valuri”. Poliptotonul se ivește în multe poeme: „băi de soare băi de valuri îmbăieri/ într-o nesfârșire de care sunt sătulă cum era hyperion de veșnicia sa” etc. 

Un gând se întoarce printr-o declarație de dragoste către femeia iubită: „mă bucur că ești a mea și ador să fii totdeauna a mea căci vorbesc despre tine mândrindu-mă cu tine și vorbesc despre frumusețea ta mândrindu-mă cu frumusețea ta cu frumusețea ta unică și irepetabilă”  

În foarte multe poeme, Nicolae Silade vorbește despre sine și aspirațiile sale, dezvăluindu-și atitudinea față de univers și realitatea imediată. În pixelul nr. 7 își exprimă fascinația lecturii: „în vremea aceea aveam vârsta lui Isus / și studiam ca Isus universul întreg toate legile lui toate / religiile lumii până la «eu sunt religia mea» / nu într-un templu nu într-o biserică  ci într-o cameră de 4 pe 4 cu obloanele trase și un bec/ de 100 totdeauna aprins nu știai când e zi când e / noapte...”. 

Printre cărțile de poezie ale noului început de secol, volumul semnat de Nicolae Silade iese în evidență prin deosebita valoare artistică. Un volum în care vocea poetului surprinde critic realitățile României de azi. Asemenea unui potențial demiurg, Nicolae Silade creează prin intermediul unor constante lirice eterne.   

ghetsimani

ghetsimani

                     „Și a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina." (Matei 17, 2)

I

noapte de noapte mersul lunii printre platani ca în tabloul pictat de mine în copilărie după o imagine viu colorată găsită în biblia părinților mei alături de alte șase imagini viu colorate probabil reproduceri după tablouri celebre sau poate doar picturi anonime dintr-o perioadă în care arta era în întregime creștină iar eu am ales-o pe aceea în care isus se roagă în grădina ghetsimani și

într-o vacanță de primăvară mi-aduc bine aminte așa numeau comuniștii vacanța de paște am ieșit cu șevaletul în curte și am început să pictez să reproduc cele șapte imagini pe carton dimensiunea a1 alb și tare în acuarelă și tempera cum învățasem de la directoarea școlii de peste drum pe când visam să devin un pictor celebru ca da vinci michelangelo picasso renoir le-am

pictat așadar le-am reprodus pe toate fascinat de acele culori vii și mesaje aveți aici câteva madona cu pruncul isus potolește furtuna înmulțirea pâinilor turma de oi își urmează păstorul iată eu stau la ușă și bat dacă aude cineva glasul meu și deschide voi intra la el voi cina cu el și el cu mine bunică-mea dumnezeu să o ierte spunea că le înrămează și le duce la biserică să fie

de pomenire de mântuire zicea nu mai știu dacă le-a dus dacă mai sunt în biserică sau doar în memoria mea cum e isus când se roagă în grădina ghetsimani și luna parcă îl luminează de sus și intră și iese din nouri și iar intră și iese din nouri și aura ei estompată de aura mântuitorului abia se mai vede spre ziuă când soarele ni se arată iarăși în toată splendoarea și măreția lui


II

când am scris poemul în proză de dinaintea acestui poem am fost nevoit să elimin pentru autenticitate câteva gânduri cuvinte idei despre pictură și poezie cum ar fi mersul lunii printre platani în tabloul pictat de mine în copilărie sau cele șapte imagini vii din care e compus întregul tablou sunt însă convins că cititorul atent vede mișcarea într-o nemișcare și se vede pe sine chiar

în tabloul pe care-l privește cât despre copilărie ce pot să spun avea zile senine frumoase nopți liniștite vise reale iar lumea pe atunci avea gust și miros și culoare să amintesc numai macii din lanul de grâu sau mireasma bujorilor din grădina de vară n-ar fi destul aroma de zmeură (rubus idaeus) pătrunde și-acum prin fereastra deschisă a casei vechi de la țară și perdelele albe și

acum se dau la o parte să intre zorii cu zorelele lor urcătoare albe roșii albastre cele mai multe albastre ca să nu mai vorbesc de cireșe de cele furate și gustul fără seamăn al fructului oprit apoi lumea mea a devenit angela iar iubirea la vie en rose sunt atât de multe de amintit atât de multe de povestit că îmi vine să spun ca odysseas elytis nostalgia să aibă trup și să o împing

pe fereastră afară să frâng ceea ce nu se poate da pentru că e atât de dureros de frumos să-ți amintești despre o viață care a fost în timp ce trăiești altă viață o viață care se transformă încet încet în tablou în poezie care dau naștere altei vieți în care tu nu mai ești tu ci fratele soare sora lună și fratele vânt sora apă fratele foc sora noastră maica țărână și toate acestea la un loc

everest

everest

                    „To be, or not to be, that is the question”
                                                         William Shakespeare

I

tom harvey a câștigat un porsche 911 carrera gts l-a vândut și a câștigat altul peste două zile
o femeie din austria a comandat rochii pe internet şi a primit un colet cu droguri de 500.000 de euro
primarul jorge luis escandon a fost scos din primărie legat la mâini cu o funie și târât de un camion pe străzile din santa rita pentru că nu și-a onorat promisiunile din campania electorală adică să repare un drum din localitate
o tânără din românia nespus de frumoasă s-a oferit carabinierilor după ce iubitul ei a fost prins conducând fără permis

iată lumea în care trăim

eu stau aici pe malul cernei
într-o cameră de 4 x 4 cu un frigider într-un colț un calorifer în altul și mă uit la un film pe netflix
vizavi e vila lui ceaușescu în care ceaușescu nu a locuit niciodată dar camarila lui ce chefuri mai trăgea acolo cu prostituate
din când în când ies pe terasă la o cafea o țigară și privesc ruinele de peste drum ruinele comunismului îmi spun
o frunză de nuc cade la picioarele mele o ridic o studiez cu atenție apoi îi dau drumul pe apă

apa aceasta curge de mii de ani îmi spun
munții aceștia stau nemișcați de mii de ani îmi spun

cum e mai bine

să curgi sau să stai
împietrit ca statuia lui mihai eminescu
ori fără astâmpăr ca mulțimea ce trece încolo și-ncoace pe podul cel roșu


II

ajunge un ciripit de păsări să te trezească la realitate un susur de apă ce curge fără oprire o rază de soare ivită de după muntele înzăpezit după o noapte care a durat milenii și e ca o primăvară care vine pentru prima oară e ca o întoarcere în paradisul din care te-ai alungat și începi să vezi începi să auzi glasul domnului printre pomii din grădină așa începi cu o

întoarcere în sine după risipirea în cele lumești cu o urcare pe everestul dinlăuntrul tău oamenii da oamenii cum spune carl sandburg ei sunt firele de iarbă ale lui walt whitman trestiile gânditoare ale lui pascal ei șlefuiesc minunile până când nu mai rămâne nimic din ele ei învăluie simplitatea într-o mulțime de zorzoane nu e ușor să renunți la ei dar pentru o întâlnire

cu dumnezeu merită merită să renunți la tine însuți pentru a te câștiga pe tine însuți oamenii da oamenii unii se vor mai bogați decât alții mai puternici decât alții mai în față mai sus mai presus de oameni n-am văzut însă oameni care să vrea să fie mai buni decât alții mai iubitori decât alții mai înțelepți n-am văzut oameni care să vrea să fie mai oameni decât oamenii

și nu nu trebuie să urci everestul ca să fii deasupra lumii trebuie să cucerești everestul dinlăuntrul tău ca să fii și începi să fii când începi să înțelegi și începutul tău e chiar începutul lumii și e ca o primăvară care vine pentru prima oară în lumea aceasta împietrită în care tu ești mișcarea în lumea aceasta în mișcare în care stai împietrit ca statuia lui mihai eminescu


III

dimineața devreme cu mult înainte să se crape de ziuă
când iluminatul public programat să se oprească la orele șase se oprește fix la ora șase
când cornul lunii încă atârnă în crucea albă de pe domogled ca o figurină de turtă dulce în pomul de crăciun
când pe cărarea din pădure o pisică albă scormonește printre frunzele uscate ale verii trecute
când gunoierii trântesc tomberoanele pline cu praful și pulberea și rămășițele zilei de ieri
când niște fâșii de lumină răsar ca un miracol peste crestele munților din jur
când încep să cânte păsările liturghia lor matinală
și susurul apei se face din nou auzit

când te trezești la realitate și vezi
că realitatea nu e ceea ce se vede

când între gândire și vedere
e miracolul care te face să fii

când trebuie să alegi
între lucrările omului
și lucrările domnului

când afli că împrejurul ți-e frate
și tată și fiu împrejurul

de ce să mai aștepți răsăritul
când răsăritul lumii ești tu


IV

atunci m-am văzut pe mine însumi urcând zilnic 55 de trepte și tot atâtea coborând în spirală pe scările unui bloc de provincie printre țipetele de bucurie ale copiilor fără astâmpăr & mâhnirea bătrânilor fără speranță înșurubându-mă tot mai mult în mine însumi ori desșurubându-mă revoltat exaltat în casa scărilor interioare m-am văzut pe mine însumi urcând și coborând între

răsăritul zilei și sfârșitul ei bucuros să admir lucrările omului bucuros să admir lucrările domnului m-am văzut pe mine însumi în camera 9 camera nouă din vila cea nouă de lângă izvor pe unde mai trec romanii la braț cu femeile dacilor și regina maria și împărăteasa sisi și regele carol întâiul m-am văzut la foișorul galben foișorul verde pe strada izvorului pe strada castanilor

între mănăstirea nașterea maicii domnului și biserica schimbarea la față plimbându-mă pe malul apei în sus și în jos în sus
și în jos spre cele șapte izvoare în sus și în jos spre marea cea mare pe cele două drumuri ce duc într-o pădure galbenă da pădurea aurie a lui robert frost drumul de jos șerpuind printre stânci drumul de sus șerpuind printre brazi spre grota haiducilor

m-am văzut haiducindu-mă și întors din haiducie cum trec noaptea prin patul femeilor cum trec ele prin patul meu m-am văzut don juan don quijote și în rostov pe don și rege și clovn și mare și mic naiv înțelept faraon și budist împărat proletar și evreu și comunist cel mai iubit dintre pământeni și cel mai iubitor da m-am văzut pentru că în fiecare dintre voi mă văd pe mine însumi


V

ca un „v” de la victorie în care se adună ca într-un corn al abundenței toate minunățiile lumii
ca un „v” de la victorie întors la 180 de grade precum o piramidă din vârful căreia răsare soarele
această piatră din capul unghiului acest rug aprins care arde și nu se mistuie arde și nu se mistuie
așa este stânca aceasta pe care îmi construiesc casa
casa mea din cuvinte
ce ați crezut?

că îmi plac palatele voastre de vară cetățile voastre păzite castelele voastre din spania
eu prefer să locuiesc într-o peșteră un bordei într-un iglu o colibă a unchiului tom
în hotelul de gheață de la bâlea lac într-o casă la țară sau într-o țară pustie
într-o cameră de 4 x 4 cu un frigider într-un colț și un calorifer în altul
pe malul unui râu de munte sau la marginea mării
eu prefer să locuiesc în mine însumi

și dacă mă vedeți la roma paris istanbul
în capela sixtină pe champs-élysées sau în biserica sfânta sofia
dacă mă vedeți la viena new york sau moscova în prater manhattan kremlin
dacă mă vedeți la cairo atena beijing la piramida lui keops în templul lui zeus sau în orașul interzis
dacă mă vedeți în palatul dogilor în castelul corvinilor sau în casa poporului
de ce nu mă vedeți pe mine în mine însumi


VI

                    „Prin mine treci spre locul de durere,
                    prin mine treci spre vesnica jelire,
                    prin mine treci spre gloata care piere”
                                Dante Alighieri - Divina Comedie)
pe aici trec întruna căruțe cu coviltir și care de luptă romane soldați împărați și imperii nori de praf se ridică pe urmele lor praf și pulbere trecerea lor deianeira și hercul și centaurul nessus ulise și penelopa zamolxis și burebista decebal și traian antoniu și cleopatra alexandru cel mare și ștefan cel mare mihai viteazul și suleiman magnificul împărăteasa văduvă și maria terezia

homo sapiens homo habilis homo erectus nori de praf se ridică pe urmele lor praf și pulbere trecerea lor homosexuali androizi lesbiene cei mai puternici bărbați cele mai frumoase femei șoimii patriei pionierii uteciștii de azi comuniștii de mâine securiștii bolșevicii naziștii și fidel și stalin și che ciocoii vechi ciocoii noi ciuma roșie ciuma neagră moartea albă nihil novi sub sole

mașini de ultimă generație ultima generație de mașini un show auto cu automobile de epocă opel mercedes audi ferrari bmw volkswagen lamborghini tesla toyota honda hyundai chevrolet kia nissan dacia mitsubishi ford subaru citroën peugeot nori de praf se ridică pe urmele lor praf și pulbere trecerea lor automobile electrice taxiuri zburătoare avioane și păsări și îngeri și zei

pe aici trec toate și toți pe aici chiar și trecerea trece de ce-aș da valea cernei pe o plimbare în bronx cheile nerei pentru un sejur în manhattan zgârie-norii mei sunt acești munți minunați munții carpați cu vârful în dor bucegi făgăraș parâng retezat și floarea de colț ca o stea răsărind în inima lor și zăpezile de altădată care iar se arată ca un miracol pe everestul meu interior


VII

la poalele muntelui e o biserică albă biserica schimbarea la față
lângă biserică e un râu care sapă în piatră și își face drum printre stânci
n-am văzut sculptor mai mare ca râul care sapă în piatră și își face drum printre stânci

de cealaltă parte a râului e o vilă albă vila familiei doboșan ion și sofia doboșan
acum 100 de ani ei au donat-o episcopiei să fie casă de odihnă pentru preoți
și din 24 de camere preoții au făcut 40 comuniștii le-au transformat în hotel

[iertați-mi această istorisire dar vreau să vedeți
cum printre meandrele unui gest măreț
dumnezeu în marea lui bunătate
face întotdeauna dreptate]

după revoluție vila a ajuns din nou la episcopie cum au dorit sofia și ion doboșan
și hotelul comunist cu 40 de camere a devenit așezământ pentru 40 de maici
și prin purtarea de grijă a preasfinților părinți i-a fost sfințit paraclisul
și prin purtarea de grijă a domnului a devenit mănăstire
mănăstire cu hramul nașterea maicii domnului

acum
între mănăstirea nașterea maicii domnului și biserica schimbarea la față
eu mă plimb de-a lungul râului care sapă în piatră și își face drum printre stânci
și parcă asist la renașterea maicii domnului și parcă sunt martorul schimbării la față


VIII

aici crucea albă de pe domogled și pinul negru de banat aici vârful șoimului și peștera de sub șerban herghelii de cai sălbatici și raiul fluturilor din românia aici ai ce să vezi îmi spun aici ai ce să vezi cele mai frumoase orhidee și cele mai limpezi izvoare cele mai spectaculoase cascade și cele mai abrupte stâncării doline lapiezuri avene ravene și ponoare și podul lui dumnezeu

aici ai ce să vezi și nu poți să nu te minunezi de ceea ce vezi și nu poți să nu te întrebi cum au apărut toate cum există toate în timp ce noi venim le vedem și plecăm iar ele minunile rămân tot acolo să le vadă și cei ce vin după noi să le vadă și cei ce vin după cei ce vin după noi da e o nesfârșită venire aici o nesfârșită plecare oare nu e asta marea minune nu e asta marea

întrebare care naște veșnic întrebări de ce venim de ce plecăm de ce nu rămânem carpe diem îmi spun și mă uit pe youtube la tigrul siberian la președintele putin și la vila lui de un miliard de dolari de pe malul mării negre la colecția lui de artă de două miliarde de dolari și la frumoasa lui gimnastă câtă frumusețe îmi spun câtă bogăție și câtă putere în mâinile unui om în mâinile

unui singur om mă uit pe youtube la kim jong-un coreeanul de nord care are țara la picioare dar tot la picioarele țării va fi tot un schelet cum vor fi cei ce-l aclamă acum carpe diem îmi spun dar nu-i totuna leu să mori ori câine-nlănţuit și atunci de ce de ce să trăiești clipa când tocmai ea te alungă și dictatura politică și dictatura morală și dictatura timpului sunt tot dictaturi

și bogat nu-i cel ce are bogat e cel care este
și stăpân nu e cel puternic stăpân e cel ce se stăpânește
cel care murind trăiește căci el este viu și el va moșteni pământul

ghilgameș

ghilgameș
„s-au dus rând pe rând prietenii mei
prietenii mei care au vânat cu mine lei”
s-a dus și raul boactărul de la kuhntop supermarketul de la marginea orașului
dar eu încă îl văd lac de sudoare vara la bustul gol în ghereta lui magică ridicând paleta roșie verde
încă îl văd tremurând înghețat în ghereta lui magică iarna în palton de soldat din al doilea război mondial
cu cizme nemțești și căciulă rusească de pe vremea comuniștilor ce bucuros era el să ridice paleta
roșie verde ce important se simțea el să ne-arate acces liber acces interzis sens și nonsens
îl salutam de fiecare dată și de fiecare dată ne saluta zâmbind
acum în locul lui a fost așezat un semafor cu baterie
dar zâmbetul său încă mai stăruie în ghereta abandonată

s-a dus și măciuceanu proful de istorie
s-a dus în istoria pe care ne-a predat-o nouă celor de la capătul ei
s-a dus și olga profa de română frumoasa profesoară cu un tic dumnezeiesc
s-au dus s-au dus și radu cârneci și brumaru și chirvasiu și mihalcea
și doclin poetul care iubea poeții și poezia poetul din orașul cu poeți
s-a dus din subterana lui în subterana lumii

ieri s-a dus și arcadie profesorul de sport din primară prietenul meu care a vânat cu mine idei
jumătate neamț jumătate rus când germania a invadat uniunea sovietică i-au dat numele adolf și l-au botezat catolic
jumătate rus jumătate neamț când uniunea sovietică a invadat germania l-au numit arcadie și l-au botezat ortodox
dar adevăratul său nume este cel adunat pe o carte de fabule poezii epigrame arcadie in arcadia cum se zice
astăzi vineri 13 mănânc polonezi cu muștar beau bere ursus și mă gândesc la el că a uitat să mănânce a uitat
să mai bea a uitat să mai fie și cât îi mai plăcea să cânte să ne-ncânte cu acordeonul său weltmeister
după un pahar de răchie și un recital de fabule cum apăsa cadențat pe câte o morală nepieritoare
cu aerul că schimbă lumea această lume mereu în schimbare în care vii hotărât să rămâi
dar ești totdeauna pe picior de plecare

declarație de dragoste pe proprie răspundere

declarație de dragoste pe proprie răspundere

dintotdeauna mi-am dorit să scriu pentru totdeauna
să surprind întotdeauna acel indescifrabil care să nu fie nici prea poezie nici prea proză
cum spunea czesław miłosz laureatul nobel pentru literatură în 1980
sau odysseas elytis laureat cu un an înainte
poezia zicea el începe de acolo de unde
ultimul cuvânt nu-l are moartea


dar pe atunci eram un puștan
și nu vedeam în jur decât femei femei tot timpul și femei pretutindeni
iar în femei nu vedeam nici îngeri nici demoni doar goliciunea perfectă a irinei
din tablourile unchiului său un pictor enigmatic din lovrin pe care nu l-am întâlnit niciodată
tablouri mari cât peretele din camera de la stradă unde ne adunam duminica la tv să urmărim
tunelul timpului o goliciune perfectă mereu râvnită și mereu amânată și fără importanță acum
când irina e o babă înveșmântată în negru care merge la biserică și se roagă lui dumnezeu

dar frumusețea a fost pentru mine multă vreme goliciunea perfectă a irinei
și multă vreme goliciunea ei perfectă îmi umplea zilele și nopțile și visul de a vedea
ceea ce nu se vede doar artiștii doar pictorul acela din lovrin care s-a prăpădit probabil săracul
neștiut de nimeni doar ei au șansa asta doar lor le arată dumnezeu frumusețea
acea mare frumusețe mare cât peretele din camera de la stradă în care nu
mai locuiește nimeni dar irina e mereu prezentă mereu tânără și mereu
frumoasă asemenea clipei în care timpul tot se adună tot timpul

și ca să închei această declarație de dragoste pe proprie răspundere
vreau să știi frumoasă zaraza cât de mult te-am iubit
cât am plâns nebun pentru tine și cât am murit

vreau să știi frumoasă zaraza că mă îmbăt mereu
când te văd iar în viață zaraza parcă-nviez și eu

Foto: Amanda Russian

poeme în proză



pixeli
„Dă-mi, Doamne, o mică tutungerie, un bar sau orice altceva,
numai nu această nesuferită meserie de poet
unde trebuie să-ți storci creierii întruna” (după Ezra Pound)
unu

poate că totul începe cu o dimineață romantică după un film romantic cu câinii romantici ai lui roberto bolaño când în vis te gândești să ții un jurnal despre propriul tău vis deschizi ochii și vezi că totul există și vii peste această existență de peste această existență poate de aici bucuria celor ce te întâmpină poate de aici plânsul celui ce vine aici pentru a pleca dincolo

ar fi prea simplu să spui că vii dintr-o dragoste mare dintr-un vis de dragoste dar poate că așa este și așa este după ce ai văzut acel powerpoint de la nasa și te simți ca un pixel într-o nesfârșită hologramă și întreg sistemul solar e un pixel față de alte sisteme solare galaxii roiuri de galaxii superroiuri quasari vorbim de ani-lumină în lumina anilor vedem ce nu e nu vedem

ce este poate că totul e doar o poveste poate că vii de mult mai de departe de mult mai de deasupra trebuie să ții un jurnal trebuie să vezi ce nu se vede trebuie să ieși din ape și să mergi pe apă apa este elementul esențial aici scrie asta scrie în jurnalul tău cei de aici vor un viitor ce nu vine au un trecut ce nu trece în timp ce prezentul se prezintă continuu și spune

totdeauna prezent poate că totul începe cu prezentul în care vii și e un miracol venirea celui viu între vii o minune plecarea celui viu dintre morți poate că moartea nici nu există dumnezeiască e însă rămânerea prezența permanentă în prezent scrie asta scrie în jurnalul tău scrie despre cina romantică a părinților tăi despre dragostea de după și dimineața asta romantică

doi

în vremea aceea aveam vârsta lui isus și studiam ca isus universul întreg toate legile lui toate religiile lumii până la mine până la „eu sunt religia mea” nu într-un templu nu într-o biserică ci într-o cameră de 4 pe 4 cu obloanele trase și un bec de 100 totdeauna aprins nu știai când e zi când e noapte poate că nu era nici noapte nici zi doar lumina aceea venind de la kant

de la moise de la domnul beam cafea în neștire și fumam ca un turc făceam drumul îndărăt spre facerea lumii până la eva până la adam până la pământul acela pustiu și gol și până la întunericul acela în care duhul lui dumnezeu se mișca pe deasupra apelor în vremea aceea elytis luase premiul nobel și john lennon fusese asasinat ascultam john lennon și citeam

elytis și prin norul de fum din camera mea făceam drumul îndărăt spre facerea lumii tot mai singur dureros de singur și lumea nefăcută în jur doar un noian de ape și peste ape doar întunericul doar duhul lui dumnezeu atunci l-am înțeles pe dumnezeu atunci am înțeles singurătatea eram înaintea unui episod psihotic discordant la treizeci de kile de trup ești tot un suflet și-un

spirit simți cum creierul arde și luminează și normal după sute de litri de inka nechezol și ness zeci de baxuri de carpați fără havana sau mărășești doctorii din lumea aceea nefăcută mi-au dat plegomazin clordelazin și mi-au spus „trebuie să ne ajuți și tu/ noi nu putem face nimic” atunci m-am gândit serios la facere la facerea lumii eram chiar la facerea lumii și chiar am făcut-o

trei

am văzut-o venind ca într-un vis treide avea o rochie luuuungă și albă cum au miresele când merg la altar mie îmi crescuse o barbă mare și albă cum avea zamolxe pe kogaion și era atât de frumoasă că frumusețea însăși pălea când o vedeam venind și venea și venea și încă mai vine și-acum când mă trezesc îmi fac o cafea aprind o țigară și prin norii de fum o văd tot pe ea

de parcă ar fi afrodita regina din saba sau marilyn monroe dar nu e nici afrodita nici regina din saba nici marilyn monroe nu e seamănă totuși cu fecioara maria dar mai mult seamănă fecioara maria cu ea și nu are nume pentru că toate numele sunt în numele ei și nu are vârstă pentru că toate vârstele sunt grație ei și tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte da o văd

venind și mă bucur că vine pentru că vine întotdeauna și nu vine oricum vine dintr-o dragoste mare și dintr-un miracol postum o văd și mă bucur că o pot vedea așa cum vezi un răsărit de soare un izvor în munți nemărginita mare ea e mereu înainte dar și înapoia mea cum sunt visul și amintirea și această nesfârșită hologramă în care universul întreg e un pixel într-o mulțime de

versuri scrise doar despre ea pare un vis treide și chiar e un vis în care realul se-animă dar mă trezesc din nou și mă trezesc direct în lumină cu această umbră a mea însoțită de umbra ei anonimă mai aprind o țigară îmi mai fac o cafea și prin norii de fum o văd iarăși cum vine din sine prin sine pentru sine [nu e nimic fără ea dar nici ea fără mine] ce să vă mai spun despre ea

patru

nu reușeam să-mi revin după concertul the skywalkers de la english pub unde robert șerban și tudor șerban au lansat volumul tata eu glumesc serios era într-o sâmbătă într-un 30 de martie cu o zi înainte ca nichita stănescu să sfârșească cu sine la fel cum a început fără să-l vestească vreo aură / fără să-l urmeze vreo coadă de cometă [ei aură ce aură nicio aură sau cometă

ce cometă nicio cometă - ca să zic și eu cum spune moldoveanul rachetzul magician cu peste două milioane de vizualizări pe youtube] nu reușeam să-mi revin spuneam și în drum spre casă fredonam mercy de duffy ca un orfeu fermecat de propria lui muzică ca un tudor gheorghe după valțul rozelor dar după zaraza sau nabucco de verdi cu nana mouskouri îmi venea să trec

pe roșu la semafor era ora pământului era beznă în oraș în lume în univers și singura lumină erai tu iubirea mea notează asta singura lumină iubirea fredonam george baker selection una paloma blanca și sfârșitul nu-i aici ține minte sfârșitul nu-i aici nu nu-i aici nici bob dylan nici florian pittiș rătăceam pe străzi cu gheorghe dinică și fredonam întruna sunt vagabondul vieții mele

da muzica te face mai bun mai frumos mai viu și dimineața la răsăritul soarelui când te trezește viața nu poți să nu cânți non je ne regrette rien cu edith piaf și milord nu poți să treci peste simon & garfunkel the sound of silence și el condor pasa chiar dacă la știri se anunță că talibanii mai revendică un atentat iar europa s-a scufundat în islam precum atlantida și fără coran

cinci

după colocviul revistelor din sala ferdinand a primăriei arad unde manolescu a vorbit despre adevăratul eminescu poet și jurnalist ca mine ca tine despre soarta literaturii române în comparație cu alte literaturi cu nimic mai prejos și nimic mai presus am ajuns la concluzia că trebuie să ne vedem de treabă de evaluări & aprecieri ocupe-se posteritatea care este și mai dreaptă

după ce m-am pozat cu domnica pop în sala ferdinand a primăriei arad iar poza a apărut imediat pe facebook în timp real cum se spune adunând mii de laicuri plus gelozia colegilor mei am plecat la timișoara să le duc actualitatea literară celor ce vor să rămână în actualitatea literară la cărturești esotera cartea de nisip am oprit la iulius mall să mâncăm ne-a fost greu să alegem

între bella italia el burrito subway wasabi sushi bar ne-am decis pentru un mix la chang cheng food în jurul nostru o femeie cu copilul în cărucior se tot foia de colo colo urmărind tăvițele adunate în elevatorul de tăvițe se repezea din când în când și lua câte-o pâinică sau câte-o bucățică de carne pe care le învelea într-o punguță de plastic nevastă-mea a urmărit-o îndeaproape

până când i s-a oprit mâncarea în gât am plecat de acolo cu noduri în gât seara am ajuns acasă am adormit cu greu a doua zi am plecat la herculane ne-am cazat la golden spirit pe malul cernei care de această dată curgea invers până și cocoșii cântau acum pe celălalt mal doar elisa făcea baloane de săpun ca altădată și se minuna și se bucura cum se sparg ele într-un pixel

șase

ai putea să-mi explici cum se naște splendoarea cum se formează norul ce urcă printre blocurile în ruină pe crestele munților din jur cum se fac auzite la cinci dimineața mulțimile de păsări din mulțimea de păduri ai putea să-mi explici chiar și inefabilul cântec al lor concertul lor de nota zece ai putea să-mi explici cum se face ziuă după ultima zi pe pământ dar prefer bucuria

de a admira splendoarea de a trăi încă viu această minune vie când plouă peste cele șapte izvoare peste băile venera peste râul ce curge în neștire prin valea milenară a cernei nota zece apelor sacre ad aquas herculi sacras nota zece lui hercules lui asclepios hygeea și lui severianus întemeietorul nota zece lui marcus aurelius pius împărătesei sisi și împăratului franz iosef

dar trei comuniștilor postcomuniștilor celor care ruinează omul și îi lasă ruinele la vedere ai putea să-mi explici ce să-mi explici mărirea și decăderea imperiului roman mărirea și decăderea austro-ungariei dar mie îmi plac la nebunie acești munți vârfurile lor peste care se așează norii să se odihnească valul miresmelor de sulf și izvorul neptun și termele romane și băile imperiale

puterea vindecătoarei ape & puterea vindecătoare a luminii firescul tuturor lucrurilor în spatele cărora se află mereu o minune ce să-mi explici cum se ruinează lucrările omului și cum se renovează spre a se ruina din nou sau cum învăluie iedera hoteluri străvechi traian decebal sau apollo e frumos versay*-ul dar nimic nu întrece în splendoare și măreție arhitectura muntelui nins

                                                           * Hotelul Versay**** din centrul istoric al stațiunii Băile Herculane, monument istoric, renovat în 2019

șapte

în ziua aceea soarele nu s-a mai văzut răsărind de după careul de blocuri din jur îl știam însă acolo dimpreună cu luna venus mercur și restul planetelor niște pixeli într-o nesfârșire pixelată altfel de unde lumina aceea de zi în care vezi ca prin ceață da era ceață deasă în jur dar lumina ochilor te ajută să vezi lumina lumina aceea care-l luminează pe orice om care vine în lume

și prin ceața aceea am văzut turtureaua streptopelia turtur cum se așează pe balustrada balconului și se uită la mine se uită prin mine ca și cum ar vrea să-mi transmită mesajul că pământul e foarte aproape aproape în noi și noi în pământ și după o călătorie prin ape pe sub peste ape trebuie să-ți scoți încălţămintea din picioare pentru că locul pe care calci este sfânt da da

pământul e sfânt altfel cum să dea verdeaţă iarbă cu sămânţă și pomi roditori cum să rodească după soiul lor toate semințele îngropate vedeam ca prin ceață era ceață deasă în jur stăteam pe balcon și sorbeam din cafeaua de dimineață da după patru zeci de zile de ploaie după patruzeci de nopți stăteam pe balcon și fumam ca un marinar la timonă lângă sticla goală de rom

stăteam pe balcon și vorbeam de unul singur vorbeam de unul ca un prelat în amvon apoi turtureaua a zburat ceața s-a risipit și s-a făcut dimineață cu adevărat dimineață prima dimineață pe pământ ai zice chiar o nouă viață în care lucrurile au și un alt înțeles și chiar o viață a lor da încă o dată da da pentru lumină da pentru viață da pentru tot ce există în nesfârșirea pixelată

opt

locuiesc într-un careu de blocuri nelocuite cu o vilă impunătoare în centru și o mică biserică lângă + trei platani bătrâni & înalți mai înalți decât viața un careu de blocuri comuniste peste care își lasă amprenta capitalismul blocuri ca niște cutii de chibrituri ca niște racle și nimeni nu intră și nimeni nu iese aș putea spune că locuiesc în împărăția cerurilor dar împărăția cerurilor este

înlăuntrul nostru
și dacă nu vom fi ca niște copilași cu niciun chip nu vom intra în ea dar asta e o altă poveste una de spus pe întuneric iar întunericul este la ordinea zilei aici și când se arată soarele și îi scoate unul câte unul din case ai zice că apar din nimic iată-l pe șoferul de la unu cum pășește flegmatic spre locul de muncă iată-l și pe veterinarul grăbit cu trusa lui verde din

piele de bivol iată-l și pe mecanicul auto aruncând la tomberon piese vechi de la cinci iese ioana cu bichonul maltez la scara b a apărut la fereastră o doamnă care nu îndrăznește să iasă dar chiriașul de la patru iată-l tot cu ochelari john lennon pornește în trombă spre locul de muncă mai nou așa i se spune infernului și după o liniște ca de sfârșit de lume încep să cânte păsările

încep să bată clopotele se anunță o zi caniculară dar e o zi de sărbătoare sfinții petru și pavel bătrâna doamnă pășește încet spre fântână să ia apă vie încet încet ies toți pleacă toți în toate direcțiile ca o risipire a nimicului în nimic fiecare cu umbra lui prin lumea umbrelor neumbrite până spre seară când pe cerul înstelat cu pixeli vine luna și-i trimite din nou pe toți la culcare

nouă
„Temeliile mele în munți/ Și popoarele poartă munții pe umerii lor” (Odysseas Elytis)
să te trezești dimineața la poalele muntelui într-un hotel cu toate ferestrele deschise cu toate ușile deschise să îți bei cafeaua dallmayr pe terasă cafeaua de ieri pe terasa de ieri când încep să cânte păsările ca pe vremea romanilor să orăcăie brotăceii ca pe vremea lui cezar când soarele răsare peste grand hotel minerva peste afrodita resort & spa și diana ca un nou miracol

să te trezești dimineața la poalele muntelui după ce ai dormit toată noaptea somnul celor duși demult să asculți murmuirea de taină a cernei ce curge de-a dreptul din cer să te speli pe față pe ochi la izvorul neptun și norul de sulf să te-nvăluie blând ca o îmbrățișare de mamă după un vis urât să te scalzi din nou în cele șapte izvoare ca și cum l-ai contrazice pe bătrânul heraclit

să te trezești dimineața cu munții în față ca și cum te-ai trezi dintr-un vis nesfârșit ca și cum te-ai trezi într-o lume care a apus demult într-o lume care nu s-a născut și tu să fii lumea care începe să fie în anul o mie trei mii zece mii lumea celor o mie de ani o mie de ani ca o singură zi ziua în care te trezești dimineața și începi să fii așa cum începe viața viața celor pururea vii

să te trezești dimineața cu munții în față și munții să fie temelia ta și toate zeițele în jurul tău athena artemis demetra hygeea și hera hemera și nyx și toți zeii într-un singur zeu atotputernicul dumnezeu care în marea lui milă și în marea lui bunătate ne trezește dimineață de dimineață la poalele muntelui cu munții în față într-o nouă viață într-o nouă viață într-o nouă viață nouă

zece

când te așezi și începi să cugeți precum gânditorul de la hamangia și cugetând începi să exiști cum zice descartes și existând îți dai seama că ai un avans față de lucrurile care nu gândesc cum avea și sorescu pe vremea când își scria drumul numai ce auzi cocoșii cântând în grădina vilei din bușteni la ora cinci dimineața când pe deasupra trece avionul bucurești - paris luminat

de primele raze ale soarelui și un nor luminat de primele raze ale soarelui învăluie crucea eroilor de pe muntele caraiman cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf de munte [cf. guinness world records] o privești îndelung de după coama unei case brâncovenești și te gândești la luptele de pe valea prahovei din primul război mondial te gândești la cei 30.000 de ostași

români care și-au dat viața pentru patrie patria în care tu ești liber să exiști să gândești când cei ce o vând pentru un pumn de dolari nu se gândesc deloc la tine când oamenii politici nu mai sunt oameni și politicile omului uită de om și vezi umbra norului cum se-ntinde peste brazii crescând de-a dreptul din piatră asta e imaginea vieții biruitoare și trăiești cu gândul la eternitate la

eternitatea gândului cuvântului care se face trup și spirit și se-nsuflețește când te gândești la cele trecătoare la marea trecere a lui blaga la marea trecere a lui moise prin marea roșie din eternitatea de ieri în eternitatea de azi te gândești la hyperionul lui eminescu la acele lucruri invizibile precum vântul ce bate tot mai tare și alungă norul și îți arată iarăși crucea de pe caraiman

unsprezece

între ceea ce vezi și ceea ce este e un zid transparent precum sticla dincolo de care zboară pescărușii peste nesfârșita mare e o transparență opacă pentru cei ce n-au trăit ca și tine calvarul golgotei inexistența tuturor existențelor n-au văzut asemenea ție șirul zilelor nesfârșindu-se într-o zi fără sfârșit sau răsăritul înroșind un apus înstelat sau apusul răsărind în gânduri când te

privești în oglindă și vezi nu un chip ci un val în care vuiește marea și în loc de țărm vezi o stâncă și un brad într-o pădure de salcâmi și un cireș înflorit pe sub care se hârjonesc frații lui nică apetrei îl vezi pe nică apetrei o vezi pe cătălina și pe hyperion îl vezi ca să nu mai vorbim de vântul ce alungă norii de pe cerul tău și-ți arată soarele celălalt focul ce arde fără să se mistuie

dar haide să vorbim pe limba noastră dacă vezi că între ceea ce vezi și ceea ce este e un zid transparent precum sticla dacă vezi un elicopter survolând plaja de la mamaia costinești eforie să știi că dumnezeu la fel survolează lumea și se face că nu vede ceea ce nu poți vedea dar nu trece cu vederea când vede că nu vrei să vezi când vede că nu vrei să crezi e o problemă

de vedere aici e o problemă de credință dacă între ceea ce vezi și ceea ce crezi că vezi nu vezi că e el doar el care face totul posibil vizibil cum sunt pescărușii ce zboară peste nesfârșita mare cum e marea nemărginindu-se în noi cei care am pornit pe mări precum ulysse în homer în james joyce precum ghilgameș în căutarea lui enkidu a nemuririi în cealaltă împărăție a morții

doisprezece
„Căci a Ta este Împărăţia
Căci a Ta este
Viaţa este”
        (T. S. Eliot / Oamenii găunoşi)
țipetele pescărușilor la ora șapte dimineața când te întorci cu fața spre răsărit și răsăritul își întoarce înspre tine fața și briza mării ca un dar ca o binecuvântare și lumina ca o minune ce naște minuni și ziua ce crește în intensitate și iluminatul public încă activ zborul unui avion ce survolează imensitatea și huruitul trenului ce părăsește gara plin de nostalgia celor ce pleacă

în echilibru cu exaltarea celor ce vin la mare în mare pe mare în vila portocalie lângă care se frunzărește un palmier solitar
în această împărăție a mării în această mare împărăție lenevim șapte zile din șapte în așteptarea împăratului în așteptarea apusului a unui nou răsărit lenevim șapte zile din șapte deslușind semnele vremii și vremurile de muuultă vreme însemnate

când telefoanele inteligente ne mint vederea ne-nșeală și înțelepciunea vine prin credință după un lung sacrificiu de sine dar între viața de zi cu zi și viața adevărată e viața celor duși de mult e infernul lui dante purgatoriul și paradisul și în toate peste
toate e dragostea atotstăpânitoare dragostea atotvindecătoare iubirea care mișcă sori și stele și între ele această împărăție

a mării această mare împărăție unde lenevim șapte zile din șapte nicio zi mai mult nicio zi mai puțin în așteptarea împăratului care vine din noi prin noi și pentru noi cei duși de mult din lumea celor duși de mult în lumea celor care vin și pleacă și rămân cum rămâne cuvântul în cuvânt și piatra în piatră pe o stâncă deasupra căreia tu mereu te înalți din eternitate în eternitate

treisprezece

când totul se reduce la un pixel dintr-o imagine care îți stăruie în memorie dincolo de memoria timpului când se face liniște în jurul tău și liniștea aceea te cuprinde intră în tine și te liniștește și e ca o întoarcere în sine după ce ai rătăcit precum ulyse pe toate mările lumii și te întorci acasă și acasa nu mai e acasă ce mai poți să spui ce mai poți să faci când toate au fost făcute

și desfăcute și totul se face din nou stai singur cu o bere în față și bei și tot bei în timp ce penelopa ta se iubește cu dușmanii tăi cu prietenii tăi fumezi o țigară de foi ca și cum ar fi ultima țigară ca și cum ai învăța din nou să trăiești să mori să învii dar trăiești din nou aceeași viață ca și cum ar fi altă viață adevărata viață ca și cum ar fi o minune pe care abia acum o înțelegi și

după patruzeci de zile de potop după patruzeci de zile în pustiu realizezi că ești viu încă viu și că a fi viu e o minune dar cine să-și amintească de tine de aventurile tale pe mare când tu ești amintirea tuturor și numai tu îți amintești de toți când marea acoperă totul și cerul acoperă marea și deasupra ești tu doar tu cel născut din sine prin sine pentru sine iar trecutul prezentul

viitorul sunt simple convenții umane cum spunea montale ce comedie umană divină ce dante ce joyce ce nietzsche dumnezeu are ultimul cuvânt în traducere asta înseamnă că el este da cel care este la urma urmei însă cine va călca pe urmele noastre și ce lăsăm în urmă când totul se reduce la un pixel dintr-o imagine care îți stăruie în memorie dincolo de memoria timpului


famous people painting

o mai văzusem o dată dar am trecut cu vederea așa cum treci cu vederea mult prea multe lucruri pe care trebuie să le ai în vedere chiar și vederea care trebuie să fie pe primul loc în viața ta și nu mă refer la ceea ce vezi cu ochii frumusețea naturii ori frumusețea femeii aici însă e vorba despre pictura aceea celebră cu oameni celebri famous people painting - discussing

the divine comedy with dante historical painting with wikipedia links & mouse over tagging oil on canvas 2006 semnată de trei pictori chinezi dai dudu li tiezi și zhang an toți trei așezați în propriul tablou în jurul lui dante care privește din dreapta întregul popor famous people adică un fel de cină de taină a oamenilor care au însemnat omenirea sau altfel spus ceea ce rămâne

din omenire când dispare umanismul și postumanismul și după apocalipsa apocalipsei după sfârșitul sfârșitului lumii dai click pe un chip și îți apare un text dai click pe un text și îți apare un chip un chip celebru din tabloul acela celebru apare așadar textul care substituie chipul sau apare chipul care substituie textul care substituie viața și moartea și poate fi și va fi învierea

[localizare]

să prinzi răsăritul într-un sat modernizat din vest momentul acela dintre noapte și zi când orizontul e roșu ca o revoluție bolșevică și lămpile iluminatului public încă ard pe stâlpii de electricitate ca niște stele în stingere și tot pierd din intensitate pe măsură ce și întunericul pierde din intensitate asta pentru că se arată soarele și le eclipsează total ca să vezi diferența dintre

lucrările omului și lucrările domnului ziceam să prinzi răsăritul într-un sat modernizat din vest n-are importanță care n-are importanță când dar să fie cu străzi paralele și cu străzi perpendiculare cum e satul acesta în care locuiește poetul cu două nume biblice daniel și luca și să fie cu multe vile cu multe grădini cu multe spații verzi și mulți copii da cu foarte mulți copii

de acolo să privești lumea pictura aceea celebră cu oameni celebri să o privești ca și cum ai privi altă lume din care lumea aceasta lipsește să o privești conștient că privirea e un dar vederea un har lumina o binecuvântare să o privești atent și să vezi ce rămâne din tot când toate se fac nevăzute și nevăzutele încep să se vadă precum răsăritul în satul acesta din vest

[cuprins/necuprins]

și începem cu platon deși mai la stânga e bill gates și sub ei pelé și nici o legătură între ei nici între ei și lenin care de aproape privește spre dreapta și arată spre dreapta cu stânga întinsă luuuung și palma desfăcută vertical arată spre cristofor columb și santa maria și oceanul învolburat pe drumul alizeelor sau poate arată spre ginghis han napoleon sau che spre fidel castro sau

cezar deși mă-ndoiesc pentru că între ei stă zâmbitor călărind o cămilă yasser arafat (muhamed abdel rauf arafat al-qudwa al-husseini) iar mai la dreapta e bush privind către stânga printr-un ochean telescopic iar și mai la dreapta și puțin și mai jos e mihail gorbaciov care privește spre dumnezeu și cu stânga ridicată spre cer îl salută apropo despre cer am uitat să vă spun

e roșu întunecat crepuscular că abia deslușești piramida lui keops și ansamblul stonehenge către care se-ndreaptă cele 72 de fecioare din paradisul musulman da e un cer crepuscular cu nori negri și gri înnegriți pe sub care zboară golden eagles oricum nu e un tablou atât de întunecat ca infernul lui dante ceea ce frapează însă e masa aceea mare și rotundă din centru la care

stau laolaltă stalin da vinci și marx nietzsche lincoln și mao și regina elisabeta a II-a înconjurați de shakespeare mozart tolstoi picaso și spielberg și marie curie și elvis și hemingway și churchill și roosevelt einstein confucius și corneliu baba e ceva să-i vezi la o masă pe toți chiar dacă masa aceea e masa tăcerii și dă impresia că te afli într-o încăpere nu sub cerul liber de sus

nu o zăresc pe cleopatra dar trebuie să fie și ea pe aici poate e după perdeaua templului din dreapta pe treptele căruia îi văd pe aristotel van gogh toulouse-lautrec pe tagore rousseau și maica tereza pe michelangelo dali și pavarotti iat-o și pe marilyn monroe iar lângă ea johann wolfgang von goethe și lao zi ce asocieri ciudate îți spui dar iată altele și mai și: lângă pianul din

stânga ludwig van beethoven hitler și mussolini și tot în stânga dar mai jos charles chaplin și henry ford mike tyson și vladimir putin n-ai zice că e un purgatoriu dar este iată-i și pe freud maxim gorki și pușkin dar pe acest fundal bavarez abia se mai văd bill clinton de gaulle alfred nobel sau margareth thatcher doamna de fier pe toți îi eclipsează însă ramses al II-lea cu prezența

lui faraonică privind viitorul ca pe un trecut care trece mereu pe lângă cei ce nu gândesc prezentul mi-ar fi plăcut să-i văd aici pe eminescu brâncuși și enescu pe eliade cioran arghezi silade dar nu e timpul pierdut încă mai e timp câtă vreme tabloul e-n lucru și va fi totdeauna în lucru iar speranțe sunt cu duiumul uneori istoria nu e dreaptă cu cei care fac istorie dar nici să intri

în istorie prin tot felul de crime nu e drept ca să nu mai vorbim de cei ce au cuprins istoria lumii și istoria lumii nu i-a cuprins nici nu-i de mirare că lipsesc alexandru cel mare nabucodonosor și nefertiti regina din saba și înțeleptul solomon dar tabloul nu e complet și nici nu va fi câtă vreme lipsește paradisul și nici nu va fi câtă vreme timpul istoriei e chiar istoria timpului

[ecranizare]

dar cum să pui în mișcare nemișcarea te întrebi și nu te gândești la vântul iscat din senin care ridică pe sus frunzele moarte nu te gândești nici la creația care se creează pe sine nici la big-bang-ul oamenilor de știință ar fi prea simplu să spui liniște motor acțiune și în scenă să intre suflete tari suflete vii suflete moarte poate e nevoie de o mulțime de cadre ca acesta poate

e nevoie de un scenariu de un regizor de ceva înainte de altceva nu e nimic întâmplător în lumea întâmplărilor aici nu se trag duble și nu ești dublat o premieră e totul chiar dacă totul a mai fost cândva dar de ce să pui în mișcare nemișcarea te întrebi când totul sfârșește într-o mare nemișcare când totul sfârșește într-o mare nemișcare care începe să se miște care începe

să se miște de la sine din sine prin sine și pentru sine nu e nimic dacă uiți nu e nimic dacă uiți asta dar când uitarea acoperă totul când pune egal între existență și inexistență între lumea aceasta și lumea cealaltă lumi paralele cu lumile adevărate da atunci o succesiune de tablouri faimoase cum e acesta ar fi spre aducere aminte (nu-i așa?) spre o veșnică aducere aminte


calea victoriei

I

de ziua franței iată-mă în micul paris bucuros să vă văd din nou să revăd vechile parcuri clădirile vechi cișmigiu herăstrău lacul tei casa scânteii casa poporului casele o iau pe magheru pe dorobanți spre calea victoriei și iată doamnelor și domnilor calea calea victoriei this way ladies and gentleman da pe aici urmați-mă și vă voi arăta calea vă voi arăta totul vă voi povesti totul

ești sigur că știi totul mă întreabă țiganca de la magazinul din colț ești sigur că știi mă întreabă stând ciuci pe un covor de semințe fumând havana și scuipând semințe ești sigur că știi ce vorbești și despre ce ne vorbești nouă care știm să citim în ghioc nouă care știm să ghicim viitorul știu cum să nu știu dar eu vă arăt prezentul i-am răspuns eu vă arăt calea

calea victoriei da ascultă din cinci în cinci minute sună sirena salvării și mă gândesc la cei bolnavi la cei răniți la cei morți la cei la care nu se mai gândește nimeni e o căldură infernală aici mă așez la o masă pe terasa belvedere și văd totul și comand (cine sunt eu să comand?) o sticlă de fanta zic vine zice barmanul 9 lei zice e o căldură infernală aici e chiar infernul

mă răcoresc și văd și aud alături arabii vorbesc de afaceri 9 milioane de euro zice unul 9 milioane de euro zic eu și mă mir și mă gândesc la cei fără bani fără casă la cei singuri mai ales la cei singuri în postcomunism postmodernism postumanitate din cinci în cinci minute sună sirena salvării pe calea victoriei afacerile arabilor înfloresc europa hotel sir hotel elis grand hotel

aici unde mă aflu e super e intim dar fumatul e interzis trebuie să ies pe balcon să fumez și să beau ăștia vor să facă din infern paradis sărind peste purgatoriu jos în birt doi țigani se ceartă pe un bilet de avion el vrea la londra ea la paris el își face vânt cu evantaiul ea e grasă până peste poate își flutură întruna poalele rochiei e o adevărată șatră aici un spectacol fără

gypsy queen și iar se aude sirena salvării pe calea victoriei din cinci în cinci minute se aude și mă gândesc la cei fără mâini fără picioare la cei fără cap fără suflet am văzut animale cu trup mai frumos decât trupul omului mai inteligente decât omul mai sensibile mai altruiste vai ironia noastră cea de toate zilele vai răutăților noastre am văzut păsări cu zbor mai frumos

decât zborul gândurilor noastre gândim din cinci în cinci minute iubim din cinci în cinci minute și ne urâm tot timpul și pe calea victoriei vine salvarea din cinci în cinci minute vine e o zăpușeală infernală aici e chiar infernul și mă gândesc la cei plecați dintre noi la cei de sub pământ la cei ieșiți din pământuri la cei înălțați la cer dar lumina soarelui ne împiedică să vedem

lumina am văzut o femeie frumoasă care își pierdea frumusețea am văzut femei urâte câștigând frumusețe laudă generozității îmi vine să zic laudă iubirii da calea victoriei este calea iubirii vino pe calea victoriei vino pe calea iubirii cum? tu ne chemi în infernul de pe calea victoriei întreabă cineva da vă chem în infern în purgatoriu în paradis altfel cum vreți să fiți

veniți pe calea victoriei doamnelor și domnilor să mergem la academie la parlament la președinție să mergem la monarhie să mergem să trântim politichia în boscheții din parcul gării de nord unde vine prostituata să se culce cu tine tocmai când vrei să te trezești și din cinci în cinci minute sună sirena salvării pe calea victoriei vrea cineva să fie salvat? vrea cineva să fie?

II

am spus că trebuie să ne întoarcem la natură înainte ca natura să ne întoarcă în natură cum a făcut-o în șaptesprezece septembrie douămiișaptesprezece când ne-a trântit la pământ șandramaua pentru că nu mai știm să prețuim frumusețea nu mai știm să prețuim adevărul e de ajuns să se-ntrerupă curentul e de ajuns să se oprească apa gazul internetul

și ne trezim rupți de lume ce ne vom face noi fără curent fără apă fără gaz fără net în această beznă prin care orbecăim cu lanternele telefoanelor descărcate în această beznă în care așteptăm să răsară soarele și el nu mai răsare și ne rugăm să răsară și el nu mai răsare pentru că i-am ignorat răsăriturile și apusurile și am uitat cu totul binefacerile lui doamne

dar lumina soarelui ne împiedică să vedem lumina și în a opta zi în al cincilea anotimp trebuie să fii ca un bebeluș care vine pe lume și lumea îl ridică în slăvi & slava lui se pierde în lumea în care vine în ziua a opta te vei vedea așa cum ai fost la facerea lumii și în al cincilea anotimp îl vei vedea pe cel care ești și-l vei cunoaște pe cel ce te cunoaște

să nu te temi de moarte nu pentru că moartea a murit de mult și dacă ești viu ești viu pentru că trăiești într-o țară moartă în țara uitării în țara nepăsării ce importanță are dacă mori de moarte naturală sau luat de uraganul irma sau ucis în nu știu ce război pentru putere sau de o boală incurabilă sau împușcat din gelozie mortul nu mai știe că e mort

păcatul nostru doamne iartă-ne e că nu vrem să știm că există un timp al sosirii un timp al plecării nouă ne place să zăbovim să zăbovim între timpul sosirii și timpul plecării să chefuim să iubim să urâm să ucidem dar din timpul zăbovirii să faci timpul izbăvirii ehei din timpul zăbovirii să faci timpul izbăvirii de timp asta e o artă doamnelor și domnilor

III

ce să-i mai spui acestei lumi care știe atât de multe dar cunoaște atât de puțin că nu poți să nu te gândești la nimic nu poți să nu simți aerul tare al dimineții de vară cum îți inundă încăperile nu poți să nu vezi cum se face ziuă între cinci și șase când ieși pe balcon la o cafea dallmayr la o țigară sobranie nu poți să nu-i spui că nimic nu se compară cu liniștea înviorătoare a zorilor

și ce poate fi mai frumos după o noapte de dragoste decât o zi care începe la fel ca prima zi a lumii ce poate fi mai frumos după un concert de greieri decât o liturghie de păsări migratoare sau sunetele de clopot ale unei biserici elvețiene în duminica schimbării la față a domnului ce poate fi mai frumos după ieșirea din ape decât un răsărit de soare din mări la fel ca întâiul

răsărit când nu te gândești la mișcarea de rotație a pământului nici la întâia zicere a lui dumnezeu dar începi să vezi pentru că se face lumină și începi să vezi lumina începi să te luminezi și realizezi că ești singur da la fel ca dumnezeu înainte de facere la fel ca dumnezeu după apocalipsă începi să înțelegi de ce el care ne vede pe toți el care se vede pe sine nu poate fi văzut

nu poți să nu te întrebi dimineața de unde vine acest aer curat după atâta poluare nocturnă de unde liniștea asta înviorătoare după atâta forfotă a zilelor și nopților te speli pe ochi pentru a vedea mai bine îți speli ochelarii pentru a vedea mai bine dar creierul tot îmbâcsit o mulțime de gânduri gândite de alții o mulțime de gânduri negândite și negre și albe străine mărunte

spală-te pe creier așadar scapă de gândirea inutilă de conjugările lui a avea și a ști înlocuiește-le cu a iubi a cunoaște a fi aerisește-te în întregime înnoiește-te ca să poți iubi și să te bucuri de iubire să poți cunoaște și să te bucuri de cunoaștere să poți să fii și să te bucuri de ființă altceva ce ce să-i mai spui acestei lumi care știe atât de multe dar cunoaște atât de puțin

IV

și iată-ne în bucurești doamnelor și domnilor iată-ne în capitală pe calea victoriei da de la națiunile unite în sus iată muzeul de istorie și istoria muzeelor și caru’ cu bere și biserica zlătari și banca comercială română mai departe sens unic mai departe da intersecția cu lipscani și magazinul victoria blocul rosenthal și raiffeisen bank centrul vechi și valea regilor un facebook urban

cu taguri și taguri iată strada doamnei biserica doamnei grand hotel boulevard și bulevardul regina elisabeta fântâna sărindar și brd capșa capitol majestic iată palatul telefoanelor și pasajul englez farmacii cazinouri terase piața revoluției și palatul regal statuia ecvestră a lui carol întâiul și memorialul renașterii (despre care vom vorbi mai încolo) gucci athénée palace și muzeul

literaturii române biserica albă și grădina eden și ne grăbim puțin nu pentru că traseul nu e important ci pentru că nu traseul acesta e cel mai important iată casa monteoru palatul ghica casa vernescu palace casino usr câteva clădiri urâte pe strada frumoasă o scurtă oprire la magazinul de trabucuri la ted’s cofee și iată-ne în piața victoriei la intersecția marilor bulevarde

pe aviatorilor începi să te gândești la zbor nu-i așa? la înălțare dar am înțesat destule simboluri aici pentru un drum care a fost drumul brașovului și ulița mare și podul mogoșoaiei drumul de poduri al lui constantin brâncoveanu căci tot drum e și podul podul între tine însuți și tine între cel care ești și cel care este dar destule simboluri aici pentru un drum care a fost

drum de case boierești biserici hanuri prăvălii drum luminat cu șomoioage de păcură stradă domnească și drumul armatei române intrând triumfală în capitala țării române și războiul de independență a fost tot un drum și independența o cale calea pe care mergem acum din noi înșine spre noi înșine spre monumentul renașterii momentul despre care vorbeam mai sus

V

hotel marconi padova piața san marco veneția și patru anotimpuri într-o singură zi și toată viața într-o singură clipă așa să trăiești spune un poet suedez cu dorul ironic după o vecie ironică după lucrul în sine şi materia indestructibilă cu ura împotriva prostiei generale a statului şi a legilor cine să-l contrazică? fii calm şi taci şi aşteaptă mai spune el gunnar ekelöf și mai zice:

aşteaptă mântuirea ce vine când nu mai e vreun izbăvitor […] când soarele va intra în pământ şi luna în piatră da trebuie să speri sau să crezi sau amândouă altfel e greu pe pământ cum spune bacovia și viața ta nu e viață e moartea ce se ispășește trăind cum a spus ungaretti dar să revin am pornit așadar pe un drum singurul drum care duce din noi înșine spre noi înșine

era primăvară când am pornit și am ajuns primăvara după zece ani zece zile zece ore zece minute la fel ca ulise cel de nota zece dar nu timpul nu el e important aici nu timpul ci să ajungi la timp sau înaintea timpului cu patru anotimpuri într-o singură zi zi de toamnă ploioasă la szeged și iarnă de vis în slovenia vară în piața san marco și ploaie de primăvară în padova da

ai văzut cum ne culcă luna la pământ cum ne ridică soarele din ape și dumnezeu din cuvânt spre cuvântare și binecuvântare dacă ai văzut patru anotimpuri într-o singură zi și ziua aceea e a opta zi și anotimpul în care ajungi e al cincilea anotimp atunci înseamnă că semnele s-au adeverit înseamnă că ai înțeles neînțelesurile și mai înseamnă că ești cel care trebuie să fie

și nu mai urmează decât învierea acea înviere despre care toți vorbim acea înviere în care toți credem dar nimeni nu vrea să o mărturisească să o încerce pentru că e un excercițiu spiritual la urma urmei doamnelor și domnilor și îți arde creierul îți arde sufletul în timp ce trupul tău călătorește prin cele patru anotimpuri padova san marco liubliana și szeged și calea victoriei



siebenbürgen

este momentul să ne cunoaștem (pe noi înșine și unii pe alții) să intrăm în ținutul silvan siebenbürgen cum îmi place să-i zic (veți vedea mai târziu de ce) ne adunăm așadar în brașov la un cocktail party bun venit în transilvania zice cavalerul medieval un pahar de tărie românească și gustări din silvania și cazare la un hotel 7 stele cine vrea poate să doarmă sub ele dimineața

suntem fresh cu toții glumim fumăm și bem cafele în gara brașov ne îmbarcăm în sunetul fanfarei în transilvania train pornim spre haferland țara ovăzului (o țară a văzului nu există încă) timp de trei ore călătorim ne împrietenim unii cu alții și toți laolaltă cu vinurile românești cu brânzeturile și cașcavalul afumat ascultăm poveștile transilvaniei primele și cele de pe urmă trecem

prin defileul racoș pe lângă vulcan ne continuăm drumul spre așezarea secuilor debarcăm în gara mureni și iată haferlandul țara ovăzului cu bisericile ei fortificate saschiz viscri și criț timp încremenit și locuri de poveste care își spun în tăcere istoria ce bogat era acest ținut și ce desbogățit masă de prânz în haferland apoi explorarea haferlandului localnicii se bucură noi ne

bucurăm cu localnicii și ne mirăm ne minunăm de povestirile lor dar trebuie să mergem mai departe departele e întotdeauna atrăgător părăsim așadar haferlandul țara ovăzului ieșim din mirajul ei și ne îndreptăm spre sighișoara o cetate cum nu s-a mai văzut după un tur al orașului și o cină de taină cu bucate alese ne cazăm la un hotel 7 stele cine vrea poate să doarmă

sub ele dar dimineața când reîncepe viața ne îndreptăm spre gară unde ne așteaptă transilvania train gata de plecare pornim  spre mediaș și iată-ne la bordul trenului cu trei patru beri la bord pradă poveștilor și peisajelor din ținutul silvan siebenbürgen cum îmi place mie să-i zic în gară ne întâmpină grupuri mici de localnici calfe zidari și meșteri populari ne conduc la ateliere

aici meșterim împreună și ne întrecem în meșteșuguri țiglărie sticlărie etc. țesătorie secrete păstrate de generații și generația noastră fără secrete spre seară ne îmbarcăm în transilvania train călătorului îi șade bine cu drumul și ce suntem noi altceva decât drum și călători deopotrivă pornim spre alba carolina garda cetății ne așteaptă la gară se trag salve de tun în onoarea

noastră dar suntem noi oare învingători umili urmași ai celor care au scris istoria care au făurit unirea suntem noi oare mai uniți îți trebuie o zi întreagă pentru turul cetății pentru că în alba carolina trecutul e viu prezentul înalt și viitorul abia așteaptă un moment memorabil după atâtea momente memorabile când memoria e ca peronul gării alba iulia unde transilvania train e

nerăbdător să ne poarte spre mullbach sebeșul medieval biserica evanghelică de aici își deschide porțile și orga din veacul trecut răsună peste vreme un concert unic dezvremenitor sunt multe de văzut de auzit dar cine are timp să stea să înțeleagă gătim gustăm bucate transilvane și ne îndreptăm spre mărginimea sibiului prin nemărginirea frumuseții ce ne înconjoară apoi

urmează sibiul cu puternicele fortificații care țineau piept atacatorilor ne plimbăm pe străduțele și prin piețele orașului unde viori și violine ne îmbie la terase orașul de sus și orașul de jos învăluit în arii din opere urmează cetatea făgărașului cu mirajul și miracolul ei după care din nou în transilvania train pe drumul de întoacere memorând toate cele văzute și nevăzutele și

așteptând să înceapă

ora 00:00:00 când marele întuneric nemărginit dă semne că e pe sfârșite și marea tăcere nemărginită e pe cale să se sfârșească nu un big-bang se pregătește nu o ivire din ape căci ape nu sunt nici ființă nici neființă e doar un black-hole care nu ascunde nimic dar ține totul ascuns un black-hole în care pătrunde din sine însuși cel nepătruns

ora 00:00:00 când încă te plimbi pe deasupra apelor când subconștientul începe să devină încetul cu încetul conștient când marea tăcere nemărginită dă semne că e pe sfârșite și marele întuneric nemărginit e pe cale să se sfârșească vine unul și zice să fie lumină și se face lumină aceasta e-ntâia și cea mare minune și deja e ora 00:00:01


j’adore sau 10 pentru costinești

I
o zi la mare e ca o mie de ani în munți dar valabilă e și viceversa îmi spune doamna de la vila de alături care tocmai se pregătește de o plecare la munte nu înainte de a uda florile de a-și hrăni cățelușii sunt sătulă de mare mai zice ea de atâtea valuri de atâția pescăruși de atâta nesfârșire albastră de atâtea răsărituri & apusuri de soare de lună și toate din mare

eu ador înălțimile drumețiile montane potecile cu urme de urși și aromă de zmeură și tânguiri de mierlă ador vârful omul și cerbul carpatin retezatul și masivul ceahlău la munte ai ce vedea și mai ales ai ce vedea de pe munte la mare ce? ce să vezi ce să faci? băi de soare băi de valuri îmbăieri într-o nesfârșire de care sunt sătulă cum era hyperion de veșnicia sa

II
vaporașul va pleca în două minute grăbiți-vă doar zece lei o călătorie pe mare aud de pe terasa unde stau cu o bere ursus retro în față privind cum vin cum pleacă vapoarele cum vine mulțimea în valuri cum se aruncă în valuri și cum se înmulțește

cupluri albe ca brânza cupluri bronzate ca în revistele style familii cu copii de țâță fete cu țâțele goale familii cu bătrâni în cârje slăbănogi slăbănoage grăsani și grăsane tineri și tinere rockeri punkiști maneliști noroc că dj-ul chior pune muzică strong doar zece lei o călătorie pe mare o sută de lei scufundarea dar niciun preț pentru mersul pe ape pe ăsta îl știe numai isus

III
să vezi ce fază un copil pe malul mării construia un castel de nisip l-am privit curios cum bătea cu lopățica în ziduri în porți și în turnuri am privit uimit cum acestea începeau să se înalțe și se înălțau se înălțau ca un turn babel în miniatură ca turnul babel din biblie am privit apoi și am văzut cum copilului îi crește barbă cum se uită după femei și femeile după castelul lui

am văzut cum o aduce la curte pe frumoasa frumoaselor cum îi face copii și cum o exilează în turn am privit mai departe și am văzut mai departe cum copilul se copilărește pentru copilul său care se copilărește pentru copilul său care se

IV
mie mi-e dor de o apă mare mare cum e marea zice una și nu cred că se gândea la inundații dar eu mă gândesc la cei care vin să vadă pentru prima dată marea mă gândesc la cei care vin și o văd pentru ultima oară mă gândesc la cei care nu se uită în portofel când merg la munte la mare mă gândesc la cei care nici măcar nu se gândesc la munte la mare din cauză de portofel la câte nu mă gândesc în timp ce un gând mare pune stăpânire pe mine și mă înalță pe deasupra mărilor

V
ce forme ce cururi ce țâțe vezi aici nu vezi nicăieri poate doar în filmele porno în filmele porno fără sex dar aici nu e film ceea ce vezi aici se filmează aici și tot aici se urmărește și filmul e un cinema subacvatic aici o realitate ireală care te bucură dacă nu te gândești la nimic care te întristează dacă te gândești la timpul tău la veșnicia ta bine sunt doar vorbe acestea știi și tu că nu există decât existența acea existență această existență care nu încetează să existe

VI
dar dumneavoastră îi zic doamnei de la vila de alături de ce v-ați construit casa la mare dacă adorați muntele văd aici clădiri începute și abandonate clădiri începute și neterminate clădiri terminate dar nefinisate construcții aiurea la fel ca în poezia zilelor noastre la fel ca în deconstructivism de ce v-ați construit casa aici unde se doarme ziua și se petrece noaptea

unde vuiesc întruna difuzoarele la concurență cu un concert de greieri cu țipetele unui stol de pescăruși sub cerul brăzdat de lampioane lasere și focuri de artificii am și la munte o vilă îmi răspunde ea dar îmi place să locuiesc în mine însumi

VII
oricât de bătrână ai fi pentru mine ești bună ești cea mai bună și ești a mea doar a mea cu toate mările tale cu toți munții tăi știu că întinerești cu cel ce vine la tine știu că îmbătrânești cu cei care pleacă dar pentru mine rămâi fără vârstă precum rugul aprins approved quality geprüfte qualität new york frankfurt london hongkong seoul bucurești costinești nu știu de ce

ai vrut să fii a mea dar mă bucur că ești a mea și ador să fii totdeauna a mea căci vorbesc despre tine mândrindu-mă cu tine și vorbesc despre frumusețea ta mândrindu-mă cu frumusețea ta cu frumusețea ta unică și irepetabilă

VIII
dimineața când se închid toate cluburile și concertul de greieri iese câștigător și-o liniște atotcuprinzătoare se înrourează încet-încet mai auzi în depărtare câte un the lonely shepherd interpretat la fluier de un cântăreț din munți mai auzi la malul mării câteva acorduri de chitară și strigăte de bucurie studențești câteva țipete de pescăruși și valurile valurile mereu

neliniștite în așteptarea răsăritului ai impresia că începe o nouă zi dar începe o viață nouă o viață adevărată și luuuuungă și misterioasă ca insula șerpilor din marea neagră ca triunghiul de aur al daciei sau tunelurile secrete din munții carpați

IX
toată lumea afară din apă strigă paza de coastă toată lumea afară din apă strigă marinarul de pe vasul cu tricolor iar eu meditez la această zicere știind că șaptezeci la sută din suprafața pământului este apă și șaptezeci la sută din corpul uman este apă și duhul lui dumnezeu se purta pe deasupra apelor și isus a venit la ei [la ucenici] umblând pe mare înțeleg așadar

că ieșirea din ape e un miracol pentru cel care vrea să vadă pentru cel care vrea să fie iar mersul pe ape e o adevărată minune dar câte nu sunt minuni în viața noastră devenită banală ca vaporul cu imigranți care acostează în port

X
pot să vă dau un like domnișoară îi zic unei fete care vine pe plajă cu țâțele goale și părul în vânt are un trup de culoarea pământului are ochii de culoarea mării și doar bikini o despart de goliciunea edenică pot să vă dau un like o întreb cu toate că acel like se cuvine lui dumnezeu să i-l dau pentru că „eu cred că dumnezeu te-a preaiubit/ și trupul ți l-a modelat din

stele/ ca ziua să îmi fii de nezărit/ iar noaptea să mă luminezi ca ele” ea vine și îmi cere un foc și în mine se aprinde focul acel foc care arde și nu se mistuie deloc ea zâmbește îmi mulțumește și tace și mă-mbrățișează cu tăcerea ei

XI
toate apele se varsă în mare şi marea tot nu se umple zice ecleziastul ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc ca iarăşi să pornească de acolo marea așadar e nesfârșită și e atât de mare că încape și oceanul înghețat și marea moartă și marea roșie și atlanticul și pacificul și toți munții sunt în mare și toate mările în munți și noi viețuitoarele mării în marea

lacrimă marea picătură de rouă marea e un cuvânt mare un cuvânt cu o mulțime de înțelesuri e un pahar cu apă bucovina după care tânjește cel însetat până când răsare soarele din mare și e mare mai mare decât marea mai viu mai înalt

XII
vezi de acolo vine răsăritul de acolo vine și apusul și norii aceia albi și mărunți și înserarea și vântul și ploaia și furtuna și nesfârșitele valuri valuri rămâi cu privirea ancorată în răsărit și te gândești că se sfârșește sejurul și mai cumperi o zi mai cumperi două trei ce bine ar fi să poți cumpăra și de la dumnezeu o zi două trei iar el în marea lui bunătate să îți dea exact ce îți trebuie înțelepciune și sănătate şi desfătarea fiilor oamenilor o mulţime de femei cum bine zice ecleziastul

XIII
îți vine să crezi? urmărești zborul unui pescăruș deasupra valurilor zborul unui avion care face reclamă la nutline netbet toortitzi și îți vin în minte bătrânul și marea copilul și marea femeia mării femeia nisipurilor și o mulțime de versuri dedicate ei dedicate mării niciunul însă frumoasei femei de pe plajă celei mai frumoase femei de pe plajă care fredonează azzurro

și îl auzi pe celentano la il ristorante di albert auzi nostalgia anilor șaizeci învăluind tumultul anilor douămii țipătul copilului și vuietul mării toată nebunia și înțelepciunea ei când își aruncă la țărm necurățiile mormane de alge meduze și scoici

XIV
ce frumos ce bine ce binecuvântare să fii barman dj ospătar la mare mai știi ce spunea ezra pound despre meseria asta de poet unde trebuie să-ți storci creierii întruna mai bine să fii salvamar mai bine din cabina ta să privești cum se pierd în zare bărci de pescari de agrement veliere vapoare să asculți muzică de film dintr-un film în care joci chiar tu să te vezi cum salvezi bouche-à-bouche cele mai frumoase domnișoare ce bine să ajungi în port ca ulysses și epava tot la zece metri de țărm

XV
altă fază: în ziua aceea de unu septembrie douămiioptsprezece ora zece zece minute și zece secunde când se sfârșește vara și începe anul bisericesc am privit mulțimea aceea de trupuri întinse pe plajă la soare în fața mulțimii de valuri și am văzut o mulțime de umbre acoperită de o altă mulțime de umbre am privit mai atent mai departe și am văzut mai departe

o mulțime de schelete îngropate în nisipuri peste care venea o mulțime de valuri iar din mulțimea aceea de valuri am văzut mai apoi cum se ivește această mulțime de trupuri care vine grăbită și se așează pe plajă la soare în fața mulțimii de valuri


ora de iarnă

era una din acele nopți în care se schimbă ora și somnul lumii fie se scurtează cu o oră fie se prelungește după caz dar în acea noapte de 28 spre 29 octombrie 2017 eu m-am trezit din somnul lumii fix la ora 3 și ca de obicei mi-am aprins o țigară mi-am făcut o cafea mi-am citit notificările de pe facebook și emailurile și apelurile nepreluate

pe la 2:14 mă sunase cineva din guineea nu cunosc pe nimeni în guineea mi-am zis o fi cineva din guineea-bissau din mali sau senegal în trecere prin guineea o fi cineva din coasta de fildeş din liberia sau sierra leone răpit și sechestrat în guineea cineva disperat care sună cu speranța că poate îi răspunde dumnezeu sau o fi cineva de pe un site porno

de pe un chat porno care se activează automat atunci când ți se virusează computerul dar nu nu cunosc pe nimeni în guineea mi-am zis încercând să-mi iau gândul dar cum să-ți iei gândul când în miez de noapte sună cineva mai negru decât noaptea cum să-ți iei gândul când îți vin în minte versurile lui mazilescu cineva pe lume are nevoie de mine

dragostea mea dacă ai nevoie de mine o dragostea mea dacă ai nevoie de mine gândește-te la mine în spațiul cel mai umilit te-am sărutat eu mortul
nu n-ai cum să-ți iei gândul de la dragostea ta nici atunci când e dezactivată și un apel ca acesta necunoscut nepreluat o reactivează e ca un virus ca o boală care recidivează incurabilă

aproape o oră m-am tot chinuit să aflu răspunsul și în timp ce lumea dormea eu deveneam tot mai treaz și în timp ce lumea murea eu deveneam tot mai viu urmărind notificările de pe facebook și emailurile și apelurile nepreluate până când pe ecran apăru din nou ora 3 ce naiba mi-am zis trebuie să trăiesc din nou ora trăită? trebuie să-mi retrăiesc viața

timp de o oră? ce bine mi-am zis puțini au ocazia asta și iată-mă treaz în lumea ce doarme și iată-mă viu în lumea ce moare nu retrăindu-mă ci întrebându-mă cum mi-am trăit viața în această oră plină de întrebări întrebându-mă dacă merită să o trăiesc la fel sau să încerc altceva să dilatez timpul să-l comprim sau să trec de-a dreptul la abolirea lui

totul e relativ îmi zic iar timpul nu face excepție iar această oră o dovedește din plin și iată că înțeleg de ce pentru tine o zi e ca o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi și această noapte a lumii e plină de lumină pentru mine această noapte a lumii este ziua mea iar eu sunt viu sunt cel mai viu de pe pământ dar pentru toate dă-mi în schimb o oră de iubire


să te înalți deasupra acestor păduri de simboluri

unii nu pot să trăiască fără imaginea statului devenită pentru ei zeitate fără acel post tv unde apar tot felul de guguștiuci politici pe care îi laudă îi înjură și-i pupă în cur în timp ce aceștia se laudă se înjură și se pupă în cur într-un talk-show prelungit despre starea națiunii eu îi bag în mă-sa pe toți îmi astup urechile închid ochii și mă declar republică

îmi astup urechile închid ochii și mă visez la bușteni într-o vilă no name înconjurată de iarbă verde și un gard verde și o liniște verde și înaltă mai înaltă decât munții din jur cu un șir de gladiole în față și o tufă de regina nopții la colțuri iar în spate un corcoduș verde cu fructe galbene galbene la început de septembrie semn că vara nu se dă dusă atât de ușor

mă visez la bușteni și sunt la bușteni într-o cameră verde cu vedere spre babele și peste acoperișele caselor din jur albastre văd trei vârfuri de brazi ca niște turle de biserică văd un teren de vânzare cu un panou mare în mijloc pe care scrie for sale două dacii ruginite năpădite de iarbă și o casă brâncovenească veche în care demult nu mai locuiește nimeni

nu e ușor să-ncepi o viață nouă când vechea viață nu-ți oferă perspective prea confortabile trebuie să lași în urmă azi ceea ce oricum vei lăsa în urmă mâine trebuie să-i dai liber sufletului care poartă după el un trup din ce în ce mai greu trebuie să-ți înhami spiritul la marile idei la marile mitologii trebuie să te înalți deasupra acestor păduri de simboluri

acum când e tot mai mult cer deasupra tot mai puțin pământ sub picioare privește această casă brâncovenească veche în care demult nu mai locuiește nimeni și întreabă-te de ce nu mai locuiește nimeni și întreabă-te unde sunt cele trei generații cei ce construiesc cei ce păstrează cei ce lasă totul în urmă pradă ploilor și vântului și zăpezilor pradă uitării

privește această casă brâncovenească veche cu tencuiala căzută țigle lipsă și ferestre sparte privește odăile goale în care scânceau altădată copiii boierilor copiii micilor industriași copiii comuniștilor odăile goale prin care acum șuieră vântul privește iarba verde din curte unde se jucau altădată copiii boierilor copiii micilor industriași copiii comuniștilor

după o vreme și încă o vreme se reaprinde crucea de lumină sus pe munte se luminează vârful omul și babele se întorc cu fața spre dumnezeu așa cum floarea soarelui se întoarce cu fața spre soare în vreme ce eu scriu aici și îmi spun cunoaște-te pe tine însuți și stăpânește-te pe tine însuți dacă vrei să nu fii stăpânit asta să fie legea ta singura ta lege

la fel de verde e iarba și-acum iarba care acoperă totul și am impresia că e aceeași iarbă că aceeași rouă picură de pe streașina verde a terasei unde stau acum și beau timișoreana și fumez l&m poate că aceiași nori trec pe deasupra munților poate că aceeași ploaie începe doar boierii nu mai sunt aceiași nici micii industriași nici comuniștii ce țară

două dacii ruginite năpădite de iarbă pe un teren de vânzare unde copiii borfașilor se plimbă cu minimotorete miniateveuri și expoziția cirque d'art de la castelul cantacuzino unde expun toulouse-lautrec camille hilaire matisse picasso chagall și mănăstirea caraiman și clopotul ei care sună răsună ca o binecuvântare a lui dumnezeu peste țara românească


aleea litoral
printr-o spărtură în zid
priveam picioarele lumii
mersul ei spre și dinspre mare

I

despre ce mai scriu poeții m-am întrebat în anno domini 2017 august 26 când românii au dat buzna pe litoral cu mic cu mare lăsând țara (care țară?) în mâinile politicienilor (care politicieni?) și m-am mai întrebat cum poți conduce o țară pustie (cum e țara lui t. s. eliot) când poporul (care popor?) e în altă parte și nu face parte din țara despre care faci vorbire

de unde vin gândurile care îmi vin am mai întrebat-o pe muza mea descreierata persona non grata dezintegrata și reinventata pentru mine reînfrumusețată acum când dresuri albe peste trupuri negre dresuri negre peste trupuri albe se transformă în dresúri ale privirii da am privit și eu această lume atât de mult am privit-o și atât de mult am iubit-o până când până când

plaja s-a umplut de babe de babi de fete tinere devenind babe (cum spune geo dumitrescu) cu trupurile atârnând de un suflet rătăcit într-o lume fără suflet cu varice cu vergeturi cu țâțe lăsate la vatră da le-am admirat îndelung goliciunea trupului sufletul gol și deșertăciunea spiritului de fapt nici nu le dorim altfel decât frumoase și proaste și bune da pentru reproducere

pentru că lumea (asta și cealaltă) trebuie să continue (în timp și în afara timpului) asta le-am spus și au aruncat după mine cu pietre și au aruncat după mine cu atât de multe pietre atât de mult că pietrele s-au transformat în nisip în nisipul pe care stau ele acum dar din pietrele lor eu mi-am zidit o cetate mi-am zidit o singurătate din care sigur voi ieși învingător


II

sunt orb mi-am zis sunt orb mi-am zis dacă nu văd ce trebuie văzut mi-am pus ochelari fază lungă fază scurtă dar n-am reușit să văd ce trebuie văzut într-o viață de om într-o viață de zeu (vedeți, terminația zeului este eu) apoi am renunțat la ochelari fază lungă fază scurtă mi-am pus ochelari de soare ochelari de lună am băut și o bere tuborg și am început să văd

am început să văd când am început să gândesc frumusețea lumii acesteia da frumusețea lumii acesteia e în schimbarea ei cu altă lume lumea care se va naște din cuvântul meu de azi eu de pildă mă regăsesc în poemul meu de ieri dar mă întreb despre ce mai scriu poeții azi când tot ce s-a scris a fost împlinit trăit veșnicit iată-l pe bărbatul cu barbă cu alură de filosof

își comandă o bere timișoreana și o bea și nu se gândește la nimic este cel mai filosof după părerea mea (silade, n. a.) pentru că a gândi se împarte în a gândi bine și a gândi rău a face bine sau a face rău faptele fiind urmarea gândurilor iar iertarea da iertarea doamnelor și domnilor a gândurilor a faptelor a cuvintelor rămâne în sarcina conștiinței în sarcina lui dumnezeu

la care nu ne prea gândim nu ne gândim deloc pentru că el se gândește totdeauna la noi ne gândește și ne face după chipul și asemănarea sa (chiar și acum) dar nu v-am spus nimic despre valuri despre țărm despre vreme nimic despre această vilă albastră imensă unde suntem cazați unde vin întruna cele mai frumoase femei și pleacă cele mai frumoase dintre ele


III

i-am zis unei femei la plecare mai rămâi o rămâi (vezi eminescu) pentru că aici e poporul aici și acum țara e în altă parte ea mi-a zis că rămâne chiar dacă pleacă trebuie să vină alții și alții și alții mi-a zis pentru ca lumea (asta și cealaltă) să continue (în timp și în afara timpului) e o geneză permanentă aici nu vezi? un exod continuu o apocalipsă fără sfârșit

dacă nu înțelegi privește marea mi-a spus privește valurile ele vin și pleacă și rămân aceleași valuri dacă nu înțelegi privește soarele nu vezi? cum arde el și nu se mistuie (vezi exodul 2) dar în lumea așa-zis reală după ce cobori din metafizic îți sar în ochi avioanele care fac reclamă în zbor de la stânga la dreapta maya nirvana amiral și de la dreapta la stânga

larima anavrin ayam la fel e și viața o privești dintr-o parte e superultramegafascinantă o privești din cealaltă e de tot rahatul nimic nu se compară însă cu zborul unui pescăruș deasupra mării dacă tot vorbim de avioane dar să revenim din metafizic unde gândul ne duce fără voia noastră și iată-i pe salvamari înșirați din zece în zece metri de-a lungul țărmului

te fluieră când mergi prea departe când intri în mare când ieși te avertizează dar nu te salvează pentru că adevăratul salvamar (am învățat la școala vieții) te învață mersul pe ape te învață înălțarea la cer și apoi există un singur salvamar pentru toate popoarele mării și ce suntem noi altceva decât un popor abia ieșit din țara de sub ape?


IV

dar ce mai scriu poeții în atelierele lor de creative writing mă întreb în timp ce aștept pe terasă să vină ospătărița cu berea să vină dj-ul să pună muzică să ne facă mai frumoasă viața și moartea mai plăcută pentru că acestea două viața și moartea vin la pachet (vezi mazilescu vezi ungaretti) odată cu plânsul copilului acoperind această hărmălaie generală această nebunie

fără sfârșit plânsul copilului amintindu-ne că cineva vine pe lume cineva pleacă cineva rămâne totuși lumea însă e la fel de frumoasă după trei patru beri la fel de urâtă în mahmureala de după lumea așa-zis reală în care totul se plătește chiar și necesitățile noastre fiziologice doi lei bărbații doi lei femeile (câtă egalitate!) în toaletele alea ecologice te gândești ce mizerii

lasă omul în urma lui ce mizerii îl așteaptă în cealaltă lume creme și uleiuri pentru trup strigă țiganca pe plajă dar tu alte uleiuri și creme ai vrea pentru suflet bineînțeles bine că nu plouă bine că nu bate vântul bine că e cald și senin zice blonda de pe șezlongul de alături pentru unii totul se rezumă la vreme îți spui (vezi dan sociu) astfel trece vremea vieții lor dar tu cauți

și tot cauți frumusețea frumusețea aceea care nu se urâțește niciodată și femeile pe care le rugai să se dezbrace se dezbracă acum fără să le rogi ce buci ce țâțe ce valuri acoperindu-le goliciunea spre a o duce în adâncuri spre a o duce în uitare și din nou în amintire unde totul se plătește totul se răscumpără spre a fi spălat reparat și repus (ca nou-nouț) în circulație


V

de ce-am venit mamă la mare se întreabă burtosul urmat de grăsana ce-o fi în capul lor mă întreb eu încercând să înțeleg mersul lumii de la mare la munte și de la munte iarăși în mare (marea din care s-a născut afrodita) dacă îmi permiteți un scurt eseu despre poezia generaționistă a anului 2017 care a abolit valorile și se reconfigurează de la o lună la alta de la o zi la alta

aș spune că ea seamănă doamnelor și domnilor cu fata aceea superbă care adună gunoaiele de pe plajă dar nu despre frumusețea ei scriu poeții anului 2017 ci despre gunoaiele pe care ea le adună sărmanii poeți (vorba lui adrian suciu) unii au distrus poezia alții au reinventat-o dar să închei întrebându-vă unde găsești o femeie frumoasă pe plajă la costinești sau în

cimitirul bunavestire iată-l pe ismail cu haremul după el și iată baldachinul sub care își ascunde cadânele cum ne mai privesc ele de după perdelele albe cum ne mai chiorâm noi la ele oare nu e mai interesant de văzut ceea ce nu se lasă vederii? have a nice day köszönöm szépen uneori inspirația seacă muza fuge cu altul și ești ca după orgasm stors supt terminat

și scrierea creativă nu te mai ajută dacă vrei să creezi ceva prin cuvinte dacă vrei să creezi prin cuvânt o lume numai a ta o nouă lume mai bine ieși la plimbare mai bine duci gunoiul la urma urmei cui îi place să fie înconjurat de gunoaie când e atâta frumusețe în jur atâta diversitate în atât de excitantele forme ale cărnii care îmbracă un suflet mereu pregătit de plecare


VI

istanbul kebap peroni terase manele gogoașa înfuriată rock decibeli romanțe tineret bețivi bătrânet megadiscoteca tineretului supermarket farmacie tarabe cu suveniruri retro foto art distracție nonstop printre nonstopuri viață nonstop (ce frumos sună!) în fuga ta de simboluri tu însă te întrebi ce vrea să însemne zborul porumbelului alb peste vilele de la malul mării

ți-ai dorit să prinzi vreme frumoasă la mare și vine o zi ca asta urâtă urâtă urâtă în care nu ai ce face nu ai ce vedea (dacă mai e ceva de văzut după ce ai văzut totul și ai înțeles totul) stai pe balcon și privești marea învolburată valurile învălurite de valuri cerul acoperit femeile acoperite și bărbații sub acoperire urâtă urâtă e vremea acum dar femeile tot frumoase

parcă mai frumoase decât dezgolite (aici sunt avantajate babele) mai frumoase în rochii retro în blugi rupți în fuste mini urâtă e doar vremea plouă e frig și ai vrea să te încălzești la sânul unei fecioare dar mâine poimâine e sfântă mărie și gândul te duce la fecioara cu pruncul și iarăși aluneci în metafizic dar frigul te readuce la realitate (care realitate?) ieri la nudiști

astăzi la eschimoși ciudată e vremea (a nu se confunda cu timpul) parcă am fi la munte la san marino pe un munte înconjurat de mare mai bine mergem la balcic la caliacra la nisipurile de aur e tot mai urât aici tot mai frig mai pun o haină pe mine mă îmbrac tot mai gros ce-aș mai îmbrăca acum haina copilăriei dacă aș mai găsi-o printre gunoaiele aruncate la țărm


VII

să scrii doar în limba patriei tale iar patria ta să fie limba maternă eternă (se înțelege desigur că fac o distincție clară între țară și patrie între popor și națiune) să scrii așadar să rescrii divina comedie umană în limba generației tale s-o scrii să o traduci în limbajul timpului tău în toate limbile pământului și nu te mai întreba ce scriu poeții în anno domini 2017 pentru că

timpul tău e chiar timpul lumii începutul și sfârșitul tău sunt chiar începutul și sfârșitul lumii o geneză permanentă un exod continuu o apocalipsă fără sfârșit da e greu să fii înțelept dar și mai greu să fii pur printre atâtea gunoaie (știu că știi la ce mă refer) îți faci igiena corporală și o faci tot mai des dar igiena sufletească? igiena spirituală? cât mai curge apă la chiuvetă

e bine cât mai curge apă la wc e bine cât mai poți face un duș e încă bine apa spală totul și-n cele din urmă vei fi fresh vei fi out of the hell și de aici încolo liber liber liber într-o lume libertină poți urmări liniștit zborul lampioanelor pe cerul nopții zborul porumbelului alb peste vilele de la malul mării zborul unui pescăruș la răsăritul soarelui (fac o paranteză aici)

dacă mergi să vezi răsăritul încearcă să vezi și frumusețea apusului fă poze postează pe facebook să vadă și alții ce-ai văzut numai tu (închid paranteza) și gata e final de sezon final de sejur trebuie să vină alții și alții și alții pentru ca lumea (asta și cealaltă) să continue (în timp și în afara timpului) trebuie să îți faci bagajele și te întrebi ce iei cu tine în urmă ce lași


la o masă lungă și bogată
„mâncau la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este
obiceiul prin părţile noastre răsăritene”

Virgil Mazilescu - „Va fi linişte va fi seară”
în vremea aceea stăteam la o masă luuuuuuungă și bogată. zic luuuuuuungă pentru că părea fără sfârșit. și zic bogată pentru că bucatele nu se terminau niciodată. nici pâinea. nici vinul. nicidecum celelalte. eu stăteam în capul mesei. tu în celălalt cap al mesei. și era atâta depărtare între noi și atâta apropiere încât când te priveam mă preavedeam pe mine. poate că și tu privindu-mă te preavedeai. de-aceea zic era o masă luuuuuuungă și bogată pentru că lumea-ntreagă încăpea acolo. la masa aceea. în vremea aceea. din când în când câte unul se ridica de la masă și se făcea nevăzut. dar lumea nu observa. pentru că imediat altul din nevăzut îi lua locul. astfel că lumea toată era acolo întreagă. la masa aceea. în vremea aceea. cei buni la stânga. cei răi la dreapta. sau poate invers. ca în politică. depinde din ce parte privești. și cum privești. și cât. îndelung îndelung îndelung am privit. de la un capăt al mesei la celălalt. îndelung îndelung îndelung te-am privit. până când până când până când te-am văzut în lumină lumină gând în gând și cuvânt în cuvânt. oglindire a celui ce sînt.


chilia sfântului ioan de la prislop

I

se pare că a fost spus totul despre tot. dar nimeni nu a spus totul despre tot cum voi spune eu. de aceea scriu. de aceea poeții. de aceea eu. și spunerea aceasta se poate face în câteva cuvinte și se poate face într-o infinitate de cuvinte. dar pentru a elogia miracolul acest miracol care este viața nu sunt niciodată destule cuvinte. pentru că miracolul nu poate fi descris. miracolul nu poate fi înțeles. miracolul se cuvine a fi trăit la maximum și elogiat până peste poate.

eu eram acasă și când nu eram. și mă simt acasă și acum când sunt. și voi fi acasă mai ales când nu voi mai fi. când nu voi mai fi printre voi. dar unde veți fi voi când eu voi fi acasă? când eu sunt acasă dintotdeauna pentru totdeauna. nu e un miracol oare că pot pune asemenea întrebări acum când sunt acasă printre voi iar nu când sunt acasă doar cu mine însumi? eu nu vă întreb. eu vă rog să vă întrebați. și mai ales vă rog să vă răspundeți. cât mai aveți timp. cât vă îngăduie timpul. timpul care vă are pe voi. pentru că voi nu aveți destul timp să-l aveți.

și pentru că există viață după viață și viață deasupra vieții de după viață cel mai bine ar fi să nu vă puneți întrebări. cel mai bine ar fi să trăiți. să trăiți din plin miracolul. să-l elogiați din plin. la nesfârșit. pentru ca el să dureze la nesfârșit pentru voi. și iubiți-vă! iubiți-vă unii pe alții! nu pe voi înșivă! căci pe voi vă iubește îndestul viața.

când dumnezeu m-a întrebat: cine ești tu? cine vrei să fii? n-am știut să-i răspund. mă gândeam să fiu apa. pământul. sau despărțirea apelor de pământ. mă gândeam să fiu focul. să fiu cerul. sau toate laolaltă. lumina care luminează în lume și întunericul n-a biruit-o. mai târziu i-am zis: doamne vreau să fiu eu însumi. și dumnezeu mi-a zis: să fii! iată-mă așadar printre voi. bucurându-mă de miracolul fiirii. de puterea cuvântului care zice: să fii! și dintr-odată totul este. bucurându-mă că sunt aici și acum printre voi și că sunteți și voi odată cu mine. cerul înstelat deasupra fie! și un cer de stele dedesubt!

m-am născut ca să mă văd pe mine. cel care este. m-am născut ca să scriu despre mine. cel care voi fi. să nu credeți că nu există ceea ce nu se vede. pentru că tocmai ce nu se vede face să fie ceea ce există. ceea ce se vede. dar cum se fac nevăzute cele ce se văd și cum se fac văzute nevăzutele să nu vă întrebați. pentru că e un miracol. iar miracolul nu poate fi înțeles. miracolul se cuvine a fi trăit la maximum și elogiat până peste poate. cu dragoste. cu foarte multă dragoste.


II

cât de uman e dumnezeu când ne vorbește de iubire. și cât de divin e omul când iubește.


III

l-am căutat pe ioan de la prislop în chilia sfântului ioan de la prislop. în casa sfântului. cum se spune. l-am căutat în silvașu de sus. dar el plecase mai sus. lăsând în urmă o biserică. biserica satului părăsit. vezi google/maps /silvașudesus. zoom 7x.

era un secol XV pe sfârșite. un început de secol XVI. și un tânăr cu numele ioan. închinoviat la mănăstire. care a ales să ducă o viață aleasă. care a trăit printre monahi. o vreme. până când vremea i-a arătat că până și pașii călugărilor tulbură liniștea de la prislop. acea liniște dumnezeiască. și a pornit mai sus.

s-a lepădat de patimi. s-a lepădat de amintiri. s-a lepădat de lume. și s-a retras. în sine însuși s-a retras. acolo unde nu e loc de-ntors. nici timp de amăgire. e mai degrabă o suire în ființa lumii. în dumnezeire.

și urcă sihastrul prin pădurea de fagi. și rădăcinile lor îi deveniră trepte. și între un țărm prăpăstios și altul zări izvorul. izvorul silvaș. cel care curge la fel ca atunci. curge pe sub mănăstire spre silvașu de sus. curge pe sub mănăstire spre silvașu de jos. ca să urce apoi pe căi nevăzute la chilia sihastrului. să-i potolească setea. setea de adevăr. acolo.

acolo și-a săpat ioan chilia în stâncă. cum și-a săpat-o numai dumnezeu știe. acolo a devenit de neclintit precum muntele. acolo s-a nevoit până la moarte. până dincolo de ea. cu neștiut de grele osteneli. cu rugăciuni și ajunări. cum spune doxologia.

și pe când săpa o fereastră în munte [probabil o fereastră spre dumnezeu] doi vânători îl împușcară. din greșeală spune legenda. dar nu a fost nicidecum o greșeală. a fost o mai repede înălțare la ceruri. o mult mai grăbită înălțare la dumnezeu. 

și a rămas chilia goală. o privesc și văd. îl văd pe ioan. îl văd pe sfânt. zâmbind făpturii noastre de pământ.

jos lumea se-nghesuie înspre mormânt. spre mormântul lui arsenie boca. sfântul ardealului. cum se spune. și în tăcerea de mormânt le-auzi și rugăciunile din gând.


bătrânul de la blocul 5

bătrânul de la blocul 5 mort de cincisprezece ani a uitat ropotul ploii și arșița verii și zăpezile ce acopereau mica noastră colonie textilă dar eu nu l-am uitat cum pot să-l uit când dimineață de dimineață îl vedeam ieșind la fereastră să-și fumeze țigara să-și bea cafeaua privind în depărtare pierdut poate spre propriul trecut sau poate spre ruinele fabricii de alături

va fi fost probabil un mare textilist înainte ca întreprinderea să-și dea duhul odată cu comunismul un bărbat frumos în putere între miile de textiliste frumoasele noastre textiliste întoarse acum în moldova în oltenia la țară parcă le văd și acum la plimbare pe corso între dacia și podul de fier mereu în minijupe și decolteuri generoase șapte femei pe cap de bărbat

cu siguranță bătrânul își amintea tinerețea tinerețea lui și a fabricii și a frumoaselor textiliste pensionare acum prin nu știu care colț uitat de lume își amintea desigur serbările de 1 mai de 23 august cu mici și bere și activiști și defilările și aventurile de noapte cu noile cele mai frumoase angajate cu cele mai loiale membre de partid când partidul era-n toate și toate în partid

s-a dus mândria epocii de aur s-a dus și epoca și aurul și la fereastra de la blocul 5 nu mai apare nimeni pentru că nimeni nu mai locuiește acolo unde a locuit ani buni bătrânul el a uitat ropotul ploii și arșița verii și zăpezile ce acopereau mica noastră colonie textilă dar eu nu l-am uitat cum pot să-l uit când există mereu cineva care își amintește de cei care au uitat totul


ars poetica

vezi tu poezia e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către un bărbat care n-a mai văzut în viața lui o femeie e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către o altă femeie în căutarea idealului feminin e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către un travestit în femeie în bărbat e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către un gay retardat

poezia e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către imberbul care își imaginează un trup gol de femeie e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către impotentul care de mult a uitat cum arată un trup gol de femeie e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către propriul ei fiu de către propriul ei tată e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către propriul ei frate

poezia e ca dragostea dintre un bărbat și o femeie e ca preludiul ca orgasmul ca somnul de după nu contează ce simți tu nu contează ce simte ea important e ceea ce rămâne din aceste simțiri importantă e filozofia mângâierii religia ei mântuirea poezia e ca miracolul nașterii unui trup gol de femeie dintr-un trup de femeie care n-a cunoscut niciodată bărbat


man in red

l-am urmărit cu atenție pe bărbatul în roșu cu bicicletă sputnik mergea pe lângă ea în drum spre berărie și tot pe lângă ea la întoarcere m-am amuzat văzându-l cum vorbește singur cum gesticulează cum își bate bicicleta o fi beat mi-am zis o fi nebun mi-am zis dar i-am văzut în el pe toți nebunii pe toți bărbații în roșu pe toți comuniștii ăștia

deveniți peste noapte capitaliști l-am văzut pe țepeș doamne cum în două temniți large cu de-a sila îi adună cum dă foc la pușcărie și la casa de nebuni da doamne dă doamne am privit apoi oamenii care au rămas oameni și umbrele lor am privit mai departe oamenii care au uitat de oameni și umbrele lor și oamenii neoameni toți o apă

și-un pământ
am privit mai departe pământul și cerul și oamenii și umbrele și copacii și m-am întrebat ce-ar fi dacă ei ar porni într-o zi la plimbare dacă oamenii ar prinde rădăcini álo aló mi-a strigat hidoasa postumanitate álo aló dar eu i-am zis-o murind în cercul vostru strâmt norocul vă petrece ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece


old fashioned dreams

                     „Nimic nu a fost, nimic nu va fi, totul este,
                     totul constă din esenţă şi prezent”
                     Hermann Hesse - Siddhartha


de la o vreme dimineața ne povestim visele cât mai rămâne din ele așa cum altădată înainte de culcare ne povesteam aventurile cu lux de amănunte plus ficțiune haute couture & prêt-à-porter și ce povestiri strong ieșeau una și una mai ceva ca o mie și una de nopți și ca într-o mie și una de nopți unde povestirea salvează viața nouă povestirile ne-au salvat căsnicia

acum totul e lămurit între noi acum ne povestim visele cât mai rămâne din ele după o noapte era să spun de dragoste după o noapte cu dureri de spate și crize de fiere și tu le vei cunoaște o hypocrite lecteur mon semblable mon frère și tu îți vei povesti visele dimineața la o țigară în fața unei cești de cafea dar le vei povesti fragmentat pentru că anumite pasaje se pierd

la întâlnirea cu realitatea iar ficțiunea nu le poate înlocui pentru că visul a fost un vis adevărat și interpretarea lui e foarte importantă îți poate aduce mărire și avere cum i-a adus lui iosif în egipt vezi tălmăcirea viselor faraonului vezi visul pitarului și visul paharnicului vise vise vei spune dar dimineața iosif era încă în temniță seara era într-un scaun împărătesc

cum spuneam dimineața ne povestim visele cât mai rămâne din ele apoi toată ziua ne vedem de treburi uitând că trăim într-un altfel de vis de fapt diferența dintre realitate și vis e insesizabilă & insuportabilă pentru cine crede că e viu și real ca apoi să se convingă de contrariu altfel spus totul este deșertăciune și goană după vânt cum bine zice eclesiastul

întrerupem poemul aici pentru o știre de ultimă oră: în cartierul iosif constantin drăgan o fată de 17 ani și-a pus capăt zilelor pentru că băiatul pe care îl iubea ar fi decis să pună capăt relației doamne și eu care locuiesc în cartierul iosif constantin drăgan eu care am văzut-o de atâtea ori fericită pe fata de 17 ani mă întreb să fie iubirea atât de puternică

atât de dureroasă despărțirea încât să nu poți trece peste dar să ne continuăm visul ieri am fost la întâlnirea cu împăratul franz joseph cu împărăteasa sissi o reconstituire de fapt a evenimentului de la 1875 inaugurarea colonadei de la buziaș am dat timpul înapoi cu o oră am dat timpul înapoi cu 142 de ani și l-am văzut pe împăratul franz joseph

în carne și oase am văzut-o pe împărăteasa sissi în carne și oase în timp ce carnea și oasele lor odihneau mai departe departe în cripta imperială din viena atât de bine au intrat actorii de azi în pielea personajelor de ieri încât adevăratul franz joseph și adevărata sissi ar fi dat totul să intre în pielea actorilor de azi acel azi care este mereu azi

atât de azi încât nu mai știi care e visul care amintirea și dacă nimic nu a fost nimic nu va fi ci totul este dacă totul e esenţă şi prezență esența noastră nu e oare cuvântul prezența noastră nu e oare prezentă până la sfârșitul veacurilor acel azi în care îți trăiești visul acel azi în care îți povestești visul la o țigară în fața unei cești de cafea chiar în timp ce-l visezi


elisabeta

pe mama o cheamă elisabeta nu nu e regina angliei dar e mai frumoasă decât ea și mai bună și mai regină decât toate reginele am cunoscut-o acum șaizeci de ani și de atunci a rămas tot așa frumoasă și bună și regină regina mea și pe sora ei ana și pe sora ei maria le-am cunoscut tot acum șaizeci de ani și ele sunt frumoase și bune dar nu așa frumoase și bune ca mama nici așa frumoase și bune ca acum șaizeci de ani când toată lumea era frumoasă și bună

și mama și ana și maria locuiesc foarte aproape unele de altele fiecare la casa ei fiecare cu magazinul ei în care se vând ore pe care nu le cumpără nimeni pentru că sunt foarte scumpe și se înmulțesc de la o zi la alta se scumpesc de la o zi la alta de la o oră la alta bănuiesc că într-o zi și mama și ana și maria vor da faliment pentru că vor avea atâtea ore încât nu vor mai avea loc de ele și va trebui să renunțe fiecare la averea ei de ore ori să se mute fiecare la casa ei cealaltă

dar mama e altfel decât surorile ei îmi cere mereu integrame și pixuri îi place să dezlege integrame și mituri mă sună mereu și-mi citește din biblie și are o oră a ei pe care o ține ascunsă o oră a ei în care se-ascunde o oră de taină o oră de dragoste în care numără toate orele lumii până la o nouă întâlnire cu mine și în ora aceea își mută pe-ascuns toate orele adunate și în ora aceea trăiește ca într-o casă nouă într-o lume nouă pe care lumea de azi n-o cunoaște

mama dacă o întrebi cum am venit pe lume îți va vorbi despre dragoste îți va spune că a fost un miracol cu trei săptămâni înainte de nașterea domnului și eu care cred tot mai mult în miracole eu care cred tot mai mult în cuvânt sunt convins că spune adevărul că m-a născut înainte de nașterea domnului dar chestia asta cu nașterea domnului cu nașterea mea nu poate fi explicată aici și acum în treacăt însă pot să vă spun că trebuie să te naști tu însuți din tine


o zi ca oricare alta pe pământ dar cu totul altfel în ceruri

în șapte decembrie douămiișaptesprezece adică a doua zi după sfântul nicolae o zi obișnuită vei spune o zi ca oricare alta pe pământ dar cu totul altfel în ceruri unde se petrec lucruri de neînțeles pentru oameni de neînțeles pentru cei mai înțelepți dintre oameni în șapte decembrie douămiișaptesprezece așadar m-am trezit dis-de-dimineață ca de obicei și

după ce am încercat fără succes să răspund sutelor miilor de mesaje primite pe facebook pe telefon pe messenger cu urări de la mulți ani sănătate fericire dau peste o postare care m-a întors pe dos [a plecat la cele veșnice mult prea devreme după o lungă și grea suferință fiul prietenului meu singurul lui fiu] a urmat o pauză de tăcere apoi o pauză de durere

apoi o durere fărădepauză în care treci de la mesajele de la mulți ani la mesaje de condoleanțe în care devii supraviețuitorul nefericit al tuturor nefericiților ciudată lume ciudată zi în care cerul a căzut peste prietenul meu în care pământul s-a deschis pentru fiul prietenului meu doamne cine ar putea să simtă cine ar putea să înțeleagă durerea tatălui care își

îngroapă fiul fără să vreau mi-a venit în minte versetul acela fiindcă atât de mult a iubit dumnezeu lumea că a dat pe singurul său fiu pentru ca oricine crede în el să nu piară ci să aibă viaţa veşnică [ioan 3:16] și n-am putut să nu mă întreb ce lume a iubit dumnezeu dacă lumea asta pleacă din lume și n-am putut să nu mă întreb ce a simțit dumnezeu când

și-a văzut fiul răstignit pe cruce precum în cer așa și pe pământ îți vine să spui apoi pauză de gândire & gândire în pauză și acel moment magic în care tatălui îi apare ca într-un film întreagă copilăria fiului apoi tumoarea apoi medicii douăzeci de mii de euro și spitalul din viena și speranța reînviată ca să moară din nou câteva luni mai târziu nu poate fi așa

în ceruri îți spui nu se poate cum să supraviețuiești fiului tău cum să-ți îmbărbătezi prietenul când cuvintele sunt de prisos în fața realității care bolborosește în irealitatea ei am văzut solidaritatea umană în clipe de grea încercare am văzut oameni greu încercați care au devenit mai puternici dar peste încercarea morții nu poți să treci fără solidaritate divină

ciudată lume ciudată zi în care facebookul îmi zice bună dimineața și freemeteo anunță cer senin o fi senin în ceruri îmi spun și dimineață bună tot acolo dar aici pe pământ unde se petrec lucruri de neînțeles pentru oameni aici unde suferința fiului s-a sfârșit dar suferința tatălui abia începe cine să-i însenineze cerul cine să-i mai spună bună dimineața


maestrul

                                                     In memoriam Radu Cârneci

nu mă mai sună nu mă mai sună cum mă suna altădată lună de lună ori săptămână de săptămână nu mă mai sună maestrul să-mi spună bună ziua poete bună ziua îi răspundeam bucuros că mă sună tocmai pe mine tocmai maestrul poetul iubirii mă sună pe mine discipolul ei bună ziua maestre îi răspundeam bucuros și ne întindeam la taclale despre poezii și poeți și iubire

despre viață și moarte și despre nemurire n-am înțeles și nu l-am întrebat niciodată ce anume îl apropiase de mine poate iubirea poate poeții poate chiar poezia care ne adună pe toți și ne apropie într-o bibliotecă de sentimente da era o bibliotecă de sentimente maestrul o bibliotecă mare în care i-am descoperit pe marii poeți ai iubirii pe regele solomon și frumoasa bilitis

pe sapho ovidiu și li tai pe pe omar khayyam pe dante petrarca hafiz francois villon și shakespeare goethe poe baudelaire și mulți mulți alții dar să nu-l uit pe léopold sédar senghor poetul președinte al senegalului ca să vezi că poezia poate conduce o țară și o conduce foarte bine spre mai bine spre țara făgăduinței acolo sunt sigur că acolo a ajuns maestrul în țara făgăduită

poeților iubirii în țara iubirii dacă iubirea are o țară dacă nu cumva iubirea e însăși țara în care trăim cu toții adevărata țară da


ninsoarea cea mare de pe muntele mic

ninge ca într-o simfonie de mozart ca într-un tablou de da vinci picasso matisse ninge ca într-un poem de silade în timp ce te privesc ca pe o minune căreia îi sunt martor în timp ce beau un vin frizante secco bianco și fumez havana da și vă vorbesc despre ninsoare pentru că-mi plac zăpezile zăpezile din copilărie zăpezile de pe kilimanjaro zăpezile de la stâna de vale

și mă bucur ca un copil pentru că trebuie să fii un copil ca să poți intra în împărăția cerurilor acum când se întorc zăpezile de altădată acum când se întorc clepsidrele când se albește veșnicia ninge ninge ca în fotografia făcută în cimitirul catolic acum treizeci de ani când aveam treizeci de ani și spuneam că morții sunt ca fulgii de zăpadă care se topesc în palmă și spuneam

că viii sunt ca fulgii de zăpadă care se topesc în palmă și ne plimbam prin ninsoare și ne pozam printre cruci printre morți printre vii amintiri amintiri ale vieții și morții vei spune peste care ninge ninge ca în visul unei nopți de iarnă ninge ca într-un film de spielberg ca într-un documentar national geographic ninge ca în albă ca zăpada și cei șapte pitici ninge ninge ninge

[insert]

în parcarea din fața blocului sosesc întruna limuzine bmw audi opel volkswagen și dacia roțile lor desenează un labirint pe zăpadă și zăpada îngheață în acel labirint prin care trece femeia care se întoarce de la muncă femeia de șaizeci de ani și bărbații care se întorc de la muncă bărbații de șaizeci de ani pentru ei ninsoarea e o precipitație obișnuită urmele lor pe zăpadă sunt doar niște urme iar zăpada o altă formă a apei care circulă în natură și dă viață vieții și îngheață cum îngheață toate când dispare lumina când dispare căldura când dispare speranța înghețat e și scrâșnetul roților pe zăpada înghețată înghețat și mersul femeii de șaizeci de ani și sunetul pașilor ei și lătratul câinilor de cartier și cântecul cocoșilor care anunță primăvara dar cine se gândește la primăvară când ninge și ne înzăpezim în ninsoare și ninsoarea continuă da continuă

[off]

v-am introdus în peisaj dar peisajul e off pentru cine nu iubește zăpada cine nu iubește zăpada nu iubește puritatea îmi spun în timp ce-mi setez ca desktop background un slideshow cu imagini de la muntele mic iată bradul alb o minunăție cu vârful în cerul alb altă minunăție iată liniile de înaltă tensiune albe și antenele de telefonie internet tv albe până și wi-fi-ul e alb

cel mai greu este să scrii despre alb îmi spun [negru pe alb despre alb] despre o pustietate albă în care totul e alb și nu se întâmplă nimic și până și nimicul e alb pentru că din alb pornește totul spre alb îmi spun dar sunt eu oare atât de alb [vorba vine] ca să pot vorbi despre alb și în atâta alb cum te poți murdări mă întreb de n-ar fi gândurile negre gândurile gri

apropo de peisaj e aici un peisaj interior pe care vă invit să-l urmăriți cu atenție dacă vreți să rămâneți în peisaj dacă vreți să rămâneți pentru că în alb nu rămâne decât albul albul începutului și albul sfârșitului albul etern care acoperă totul așa cum uitarea acoperă toate albul etern în care suntem ca fulgii de zăpadă care se topesc în palmă în palma cui în palma cui

[on]

să știți că acum când vă vorbesc despre ninsoare nici măcar un fulg nu se ninge dimpotrivă dar pentru că toți văd totul în negru eu vreau să vă vorbesc despre alb despre albul unor zăpezi ce au fost [où sont les neiges d’antan?] albul unor zăpezi care vin pentru că secolul douăzecișiunu va fi religios sau nu va fi deloc [andré malraux] și vreau să vă-ntreb în ce secol trăim în ce viață în ce moarte și ce urme lăsăm în albul etern care acoperă totul așa cum uitarea acoperă toate când noua zăpadă se așterne peste cimitirul catolic peste toate cimitirele ca o amintire a vieții ca o amintire a morții asta e întrebarea nu a fi sau a nu fi dragă will lgbt bullshit hai să punem punct acestei filosofii hai să ne bucurăm de albul zăpezii câtă vreme suntem ca fulgii de zăpadă care se topesc în palmă câtă vreme suntem ca fulgii de zăpadă în marea ninsoare de pe muntele mic


zarea

ăsta în fiecare zi cumpără șampanie zarea ăsta nu e în toate zările șușoteau angajatele supermarketului de peste drum în timp ce aranjau pe rafturi șampaniile zarea până și casierele se mirau când ajungeau să scaneze codul de bare al șampaniei zarea ăsta nu e în toate zările probabil că gândeau una mi-a și zis sărbători fericite domnu’ sărbători fericite i-am spus

deși nu eram în preajma sărbătorilor nici ea nu era blondă una mai în vârstă m-a întrebat vreți să o faceți lată domnu’ nu i-am răspuns vreau să o fac lungă luuungă precum viața pe care nu o înțeleg viețuitorii nu știu ce a înțeles nici dacă a înțeles ceva nici nu are importanță de vreme ce acum stau și scriu și scriu în timp ce beau șampanie zarea și mi se deschid toate zările

și îi văd pe angajații self security cum stau cu ochii pe mine ca nu cumva să ies cu zarea neplătită ca nu cumva să iau prea multe zări dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut casiera aia brunetă și frumoasă și tânără care m-a întrebat ce sărbătoresc viața i-am spus iar ea mirată bine bine viața dar în fiecare zi nu domnișoară i-am zis nu în fiecare zi în fiecare clipă


dulceață de cireșe

să te trezești dimineața și să vezi biserica albă albe blocurile din jur albă parcarea și mașinile toate albe și cireșul de lângă biserică acoperit de zăpadă mai alb ca biserica albă să-l vezi apoi înflorind și albind sakura hanami să-l vezi cum își scutură florile albe pe aleile albe florile roz pe aleile roz florile roșii pe aleile roșii seva să i-o vezi cum urcă în ramuri în frunze în fruct

în fructele încă verzi pe care le mâncam în copilărie nerăbdători să mai așteptăm vremea coacerii vremea înroșirii vremea roșie spui să le vezi cum se-nroșesc pe o parte apoi pe cealaltă să vezi cum se-nroșește cireșul întreg cireșul verde altădată să-i vezi frunzele apoi îngălbenind cum se scutură frunzele galbene pe aleile galbene frunzele galbene pe aleile galbene și

și să-l vezi apoi desfrunzit uitat părăsit lângă biserica părăsită în timp ce pui dulceață de cireșe pe clătitele fierbinți în timp ce îți spui că e un miracol ce vezi dar să vezi atâtea într-o singură zi într-o singură clipă e mai mult decât o minune în fine se face seară se face târziu și te culci și visezi un cireș înflorit un cireș înflorit într-o biserică albă în al cincilea anotimp


liber în captivitate / captiv în libertate

nu m-am gândit niciodată la libertate nuuu pentru că gândurile mele ori nu sunt ale mele ori libertatea mea nu este libertate dar am tot așteptat să fiu liber de sărbători de sărbătorile de iarnă și sărbătorile de iarnă au venit fără zăpadă fără libertate chiar și fără gândul că poți fi liber în captivitate sau captiv într-o libertate impusă deliberată dar să revin cu picioarele pe

pământ & să vă spun că iubirea te eliberează din toate chiar dacă rămâi subjugat iubirii unei iubiri înstelate oricum pământul e o captivitate poate cea mai frumoasă cerul o altă captivitate poate cea mai albastră și viața asta o viața asta în care ești liber să fii și liber să mori în libertate oare nu e cea mai minunată captivitate mă întreb în timp ce aștept să fiu liber de sărbători de

sărbătorile de paște și sărbătorile de paște iată vin cum vine cel ce este cu moartea pre moarte călcând [iertați-mă că nu pot înlocui această zicere această cântare cu nicio disertație filosofică] cel ce este vine ziceam vine și biruie lumea vine și biruie moartea vine și dăruie viață el este moartea morții și învierea vieții da și pâinea și vinul și cuvântul și viața veșnică este


kim kardashian

când dumnezeu a făcut femeia cred că a avut-o model pe kim kardashian și tipar o amforă egipteană și trupul tău care mi-e astăzi/ cel mai dorit dintre limanuri/ va fi un biet ulcior din care/ vor bea drumeții pe la hanuri/ intră pe instagram și îmi vei da dreptate intră pe instagram și îi vei da like-uri cu nemiluita oricum ea nu duce lipsă de aprecieri fiecare postare adună

milioane până și glezna ei are peste un milion până și unghiile ei galbene de la picioare au peste un milion și jumătate de like-uri ce zici? iar asta în timp ce alte vedete abia dacă strâng câteva sute de mii ca să nu mai vorbesc de pițipoancele noastre ele se laudă cu o mie două sau câteva sute ca să nu mai vorbesc de propriile mele postări de versurile mele în

câteva zile dacă adun câteva zeci în timp ce ea uită-te la ea uită-te la kim într-o singură zi uneori în câteva ore adună milioanele dar eu n-o invidiez deloc pentru asta dimpotrivă o las să se bucure pentru că e vremea ei și vremea trece și trupul său care mi-e astăzi/ cel mai dorit dintre limanuri/ va fi un biet ulcior din care/ vor bea drumeții pe la hanuri/


trei rândunici

pe țeava de gaz deasupra ușii vecinului și-au făcut cuib trei rândunici hirundo rustica în latină cum seamănă ele cu cele din abecedarul meu de la școală din clasa întâi când frumoasa noastră învățătoare ne spunea că ele vin din țările calde și pleacă în țările calde și probabil au și acolo un cuib când ele se-ntorc știu că a venit primăvara dar mie îmi place să spun că

primăvara ele mi-au adus-o deși tot ele mă privesc ciudat când plec când mă întorc de la muncă și chiar și eu le privesc mirat întrebându-mă din ce trăiesc ele care nu au conturi în bancă nici salariu nici pensie nici ajutor de șomaj cum zboară ele peste granița cu sârbii cu ungurii cu bulgarii fără ci fără pașaport fii liniștit îmi spun fii liniștit că domnul dumnezeul tău le hrănește

domnul dumnezeul tău le are în pază ele încă trăiesc în paradisul din care ai fost alungat paradisul e mereu cu ele și aici și-n țările calde și-n țara neprihănită spre care se-ndreaptă sufletul omului o fiul omului îmi spun multe mai ai de văzut de înțeles de mirat în lumea asta migratoare spre o altă lume până când sufletul ca o rândunică își ia zborul spre înaltul cerului


harem

să simți că nu-i pasă nimănui de tine dacă nici lui dumnezeu nu-i pasă să simți singurătatea ca pe o cămașă de forță ca pe o răstignire pe cruce ca pe o înviere să privești prin geamul bucătăriei tale și să te imaginezi într-un restaurant de lux să refuzi mâncarea pe care ți-o pun înainte cele șapte chelnerițe blonde șatene brunete negrese mulatre să declini oferta celor șapte

cadâne care își fac veacul în patul tău să bei din pocalul dușmanilor tăi otrava pregătită special pentru tine să uiți că ai fost că mai ești să nu speri că vei fi să înțelegi că numai cel răstignit e singur și numai cel răstignit învie să te dai afară din hotelul de șapte stele și să dormi să dormi sub ele până când steaua ta va răsări și să bei să bei ca și cum ți-ai bea tinerețea să bei ca

și cum propria viață ai bea-o și să te trezești singur într-o cămașă de forță și să te trezești singur răstignit pe o cruce și să te trezești singur la învierea cea mare privind prin geamul bucătăriei tale ca dintr-un restaurant de lux cu șapte mese goale și șapte chelnerițe goale și șapte cadâne goale așteptându-te în pat în patul tău în care veșnicia doarme și visează te visează


suzi quatro

uite așa stau singur cu mine și ascult suzi quatro în timp ce afară plouă și înlăuntru plouă și tună și răsună ecourile unei iubiri de demult if you can't give me love & she's in love with you și rock hard și nu pot să înțeleg nu pot can the can de ce o asemenea fată talentată frumoasă și sexy trebuie să îmbătrânească să moară nemuritoare fiind când în sufletul meu și în

memoria mea ea e mereu tânără talentată frumoasă și sexy și bună poate cea mai bună pentru o noapte de dragoste o noapte de dragoste cum numai ea știe cum numai ea visează i need your love god i need your love stau singur cu mine și ascult suzi quatro stau singur cu mine și ascult cum trece timpul peste dragostea ei peste dragostea noastră dar ea rămâne

doar ea dragostea hard rock și rock hard în timp ce noi trecem prin timp și timpul prin noi și ne lasă goi și singuri să ascultăm suzi quatro if you can't give me love & she's in love with you și can the can dar după 153.141.894 de vizionări cine ascultă pe cine cine îi mai vede pe cei care ascultă după 153.141.894 de zile cine mai aude pe cine când totul e muzică muzica sferelor


autumnală

octombrie e cea mai calmă dintre luni aduce liniște trupului obosit și pace sufletului călător ne apropie unii de alții așa cum doar calamitățile o pot face ne apropie de pământ de cuvânt sub soarele din ce în ce mai răbdător sub cerul din ce în ce mai albastru niciun nor nicio remușcare nicio amenințare din depărtări doar funigeii strălucind între ceea ce a fost și ceea ce va fi

de acum poți sta pe balcon să privești spectacolul de strip-tease al naturii se dezbracă platanul din fața blocului tău și ceilalți arbori se dezbracă de acum te poți duce cu gândul departe departe până în cel mai negândit nimic sau te poți întoarce în copilărie iată căruțele încărcate cu porumb roțile lor scârțâind pe ulițele satului iată și dovleceii pregătiți de halloween

niciodată toamna nu fu mai bogată îți spui până când totul dispare precum soarele după colina cu viță de vie gata poate să ningă de-acum zice ea doamna ta avem compot de cireșe caise gutui dulceață de cireșe caise gutui și gogoșari în oțet și varză murată și ardei înșirați pe ață la uscat iar tu cu gândul la hibernare aprobi da avem avem dar noi trebuie să fim


zilele revistei familia

torquato tasso - am întrebat în timp ce mă deplasam pe strada vasile alecsandri din oradea cu gps-ul în funcțiune căutând pasajul vulturul negru terasa steam unde urma să se desfășoare evenimentul zilele revistei familia familia poeților vreau să spun torquato tasso - am întrebat din nou dar manasia nu mi-a răspuns nici nu avea cum să-mi răspundă nefiind de față în

acea zi de cireșar când drumul meu începea să semene tot mai mult cu o călătorie spre ierusalimul eliberat la gerusalemme liberata nu epopeea cizelată de tasso timp de șapte ani în ospiciul sant'anna din ferrara dar ceva de genul oricum e greu să ocolești psihoza când te apuci să cercetezi cele sfinte să înțelegi neînțelesurile mai bine nu mai bine cu dumnezeu numai el

numai el în marea lui bunătate te scoate într-o zi la lumină cum m-a scos pe mine gps-ul acum și ajungi în locul potrivit la timpul potrivit la recitalul poeților din țara poeților iată-l pe ion moldovan cu barba lui de apostol iată-l și pe ștef traian ștef pe marian drăghici și dinu flămând și vulturescu iată-le pe hristina pe ioana iată și poezia poezia vie poezia care salvează lumea


balcon etajul trei

încă o zi de octombrie de sfânta parascheva am stat am lenevit pe balcon până la apusul soarelui până când au început să bată clopotele bisericii de cartier până când au început să tremure frunzele platanului în adierea de seară a vântului de apus până când turturelele și ciorile din platan s-au mutat pe blocul de vizavi acolo e iubirea mea acolo e frumos și bine

ce poți face într-o zi de octombrie de sfânta parascheva la etajul trei pe balcon m-am rugat dumnezeului meu m-am gândit la mine și la dumnezeul meu care cred că se gândește totdeauna la mine am mâncat semințe cu sare fistic și struguri halva am băut cafea și bere și apă minerală am fumat l&m m-am ținut departe de facebook & de toate rețelele de socializare

ca să pot socializa cu tine face to face deși nu te văd nu pot să te pipăi nici să urlu este dar te simt aproape mai aproape decât sunt eu de mine însumi când privesc lumea din cartier cu nimic altfel decât lumea din cealaltă lume unde oameni și umbre se plimbă pe-alei asta e o lume a umbrelor zic asta e lumea umbrelor zic căci numai sub soare sunt umbre

și întunericul nu e decât o umbră mai mare și tu ești lumina cea fără de soare și soarele cel fără apus ce frumos ar fi îmi zic să răsărim noi în locul soarelui să luminăm noi lumea din jur cu nimic altfel decât lumea din cealaltă lume să-i luminăm noi pe cei ce sunt și nu sunt în lumea morții care moare dar știu că tu de sus de foarte sus ne multprealuminezi pe toți


barza

au venit niște alpiniști din ploiești să toaleteze arborii din oraș pentru a îndepărta ciorile corbii lui poe mizeria lăsată în urmă de acele păsări negre păsările întunericului îmi spune un localnic au venit și au ciuntit și platanul din fața blocului meu platanul de două sute de ani i-au tăiat ramurile și i le-au pus pe foc dar din tulpina lui vie au lăstărit alte ramuri alte frunze și a venit

și o barză și pe vârful amputat al platanului și-a construit un cuib și încă un cuib și încă unul pentru puii ei îmi zice un localnic dar în mitologia populară când vine barza se zice că vine un copil și copiii vin dar vin din dragoste ar spune filosoful cel mai filosof privind frunzele platanului care tremură acum în bătaia vântului la fel cum tremură sufletele în împărăția morții


o realitate de vis

nevastă-mea îmi zice că a avut un vis minunat azi-noapte un vis cu socrul ei tatăl meu plecat la domnul în 8 ianuarie 2017 după 84 de ani de la venirea lui de la domnul nu am întrebat-o cum a fost visul bineînțeles minunat după cum îmi spusese minunat ca mai toate visele pe care le visează omul în trecerea lui prin visul lui dumnezeu dar m-am întrebat ce vis e acela

în care morții sunt vii și viii sunt morți și învierea este ca o trezire la realitate da ca o trezire la realitate numai că realitatea asta în care ne trezim este tot un vis da un vis mai real dacă pot spune așa mult mai real și mult mai frumos decât toate visele pe care le visează omul în trecerea lui prin visul lui dumnezeu și nu pot să nu mă întreb unde sfârșește visul unde

începe realitatea cine al cui vis este cine a visat pe cine și cine a fost viu în vis și cine este viu în realitate în realitatea asta care este tot un vis dă-ne doamne o realitate de vis în care să visăm să visăm să visăm cu ochii deschiși cum visez eu acum la mediterana și iată-mă pe mediterana pe coasta de azur la saint-tropez la cannes și la nice monaco san remo imperia


colindul petrolul și nașterea domnului

în decembrie seară de seară ascult colinde cu ștefan hrușcă și christmas songs cu nat king cole în timp ce îmi împododobesc casa cu stele icoane și fulgi așteptând tăierea porcului așteptând să ningă conform prognozei și mai mereu uitând că toate vin de la domnul îmi împododobesc casa cu lumini de tot felul și tot felul de autocolante cu moș crăciuni în miniatură și sănii trase

de reni cu orășele de turtă dulce și globuri personalizate și brazi încărcați cu zăpadă în timp ce îmi amintesc cum colindam în copilărie prin satele din jur vestind nașterea domnului și o unguroaică din satul vecin în loc să ne servească cu vin ne-a servit cu petrol nu cred că era o problemă de traducere pur și simplu damigeana cu petrol arăta mai bine decât cea cu vin asta e

asta a fost toată ziua și toate zilele de apoi am cerut plăcinte și dulciuri ca să estompăm gustul petrolului gustul petrolului care pentru mulți înseamnă cu totul altceva decât nașterea domnului care pentru mine înseamnă nașterea lumii și minunea nașterii dar ce să-i spui vecinei de la trei care te-ntreabă dacă ai colinde cu trei crai de la răsărit cu florile dalbe și o ce veste minunată


printre troiene și troieni

printre perdelele întredeschise privesc cum ninge ca în copilărie când ningea ca în povești și poveștile erau adevărate toate privesc cum crește stratul de zăpadă pe acoperișul vilei din față cum se-nfășoară cu nea crengile platanului cum oamenii își curăță aleile și mașinile care abia se mai văd printre troiene și troieni aș vrea să număr fulgii toți dar încă nu m-am născut nu

cunosc numărătoarea nici tabla înmulțirii tabla scăderii sau celelalte table care îi fac pe oameni să se bucure să se întristeze când minunile se înșiră una după alta și înăuntru și afară unde copiii nu mai știu să rămână copii unde oamenii nu mai știu să fie oameni ninge tare ninge continuu ninge frumos dar eu încă nu m-am născut cum să mă nasc un corb se așează pe un om

de zăpadă un dangăt de clopot cheamă la liturghie prea multe religii prea puțină credință să treci dintr-un paradis în altul asta e nașterea nașterea din nou când troienit de înțelepciune te întrebi ce e viața aici unde ninge ca în povești aici unde poveștile sunt adevărate e bine înăuntru dar parcă mai frumos e afară și poate că totuși ar trebui să mă nasc pe mine însumi din mine


iluminatul public

                era atât de întuneric pe pământ
                că m-am gândit să vin și eu
                să fac lumină


mai știi iarna aceea cu zăpadă cât casa trei zile trei nopți întruna a nins și deodată am rămas fără curent fără apă fără net nici semnal la mobil nu aveam nici căldură ne spuneau că zăpada a pus la pământ câțiva stâlpi de înaltă tensiune trei zile am dus-o așa rupți de lume în beznă și frig unde să ieși toate magazinele închise toate alarmele în funcțiune în alimentare se vindea

la lumânare pâine apă și tărie până s-au golit și ele la brutărie au adus pâine din fondul de rezervă dar cât să țină și rezervele eu mă bucuram de imperiul alb și nămeții cât casa mă bucuram de măreția naturii și de mesajul ei (oare câți l-au înțeles) apoi au adus generatoare și ne-au rugat să drămuim consumul au adus pâine și apă și ne-au rugat să drămuim consumul ne-am

obișnuit cu starea de urgență cum ne obișnuim cu toate ne-am încărcat telefoanele și am reluat legătura cu lumea cu lumea de dincolo de zăpezi și dezastre ce bine spuneam că și dezastrele se sfârșesc și după trei zile reintrăm în normal era cu trei zile înainte de crăciun când totul a reintrat în normal în afară de magia crăciunului în afară de iluminatul public din cartier am

sunat la compania de electricitate și mi-au spus că se rezolvă dar se rezolvă când vine întunericul și până să vină întunericul mi-am împodobit casa cu fulgi de tot felul steluțe și brazi mi-am împodobit casa cu globuri și reni și oameni de zăpadă cu moș crăciuni plini de cadouri mi-am împodobit casa cu lumini de tot felul măcar înăuntru să fie lumină mi-am zis măcar înăuntru

când vine întunericul peste lume și întunericul a mai venit de două ori peste lume dar iluminatul public nu am sunat din nou la compania de electricitate și mi-au spus că se rezolvă dar că nu depinde de ei depinde de municipalitate iar municipalitatea era în vacanță atunci am înțeles atunci am ieșit pe balcon și ca dintr-un amvon am zis să fie lumină și s-a făcut în cartier lumină


o tannenbaum o tannenbaum

cu trei zile înainte de nașterea domnului mergem în piața de brazi să alegem un pom de crăciun de obicei ninge de obicei mergem toată familia doar anul ăsta am mers cu alex [alexandru cel mare al familiei] de obicei alegem unul dublu argintiu din zona brad sau danemarca unul cu ramuri bogate și conuri și înalt cât un om cel mai înalt om de pe pământ de obicei

ne lăudăm că e cel mai frumos pom de crăciun și chiar așa este apoi îl ducem acasă îl lăsăm pe balcon să îl ningă trei zile trei nopți și în seara de ajun îl chemăm înăuntru îl așezăm în mijlocul camerei îl împodobim cu saloane cu globuri cu artificii cu beteală albă ca zăpada și lumini de toate culorile cu instalații chinezești și în timp ce-l împodobim cântăm o tannenbaum

o tannenbaum și în timp ce-l împodobim primim colindătorii cu steaua cu magii și dubașii de la brănești atunci seara devine magică atunci simți cum se naște minunea în jurul pomului de crăciun dar chiar pomul de crăciun e o minune cu luminile lui cu globurile lui colorate unul dintre ele e chiar globul pământesc pe care stăm noi și cântăm o tannenbaum o tannenbaum
© Nicolae Silade. Un produs Blogger.