la 7 izvoare
„pe sub sălcii umbroase curge cerna cuminte curg iubirile noastre
suferinţele curg” iată-mă din nou pe malul cernei iată-mă din nou la
herculane pe malul râului care l-a fascinat pe poetul sabin opreanu
omul acestor munţi minunaţi neschimbaţi care par că depun mărturie
că nu toate trec că nu pier toate că întotdeauna rămâne ceva din tot
sufletul ştie mai bine cum stă treaba n-are rost să intrăm în detalii
n-are rost să întrebăm ce ştie sufletul dacă ştie ceva când vine când
pleacă de ce vine de ce pleacă sau alte tâmpenii din astea e treaba lui
mai bine hai să ne însufleţim hai să ne trăim viaţa hai să ne trăim pe noi
înşine înainte să ne trăiască alţii înainte să trăiască alţii în locul nostru
viaţa noastră singura ce ni s-a dat acest dar dumnezeiesc irepetabil
acest dar dumnezeiesc nepreţuit numai dumnezeu ştie cât face numai
dumnezeu ştie am văzut oameni cu bani care n-ar da doi bani pe viaţă
am văzut oameni care trăiesc fără viaţă şi am văzut morţi care încă trăiesc
între aceşti munţi plini de viaţă printre aceşti munţi mai înalţi decât viaţa
o iau în sus spre cele şapte izvoare o iau în sus ca odinioară isus
şi privesc ca un om al apei ce sunt ca un om al soarelui al cerului
şi al pământului privesc de sus soarele privesc de sus pământul
şi cerul şi apa curgerea asta nestăvilită „pe sub sălcii umbroase
curge cerna cuminte curg iubirile noastre suferinţele curg”
