Nicolae Silade rămâne adeptul poemelor în proză și în recentul său volum, Calea Victoriei (Editura Cartea Românească Educațional, Iași, 2019), poeme în care se simte foarte bine, plăcerea sa de a povesti dezlănțuindu-se aici cu toată forța.
Fapte, întâmplări aparent simple ori spații comune dobândesc alte conotații decât ar fi fost de așteptat, Nicolae Silade punând în centrul poemelor sale existența omului (ca individ și societate, după cum observă și Ion Bălu pe coperta a IV-a).
O existență care este obligatoriu să fie trăită la timpul prezent pentru ca omul să simtă pe deplin bucuria vieții, titlul volumului însemnând nu doar denumirea unei celebre artere din București, ci și calea de a triumfa asupra timpului („esența noastră nu e oare cuvântul prezența noastră nu e oare prezentă până la sfârșitul veacurilor acel azi în care îți trăiești visul acel azi în care îți povestești visul la o țigară în fața unei cești de cafea chiar în timp ce-l visezi” – old fashioned dreams).
Pentru aceasta e necesară o „resetare” interioară a individului, o „spălare pe creier”, pentru a putea lua totul de la zero („spală-te pe creier așadar scapă de gândirea inutilă de conjugările lui a avea și a ști înlocuiește-le cu a iubi a cunoaște a fi aerisește-te în întregime înnoiește-te ca să poți iubi și să te bucuri de iubire să poți cunoaște și să te bucuri de cunoaștere să poți să fii și să te bucuri de ființă altceva ce să-i mai spui acestei lumi care știe atât de multe dar cunoaște atât de puțin” – calea victoriei III).
Astfel, setea de cunoaștere și iubirea reprezintă modalitățile prin care omul poate deveni parte integrantă a lumii în care trăiește, chiar dacă iubirea trece ușor-ușor de la pasiune la oblojirea rănilor („acum totul e lămurit între noi acum ne povestim visele cât mai rămâne din ele după o noapte era să spun de dragoste după o noapte cu dureri de spate și crize de fiere ...” – old fashioned dreams), efectul durerii costând în sporirea sentimentului de afecțiune.
Prezentul, pe de altă parte, unește trecutul și viitorul, prin cunoaștere (pentru ca omul să nu fie luat niciodată prin surprindere) , nefiind altceva decât ... istorie, timpul dilatându-se spre a face totul posibil („... ceea ce frapează însă e masa aceea mare și rotundă din centru la care stau laolaltă stalin da vinci și marx nietzche lincoln și mao și regina elisabeta a II-a înconjurați de shakespeare mozart tolstoi picaso și spielberg marie curie și elvis și hemingway și chrchill și roosvelt einstein confucius și corneliu baba e ceva să-i vezi la o masă pe toți chiar dacă masa aceea e masa tăcerii ...”), istoria construindu-se cărămidă cu cărămidă, clipă cu clipă [„tabloul nu e complet și nici nu va fi câtă vreme lipsește paradisul și nici nu va fi câtă vreme timpul istoriei e chiar istoria timpului” – famous people painting (cuprins/necuprins)].
Ivirea zorilor aduce lumină la propriu și la figurat, afară și înăuntru, semn al minunii de a trăi [„lumina ca o minune ce naște minuni” – pixeli (12)].
În același timp, există o strânsă legătură între vis și realitate. Adeseori, omul se află pe linia de demarcație dintre cele două, fără a conștientiza cu adevărat. Numai el, însă, poate să transforme visul în realitate, prin credință [„... aș putea spune că locuiesc în împărăția cerurilor dar împărăția cerurilor este înlăuntrul nostru și dacă nu vom fi ca niște copilași cu niciun chip nu vom intra în ea dar asta e o altă poveste una de spus pe întuneric iar întunericul este la ordinea zilei aici” – pixeli (8)].
Nicolae Silade mi-a făcut surpriza de a mă transforma în personaj într-un poem [famous people painting (localizare)], devenind și eu, așadar, o părticică a istoriei. Mulțumesc!
Daniel LUCA
