toată averea mea de simţăminte


Toată averea mea de simţăminte

Ţi-am deschis inima şi ai intrat. Goală cum nu te-am văzut niciodată. Plină de iubire că nu te încăpeam. Stăteam la geam. Stăteai la poartă. Şi nu ştiam. O, nu ştiam că ai intrat în vreme ce priveam cum mi se hărăzeşte altă soartă. Mie, care-n nicio soartă nu credeam. Şi ai intrat. Te-ai aşezat cuminte. Pe un divan cu lucruri sfinte. Priveai în jur. Priveai ‘nainte. Eu te sculptam din ochi şi din cuvinte. Habar n-aveam. Habar n-aveam cum ai putut s-arunci pe geam toată averea mea de simţăminte. Că rămăsesem gol. Dar plin de tine. Şi peste inima-n ruine veni o seară de rubine. Era frumos şi-atât de bine. De parcă mă năşteam din mine. Dădeam ocol trupului tău gol. Ne răsfăţam în doi. În paturi moi, de lână. Iar inima-mi de-atunci ţi-e slugă. Tu – stăpână.


Cea mai frumoasă viaţă din câte sunt posibile

Cea mai frumoasă viaţă din câte sunt posibile, mie mi-a fost dată. Şi am venit să o trăiesc cu voi. În vremea mea. Nu vremea voastră. Iubire. Revoluţii. Comunism. Democraţie. Pe iarba ce se-mprumuta de rouă păşeam spre roua-n lacrimi preschimbată. Speranţe. Bucurii. Istorie. Cutremure. Şi flori. Flori lângă flori. Şi peste flori. Ce vise! Ce iubiri! Ce împliniri! Era în mine toată lumea mea. Şi eu în lume. Aveam pe bolta înstelată doar o stea. Şi i-am dat nume. Iubire. Bogăţii. Capitalism. Milenii. Rai pe pământ. Şi sufletul în rai. Această viaţă mi-a fost dată. Cea mai frumoasă din câte sunt posibile! Şi am murit în timpul vieţii mele. Şi moartea mea murise toată.


Din zece ani în zece te cheamă marile iubiri

Din zece ani în zece te cheamă marile iubiri. Priviri împerecheate cu priviri. Şi inima tresaltă. O altă mare însufleţire. O altă mare dragoste de viaţă. Vino în faţă! Te răsfaţă! Fă dimineaţă-n suflet şi în trup dulceaţă! Când fiorul rece simţi că te petrece. Când fiori de gheaţă inima-ţi dezgheaţă. Când primăvara unei noi iubiri aduce flori împerecheate cu zefiri. Mai lasă-te sedus o dată! Mai lasă de la tine! Mai pune de la viaţă! Priviri împerecheate cu priviri. Îmbrăţişări. Săruturi. Contopiri. Vino în faţă! Şi învaţă! Cum se răsfaţă o fecioară prima oară pe verdeaţă. Şi din iubire în iubire să treci în marea ta rodire. Iubind mereu. Mereu rodind. Stele din stele răsărind.
© Nicolae Silade. Un produs Blogger.