lumina şi întunericul


lumina şi întunericul

în copilărie iubeam deopotrivă lumina şi întunericul
nu ştiam că sunt lucruri care se fac la lumina zilei
şi lucruri care se fac la adăpostul întunericului

iubeam deopotrivă răsăritul soarelui şi cerul mereu înstelat
roua de pe bujori şi mireasma de zmeură coaptă perdeaua
de zorele dimprejurul casei şi cântarea de greieri a nopţii

laboratorul foto unde înghesuiam fetele să le fac poze
şi le sărutam şi developam apoi în alb-negru
imagini din viaţa aceea color
prietenii mei spărgeau seara becurile de pe stradă
ca să-şi poată îmbrăţişa mai bine iubitele

vara ţin minte mergeam să auzim bulldogul cum bate
şi să vedem batoza cum treieră grâu în spatele ceapeului
ce ne mai tăvăleam prin şirele de paie
până venea jitarul să ne alunge
de teamă să nu iscăm vreun incendiu

uneori fugeam de acasă şi ne ascundeam
în snopii de tulei de porumb de pe câmp

făceam năzbâtii mai multe ca ion creangă
şi mâncam bătaie mai multă ca în beciurile securităţii

acum lumina are alt înţeles iar întunericul acelaşi
şi fie că înţelegem fie că nu soarele tot răsare
şi nicio noapte nu e nesfârşită

a doua venire


a doua venire

ziua întâi. repornirea timpului

aici este locul de întoarcere ladies and gentleman this is the place aici
unde începe marea nesfârşita mare după ce pământul s-a tot rontunjit
s-a îngerit şi s-a întors în pământ plin de viaţă e cuvântul aici cuvântul
ce dă naştere cuvintelor întoarse dintr-o altă viaţă aici e viaţa de apoi
adevărata viaţă care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire

s-a arătat este ivirea din cuvinte ca o barcă legănându-se-n larg cu o
lumină aprinsă în vârful catargului în noaptea pe sfârşite a mării când
muzica valurilor ei acoperă larma teraselor acoperă amintirile dragostei
şi marea a fost la început un cuvânt marea doamnelor şi domnilor priviţi
cum îşi aruncă la ţărm necurăţiile ca omul care îşi spală singur păcatele

ca muntele care se spală singur cu apa mării în ziua mării care acum
începe ca o lumină reaprinsă după marea stingere ca un timp oprit un
timp şi care acum reporneşte cu întreg alaiul său de secunde e marea
devenire a mării ziua ei dintâi când cel plecat se întoarce după o lungă
uitare de sine când cel plecat se întoarce din sine prin sine pentru sine

a doua zi. regăsirea spaţiului

când bat clopotele în două biserici deodată şi se sincronizează perfect
dangătul de plecare cu cel de sosire dintr-o biserică mare la ţărmul mării
într-una micuţă pe un vârf de munte cum am văzut în grecia în thasos sau
în severin pe semenic să pleci dintr-un loc şi să soseşti în altul în acelaşi
timp ca şi cum timpul şi spaţiul se fac una în cel mai pur gând omenesc

mult călătoreşte omul prin sufletul său dar mult mai mult sufletul şi încă
mai mult şi mai departe gândul gândul cel bun gândul care înalţă şi unde
nu credeai că te mai întorci vreodată dumnezeu face pe loc o minune şi te
trezeşti ca dintr-un somn de veci te trezeşti trăind din nou în aceeaşi vilă în
aceeaşi cetate şi pe acelaşi ţărm de mare privind cum răsare iarăşi soarele

după ce l-ai apus pe totdeauna îndărătul unui turn de biserică îndărătul
unei moschei şi din întunericul acela adânc te trezeşti dintr-odată luminat
te trezeşti luminând după ce ai uitat totul şi ţi-ai amintit totul de la facerea
lumii încoace după ce ai renunţat la propriul tău nume şi ai luat numele
lor numele tuturor în numele tatălui în numele fiului şi al sfântului duh

ziua a treia. reconfigurarea traseului

ce fel de nori ca nişte picturi abstracte ce valuri înspumate ce insule pe
marea învolburată în această dimineaţă după ce toată noaptea ai stat să
asculţi ce vrea să spună tunetul ca şi cum ai fi vrut să surprinzi la lumina
unui fulger viaţa de noapte a unui întreg oraş ca şi cum ai fi vrut să fii vântul
iscat din senin ce poartă norii încoace şi-ncolo norii luminaţi de fulgere norii

fulgerându-se între ei până când ploaia binecuvântată se porneşte peste
lume şi o spală de păcate ca şi cum ai fi vrut să fii tunetul dezlănţuit şi valul
care a rupt baliza valul ce împinge la ţărm ambarcaţiunile puţine sunt locurile
cu ştaif ce mi-au plăcut dar şi mai puţine vremile uneori ţi se pare că vii de-a
dreptul din antichitate cu toţi zeii după tine cu toţi înţelepţii şi faraonii toţi

din evul mediu până în zilele noastre nicio zi nu a fost mai frumoasă nicio
zi nu a fost mai a noastră să ne bucurăm aşadar de această zi de această
clipă de această viaţă întoarsă la viaţă acum când cerurile se înseninează
acum când gps-ul nostru reconfigurează traseul şi ne anunţă că am ajuns
la destinaţie în noi înşine adică în frumuseţea fără de seamăn a sinelui

a patra zi. un parasailing în zori

să mănânci să bei să faci dragoste să înalţi o cetate pe un ţărm de mare da
să plantezi rodii măslini palmieri să zideşti o casă pe stâncă şi toate acestea
pentru a duce mai departe o viaţă care te lasă în urmă şi toate acestea într-o
înlănţuire de cazne şi legi care te ţin legat de pământ care te ţin în loc şi care
te ţin în timp în oaza deşertăciunii acesteia de parcă altele mai frumoase nu-s

greu de stăpânit popoarele dar mai grea stăpânirea de sine când întâlneşti
la tot pasul comori pe care le vrei ale tale frumuseţi străluciri şi măriri care îţi
fac cu ochiul sau când îţi zâmbeşte o fată iar zâmbetul ei devine dintr-odată
icoană la care te-nchini la mare la mai mare când dragostea pune stăpânire
pe tine ce să facă un om care nu-i decât om în zilele vieţii lui sub soare care

nu-i decât om şi nici măcar liber în această imensitate albastră o poţi vedea
şi cu ochii închişi şi cu ochii închişi poţi vedea mult mai bine cum vin îngerii
şi cum pleacă cum te cheamă în împărăţia lor du-te nu e nimic mai frumos
decât muzica mării ce se răsfaţă între ţărmuri decât muzica valurilor izbite
de stânci când te înalţi în parasailing spre cer iar cerul brusc se deschide

ziua a cincea. un refresh vizual

atât de albastră marea n-a fost niciodată atât de liniştită atât de curată atât
de prezentă în noi şi în jurul nostru încât cerul şi marea sunt una iar timpul
întreg e în această clipă stătătoare şi iată-i pe cavalerii de altădată îmbrăcaţi
în armuri iată-i pe oamenii mărilor şi iată corabia piraţilor iată-l şi pe robinson
crusoe iată-i şi pe oamenii grotelor pe oamenii viitorului cu toţii bat la porţile

acestei cetăţi de necucerit sunt lucruri pe care le vezi şi sunt lucruri pe care
nu le vei vedea niciodată pentru că nevăzutul nu vrea să le arate din pricina
opacităţii noastre din pricina necredinţei noastre şi din alte pricini ce bun ar fi
un refresh vizual să vezi laolaltă în golful albastru bărci de pescari şi corăbii
cu pânze şalupe şi plute skijeturi vapoare şi yachturi de lux dar sunt lucruri

care se văd cu ochii şi sunt lucruri care se văd cu inima noi însă privim acolo
unde nu e nimic de văzut iar marea oglindită în geamurile unui hotel de cinci
stele nu e aceeaşi mare şi vederile trimise pe facebook nu înseamnă vedere
iar clopotul ce-l auzim cum bate e doar o înregistrarea unui clopot ce bate
în această imensitate albastră pe care pluteşte pierdut un colac de salvare

a şasea zi. in love reloaded

la aceeaşi masă pe aceeaşi terasă la acelaşi ţărm de mare în timp ce fumez
aceeaşi ţigară în timp ce beau aceeaşi bere rece încercând să-mi adun toate
gândurile într-un singur gând toate cuvintele într-un singur cuvânt adevărul
despre viaţă despre moarte despre înviere privind marea cum te îmbrăţişează
soarele cum te arde cum devin gelos pe mare gelos pe soare şi cum devin

ce ochi ce buze ce zâmbet o fata mea când intri în mare când ieşi când
goală te-ntinzi pe nisipuri ce sâni ce fese ce sublimă invitare la dragoste
o fata mea oricât de frumoasă e lumea frumuseţea ta o întrece căci toate
frumuseţile lumii din tine se nasc odată cu tine de parcă dumnezeu te-a
aşezat la începutul începuturilor bucură-te fată tu care bucuri cu trupul

de rodul trupului tău bucureşte-te şi fericeşte-ne pe noi în timpul vieţii
noastre şi fericeşte-ne pe noi cu dragostea ta reîncărcată toată filosofia
lumii păleşte în faţa nudului tău şi toată mitologia lumii piere în miracolul
trupului tău vino acum cu îmbrăţişările mării vino cu soarele ce te arde
vino aici unde dragostea arde mai tare şi nu-s ape în stare s-o stingă

ziua a şaptea. o hologramă vie

când închid ochii te văd pe tine dumnezeule când îi deschid văd lumea
pe care ai biruit-o tu ce poate fi mai frumos decât această vedere această
înălţare a sinelui în sine doamne cât de aproape e omul de tine şi cât de
departe eşti tu cât de înalt în această măreţie albastră m-am chemat pe
mine însumi la mine şi am răspuns chemării mele şi iată-mă şi iată-l pe

cel flămând cel însetat cel ce plânge cel alungat din sine iată-l aşezat
la locul lui iată-l aşezat la înălţime la marea cea mare unde vii să devii
şi mai mare unde vii să devii şi nesfârşita mare e o nesfârşită zi cum
nesfârşite sunt toate cele ce sunt şi atotputernic este cel care este
am văzut tatuate aceste cuvinte pe mâna celui ce a scris înainte

şi am luat aminte şi am luat înălţime am luat tot ce se poate lua
dintr-o viaţă şi am dat tot ce se poate da dar ceea ce rămâne e ca
o hologramă vie într-o lume moartă sau ca imaginea soarelui ce apune
în propriul său răsărit mântuieşte-ne pe noi acum şi-n timpul vieţii noastre
slobozeşte-ne şi aminteşte-ţi de noi cei care în măreţie am fost asemenea ţie

naşterea zilei


naşterea zilei

ce frumos se aud dimineaţa cântând printre blocuri cocoşii
cu mult înainte ca soarele să răsară apoi corul de păsări din
platani rândunici vrăbii guguştiuci şi undeva în depărtare în
pădurice singuraticul cuc o simfonie despre facerea zilei o

simfonie despre facerea lumii dar asta se-ntâmplă doar în
cartierul meu rezidenţial cu blocuri şi case de pe vremea lui
muschong unde se face ziuă cu mult înainte ca soarele să
răsară cu mult înainte ca soarele să răsară de după dealul

viilor lumina creşte încet se luminează lent lumea se face
se reface în fiecare dimineaţă îmi spune vecinul din blocul
cinci care tocmai a ieşit să ude florile gladiole roşii ca focul
roşii ca sângele ca steagurile comuniste moment în care

dinspre oraş apar ciorile vin cârduri-cârduri vin croncănind
vin şi se aşează pe crengile platanului meu şi cerul pe loc
se întunecă şi platanul verde se face negru şi toate păsările
fug speriate care-ncotro dar toată cioroiada asta ca un cânt

funebru nu durează decât trei minute până când răsare
soarele până când răsare soarele peste dealul viilor peste
valea morţii atunci toate ciorile fug speriate fug spre apus
alungate de razele lui razele soarelui şi ziua după ele