în primul rând
în primul rând
vor veni criticii şi vor spune ăsta
care ne dă peste cap toate istoriile literare ăsta care
nu se încadrează în nicio generaţie şi nicio generaţie nu-l poate ignora
ce facem cu ăsta care scrie numai sonete şi eternelii şi se filosofează în scris
păi domnule ăsta are filosofia în degetul mic ce facem cu ăsta
care iată că scrie chiar aici despre noi de unde ştia ăsta în ce dilemă ne pune
el şi cărţile lui care au schimbat lumea şi lumea de ce îl adoră
de ce îl ridică în slăvi tocmai pe ăsta care scrie sonete şi eternelii
şi nu-i pasă ce credem noi despre el ăsta domnule ăsta din vechea
literatură a intrat glorios în noua literatură în manuale în sufletele oamenilor
ce ne facem cu el cu ăsta pe care l-a născut poezia ăsta din care
poezia se naşte şi filosofia şi arta iubirii ăsta a fost
înainte de homer şi va fi cu siguranţă după ultimul mare poet
ăsta ne-a gândit deja demult ce să mai zicem noi despre ăsta
nu vezi că-i tradus în toate limbile pământului nu vezi că ne-a tradus şi pe noi
în limba lui neînţeleasă care o fi patria lui când ţările toate
se zbat să-l moştenească cine a fost cine e cine va fi
iubita lui când toate femeile vor să-i fie mireasă
cine e ăsta care le vrăjeşte pe toate cu sonetele lui
© Nicolae Silade. Un produs Blogger.