versetele de la marea neagră




versetele de la marea neagră

când am ajuns era întuneric. plaja pustie şi marea
învolburată. ne-am cazat la hotelul cometa şi am cărat
bagajele sus. ore în şir am privit din balcon plaja pustie
şi marea învolburată. o, valurile! cum seamănă ele
cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele pe ţărmul pustiu!

recepţionera era o femeie de treabă. ne-a primit cu multă
căldură şi fără să ne întrebe ceva. deşi eram nişte străini. iar
camerele erau mici dar încăpătoare. puteam privi de sus de la
fereastră plaja pustie şi marea învolburată. o, valurile! cum
seamănă ele cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele pe ţărmul pustiu!

pe deasupra valurilor pluteau cuvintele noastre. cuvintele noastre
nerostite încă. simţeam o lumină în ele. o iluminare. o muzică
de mai presus de sfere. şi a fost prima noapte prima tăcere înainte
ca soarele din cuvânt să se nască. soarele luminând plaja pustie
şi marea învolburată. o, marea! o, nesfârşire albastră!

am fumat trei ţigări şi am băut o cafea. singur în faţa răsăritului.
singur în faţa mării. de parcă în faţa propriului început. de parcă
în faţă cu începutul lumii. şi oamenii se năşteau rând pe rând.
fiecare singur. fiecare din propriul cuvânt. şi plaja nu mai era
pustie. şi marea nu mai era învolburată.

când s-au trezit ai mei era deja ziuă. se poate spune prima zi.
cei care spun prima zi vor spune şi ultima. aşa începe numărătoarea.
aşa începe timpul. cu o numărătoare. dar aici nu vii să numeri. nu
vii să cercetezi. aici pur şi simplu vii printre vii. şi dacă laşi o urmă
pe nisip e bine. nu-ţi cere nimeni socoteală la plecare.

din camera noastră cu vedere la mare am privit îndelung
nesfârşirea albastră. cu ce ochi o priveam! şi ce gânduri din
senin îmi veneau! şi zburau ca pescăruşii pe deasupra valurilor.
şi plecau ca bărcile de pescari în larg. până dincolo de linia
orizontului. până dincolo. o, linia orizontului uman!

era prima zi. erau primele impresii. despre timp şi locaţie. şi
dacă totul e fără sfârşire – îmi spuneam – dacă totul e fără sfârşire
de ce tocmai noi să începem? de ce tocmai să sfârşim? să sfârşim
adică într-o fărăsfârşire? şi nu prima zi mă preocupa într-atât.
ce a fost înainte mă rodea mai tare. mă rodea!

şapte zile la mare nu sunt multe. dar mai multe nu sunt. în şapte
zile se învârte lumea. în şapte zile se vălureşte marea. se izbeşte
de ţărm. se linişteşte. iar noi ne prăjim la soare şapte zile. cu ochii
pironiţi în larg. unde un vapor dispare dincolo de linia orizontului.
o, linia orizontului uman! o, nesfârşire albastră!

când stai pe balcon cu marea în faţă e imposibil să nu
te gândeşti la ulise. la aventurile mării. la aventurile vieţii.
la homer. la mai marele cântăreţilor. la cei care au fost înainte
de tine. aici. aici unde începe totul. aici unde totul sfârşeşte.
şi îţi pare că viaţa ta seamănă cu vieţile lor. cu valurile.

dacă gândeşti prea mult nu ajungi la nicio concluzie. sau
concluzia pe care o tragi e greşită. mai bine priveşti. priveliştea e
aceeaşi oriunde ai fi. oricând. dar dacă priveşti e important ce vezi.
iar ceea ce vezi poate fi raiul. un infern poate fi. depinde. de dante
depinde. dar şi el era dependent. de beatrice. o, beatrice!

din balcon am zărit o femeie goală pe plajă. şi mi-am
amintit de eva. şi mi-am zis că lumea începe cu ea. lumea
dragostei. celelalte lumi sunt doar închipuire. maya. nirvana
e dragostea. fără ea nu începe nimic. fără ea totul sfârşeşte.
îndrăgosteşte-mă, doamne, îndrăgosteşte-mă!

când a făcut dumnezeu cerurile şi pământul. când a zis să fie
lumină şi s-a făcut lumină. atunci te-am zărit prima oară. în lumina
lui dumnezeu te-am simţit. o, dragoste! cum să te mărturisesc dacă
cuvintele nu pot fi spuse decât în timp. iar timpul începe şi sfârşeşte
în dragoste. într-o dragoste mare. o, dragoste! o, mare!

şi dacă am ajuns aici dacă am ajuns să vorbesc despre mine
despre viaţa mea dăruită mării despre viaţa mea dăruită dragostei
o, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere, înseamnă că marea
şi dragostea sunt fără sfârşire. şi fără sfârşire sunt cuvintele mele.
cuvintele mele care poartă în ele şi marea şi dragostea.

seara ne plimbam pe faleză. pintre palmieri şi magazine cu
suveniruri. vânzătoare zâmbind ne îmbiau cu amintiri de la mare.
pentru cinci euro un picasso îţi făcea portretul. tot spre amintire.
să ne amintim noi de noi înşine sau alţii să-şi amintească de noi?
de parcă urma să trecem stixul. de parcă urma să ne înălţăm la cer.

între ora sosirii şi ora plecării sunt fix şapte zile. şi-n şapte zile
sunt patru anotimpuri. şi chiar şapte vieţi pot să fie. cel care prinde
ziua a opta se poate considera fericit. un favorit al zeilor. el poate
vedea acest turn babel nevăzut. el poate vedea până dincolo
de linia orizontului. o, linia orizontului uman!

într-o noapte mi-am dat întâlnire cu marea. nu vedeam în întuneric
unde se sfârşeşte pământul. unde începe marea. înaintam cu prudenţă.
ca înţeleptul care se aventurează în necunoscut. până când am simţit
la picioare un val. şi încă unul. şi încă unul. până când am simţit
la picioare o mulţime de valuri. şi mergeam înainte. pe mare.

mi-amintesc foarte bine ţipetele pescăruşilor şi vuietul valurilor.
o, valurile! cum seamănă ele cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele
pe ţărmul pustiu! marea e calmă acum. albastră şi calmă. o oglindă
în care cerul se răsfrânge şi se nesfârşeşte. iar plaja e plină de
trupuri bronzate. ca nişte ulcioare de lut aruncate la mal.

o zi de plajă e o zi ca oricare alta. numai că plină de umbre
umbrele şezlonguri şi trupuri. iubiri trecătoare şi vuiet. vuietul
mulţimii care vine şi pleacă. şi peste toate soarele arzător. al
verii. şi peste toate o mare iubire de mare. care ne pătrunde
şi ne înalţă spre o de neînchipuit frumuseţe.