un anotimp în paradis

 o, divine anotimpuri din timpul vieţii noastre!

un anotimp în paradis


iarna valahă

I

ţin foarte bine minte prima ninsoare prima zăpadă. ţin foarte
bine minte cum veneam cu sania printre nămeţi şi clinchete
de zurgălăi. pe o pârtie parcă făcută special pentru mine. şi
câinele prietenul omului mă-nsoţea. câinele negru săltând

în jur printre nămeţi. scuturându-se de promoroacă. ţin bine
minte ţin foarte bine minte parcă veneam din stelare câmpii
nesfârşite spre un sat plin de lumină. parcă veneam din
împărăţia ninsorii dimpreună cu fulgii jucăuşi de zăpadă.

eu însumi ninsoare eu însumi un fulg. era o dimineaţă albă
albă cum n-au mai fost de atunci. asemeni nopţii albe care
se sfârşise. iar ziua prima zi pe lume începu. ca o pagină albă
peste care gânduri albe aşterneau întruna cuvinte.

II

cei slabi stăteau înăuntru. la căldură. noi afară înfruntam
gerul nămeţii ninsoarea. ne făceam drum ne făceam pârtie
spre casele noastre de gheaţă. şi viscolea mereu din altă
direcţie. mereu împotriva noastră. dar niciodată nu ne-am

troienit. eram copii pe atunci. eram puternici. nu ne păsa
că puterea era la cei slabi. ne făcusem derdeluş pe singurul
deal liber din zonă. şi urcam şi coboram ca nişte sisifi fericiţi.
trăgând după noi săniile grele de fier. ne-am făcut patinoar

în valea îngheţată. ne-am făcut patine din lemn. şi printre
sălciile încremenite făceam slalom toată ziua. făceam
piruete. mergeam cu spatele. cu gândul înainte. prin iarna
valahă. şi gheaţa era tare. nimeni nu putea să o spargă.

III

colindam toată ziua prin împărăţia zăpezii. colinde vechi
de când lumea. o, lume a purităţii. cântam toată ziua şi sunam
din zurgălăi. colindam cu steaua, cu pluguşorul, cu fulgul de nea.
cei puri ne primeau. ceilalţi asmuţeau asupra noastră

câinii şi stingeau lumina. nişte câini. spuneam. şi mergeam
mai departe. prin troiene înalte înalte şi viscolul aprig. umiliţi
precum pruncul din iesle. pe care îl binevesteam. pe care îl
purtam în sufletele noastre îngheţate. noi înşine călăuziţi

de steaua răsărită-n noapte îi călăuzeam pe cei care credeau.
cei puri ne urmau. ceilalţi rătăceau în bezna necredinţei lor.
dar de anul nou îi sorcoveam pe toţi cu să trăiţi să înfloriţi ca
merii ca perii că toţi suntem oameni la urma urmei şi români

IV

au băgat portocale la alimentară mergi şi tu la rând spunea
vecina pornind grăbită să se aşeze la coadă dar eu sunt deja
la coadă îi spuneam eu stau la coadă la îngeri acum eu am
ieşit din rând o să le vină şi ăstora rândul fii fără grijă

ningea întruna cu fulgi mari ca nişte fluturi cu fulgi mari ca
nişte îngeri oamenii din cartier ieşiseră la curăţat zăpada
cum să cureţi ceva pur mă întrebam dar aşa erau indicaţiile
preţioase şi aşa e întotdeauna când sunt răsturnate valorile

mai era puţin până la crăciun ai mei tăiaseră porcul să vezi
sîngele înroşind zăpada nu e tocmai plăcut aveam însă
nevoie de carne aveam multe nevoi de parcă asta ar putea
să justifice crima în timp ce continuă să ningă cu îngeri



primăvara românească

I

ziua când am decis să-mi dau viaţa convins că oricine ţine
la sufletul său şi-l va pierde. ziua când am ieşit din mulţime 
şi am văzut că singurătatea aduce linişte iar liniştea 
singurătate. în ziua aceea s-a luminat de ziuă în viaţa mea.

începuse dezgheţul. mulţimi dezlănţuite împotriva altor 
mulţimi dezlănţuite. şi eu singur. cu toate mulţimile înlăuntrul 
meu şi cerul înstelat deasupra mea. împotriva cui să lupt mă 
întrebam. împotriva cui să lupte un om singur care nu mai e

om. şi în răgazul dintre două întrebări căutam răspunsuri
în adierea miresmelor vechi de când lumea. căutam răspunsuri 
în liniştea destrămată de cântecul neschimbat al păsărilor.
şi ceea ce nu am văzut niciodată începuse brusc să se vadă.

II

e ca şi cum te-ai trezi dimineaţa bucuros că nu ai murit. ca şi 
cum ai murit şi ai înviat şi nu ştii în ce lume s-a dus lumea ta. 
în ce trup de lumină s-a preschimbat trupul tău. e ca şi cum 
uşurat de orice povară ţi se însufleţeşte până şi sufletul. da.

e un miracol pe care nu-l înţelegi. un miracol între atâtea 
miracole. şi renaşterea asta continuă. şi renaşterea asta.
un buchet de ghiocei pe noptieră. un ciripit de păsări la 
geam. şi sloiurile care picură picură picură. sunt semne


că vremea se schimbă. şi vremurile. sunt semne în care 
e ascuns înţelesul. viaţa ce ţi s-a dat ţi s-a luat şi viaţa pe care 
singur ai dobândit-o. nimic nu e nou sub soare vei spune dar 
soarele acesta e nou. şi ceasul vechi măsoară timpuri noi.

III

primăvara noastră a fost hitleristă. primăvara noastră a fost 
comunistă spunea bunicul. caută tu o primăvară mai bună 
spunea. caută tu o primăvară românească. fuma şi se ruga 
de mine aşa cum eu mă rugam de dumnezeu. dă doamne.

şi domnul a dat domnul a luat domnul ne-a învăţat să luăm 
singuri ceea ce este al nostru. ne-am luat viaţa în propriile 
mâini. în timp ce alţii voiau să ne ia viaţa. am luat moartea
şi-am călcat cu ea peste moarte. cum se spune la înviere.

şi chiar o înviere a fost. ca învierea lui lazăr. despre care 
aflasem din biblie. ca învierea fiicei lui iair. ca atâtea învieri 
despre care nu se mai ştie nimic. şi dacă învierea unui om e 
o minune când un popor învie e cea mai mare dintre minuni.

IV

noi n-am avut timp să trăim. noi n-am avut timp să fim. noi 
nu am avut un timp al nostru. dar acum când timpul intră în 
alt anotimp acum când soarele ne aparţine când stelele ne 
fac cu ochiul acum când dumnezeu este român acum avem

tot timpul de pe lume. şi lumea e a noastră. în întregime 
înlăuntrul nostru. afară e doar iarba verde peste mormintele 
de altădată. afară e un sat încremenit în timp. în alte timpuri.
un sat din care vin mulţimi de îngeri. cum vin copiii uneori

din copilăria noastră. şi cresc cum creşte iarba verde de 
acasă. cum cresc stejarii în păduri. perdeaua de zorele la 
fereastră. când zmeurul împrăştie arome. renasc speranţe. 
şi florile din glastră dobândesc culori. şi veşnicia e a noastră.



vara carpatină

I

vara e anotimpul iubirii se spune. dar eu nu prea ştiam să
iubesc. sau mă iubeam prea mult pe mine. iubirea e altceva
mi-am zis. da. şi începi să iubeşti când toată ura din tine s-a
stins. când ai puterea să ierţi şi abuzezi de această putere.

şi în această vară carpatină în această vară libertină când
soarele îşi face de cap iar ploile se ţin departe de pământul
sterp când libertatea şi-o pune cu toţi şi ura dă în afară o
dulce răzbunare ne cuprinde. şi ne orbeşte. şi ne aprinde.

cum să-i iertăm pe cei ce nu ne-au iertat niciodată? cum să-i
iubim? cum să-i iertăm şi cum să-i iubim pe cei ce ne-au luat
totul? iubirea cere prea mult îmi spuneam. da. iubirea cere.
şi iubirea dă. şi numai din ce dă iubirea e îndestul să fim.

II

aerul devenise irespirabil. arşiţa insuportabilă. iar soarele
nu se-ndupleca o clipă. nici de păcătoşi nici de cei fără
prihană. a fost cea mai fierbinte vară. până şi vară-mea
care visa întruna ţări mai calde şi-a luat gândul de la ele.
.
de parcă toate ţările calde se adunaseră în ţara noastră.
ne mulţumeam cu pământul de sub picioare. cu orizontul
din ce în ce mai deschis. şi călătoream. într-o maşină fără
aer condiţionat. fără condiţii. fără ţintă călătoream. dintr-o

ţară în alta. dintr-o lume în alta. până când am ajuns şi noi
în lumea noastră. sub soarele neiertător al verii. al aceleiaşi
veri care vine întotdeauna la timp. spre a ne aminti că timpul
în înţelepciunea lui trece şi ne iartă. şi are totuşi rostul lui. 

III

vara în munţii carpaţi. vara noastră carpatină. vara noastră
mai altfel. cu cireşe caise şi zmeură. multe popoare tânjesc
după o astfel de vară. după umbra pădurii de brazi şi după
izvoarele noastre. după aurul din adâncuri. dar aurul

dinlăuntrul nostru e cel mai mare dar. şi împărăţia cerurilor.
şi tatăl nostru e chiar tatăl nostru. să luăm aminte. şi iarăşi
să luăm aminte. când pentru ceea ce trebuie spus nu mai
există cuvinte să luăm aminte. şi iarăşi să luăm aminte.

să ne adunăm la marginea mării când marea vălureşte până
departe în timp. când anotimpul îşi face timp pentru noi. şi
olimp. şi neptun. jupiter. saturn. eforie. şi venus. când ovidiu
se-ntoarce din veşnicie. şi mamaia noastră. şi tatăl nostru. 

IV

m-am trezit cu puţin înainte de ora două din noapte. să
ascult ropotul ploii pe asfalt. pe acoperişuri. pe pământul
uscat. m-a trezit tunetul puternic al lui dumnezeu. chiar şi
mort să fii fost mă trezeam chiar şi orb să fii fost mă luminam

cu lumina din  fulgerele lui dumnezeu. atâtea fulgere. şi
tunete. şi alarmele maşinilor din parcare. dar oamenii toţi
dormeau. lumea întreagă dormea. înfăşurată în ploaie. în
ploaia care înfăşura pământul. ca o pătură şiroind. îmi era

dor de o ploaie de vară. şi dumnezeu a dat. dumnezeu
a binecuvântat pământul cu ploaia lui. după zile lungi după
zile îndelungi de secetă în această noapte a plouat toată
noaptea. în zori ni s-a arătat soarele. ni s-a arătat curcubeul.



toamna principatelor

I

mi-e dor uneori de o toamnă aşa cum doar în copilărie
aveam. o, toamnele copilului care aduna frunze galbene
şi se mira şi se bucura şi le aduna între coperţile cărţii. o,
toamnele copilului care aduna castane uscate şi se mira

şi se bucura şi le aduna în buzunarele hainei. şi toamnele
omului care îşi numără toamnele şi singura toamnă a omului
în principatele timpului. doamne. în principatele timpului se
face toamnă se face frig se face singurătate şi plouă mărunt

şi nu ştii ce anotimp mai urmează când ai trăit în toate
anotimpurile ce timp ar mai putea să urmeze pentru cel
ce a trăit în toate timpurile. la o cafea cafeaua de la miezul
nopţii stai de vorbă cu destinul tău şi el începe să murmure.

II

mi-ai adus mere şi pere şi struguri şi o ploaie măruntă peste
frunzele împrăştiate de vânt. mi-ai adus fotografii şi amintiri
şi cuvinte şi mi-ai adus aminte de vârsta înţelepciunii. dar unde
sunt mugurii unde sunt florile şi unde vârstele tinereţii?

o, înţeleptule! unde e femeia iubită şi unde iubirea? iubirea
care ne înalţă peste spaţiu şi timp. ce bucurie să am din
cunoaştere când cunoaşterea nu poate să schimbe nimic?
ce bucurie să am din cuvinte când ele cuvintele nu schimbă

nimic? mai bine întoarce-te-n tine. mai bine în vis. în vise
e totul posibil. şi dacă e totul un vis fă-l să fie visul tău fă să fie
de vis lumea ta lumea în care exişti lumea în care rezişti
când se pun pe făraş amintirile şi înţelepciunea şi iubirile.

III

ca un copil care vine pe lume. ca un bătrân care pleacă.
şi ca un domn. un mare domn peste un popor de cuvinte.
un popor curajos înţelept răbdător. şi ca-ntr-un anotimp în
care se-adună toate anotimpurile. când timpul pare de piatră

stai în şezlong şi priveşti depărtările. şi depărtările se tot
îndepărtează. zoom. şi-aproapele vine tot mai aproape. dar
cât de aproape e aproapele tău. te întrebi. şi aproape-nţelegi
că aproape nu ţi-a fost niciodată. dar deja e târziu. ce târziu

e în toate. din gutuile aşezate pe masă până şi viermele
pleacă. doar frunzele aduse de vânt pe terasă. doar vântul.
şi gândul că sfârşitul nu poate să fie decât un alt început.
şi cuvântul. începutul a toate. oare nu e tot el şi sfârşit.

IV

ce toamnă lungă ce toamnă frumoasă ce toamnă bogată.
willkommen zum oktoberfest. willkommen. şapte fetiţe sumar
îmbrăcate ne-mbie cu zâmbetul lor. cu halbe de bere şi vin
şi grătare. o, numele lor tatuate pe pulpe. o, zâmbetul lor. 

o primăvară în mijlocul toamnei. un anotimp parcă desprins
din timp. pământul a fost generos cu noi. recolta noastră
binecuvântată. laude pământului şi laude şi cerului. pentru
această mulţime de roade. ale pământului. ale cerului.

e sărbătoare în patrie. e sărbătoare în suflet. şi omul
se bucură. bucură. şi patriarhul se roagă să dea dumnezeu.
darurile sale sunt nenumărate. şi harul său fără margini.
şi binecuvântarea duhului sfânt să fie cu voi toţi amin.



un anotimp în paradis

I

credeai că totul se încheie aici. dar nu se încheie. totul
continuă. ai văzut anotimpurile lumii. anotimpurile omului.
şi anotimpurile vieţii. dar după un timp vine alt anotimp. un
anotimp al versului. anotimpul universului. vine un timp fără

de timp. un fel de ieşire din timpul lumii. un fel de intrare
într-un timp personal. iar timpul tău personal nu are nicio
legătură cu anotimpurile lumii. pe care le priveşti detaşat
de undeva de sus de foarte sus. din timpul în care exişti.

din timpul şi din locul în care exişti. cu adevărat. şi ceea
ce vezi este lumea pe care ai biruit-o. este omul. fratele tău.
şi este soarele. fratele omului. şi pământul întors în pământ.
viaţa şi moartea indestructibil legate încă de la facerea lumii.

II

cine ajunge aici se bucură. numai cine ajunge aici se bucură.
şi e o bucurie fără margini aceasta. bucuria celui ce învinge
nemărginirea. bucuria celui ce trece de propriile margini. da.
aici e primăvară şi vară şi toamnă şi iarnă. şi toate la un loc.

şi toate deodată. e un anotimp al soarelui. un anotimp al
pământului. un anotimp al stelelor. e un anotimp fără nume.
anotimpul iubirii. anotimpul dreptăţii. anotimpul înţelepciunii.
e un anotimp al anotimpurilor. da. şi totul seamănă cu totul.

dar totul e altfel aici. pentru că vezi altfel. pentru că vezi.
iar ceea ce vezi e neînceputul. ceea ce vezi e nesfârşirea.
e începutul şi sfârşitul. şi viaţa ta. adevărata viaţă. cea care
singură se trăieşte şi acum şi pururea în vecii vecilor amin.

III

e un anotimp în paradis. e chiar paradisul. cel de dinlăuntrul
tău. e o altă nouă viaţă. e muntele cel mai înalt şi vârful de
munte. e un everest al gândirii. un everest al iubirii. facerea
lumii şi desfacerea. noul pământ şi cerul cel nou. noile stele.

e zăpada care acoperă totul înainte ca totul să-nceapă. din
nou. e ninsoarea neîntreruptă şi viscolul ce se-nteţeşte. e
pâinea care se face trup şi vinul ce devine sânge. e focul din
cămin care se stinge. şi focul dinlăuntrul tău. cel de nestins.

e fericirea care bate la uşă. şi uşa care se deschide. e norul
care te-nvăluie. îmbrăţişarea îngerului şi înţelepciunea care
te luminează. e chiar lumina lumii. este ceea ce vezi când ai
ajuns la tine însuţi. când toate se sfârşesc şi reîncep cu tine.