şapte zile medievale


şapte zile medievale

I

şapte zile la mare într-o ţară cât un judeţ. cu frumuseţi ca-ntr-un imperiu. un imperiu al frumuseţii, ai zice. şi nu poţi să nu te întrebi dacă frumuseţea se naşte odată cu tine sau o găseşti undeva, cândva ascunsă-ntre munţi, când străbaţi canionul, sau în marea străjuită de stânci, când soarele-ntr-un târziu răsare. când toate se pun în mişcare. când ţărmul de mare devine un ţărmur de lume. când fete bronzate şi fără de nume iau marea în piept. şi nu-i înţelept să se poată abţine. şi nu-i înţeleaptă abţinerea. atât de limpede apă n-am văzut niciodată. vezi prin ea mai adânc şi mai bine decât dacă ai privi în tine. vezi cum frumuseţea se naşte. din ea însăşi. originea frumuseţii o vezi. şi te minunezi. te minunezi. te minunezi. şi devii o minune între atâtea minuni.

II

ne trezim dimineaţa devreme. pe un yacht în mijlocul mării. întrebând ce fac la ora asta vieţuitoarele ei. când vieţuitoarele pământului încă dorm visând. aventuri marine ne revin în gând. nouă, celor cu gândul la aventuri marine. dar marea ce o fi visând? când se trezeşte marea? pe marea-i vălurire rătăcind, ce pescuiesc pescarii? dar marinarii spre care ţărmuri tind? pe yacht e linişte. domniţa-n alb îşi bea cafeaua neagră. apoi ia îngheţată cu fistic. mi-aruncă lungi ocheade prin ochelari de soare. dar soarele nici nu a răsărit. sunt sigur că mă vede. deşi nu văd nimic în sufletul ei plin de desfătare. pământul e prea mic şi marea e prea mare pentru răsfăţul ei. mare albastră şi calmă. cu valuri ca-n palmă. cine nu a venit să vadă întâiul răsărit nu poate să creadă: cine şi cum şi din ce ne-a zămislit. o adiere de vânt îmi aduce aminte că trăim pe pământ. pe mări. şi-n cuvinte.

III

încă din zori am pornit să înconjurăm cetatea. cu admiraţie. ce lupte s-au dat acolo doar tunurile pot povesti. pe tunuri fac tinerii fotografii. în memoria tinerilor ucişi de tunuri? eu cred că nu. dar fiece pas făcut în cetate aduce-n prezent un trecut deja vu. iar tu, care din urmă ne vii, cu o întreagă istorie-n spate, poţi tu spune cum să rămâi viu între vii? fără luptă nu există victorie. fără eroi nu există istorie. fără femei nu există urmaşi. acum te rugăm să ne laşi. înconjurăm cetatea. cu graţie. cu admiraţie. iat-o şi pe domnişoara în costum popular. ne invită să vizităm un neştiut sanctuar. zâmbetul ei e mai scump decât taxa. noi o taxăm cu un surâs princiar. şi intrăm. pe alei ne întâmpină palmieri care-adună în ei mulţimi de tăceri. unde sunt cei de ieri? cetatea e vie de acum înainte doar prin ei. şi doar prin cuvinte.

IV

ziua se anunţă frumoasă. munţii par mai înalţi şi apa mai limpede. câţiva pescăruşi îşi fac rondul de dimineaţă. e o ceaţă de iubire în jur. totul e pur. ca într-o nouă viaţă. pornim în croazieră către grota albastră. vaporul desparte marea în două. jumătate nouă. jumătate vouă. cetăţi din alte timpuri reapar pe stânci. în timpul nostru. pe aceiaşi munţi. şi marea e tot mai albastră. o insulă. încă una. şi încă una. insule-cetăţi cu nume de sfinţi. oare sfântul le ocrotea sau zidurile atât de fierbinţi sub soarele verii? ieri – ziduri. astăzi – legi. cum eşti mai bine păzit? şi cu atâtea frumuseţi în jur mai vrei să fii la adăpost sau cucerit? pătrundem în grotă. o, cât de albastră e apa! cupola – cât de măiastră! probabil aici era o ascunzătoare de comori. dar ce comori pot fi mai de preţ decât comoara din faţa noastră? le facem loc celor ce vin. şi ieşim. din nou în larg. ce e frumos durează puţin. un steag nou flutură pe catarg. nava îşi continuă drumul pe mări. căpitanul ne face semn. ne arată, în depărtare, nu ţărmuri, ci frumuseţile următoare.

V

seara vizităm citadela. aşezată la marginea mării, nu ştii dacă marea o străjuieşte sau dacă ea străjuieşte marea. ziduri vechi şi înalte. din piatră. ca să dureze. străzi înguste şi pietruite. ca într-un labirint. lumina de argint a lunii peste ziduri şi magazine de lux luminate. turnuri de pază şi turnuri de biserici. terase luminate de făclii. câţi dintre cei vii de azi se mai gândesc la viii care-au fost? între ziduri e amintirea lor mai vie. muzeul? o trezorerie de îndeletniciri uitate. unelte. vase. arme. şi armele durează. mai mult decât cei care s-au folosit de ele. şi rochii de domniţe tinere. şi ele dăinuie. în amintirea unui trup de vis. mulţimea, iată, ia cu asalt cetatea. cucerită însă e mulţimea. de-atâtea frumuseţi e cucerită, că timpul pare-a sta în loc o clipă. destul cât să vedem cum cei de ieri pe cei de astăzi îi salută. destul ca să-nţelegem că-n viaţa noastră e şi viaţa lor. cea vie. dăruită. aşa cum noi nu pentru noi trăim, ci pentru cei ce vin în urma noastră. căci, singură, doar viaţa merge mai departe.

VI

dimineţile sunt ale mele. restul zilei îţi aparţine. şi dacă vorbim de timp, să ne-amintim. de orologiul cetăţii. vezi? turnul arată urmele vremii. dar el, care măsoară vremea, arată la fel. după sute de ani. e la fel de exact. la fel de util. ştii tu ceva mai exact decât timpul? mai neînduplecat? dimineaţa, sunt primul care se trezeşte. îmi beau cafeaua, în linişte, pe terasă. cu munţii în faţă. vegheat de luceafărul de dimineaţă şi câteva stele. care dispar în curând. cum o fi fiind viaţa în stele? cum o fi fiind o viaţă de stea? în hotelul de lux steaua albastră turiştii dorm din viaţa noastră. din viaţa lor la fel de ne-nţeleasă. şi soarele se pregăteşte să răsară. de după munţi. şi marea îşi face simţită prezenţa. cu-n vuiet de valuri izbite de stânci. ai zice că-n paradis te afli. nu pe pământ. şi primul gând te duce departe. departe în timp. când din cuvânt se iviră toate. toate aceste frumuseţi divine. şi ochiul nu se mai satură privind. şi sufletul se-ncântă. ca-ntr-o beţie sfântă. din care n-ai mai vrea să te trezeşti. dar soarele răsare. începe ziua. te las pe tine să mi-o împlineşti!

VII

iubita mea a strâns pietricele colorate şi scoici. eu am adunat valuri. peisaje. şi ţipete de pescăruşi. impresii şi gânduri. le vom duce în patrie. suveniruri. de la marea cea mare. dar cui foloseşte colecţia mea? iar cel ce-o primeşte va ştii oare s-o folosească? am făcut comparaţii, analize şi studii. de ce o ţară e mai frumoasă ca alta? de ce o ţară e mai bogată ca alta? am găsit răspunsuri. am de dat sfaturi. cui foloseşte? căci nu e patria pe care o porţi în suflet cea mai frumoasă dintre toate? cea mai bogată? şi totuşi. sunt atâtea lucruri care trebuie schimbate. sunt atâtea de clădit din nou. dar începând cu omul. pe el să-l reclădim. oare nu el sfinţeşte locul? avem nevoie de o înnoire. avem nevoie de înfrumuseţare. generală. aude cineva? chiar trebuie s-audă cineva. iar când pornim din nou la drum să fie patria din suflet chiar patria cu care ne mândrim.