ora de iarnă

ora de iarnă

era una din acele nopți în care se schimbă ora și somnul lumii fie se scurtează cu o oră fie se prelungește după caz dar în acea noapte de 28 spre 29 octombrie 2017 eu m-am trezit din somnul lumii fix la ora 3 și ca de obicei mi-am aprins o țigară mi-am făcut o cafea mi-am citit notificările de pe facebook și emailurile și apelurile nepreluate

pe la 2:14 mă sunase cineva din guineea nu cunosc pe nimeni în guineea mi-am zis o fi cineva din guineea-bissau din mali sau senegal în trecere prin guineea o fi cineva din coasta de fildeş din liberia sau sierra leone răpit și sechestrat în guineea cineva disperat care sună cu speranța că poate îi răspunde dumnezeu sau o fi cineva de pe un site porno

de pe un chat porno care se activează automat atunci când ți se virusează computerul dar nu nu cunosc pe nimeni în guineea mi-am zis încercând să-mi iau gândul dar cum să-ți iei gândul când în miez de noapte sună cineva mai negru decât noaptea cum să-ți iei gândul când îți vin în minte versurile lui mazilescu cineva pe lume are nevoie de mine

dragostea mea dacă ai nevoie de mine o dragostea mea dacă ai nevoie de mine gândește-te la mine în spațiul cel mai umilit te-am sărutat eu mortul
nu n-ai cum să-ți iei gândul de la dragostea ta nici atunci când e dezactivată și un apel ca acesta necunoscut nepreluat o reactivează e ca un virus ca o boală care recidivează incurabilă

aproape o oră m-am tot chinuit să aflu răspunsul și în timp ce lumea dormea eu deveneam tot mai treaz și în timp ce lumea murea eu deveneam tot mai viu urmărind notificările de pe facebook și emailurile și apelurile nepreluate până când pe ecran apăru din nou ora 3 ce naiba mi-am zis trebuie să trăiesc din nou ora trăită? trebuie să-mi retrăiesc viața

timp de o oră? ce bine mi-am zis puțini au ocazia asta și iată-mă treaz în lumea ce doarme și iată-mă viu în lumea ce moare nu retrăindu-mă ci întrebându-mă cum mi-am trăit viața în această oră plină de întrebări întrebându-mă dacă merită să o trăiesc la fel sau să încerc altceva să dilatez timpul să-l comprim sau să trec de-a dreptul la abolirea lui

totul e relativ îmi zic iar timpul nu face excepție iar această oră o dovedește din plin și iată că înțeleg de ce pentru tine o zi e ca o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi și această noapte a lumii e plină de lumină pentru mine această noapte a lumii este ziua mea iar eu sunt viu sunt cel mai viu de pe pământ dar pentru toate dă-mi în schimb o oră de iubire

james joyce

james joyce

și într-o după-amiază de vară a anului de la domnul două mii plus șaptesprezece
plus șapte luni plus paisprezece zile plus douzăzecișiuna de ore plus douăzecișiuna
de minute de secunde plus

primesc un mesaj pe facebook cling nu îl citesc cling necitit cling
și timpul se sfârși în sine brusc la fel cum apăru

când ești proptit în toate punctele cardinale cu toată ființa
și toată ființa e înlăuntrul tău și în afara ta nu e decât divina comedie
și în afara ta nu e decât țara pustie a lui ts eliot și în afara ta nu e decât
celebrul vers al lui montale dacă sfârșește ce-i viu viu n-a fost niciodată
și în afara ta nu e decât mazilescu viaţă moarte viaţă moarte pentru că ne-am
despărţit până acum de o mie de ori pentru că ne-am despărţit de o mie două sute
patruzeci şi patru de ori noi nu ne mai putem despărţi niciodată niciodată oh salvie
levănţică iasomie trandafir
trebuie că dumnezeu e în tine

și trebuie să înțelegi asta să nu se simtă dumnezeu în tine un rob în temniță încătușat
cum zice blaga și trebuie să-i dai dreptate și lui ungaretti când spune moartea
se ispășește
trăind

e sufletul în trupul tău emancipat e sufletul în jurul tău eliberat
și lumea dansând goală în afara lumii pe o scenă imaginară

nu te mai gândi la ulisse nu te mai gândi trăiește mai bine în vise
la limita conștientului cu subconștientul și supraconștientul
unde un simplu te iubesc sparge toate tiparele

să te înalți deasupra acestor păduri de simboluri

să te înalți deasupra acestor păduri de simboluri

unii nu pot să trăiască fără imaginea statului devenită pentru ei zeitate fără acel post tv unde apar tot felul de guguștiuci politici pe care îi laudă îi înjură și-i pupă în cur în timp ce aceștia se laudă se înjură și se pupă în cur într-un talk-show prelungit despre starea națiunii eu îi bag în mă-sa pe toți îmi astup urechile închid ochii și mă declar republică

îmi astup urechile închid ochii și mă visez la bușteni într-o vilă no name înconjurată de iarbă verde și un gard verde și o liniște verde și înaltă mai înaltă decât munții din jur cu un șir de gladiole în față și o tufă de regina nopții la colțuri iar în spate un corcoduș verde cu fructe galbene galbene la început de septembrie semn că vara nu se dă dusă atât de ușor

mă visez la bușteni și sunt la bușteni într-o cameră verde cu vedere spre babele și peste acoperișele caselor din jur albastre văd trei vârfuri de brazi ca niște turle de biserică văd un teren de vânzare cu un panou mare în mijloc pe care scrie for sale două dacii ruginite năpădite de iarbă și o casă brâncovenească veche în care demult nu mai locuiește nimeni

nu e ușor să-ncepi o viață nouă când vechea viață nu-ți oferă perspective prea confortabile trebuie să lași în urmă azi ceea ce oricum vei lăsa în urmă mâine trebuie să-i dai liber sufletului care poartă după el un trup din ce în ce mai greu trebuie să-ți înhami spiritul la marile idei la marile mitologii trebuie să te înalți deasupra acestor păduri de simboluri

acum când e tot mai mult cer deasupra tot mai puțin pământ sub picioare privește această casă brâncovenească veche în care demult nu mai locuiește nimeni și întreabă-te de ce nu mai locuiește nimeni și întreabă-te unde sunt cele trei generații cei ce construiesc cei ce păstrează cei ce lasă totul în urmă pradă ploilor și vântului și zăpezilor pradă uitării

privește această casă brâncovenească veche cu tencuiala căzută țigle lipsă și ferestre sparte privește odăile goale în care scânceau altădată copiii boierilor copiii micilor industriași copiii comuniștilor odăile goale prin care acum șuieră vântul privește iarba verde din curte unde se jucau altădată copiii boierilor copiii micilor industriași copiii comuniștilor

după o vreme și încă o vreme se reaprinde crucea de lumină sus pe munte se luminează vârful omul și babele se întorc cu fața spre dumnezeu așa cum floarea soarelui se întoarce cu fața spre soare în vreme ce eu scriu aici și îmi spun cunoaște-te pe tine însuți și stăpânește-te pe tine însuți dacă vrei să nu fii stăpânit asta să fie legea ta singura ta lege

la fel de verde e iarba și-acum iarba care acoperă totul și am impresia că e aceeași iarbă că aceeași rouă picură de pe streașina verde a terasei unde stau acum și beau timișoreana și fumez l&m poate că aceiași nori trec pe deasupra munților poate că aceeași ploaie începe doar boierii nu mai sunt aceiași nici micii industriași nici comuniștii ce țară

două dacii ruginite năpădite de iarbă pe un teren de vânzare unde copiii borfașilor se plimbă cu minimotorete miniateveuri și expoziția cirque d'art de la castelul cantacuzino unde expun toulouse-lautrec camille hilaire matisse picasso chagall și mănăstirea caraiman și clopotul ei care sună răsună ca o binecuvântare a lui dumnezeu peste țara românească