a şaptea frumuseţe

a şaptea frumuseţe

I

cum să nu-ţi scriu despre această minunată margine a pământului
despre minunata mare care ne-ntâmpină mereu neliniştită neschimbată
mereu marea al cărei nume este mare cum să nu-ţi scriu despre minunatele
răsărituri de soare şi încă mai minunatele lui apusuri de după cetate despre
vocea muezinului din vârful minaretei şi clopotul ortodox care bate

chemând la vecernie la rugăciunea de seară musulmani şi creştini
şi atei deopotrivă oameni cu frica lui dumnezeu în suflet oameni cu legea
lui dumnezeu în sânge cum să nu-ţi scriu despre înserarea ce cade peste
toţi la fel şi despre cerul coborând în mare când se aprind luminile în
vechea cetate când se aprind luminile în oraşul cel nou şi se naşte

o fără de seamăn splendoare o frumuseţe care se tot înfrumuseţează da
aş fi putut să-ţi postez pe facebook imagini căci imaginea face o mie de
cuvinte dar cuvintele sufletului ar fi rămas nespuse şi apoi într-o noapte
s-a întrerupt curentul şi am rămas singur cu frumuseţea singur cu luna
înecată în mare într-o mare beznă mare precum înainte de începuturi

II

blitzuri şi blitzuri peste tot lasere şi jucării fosforescente mici zepeline
cu baterii şi-o baterie de stele deasupra oameni care pozează oameni
oameni care pozează în oameni oameni simpli oameni bogaţi oameni goi
în faţa mării oameni goi în faţa lui dumnezeu cum să nu-ţi scriu despre
oamenii care surprind în imagini un paradis regăsit fie şi pentru o clipă

cum să nu-ţi scriu despre minunata simfonie a valurilor şi muzica din anii
treizeci muzica anilor tăi peste care au trecut anii cum să nu-ţi scriu despre
circul de stradă şi omul din mijlocul străzii trei euro zece euro cine dă mai
mult întreabă el cine dă mai mult ca să vadă cine dă mai mult ca să vadă
ceea ce nu poate fi văzut eu am dat şi am văzut şi îţi scriu despre asta

ca să ştii că acesta e locul pe care îl vezi în orice loc şi acesta e timpul
pe care îl trăieşti în orice timp da şi îţi scriu despre toate acestea ca să ştii
că aceasta e libertatea neîngrădită de gânduri bucuria cea neumbrită şi
fericirea da aceasta e viaţa viaţa de la un capăt la altul o fără de seamăn
splendoare o frumuseţe care se înfrumuseţează mereu şi se veşniceşte

III

în paradis ajungi totdeauna în zori când vântul de răsărit încetează a bate
iar păsările îşi încep cântarea de laudă când se iveşte în depărtarea cetatea
cea veche înconjurată de mare şi-n oraşul cel nou încep să se-audă cuvinte
din toate limbile pământului când pe plajă încep să se deschidă umbrelele
şi frumoasele fete se întind în şezlonguri butonând pe smartfonuri tablete

au sosit iată şi americanul şi francezul şi neamţul şi albanezul o mulţime
de sârbi şi de ruşi de români muntenegreni un adevărat turn babel culcat
la pământ în lumina răsăritului întâiul şi soarele singurul translator traduce
totul într-o limbă necunoscută într-o limbă numai de el ştiută dar să revin
la ceea ce spuneam mai înainte în paradis ajungi întotdeauna în zori

şi începi să vezi şi începi să auzi cu alte simţuri începi să vezi şi să auzi
cu adevărat vezi fete bronzate cu părul în vânt cum zâmbesc din limuzine
decapotabile şi vezi cavalerii întorcându-se în cetate din bătălii pierdute
din bătălii câştigate vezi cetatea înflorind şi auzi ce spune valul când se
izbeşte de stânci şi auzi ce spune stânca şi auzi şi vezi şi te minunezi

IV

intri apoi în cetate ca şi cum ai intra într-o altă viaţă ca şi cum ai intra
în alt timp şi urci şi tot urci pe alei de piatră printre ziduri de piatră printre
palmieri şi măslini şi rododendroni ce tumult era aici altădată şi ce liniştire
acum parcă timpul întreg se răsfaţă se întoarce pe faţă pe spate se face
ghem se face nimb şi ţâşneşte din nou precum apa în fântâna din piaţă

şi dacă urci mai departe dacă priveşti mai departe ai să vezi cum oraşul
cel nou se înalţă cum răsar pe colină vile după vile de un alb strălucitor
şi pâlcuri de verdeaţă şi viţă de vie şi rodii pline de rod o mulţime de fete
frumoase o mulţime de tineri doritori e ca şi cum ai privi de-a dreptul în
eternitate e ca şi cum ai vedea în viitor nu te opri mergi mai departe

mii de ani adunaţi într-o clipă căci pentru tine clipa are o mie de ani
ce a fost cândva vis a devenit realitate şi realitatea s-a risipit ca un vis
dar ceea ce rămâne e tot marea mereu neliniştită neschimbată mereu
marea al cărei nume este mare şi cerul albastru deasupra şi soarele
strălucitor şi cuvintele de la această minunată margine a pământului

V

cum curge spre mare mulţimea o mare de oameni vărsându-se-n mare
cât e ziua de lungă şi ziua e foarte lungă aici viaţa e foarte lungă să ştii
şi ai timp pentru toate ai timp pentru vise şi ai timp pentru împliniri ai timp
pentru dragoste şi ai timp de amintiri ai timp pentru a face posibil tot ceea
ce pare că nu se mai poate ai tot timpul din lume şi lumea întreagă o ai

aici unde vechi şi nou îşi dau mâna unde trecutul şi viitorul se-ngeamănă
în ritmuri de tobe şi muzici orientale şi dau naştere unui prezent care este
pururi prezent aici eşti acasă aici eşti tu însuţi cel care era înainte să fie şi
cel care este când nu va mai fi aici este locul doamnelor şi domnilor priviţi
cum clipa de graţie se înfiripă aici de-a dreptul din piatră şi se nesfârşeşte

să ne plimbăm pe plajă acum să ne plimbăm pe faleză să uităm de toate
şi să luăm aminte să uităm de toate şi să luăm aminte la această minunată
margine a pământului la această minunată mare care ne-ntâmpină mereu
neliniştită neschimbată mereu această frumuseţe care se înfrumuseţează
această frumuseţe care se naşte din noi înşine şi ne înfrumuseţează

VI

o ploaie la mare e ca o binecuvântare nu te-ai gândit niciodată la asta ştiu
de aceea îţi scriu în timp ce plouă peste moschee plouă peste mănăstire
plouă peste biserica ortodoxă plouă peste cei răi peste cei buni plouă la fel
plouă peste cetate peste oraşul cel nou peste cei care pleacă peste cei care
vin plouă peste cei ce se-mbăiază în mare plouă peste mare plouă divin

e aceeaşi ploaie de acum o mie de ani aceeaşi ploaie de acum două mii
de ani şi doar bătrânul care stă de vorbă cu marea ştie asta doar bătrânul
care stă de vorbă cu tainele lui de aceea îţi scriu în timp ce plouă şi plouă
peste mare plouă-n rafale plouă peste budva peste bar peste ulcin plouă
peste lume cerul întreg parcă se varsă în mare şi marea tot nu se umple

are şi ploaia o frumuseţe a ei de aceea îţi scriu în timp ce tună şi fulgeră
şi fete bronzate dansează în ploaie şi cântă despre ploaie şi cântă despre
dragoste despre zilele ei însorite dar eu vreau să îţi scriu despre dragostea
în vreme de ploaie despre dragostea în orice vreme şi mai vreau să îţi scriu
despre vremea dragostei în timp ce plouă şi plouă şi plouă cu binecuvântări

VII

şi cum să nu-ţi scriu despre această minunată seară de august în care
stau pe balcon şi fumez un trabuc privind în jur privind minunatul împrejur
vilele de pe malul mării şi drumul ce şerpuieşte pe colină şi maşinile urcând
pe străzile înguste străzile cu sens unic şi lumea urcând pe scările de piatră
printre ziduri de piatră spre locuinţele de piatră ca într-un vis pietrificat

şi în această minunată seară de august nu pot să nu mă gândesc la viaţa
de noapte din vechea cetate la aventurile cavalerilor din iatacul domniţelor
la cei care au locuit înainte de noi această minunată margine a pământului
lângă această minunată mare la cei care vin după noi care vin să locuiască
în casele noastre de piatră în visele noastre de piatră de la marginea mării

stau pe balcon şi fumez şi mă gândesc la cei care mâine vor trece pe-aici
şi vor trece de sub umbrela de soare sub umbrela de ploaie sub umbrela lui
dumnezeu care ne apără şi de soare şi de ploaie care ne apără în orice vreme
şi căruia se cuvine să-i mulţumim pentru această minunată margine a pământului
această minunată mare care ne-ntâmpină mereu neliniştită neschimbată mereu

binecuvântările

 

binecuvântările

I

îţi mulţumesc ţie doamne pentru această libertate de a gândi de a fi
de a spune şi de facere îţi mulţumesc pentru harul vederii şi bucuria
înţelegerii celor văzute pentru binecuvântarea celorlalte simţuri prin
care mă orientez prin lume spre tine când lumea rătăceşte şi se
pierde în întunericul ei îţi mulţumesc pentru această lumină

care mă călăuzeşte spre tine când fratele soare şi sora lună
şi sfântul francisc din assisi dăruie omului liniştea şi neliniştea
şi dorinţa de căutare a unui sens pierdut îţi mulţumesc pentru
prietenii mei întorşi la tine şi care dorm în pacea ta elitis seferis
montale şi eliot şi pentru ţara pustie pe care ne-ai dat-o nouă

îţi mulţumesc de asemenea pentru această insulă binecuvântată
în care m-ai adus să gust din pacea ta să văd măreţia ta şi pentru
marea albastră şi liniştită ce o înconjoară şi pentru femeia pe care
tu mi-ai dat-o să-mi fie de ajutor şi de amor şi de naştere
de ducere mai departe a lumii pe care ai creat-o tu

după cum vezi nu mă pricep la cântare de laudă dar inima mea
te laudă nencetat şi gândul meu spre tine străluceşte şi pasul meu
numai spre tine se îndreaptă şi sufletul o rugăciune mi se face
acum când cele de văzut au fost văzute şi cele de urmat au fost
urmate arată-ne calea ta arată-ne împărăţia ta arată-ni-te



II

vara când omul călătoreşte şi e singur în călătoriile lui
şi fiul omului îl călăuzeşte de la un capăt la altul al ţărmului
de la un capăt la altul al mării vara când omul călătoreşte
tot mai departe de sine tot mai departe de om în căutarea fericirii
care mereu se depărtează vara ne-a ajuns în saliara

la marble beach la golden beach la san antonio cu marea
de turcoaz în braţe şi noi în braţele mării valuri şi valuri izbeau
stânca de marmură până o făceau statuie valuri şi valuri
dorinţele noastre se făceau spumă pe stânci şi dragostea
marea atotputernica dragoste venea în valuri înspre noi

din port din kavala am pornit-o în zori cu feribotul spre insule
mulţimi fără număr însoţite de mulţimi fără număr de pescăruşi
de valuri înspumate şi valuri de gânduri speranţe dorinţe şi cerul
atât de albastru cerul că-l intuiai pe dumnezeu înfăşurându-ne
cu el chemându-ne-n împărăţia sa în raiul său de pe pământ

bărci de pescari ancorate la ţărm şi pescari împletind plase
pe diguri vile vechi vile noi şi viţă de vie şi măslini între ele şi munţii
în depărtare ca nişte străjeri e limenas portul văratic din thassos
pământul de nord al eladei insula în formă de inimă legendară dar ce
nu e legendă aici unde totul devine legendă aici unde totul devine



III

sunt locuri pe pământ care trebuie văzute sunt frumuseţi
fără de care sufletul ar fi mai sărac sunt lucruri pe care mintea
nu le înţelege dar inima le poate explica sunt insule unde omul
e singur sunt insule cu oameni singuri cu munţi însinguraţi
şi marea de jur împrejur aceeaşi mare cu aceleaşi valuri

să priveşti lumea de sus cum zeii din olimp odinioară cu
olimpul la picioarele tale să te simţi ca un zeu printre oameni
să fii precum fiul lui dumnezeu când atâtea minuni te-nconjoară
şi stăruie în memoria pietrei în memoria valului să vezi cum omul
devine amintire devine piatră devine val şi fiul omului se înalţă

pe sine într-o fără de seamăn şi fără sfârşit frumuseţe
şi pentru că tocmai despre frumuseţe voiam să-ţi vorbesc
despre frumuseţea care se înfăţişează vederii şi frumuseţea
care stă ascunsă aşteptând să o descoperi despre frumuseţea
care-ţi intră în suflet şi-l face să cânte şi despre frumuseţea

gândurilor tale pietricele de marmură în jurul unui leandru
înflorit pietricele de marmură dintre care se înalţă crucea
biruinţei dintre care se înalţă înălţimile lumii acesteia înălţimile
celeilalte lumi vreau să-ţi spun că înălţimile sunt pentru cei aleşi
pentru cei care sunt la înălţime chiar şi în adâncuri chiar şi acolo



IV

toată ziua cu vaporul pe mare toată ziua cu gândul la tine de trei ori
înconjurarăm insula de trei ori am făcut ocolul pământului am ancorat
în golfuri liniştite şi am cercetat împrejurimile am urcat pe munţi şi am
coborât în adâncuri am cules fructe de mare am adunat pietricele şi
scoici am făcut fotografii şi filmuleţe şi ne-am rugat într-o bisericuţă

spune-ne ce urmează acum când soarele dă să scapete şi luna e o
insulă într-un ocean fără margini ce urmează acum când pământul se
depărtează şi tot ce-i pământesc se întoarce în pământ ce urmează după
cele ce urmează acum când cele de văzut au fost văzute şi nevăzutul
încă nu e de văzut ce drum urmează când se sfârşeşte drumul

toată ziua cu vaporul pe mare cu vaporul victoria am colindat toată
ziua cu gândul mereu la victorii ne-am bucurat de soare de mare de
marea ta dragoste de mila ta ne-am bucurat şi-am bucurat am adunat
impresii şi impresii despre impresii toată ziua cu gândul la tine toată
ziua cu vaporul pe mare am colindat toată marea tot pământul tot cerul

dar încotro ne vom duce când se sfârşesc drumeţiile încotro
vom privi când privirea se-ntunecă şi omul coboară şi nu e nici portul
şi nu e nici insula şi nici marea măcar nu mai e încotro ne vom duce
când toate s-au dus şi nimeni nu vine şi nimeni nu pleacă şi singurul
drum spre noi înşine duce spre lumina înaltă din inima noastră



V

iată-mă aşadar în această insulă ruptă de lume iată-mă rupt
de lumea din jur în această lume a mea unde viaţa prinde viaţă
şi se înalţă spre cer spre o nouă viaţă iată-mă aşadar în această
lume nouă născută din vechile lumi rugându-mă ţie dumnezeule
mare care toate le ştii şi toate le ţii în puterile tale în cuvântul tău

ai milă de mine gândeşte-te la mine păzeşte-mă pe mine şi du-mă
pe mine pe căile tale şi du-mă în împărăţia ta şi rătăceşte-mă acolo
unde se pierd din vedere văzutele şi nevăzutul se lasă văzut unde
se face aripă gândul şi mărginirea se nemărgineşte unde lumina
se face trup şi înălţare şi cântec fără de sfârşit ai milă de mine

binecuvântează-mă pe mine cel pierdut cel regăsit cel care iată
se întoarce la tine cel care vine la chemarea ta în marea ta iubire
şi se naşte din nou şi se naşte din sine da binevesteşte-mă pe mine
în această lume a mea în această ţară pustie această insulă vie
unde începutul e neînceput unde sfârşitul nu are sfârşit

iată-mă aşadar în noul olimp în acest timp fără timp fără zei fără
oameni în această împărăţie a cuvintelor în această lumină fără apus
în această oază de linişte din pustietatea pustiită iată-mă liniştit în
neliniştea mea ascultând tăcerea ta grăitoare cuvintele tale nerostite
încă iată-mă în sfârşit întreg întregind cu viaţa mea viaţa lumii întregi

un anotimp în paradis

 o, divine anotimpuri din timpul vieţii noastre!

un anotimp în paradis

iarna valahă

I

ţin foarte bine minte prima ninsoare prima zăpadă. ţin foarte
bine minte cum veneam cu sania printre nămeţi şi clinchete
de zurgălăi. pe o pârtie parcă făcută special pentru mine. şi
câinele prietenul omului mă-nsoţea. câinele negru săltând

în jur printre nămeţi. scuturându-se de promoroacă. ţin bine
minte ţin foarte bine minte parcă veneam din stelare câmpii
nesfârşite spre un sat plin de lumină. parcă veneam din
împărăţia ninsorii dimpreună cu fulgii jucăuşi de zăpadă.

eu însumi ninsoare eu însumi un fulg. era o dimineaţă albă
albă cum n-au mai fost de atunci. asemeni nopţii albe care
se sfârşise. iar ziua prima zi pe lume începu. ca o pagină albă
peste care gânduri albe aşterneau întruna cuvinte.

II

cei slabi stăteau înăuntru. la căldură. noi afară înfruntam
gerul nămeţii ninsoarea. ne făceam drum ne făceam pârtie
spre casele noastre de gheaţă. şi viscolea mereu din altă
direcţie. mereu împotriva noastră. dar niciodată nu ne-am

troienit. eram copii pe atunci. eram puternici. nu ne păsa
că puterea era la cei slabi. ne făcusem derdeluş pe singurul
deal liber din zonă. şi urcam şi coboram ca nişte sisifi fericiţi.
trăgând după noi săniile grele de fier. ne-am făcut patinoar

în valea îngheţată. ne-am făcut patine din lemn. şi printre
sălciile încremenite făceam slalom toată ziua. făceam
piruete. mergeam cu spatele. cu gândul înainte. prin iarna
valahă. şi gheaţa era tare. nimeni nu putea să o spargă.

III

colindam toată ziua prin împărăţia zăpezii. colinde vechi
de când lumea. o, lume a purităţii. cântam toată ziua şi sunam
din zurgălăi. colindam cu steaua, cu pluguşorul, cu fulgul de nea.
cei puri ne primeau. ceilalţi asmuţeau asupra noastră

câinii şi stingeau lumina. nişte câini. spuneam. şi mergeam
mai departe. prin troiene înalte înalte şi viscolul aprig. umiliţi
precum pruncul din iesle. pe care îl binevesteam. pe care îl
purtam în sufletele noastre îngheţate. noi înşine călăuziţi

de steaua răsărită-n noapte îi călăuzeam pe cei care credeau.
cei puri ne urmau. ceilalţi rătăceau în bezna necredinţei lor.
dar de anul nou îi sorcoveam pe toţi cu să trăiţi să înfloriţi ca
merii ca perii că toţi suntem oameni la urma urmei şi români

IV

au băgat portocale la alimentară mergi şi tu la rând spunea
vecina pornind grăbită să se aşeze la coadă dar eu sunt deja
la coadă îi spuneam eu stau la coadă la îngeri acum eu am
ieşit din rând o să le vină şi ăstora rândul fii fără grijă

ningea întruna cu fulgi mari ca nişte fluturi cu fulgi mari ca
nişte îngeri oamenii din cartier ieşiseră la curăţat zăpada
cum să cureţi ceva pur mă întrebam dar aşa erau indicaţiile
preţioase şi aşa e întotdeauna când sunt răsturnate valorile

mai era puţin până la crăciun ai mei tăiaseră porcul să vezi
sîngele înroşind zăpada nu e tocmai plăcut aveam însă
nevoie de carne aveam multe nevoi de parcă asta ar putea
să justifice crima în timp ce continuă să ningă cu îngeri



primăvara românească

I

ziua când am decis să-mi dau viaţa convins că oricine ţine

la sufletul său şi-l va pierde. ziua când am ieşit din mulţime 

şi am văzut că singurătatea aduce linişte iar liniştea 

singurătate. în ziua aceea s-a luminat de ziuă în viaţa mea.

începuse dezgheţul. mulţimi dezlănţuite împotriva altor 

mulţimi dezlănţuite. şi eu singur. cu toate mulţimile înlăuntrul 

meu şi cerul înstelat deasupra mea. împotriva cui să lupt mă 

întrebam. împotriva cui să lupte un om singur care nu mai e

om. şi în răgazul dintre două întrebări căutam răspunsuri

în adierea miresmelor vechi de când lumea. căutam răspunsuri 

în liniştea destrămată de cântecul neschimbat al păsărilor.

şi ceea ce nu am văzut niciodată începuse brusc să se vadă.

II

e ca şi cum te-ai trezi dimineaţa bucuros că nu ai murit. ca şi 

cum ai murit şi ai înviat şi nu ştii în ce lume s-a dus lumea ta. 

în ce trup de lumină s-a preschimbat trupul tău. e ca şi cum 

uşurat de orice povară ţi se însufleţeşte până şi sufletul. da.

e un miracol pe care nu-l înţelegi. un miracol între atâtea 

miracole. şi renaşterea asta continuă. şi renaşterea asta.

un buchet de ghiocei pe noptieră. un ciripit de păsări la 

geam. şi sloiurile care picură picură picură. sunt semne

că vremea se schimbă. şi vremurile. sunt semne în care 

e ascuns înţelesul. viaţa ce ţi s-a dat ţi s-a luat şi viaţa pe care 

singur ai dobândit-o. nimic nu e nou sub soare vei spune dar 

soarele acesta e nou. şi ceasul vechi măsoară timpuri noi.

III

primăvara noastră a fost hitleristă. primăvara noastră a fost 

comunistă spunea bunicul. caută tu o primăvară mai bună 

spunea. caută tu o primăvară românească. fuma şi se ruga 

de mine aşa cum eu mă rugam de dumnezeu. dă doamne.

şi domnul a dat domnul a luat domnul ne-a învăţat să luăm 

singuri ceea ce este al nostru. ne-am luat viaţa în propriile 

mâini. în timp ce alţii voiau să ne ia viaţa. am luat moartea

şi-am călcat cu ea peste moarte. cum se spune la înviere.

şi chiar o înviere a fost. ca învierea lui lazăr. despre care 

aflasem din biblie. ca învierea fiicei lui iair. ca atâtea învieri 

despre care nu se mai ştie nimic. şi dacă învierea unui om e 

o minune când un popor învie e cea mai mare dintre minuni.

IV

noi n-am avut timp să trăim. noi n-am avut timp să fim. noi 

nu am avut un timp al nostru. dar acum când timpul intră în 

alt anotimp acum când soarele ne aparţine când stelele ne 

fac cu ochiul acum când dumnezeu este român acum avem

tot timpul de pe lume. şi lumea e a noastră. în întregime 

înlăuntrul nostru. afară e doar iarba verde peste mormintele 

de altădată. afară e un sat încremenit în timp. în alte timpuri.

un sat din care vin mulţimi de îngeri. cum vin copiii uneori

din copilăria noastră. şi cresc cum creşte iarba verde de 

acasă. cum cresc stejarii în păduri. perdeaua de zorele la 

fereastră. când zmeurul împrăştie arome. renasc speranţe. 

şi florile din glastră dobândesc culori. şi veşnicia e a noastră.



vara carpatină

I

vara e anotimpul iubirii se spune. dar eu nu prea ştiam să
iubesc. sau mă iubeam prea mult pe mine. iubirea e altceva
mi-am zis. da. şi începi să iubeşti când toată ura din tine s-a
stins. când ai puterea să ierţi şi abuzezi de această putere.

şi în această vară carpatină în această vară libertină când
soarele îşi face de cap iar ploile se ţin departe de pământul
sterp când libertatea şi-o pune cu toţi şi ura dă în afară o
dulce răzbunare ne cuprinde. şi ne orbeşte. şi ne aprinde.

cum să-i iertăm pe cei ce nu ne-au iertat niciodată? cum să-i
iubim? cum să-i iertăm şi cum să-i iubim pe cei ce ne-au luat
totul? iubirea cere prea mult îmi spuneam. da. iubirea cere.
şi iubirea dă. şi numai din ce dă iubirea e îndestul să fim.

II

aerul devenise irespirabil. arşiţa insuportabilă. iar soarele
nu se-ndupleca o clipă. nici de păcătoşi nici de cei fără
prihană. a fost cea mai fierbinte vară. până şi vară-mea
care visa întruna ţări mai calde şi-a luat gândul de la ele.
.
de parcă toate ţările calde se adunaseră în ţara noastră.
ne mulţumeam cu pământul de sub picioare. cu orizontul
din ce în ce mai deschis. şi călătoream. într-o maşină fără
aer condiţionat. fără condiţii. fără ţintă călătoream. dintr-o

ţară în alta. dintr-o lume în alta. până când am ajuns şi noi
în lumea noastră. sub soarele neiertător al verii. al aceleiaşi
veri care vine întotdeauna la timp. spre a ne aminti că timpul
în înţelepciunea lui trece şi ne iartă. şi are totuşi rostul lui. 

III

vara în munţii carpaţi. vara noastră carpatină. vara noastră
mai altfel. cu cireşe caise şi zmeură. multe popoare tânjesc
după o astfel de vară. după umbra pădurii de brazi şi după
izvoarele noastre. după aurul din adâncuri. dar aurul

dinlăuntrul nostru e cel mai mare dar. şi împărăţia cerurilor.
şi tatăl nostru e chiar tatăl nostru. să luăm aminte. şi iarăşi
să luăm aminte. când pentru ceea ce trebuie spus nu mai
există cuvinte să luăm aminte. şi iarăşi să luăm aminte.

să ne adunăm la marginea mării când marea vălureşte până
departe în timp. când anotimpul îşi face timp pentru noi. şi
olimp. şi neptun. jupiter. saturn. eforie. şi venus. când ovidiu
se-ntoarce din veşnicie. şi mamaia noastră. şi tatăl nostru. 

IV

m-am trezit cu puţin înainte de ora două din noapte. să
ascult ropotul ploii pe asfalt. pe acoperişuri. pe pământul
uscat. m-a trezit tunetul puternic al lui dumnezeu. chiar şi
mort să fii fost mă trezeam chiar şi orb să fii fost mă luminam

cu lumina din  fulgerele lui dumnezeu. atâtea fulgere. şi
tunete. şi alarmele maşinilor din parcare. dar oamenii toţi
dormeau. lumea întreagă dormea. înfăşurată în ploaie. în
ploaia care înfăşura pământul. ca o pătură şiroind. îmi era

dor de o ploaie de vară. şi dumnezeu a dat. dumnezeu
a binecuvântat pământul cu ploaia lui. după zile lungi după
zile îndelungi de secetă în această noapte a plouat toată
noaptea. în zori ni s-a arătat soarele. ni s-a arătat curcubeul.



toamna principatelor

I

mi-e dor uneori de o toamnă aşa cum doar în copilărie
aveam. o, toamnele copilului care aduna frunze galbene
şi se mira şi se bucura şi le aduna între coperţile cărţii. o,
toamnele copilului care aduna castane uscate şi se mira

şi se bucura şi le aduna în buzunarele hainei. şi toamnele
omului care îşi numără toamnele şi singura toamnă a omului
în principatele timpului. doamne. în principatele timpului se
face toamnă se face frig se face singurătate şi plouă mărunt

şi nu ştii ce anotimp mai urmează când ai trăit în toate
anotimpurile ce timp ar mai putea să urmeze pentru cel
ce a trăit în toate timpurile. la o cafea cafeaua de la miezul
nopţii stai de vorbă cu destinul tău şi el începe să murmure.

II

mi-ai adus mere şi pere şi struguri şi o ploaie măruntă peste
frunzele împrăştiate de vânt. mi-ai adus fotografii şi amintiri
şi cuvinte şi mi-ai adus aminte de vârsta înţelepciunii. dar unde
sunt mugurii unde sunt florile şi unde vârstele tinereţii?

o, înţeleptule! unde e femeia iubită şi unde iubirea? iubirea
care ne înalţă peste spaţiu şi timp. ce bucurie să am din
cunoaştere când cunoaşterea nu poate să schimbe nimic?
ce bucurie să am din cuvinte când ele cuvintele nu schimbă

nimic? mai bine întoarce-te-n tine. mai bine în vis. în vise
e totul posibil. şi dacă e totul un vis fă-l să fie visul tău fă să fie
de vis lumea ta lumea în care exişti lumea în care rezişti
când se pun pe făraş amintirile şi înţelepciunea şi iubirile.

III

ca un copil care vine pe lume. ca un bătrân care pleacă.
şi ca un domn. un mare domn peste un popor de cuvinte.
un popor curajos înţelept răbdător. şi ca-ntr-un anotimp în
care se-adună toate anotimpurile. când timpul pare de piatră

stai în şezlong şi priveşti depărtările. şi depărtările se tot
îndepărtează. zoom. şi-aproapele vine tot mai aproape. dar
cât de aproape e aproapele tău. te întrebi. şi aproape-nţelegi
că aproape nu ţi-a fost niciodată. dar deja e târziu. ce târziu

e în toate. din gutuile aşezate pe masă până şi viermele
pleacă. doar frunzele aduse de vânt pe terasă. doar vântul.
şi gândul că sfârşitul nu poate să fie decât un alt început.
şi cuvântul. începutul a toate. oare nu e tot el şi sfârşit.

IV

ce toamnă lungă ce toamnă frumoasă ce toamnă bogată.
willkommen zum oktoberfest. willkommen. şapte fetiţe sumar
îmbrăcate ne-mbie cu zâmbetul lor. cu halbe de bere şi vin
şi grătare. o, numele lor tatuate pe pulpe. o, zâmbetul lor. 

o primăvară în mijlocul toamnei. un anotimp parcă desprins
din timp. pământul a fost generos cu noi. recolta noastră
binecuvântată. laude pământului şi laude şi cerului. pentru
această mulţime de roade. ale pământului. ale cerului.

e sărbătoare în patrie. e sărbătoare în suflet. şi omul
se bucură. bucură. şi patriarhul se roagă să dea dumnezeu.
darurile sale sunt nenumărate. şi harul său fără margini.
şi binecuvântarea duhului sfânt să fie cu voi toţi amin.



un anotimp în paradis

I

credeai că totul se încheie aici. dar nu se încheie. totul
continuă. ai văzut anotimpurile lumii. anotimpurile omului.
şi anotimpurile vieţii. dar după un timp vine alt anotimp. un
anotimp al versului. anotimpul universului. vine un timp fără

de timp. un fel de ieşire din timpul lumii. un fel de intrare
într-un timp personal. iar timpul tău personal nu are nicio
legătură cu anotimpurile lumii. pe care le priveşti detaşat
de undeva de sus de foarte sus. din timpul în care exişti.

din timpul şi din locul în care exişti. cu adevărat. şi ceea
ce vezi este lumea pe care ai biruit-o. este omul. fratele tău.
şi este soarele. fratele omului. şi pământul întors în pământ.
viaţa şi moartea indestructibil legate încă de la facerea lumii.

II

cine ajunge aici se bucură. numai cine ajunge aici se bucură.
şi e o bucurie fără margini aceasta. bucuria celui ce învinge
nemărginirea. bucuria celui ce trece de propriile margini. da.
aici e primăvară şi vară şi toamnă şi iarnă. şi toate la un loc.

şi toate deodată. e un anotimp al soarelui. un anotimp al
pământului. un anotimp al stelelor. e un anotimp fără nume.
anotimpul iubirii. anotimpul dreptăţii. anotimpul înţelepciunii.
e un anotimp al anotimpurilor. da. şi totul seamănă cu totul.

dar totul e altfel aici. pentru că vezi altfel. pentru că vezi.
iar ceea ce vezi e neînceputul. ceea ce vezi e nesfârşirea.
e începutul şi sfârşitul. şi viaţa ta. adevărata viaţă. cea care
singură se trăieşte şi acum şi pururea în vecii vecilor amin.

III

e un anotimp în paradis. e chiar paradisul. cel de dinlăuntrul
tău. e o altă nouă viaţă. e muntele cel mai înalt şi vârful de
munte. e un everest al gândirii. un everest al iubirii. facerea
lumii şi desfacerea. noul pământ şi cerul cel nou. noile stele.

e zăpada care acoperă totul înainte ca totul să-nceapă. din
nou. e ninsoarea neîntreruptă şi viscolul ce se-nteţeşte. e
pâinea care se face trup şi vinul ce devine sânge. e focul din
cămin care se stinge. şi focul dinlăuntrul tău. cel de nestins.

e fericirea care bate la uşă. şi uşa care se deschide. e norul
care te-nvăluie. îmbrăţişarea îngerului şi înţelepciunea care
te luminează. e chiar lumina lumii. este ceea ce vezi când ai
ajuns la tine însuţi. când toate se sfârşesc şi reîncep cu tine.

versetele de la marea neagră

versetele de la marea neagră

când am ajuns era întuneric. plaja pustie şi marea

învolburată. ne-am cazat la hotelul cometa şi am cărat

bagajele sus. ore în şir am privit din balcon plaja pustie

şi marea învolburată. o, valurile! cum seamănă ele

cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele pe ţărmul pustiu!

recepţionera era o femeie de treabă. ne-a primit cu multă

căldură şi fără să ne întrebe ceva. deşi eram nişte străini. iar

camerele erau mici dar încăpătoare. puteam privi de sus de la

fereastră plaja pustie şi marea învolburată. o, valurile! cum

seamănă ele cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele pe ţărmul pustiu!

pe deasupra valurilor pluteau cuvintele noastre. cuvintele noastre

nerostite încă. simţeam o lumină în ele. o iluminare. o muzică

de mai presus de sfere. şi a fost prima noapte prima tăcere înainte

ca soarele din cuvânt să se nască. soarele luminând plaja pustie

şi marea învolburată. o, marea! o, nesfârşire albastră!

am fumat trei ţigări şi am băut o cafea. singur în faţa răsăritului.

singur în faţa mării. de parcă în faţa propriului început. de parcă

în faţă cu începutul lumii. şi oamenii se năşteau rând pe rând.

fiecare singur. fiecare din propriul cuvânt. şi plaja nu mai era

pustie. şi marea nu mai era învolburată.

când s-au trezit ai mei era deja ziuă. se poate spune prima zi.

cei care spun prima zi vor spune şi ultima. aşa începe numărătoarea.

aşa începe timpul. cu o numărătoare. dar aici nu vii să numeri. nu

vii să cercetezi. aici pur şi simplu vii printre vii. şi dacă laşi o urmă

pe nisip e bine. nu-ţi cere nimeni socoteală la plecare.

din camera noastră cu vedere la mare am privit îndelung

nesfârşirea albastră. cu ce ochi o priveam! şi ce gânduri din

senin îmi veneau! şi zburau ca pescăruşii pe deasupra valurilor.

şi plecau ca bărcile de pescari în larg. până dincolo de linia

orizontului. până dincolo. o, linia orizontului uman!

era prima zi. erau primele impresii. despre timp şi locaţie. şi

dacă totul e fără sfârşire – îmi spuneam – dacă totul e fără sfârşire

de ce tocmai noi să începem? de ce tocmai să sfârşim? să sfârşim

adică într-o fărăsfârşire? şi nu prima zi mă preocupa într-atât.

ce a fost înainte mă rodea mai tare. mă rodea!

şapte zile la mare nu sunt multe. dar mai multe nu sunt. în şapte

zile se învârte lumea. în şapte zile se vălureşte marea. se izbeşte

de ţărm. se linişteşte. iar noi ne prăjim la soare şapte zile. cu ochii

pironiţi în larg. unde un vapor dispare dincolo de linia orizontului.

o, linia orizontului uman! o, nesfârşire albastră!

când stai pe balcon cu marea în faţă e imposibil să nu

te gândeşti la ulise. la aventurile mării. la aventurile vieţii.

la homer. la mai marele cântăreţilor. la cei care au fost înainte

de tine. aici. aici unde începe totul. aici unde totul sfârşeşte.

şi îţi pare că viaţa ta seamănă cu vieţile lor. cu valurile.

dacă gândeşti prea mult nu ajungi la nicio concluzie. sau

concluzia pe care o tragi e greşită. mai bine priveşti. priveliştea e

aceeaşi oriunde ai fi. oricând. dar dacă priveşti e important ce vezi.

iar ceea ce vezi poate fi raiul. un infern poate fi. depinde. de dante

depinde. dar şi el era dependent. de beatrice. o, beatrice!

din balcon am zărit o femeie goală pe plajă. şi mi-am

amintit de eva. şi mi-am zis că lumea începe cu ea. lumea

dragostei. celelalte lumi sunt doar închipuire. maya. nirvana

e dragostea. fără ea nu începe nimic. fără ea totul sfârşeşte.

îndrăgosteşte-mă, doamne, îndrăgosteşte-mă!

când a făcut dumnezeu cerurile şi pământul. când a zis să fie

lumină şi s-a făcut lumină. atunci te-am zărit prima oară. în lumina

lui dumnezeu te-am simţit. o, dragoste! cum să te mărturisesc dacă

cuvintele nu pot fi spuse decât în timp. iar timpul începe şi sfârşeşte

în dragoste. într-o dragoste mare. o, dragoste! o, mare!

şi dacă am ajuns aici dacă am ajuns să vorbesc despre mine

despre viaţa mea dăruită mării despre viaţa mea dăruită dragostei

o, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere, înseamnă că marea

şi dragostea sunt fără sfârşire. şi fără sfârşire sunt cuvintele mele.

cuvintele mele care poartă în ele şi marea şi dragostea.

seara ne plimbam pe faleză. pintre palmieri şi magazine cu

suveniruri. vânzătoare zâmbind ne îmbiau cu amintiri de la mare.

pentru cinci euro un picasso îţi făcea portretul. tot spre amintire.

să ne amintim noi de noi înşine sau alţii să-şi amintească de noi?

de parcă urma să trecem stixul. de parcă urma să ne înălţăm la cer.

între ora sosirii şi ora plecării sunt fix şapte zile. şi-n şapte zile

sunt patru anotimpuri. şi chiar şapte vieţi pot să fie. cel care prinde

ziua a opta se poate considera fericit. un favorit al zeilor. el poate

vedea acest turn babel nevăzut. el poate vedea până dincolo

de linia orizontului. o, linia orizontului uman!

într-o noapte mi-am dat întâlnire cu marea. nu vedeam în întuneric

unde se sfârşeşte pământul. unde începe marea. înaintam cu prudenţă.

ca înţeleptul care se aventurează în necunoscut. până când am simţit

la picioare un val. şi încă unul. şi încă unul. până când am simţit

la picioare o mulţime de valuri. şi mergeam înainte. pe mare.

mi-amintesc foarte bine ţipetele pescăruşilor şi vuietul valurilor.

o, valurile! cum seamănă ele cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele

pe ţărmul pustiu! marea e calmă acum. albastră şi calmă. o oglindă

în care cerul se răsfrânge şi se nesfârşeşte. iar plaja e plină de

trupuri bronzate. ca nişte ulcioare de lut aruncate la mal.

o zi de plajă e o zi ca oricare alta. numai că plină de umbre

umbrele şezlonguri şi trupuri. iubiri trecătoare şi vuiet. vuietul

mulţimii care vine şi pleacă. şi peste toate soarele arzător. al

verii. şi peste toate o mare iubire de mare. care ne pătrunde

şi ne înalţă spre o de neînchipuit frumuseţe.

o nouă scrisoare

 

o nouă scrisoare

nici nu ştiu dragă omule ce să-ţi spun mai intâi epopeea lui ghilgameş sau iliada şi 
odiseea cântecul nibelungilor sau luceafărul lui eminescu upanişadele sau panciatantra 
sau vechile cânturi nu te mai încântă şi vrei o nouă scrisoare dar eu nu am o muză 
cum aveau cei de ieri nici credinţa lui david nici înţelepciunea lui solomon muza mea 
se întinde goală pe plajă muza mea se terfeleşte cu toţi muritorii şi bea şi fumează şi 
prizează în vreme ce eu regândesc omenirea în vreme ce eu o refac şi nu ştiu dragă omule
dacă omul mi-e drag dacă zeul care pune pe el stăpânire înainte de naştere şi mult după 
moarte nici nu ştiu ce să-ţi spun mai întâi divina comedie sau un sonet de petrarca 
să-ţi dau întâlnire cu noica sau să te invit la un shakespeare sincer nu ştiu nu mai ştiu 
ce contează pentru tine când nimic nu contează când nimic nu te bucură şi nimic 
nu te întristează când citeşti evanghelia care eşti şi statuile sunt mai vii decât tine

scrisoare închisă

 

scrisoare închisă

doamnelor domnişoarelor şi domnilor vreau să vă spun ceea ce nici mie însumi
nu mi-am spus până acum e adevărat că nu mă pot ţine singur în viaţă dacă dumnezeu
nu mă ţine e adevărat că muncim toată ziua că noaptea ne odihnim dar nu e adevărat
că adormim pentru totdeauna pentru că dumnezeu nu uită să ne trezească în zori
să o luăm de la capăt iarăşi şi iar e adevărat că suntem în trecere pe aici dar nu e adevărat
că vom trece dincolo într-un dincolo care e mereu aici m-am săturat să mi se spună lasă-l
e doar un copil sau e îndrăgostit săracul sau uită-te la el boşorogul cum se mai uită după
femei pentru că eu sunt şi copilul care se roagă înger îngeraşul meu tot eu şi adolescentul
ascuns între sânii iubitei tot eu şi bătrânul rezemat în toiagul propriilor lui amintiri
tot eu şi pământul şi cerul tot eu şi cuvântul care se scrie pe sine tot eu sunt şi
numele meu e adevărat că pot spune ce este adevărat şi ce nu dar nu vă pot spune
care e adevărul e adevărat că ajungi şi la viaţă însă doar după viaţa asta de rahat
e adevărat că numai ceea ce e viu există şi ai vrea să-i spui asta lumii şi ai vrea
să îi spui lucruri pe care nici măcar ţie nu ţi le-ai spus însă când vezi că eşti singur că eşti
numai tu ţi-aduci aminte că tăcerea-i de aur şi laşi deschisă această scrisoare închisă

iubire de la a la z

iubire de la a la z

sonete

a

eşti frumoasă ca un măr de import
dar n-ai gustul merelor coapte în livezile noastre de munte
nici aroma lor însoţind până în vale izvoarele
poate că ai şi un vierme pe dinăuntru tot de import

te îmbujorează ceea ce spun sau eşti doar puţin speriată
nu-ţi fie teamă frumoaso vorbele mele ascund
o nemaiîntâlnită plăcere de a spune mărului măr
durerii durere şi frumuseţii frumoaso

niciodată eu n-o să import înţelesuri neînţelese
de dragul metaforei de dragul tău nici atât
n-o să-mi iert niciodată sentimentul nici gândul
îţi voi spune pe şleau că vreau să te am

trupul în braţe gol să ţi-l port
să văd fericirea dacă pot s-o import



b

azi e duminică şi m-am trezit că îţi scriu
încă o scrisoare de dragoste poate îţi voi potoli
pofta de dragoste foamea şi setea de dragoste sau poate
vei afla ce e dragostea şi îmi vei spune şi mie să ştiu

pentru că azi e duminică şi ar trebui să ne odihnim
după şase zile de dragoste după şase nopţi de dragoste
pare atât de mult dar e atât de puţin
la noi minunea ţine trei zile ştii bine

îţi scriu în această duminică foarte lungă
despre zilele pe care ni le-a dat Dumnezeu puţine
ştiu bine că ştii doar şapte şi nu poţi trăi
în afara lor şi hai să facem dragoste

în fiecare zi dragoste dragoste şi iar dragoste pentru că
ştii şi tu nu-i aşa dacă dragoste nu e nu suntem



c

nu ştiu dacă te voi mai vedea vreodată
dar sigur nu te voi mai vedea niciodată aşa frumoasă ca acum
nu ştiu dacă drumul acesta e un drum oarecare sau ultimul drum
dar aceasta trebuie să fie cea mai frumoasă stradă

pentru că eşti lângă mine pentru că îmi zâmbeşti mă însoţeşti
cu frumuseţea ta nemaiîntâlnită cu nepăsarea ta de oţel
faţă de timpul care într-o zi te va lua cu el
sau pe mine mă va lua de lângă tine

când se face întuneric când se face uitare
când nu voi putea să-ţi mai văd frumuseţea
când nu vei putea să-ţi mai aduci aminte de mine
ei bine toate acestea le ştii şi le ştii atât de bine încât

mergi pe stradă alături de mine ca şi cum
acesta ar fi primul şi ultimul drum



d

nu ştiu ce voi face în noaptea asta cu atâta singurătate
o să stea pe capul meu până în zori când ar trebui de fapt să vină
dar nu vine şi dacă nici zorii nu vin şi dacă mă gândesc la tine
voi fi şi mai singur atât de singur cum numai în moarte poţi fi

o, singurătatea asta care vine singură când nu ai nevoie de ea
şi tu care nu vii nici măcar când am nevoie de tine de lumină
când mă gândesc la tine că poate ai şi tu o singurătate a ta
şi poate ar vrea cu singurătatea mea să se combine

dar singurătatea mea e atât de urâtă
iar tu eşti atât de frumoasă în singurătatea ta
că mă înfrumuseţez numai gândindu-mă la tine
gândindu-mă că tu eşti viaţa mea

şi nu ştiu ce voi face fără tine
şi noaptea nu se mai termină



e

ea te iubeşte şi te iubeşte tot atât de mult
cât iubeşti tu aerul proaspăt de munte soarele verii
tot atât de mult cât iubeşti tu valurile mării pământul din care
cresc trandafirii şi trupul ei şi frumuseţea sa

ea te iubeşte ca pe sine însăşi ea te iubeşte ca în prima zi
şi te va iubi la fel până în ultima până la ultima suflare a ta
chiar dacă ai făcut peri albi din pricina ei chiar dacă şi riduri
chiar dacă abia te mai mişti între tine şi tine între tine şi ea

numai tu n-o iubeşti la fel ca înainte numai tu nu mai ştii să iubeşti
te-ai plictisit tare de tot te-ai săturat de tot de ea ai vrea să o alungi
ai vrea să fugi să treci dincolo dar şi acolo
e tot ea pentru că ea este totul

şi viaţa şi moartea spuneai
ea pentru tine e totul



f

tresar de fiecare dată când aud numele tău
şi îl aud tot mai des chiar şi atunci când nu e rostit
numele tău purtat de nouăsutenouăzecişinouă de milioane
de fete de magazine de lux de limuzine

în fiecare clipă se naşte o fată care poartă numele tău
dar niciuna nu-l poartă ca tine cu atâta eleganţă cu atâta frumuseţe
în fiecare clipă moare în mine o fată care poartă numele tău
pe care nu îl mai porţi care nu te mai poartă

numele tău vine singur la mine
de parcă ar fi de numele meu îndrăgostit
de parcă ar fi îndrăgostit de el viaţa mea
trăită numai şi numai în numele tău

în numele tău în numele dragostei
în numele frumuseţii amin



g

toamnele mele sunt mai multe decât primăverile tale
dar vara trecută nu vrea să mai treacă
ea vine revine mereu cu cea mai frumoasă dintre zilele ei
mereu mi-o aşează în faţă şi spune iată

ce poate fi mai frumos decât începutul în dragoste
lumea devine dintr-odată a ta se schimbă la faţă
după chipul şi asemănarea ta sunt toate chipurile
şi toate închipuirile au chipul tău neschimbat

da eşti frumoasă ca un început de septembrie iubito
stăpână peste această lume a mea cu toate primăverile ei
cu toate toamnele cu toate iernile ei şi cea mai frumoasă vară
vara începută cu tine care nu trece nu poate sfârşi fără tine

da începutul iubirii e cel mai frumos început
nici viaţa nu poate mai frumos să înceapă



h

de dragul tău am învăţat toate limbile pământului
şi ţi-am spus în toate limbile pământului te iubesc
dar numai în limba inimii ţi-am vorbit totdeauna
şi numai în limba inimii ne-am înţeles

ţi-am cutreierat continentele oceanele mările
am învăţat pe de rost harta trupului tău
mereu gata pentru o nouă călătorie
în adâncurile sufletului am rătăcit mereu

de dragul tău am ajuns să cunosc şi infernul
şi paradisul din care am fost alungat
doar eu şi iată infernul e în inima mea
paradisul întreg tot acolo neexplorat

şi totuşi de dragul tău draga mea
o viaţă la fel parcă tot aş mai vrea




i

târziu după miezul nopţii după ce mi-am făcut datoria de bărbat
când în jurul meu şerpuieşti ca regina din saba în jurul lui solomon
sau precum cleopatra în jurul lui caius iulius cezar
într-un târziu după târziul acesta mă gândesc la tine cealaltă

femeie ca toate femeile ca toate femeile la un loc
ce faci tu în târziul acesta când toate fac dragoste limuzine şi vile
ce faci tu când toţi te visează şi visele tale sunt ocupate
în jurul cui şerpuieşti cu ce gânduri neînţelese de nimeni

da eşti încă acolo în toate femeile când toate te părăsesc
şi da eşti aici când nu e nici o femeie ca tine în tine
dar ce faci când nu mai e nimic de făcut nici în dragoste
şi începe să plouă şi ochii tăi se înrouă

da e târziu dar după atâtea târziuri
se face devreme devremenim



j

pentru că vii după multele mele înfrângeri după marile mele tristeţi
şi vii când celelalte se pregătesc de plecare sau au plecat deja
pentru că vii mai goală decât te-aş fi visat vreodată
vii şi mă umpli cu speranţe vii şi mă umpli cu dorinţe

pentru că vii în sfârşit cu un nou început
şi vii când timpul pleacă din ore din secunde
pentru că vii de peste tot şi-n toate vei pătrunde
şi vii lumină şi mai vii mulţime

pentru că vii cum vine dimineaţa după o noapte de coşmar
şi vii când nu mai crede-n tine nimeni
pentru că vii şi pentru
că rămâi cu mine

te voi numi victoria şi vom reface lumea
vom scrie noi istoria



k

m-am lepădat de lucrurile care nu folosesc la nimic
mi-a mai rămas tristeţea această grea moştenire
lăsată mie de dragostea mea într-o noapte de toamnă târzie
nu vreau s-o păstrez nu pot s-o alung

să fac din ea mănăstire turn de fildeş sau cântec de drum
un cântec cum n-a mai fost niciodată cântat cum nu a mai fost
de carnea mea tristă de sufletul meu întristat
de toate întristările gândului

să o întorc pe dos ca pe o haină purtată prea mult
să o ascund într-un scrin să nu o mai găsească nimeni
niciodată să nu
să nu

te du tristeţe te du
şi nu mai veni niciodată şi nu



l

nu credeam că o să te văd vreodată atât de vie atât de aproape atât de frumoasă
minune lângă bradul de crăciun şi stea care doar mie mi se-arată
tu mi-ai zâmbit în dimineaţa de ajun şi de atunci mi-e viaţa zâmbet toată
mi-ai spus câteva cuvinte într-o limbă numai de inimă-nţeleasă

trupul tău e o sinteză a celor mai perfecte trupuri
chipul tău anume ales din chipurile cele mai frumoase
zâmbetul tău nu poate fi asemuit cu nici un zâmbet
când în zâmbire te apropii şi zâmbind îmi intri în suflet

şi-mi freamătă inima şi trupul îmi freamătă
gândirea mea toată devine un gând
în el locuieşti numai tu preafrumoaso
cea mai sfântă ivire din cer din pământ

eşti aici eşti acum în zilele mele umple-le tu cu zâmbetul tău
când îmi vorbeşti parcă-mi vorbeşte universul parcă-mi vorbeşte dumnezeu



m

la orele cinci dimineaţa la orele cinci cinzeci şi cinci de minute
şi cinzeci şi cinci de secunde când te trezeşti dintr-un vis şi intri în altul
când ai putea să ai cinzeci şi cinci de ani de viaţă sau la fel de bine
cincizeci şi cinci de ore minute secunde

cât de relativ e timpul la orele cinci dimineaţa la orele cinci
simt cum începe să mă iubească viaţa tocmai acum tocmai acum
când mi-am luat gândul de la ea tocmai acum când mă gândesc la tine
octombrie noiembrie decembrie şi tu

tocmai acum când au îmbătrânit speranţele tocmai acum
când gândurile rând pe rând îngheaţă în preajma ta
în preajma ta sunt omul de zăpadă care iubeşte soarele
şi eşti femeia de zăpadă care se topeşte brusc

la vederea mea la vederea mea
decembrie noiembrie octombrie şi tu



n

îi spuneam angela şi am iubit-o într-a şaptea
am iubit-o cât şapte şi ea doar îmi zâmbea
mă-nsoţea după ore o-nsoţeam după timp
pe străzile din al cincilea anotimp

o meditam la franceză mereu cu je t’aime
îi scriam bileţele în ora de matematică
era atât de simpatică cea mai frumoasă din bătrânul liceu
şi ce mini avea şi ce decolteu

apoi a plecat cu părinţii la cluj
mi-a mai scris o scrisoare dar fără adresă
şi-am pierdut legătura am pierdut o prinţesă
nu şi zâmbetul ei fără ruj

am iubit-o cât şapte şapte ani după aceea
şi acum parcă iar se reaprinde scânteia



o

de ce luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
şi nu angela maria eliza mirela ana irina cristina
nu vezi tu că nu e zi să nu iubesc o femeie
nu vezi tu că nu e femeie să n-o iubesc o zi

mi-am numărat zilele şi au ieşit puţine
şi le-am dus la mănăstire şi le-am rebotezat
astăzi mâine sau ieri pentru mine
înseamnă iubire amintire plăceri

şi trăiesc de pe o zi pe alta
cu o femeie sau alta
şi sunt viu câtă vreme iubesc
femeile ca pe zile zilele ca pe femei

femei de zi femei de noapte
iubirea-i un harem de şapte



p

sunt atât de puţin când nu eşti cu mine sunt doar mâna care îţi scrie
cuvinte de dragoste după cuvinte de dragoste după cuvinte de dragoste
aşteptând întruparea lor întruparea ta întruparea unei iubiri de o viaţă
sunt cuvintele acestea care vin în cascadă şi curg peste tine

să ştii totdeauna când vorbeam despre tine apăreai dintr-odată
când voiam să te văd veneai tu să mă vezi când voiam să te sun mă sunai
un ziar dacă luam apăreai pe prima pagină a tuturor ziarelor
dacă priveam la tv pe toate posturile erai tu numai tu

atotprezentă atotiubitoare strălucitoare înrobitoare de femei şi bărbaţi
dădeai lecţii de iubire celor care te iubeau
le storceai inimile le înălţai sufletele le suceai minţile
până când toţi sfârşeau într-un zâmbet

unde eşti acum când vorbesc despre tine
unde eşti acum când fără tine nu sunt



q

urme fără urme paşii tăi pe zăpadă nu se-aud scârţâind
dacă vii dacă pleci prin ninsoarea imensă parcă umbli prin cer
şi ninge cu fulgi mari ca sufletul tău şi ninge cu suflete
în nesfârşirea albă doar tu doar zâmbetul tău

rămâi peste noapte în hotelul de gheaţă
pe paturi de gheaţă între pereţi de gheaţă
să vezi ce fierbinte e dragostea să vezi ce fierbinte
inima ta topind totul în jur

îţi voi aduce în zori flori de gheaţă la geam
îţi voi aduce iubirea să o topeşti în săruturi
apoi vom pleca prin ninsoarea inversă vom ninge spre cer
ca doi fulgi care urcă spre noi începuturi

şi iarăşi vom ninge cum ninge acum
cu albe începuturi pe un sfârşit de drum



r

iarna e satul din copilărie îngropat în zăpadă şi clinchet de zurgălăi
e ceata de colindători cu steaua şi neaua scârţâind sub bocanci
e sania trasă de cai aburind şi pârtia de pe dealul begheiului
copiii care-l urcă îl coboară şi rămân copii

iarna e iubita mea din copilărie copilăria mea îngheţată
pe valea begheiului unde mi-am pus prima oară patinele
cu nasul roşu şi cu moş gerilă cu urechi turtite sub căciuli ruseşti
e lumea coborâtă din poveşti în lumea copilăriei mele

iarna e micul om de zăpadă visând să devină om mare
e timpul fără timp dintre crăciun şi bobotează e bradul împodobit pe ascuns
cu figurine din turtă dulce colorate cu saloane de zahăr cu vată
cu artificii de fosfor care aprind orice imaginaţie

iarna e anotimpul de graţie e al nouălea cer
din care vin să te colind lerui ler şi lerui ler



s

cu ochii închişi în sărut te închipui cea mai frumoasă femeie din lume
îmi închipui cu tine aventuri de tot felul în gări în metrou în tramvaie
în tren troleibuze autobuze în iarbă pe vapor pe un yacht pe o insulă
în avion în autocare pe motor pe zăpadă acasă la tine la mine

îmi închipui că ne iubim pe cea mai înaltă clădire din lume
într-un şanţ într-o peşteră într-un beci pe un val într-o vilă în barcă
într-o casă de vacanţă sub cerul liber într-o vilă sub lună
în hoteluri de două de trei de patru cinci stele sub stele

îmi închipui femei de tot felul blonde roşcate şi brune
dar niciuna să ştii niciuna nu e ca tine
îmi închipui că-mi voi aminti de toate acestea de toate
aventurile noastre atât de felurite atât de aceleaşi

îmi închipui iubirea în nenumărate feluri
dar într-un singur fel ne iubim



t

mi-au interzis să mai vorbesc despre tine mi-au interzis
să mai vorbesc cu tine să te văd să mă vezi mi-au interzis
m-au pus să ard toate scrisorile tale de dragoste
mi-au interzis să-ţi mai scriu scrisori de dragoste

m-au pus să şterg numărul tău de mobil mesajele tale
toate adresele de pe net toate pozele de pe comp
chipul tău din gând să mi-l şterg să nu mă mai apropii de tine
nici măcar în gând nici măcar în gând

şi mi-au spus să te uit de parcă uitarea
ar veni la comandă cum vine amintirea
şi mi-au spus să îmi caut o altă iubire
de parcă iubirea ar fi piesă de schimb

te-au scos te-au scos din viaţa mea
nu şi din suflet nu şi din gând



u

atât de mult te-am iubit încât ştiu: voi lua nobelul pentru iubire
şi atât de mult te iubesc că o să ţi-l dărui ţie
drept mulţumire că exişti drept mulţumire
că datorită ţie iubirea mea e vie încă

o medalie o diplomă un milion cinci sute de mii de dolari
mai puţin decât un sărut mai puţin chiar decât
lumina din privirile tale şi mai puţin
decât zâmbetul tău orbitor

dar poate mai mult pentru tine pentru confortul tău
căci dragostea e dragoste până la bani şi dincolo de bani sunt anii
şi mai e şi această neputinţă a vârstelor
invers proporţională cu dragostea

dar cât de mult ar valora un cent
dacă ar fi preţul unui sentiment



v

trebuia să vii în data de şapte-spre-zece în casa cu numărul 17
la ora şapte-spre-zece 17 minute şi 17 secunde
dar n-ai venit tu n-ai venit
şi timpul nu s-a mai oprit

şi-aseară la ora şapte-spre-zece 17 minute şi 17 secunde
te-am zărit în casa cu numărul şaptesprezece
dar nu mai era data de şapte-spre-zece şi nici casa nu mai era
casa în care te-am aşteptat în data de şapte-spre-zece

de şaptesprezece ori te-am privit
cum făceai dragoste în casa cu numărul şaptesprezece
aveai şapte-spre-zece ani dar dragostea nu avea
nici un motiv în afară de bani

azi casa cu numărul şaptesprezece e casa vecinului meu
tu ai greşit adresa eu am greşit un zeu



w

gata nu mă mai iubesc nu mă mai doresc nu mă mai ador
nu mă mai înalţ peste gard să văd cum se-mbăiază-n piscină femeia
vecinului goală ca o inimă de politician din mileniul al treilea
nu mai vreau să mă satur cu bucuriile altora

nu mai vreau fericiri pentru mine nu mai vreau pentru mine nimic
îţi las toată iubirea ţie toată averea şi puterea toată şi cerul şi pământul
şi copilăria mea şi tinereţea mea şi toate iubirile mele
pentru că gata eu nu mă mai iubesc

îmi voi rida chipul de la un capăt la altul îmi voi albi părul fir cu fir
mă voi părăsi pe mine însumi şi mă voi regăsi mă voi duce
la cimitir şi voi ieşi de acolo cu moartea pre moarte câlcând voi ieşi
curat ca lacrima pe care o varsă virginele părăsite de virgini imberbi

de ce-aş lăsa timpul să facă toate astea
tu ai viaţa înainte eu am moartea înapoi



x

pe cine să caut pe cine să chem acum când mă caută acum când mă cheamă
femeia în negru femeia neagră femeia nebună către cine să strig
când ea se dezbracă de soare de lună şi mă cuprinde
cu braţele pline de iarbă de frig

mai degrabă chem ploaia furtuna zăpada
decât frumuseţea ta să o chem tinereţea ta
mai degrabă întunericul singurătatea tristeţea
decât tu să mai vii să revii între vii

nu moartea este aceea care te ţine departe de mine de viaţă
câtă vreme uitarea sporeşte mereu întoarce morţii în moarte
nu timpul te face urâtă bătrână nu timpul
câtă vreme iubirea şi ura în tine fac schimbul

ai să devii femeia neagră femeia în negru femeia nebună
uitată de cei pe care îi uiţi uitată la margini de lume



y

nici azi nu înţeleg cum m-ai putut iubi
cum ai putut cu frumuseţea ta să-mi faci frumoasă viaţa
ce suflet mare ai avut şi ce cuvânt ai întrupat să-mi dărui
atâta fericire cât dăruie numai cel sfânt

şi cum cea mai dorită dintre toate
m-ai îndrăgit pe mine cel mai nedorit
când dragostea din câte ştiu uneşte
chipuri doar şi gânduri şi simţiri la fel

iubirea are taina ei mi-am zis
şi îngerii ei păzitori poate lucrează
să ţină viaţa cât mai mult în vis
şi visul cât mai mult în lumea trează

dar dacă m-ai putut iubi
îţi dau putere să mai poţi



z

în ziua aceea am îmbătrânit. chipul meu nu mai era al meu.
inima mea nu mai avea inimă. drum fără drum. paşi fără întoarcere.
şi plete albe albe albe pe ţeasta gândurilor negre. şi-un suflet
singur singur singur care spunea: e timpul. spunea.

în ziua aceea dragostea m-a urât. chipul meu frumos altădată
nu mai avea chip. riduri riduri riduri şi-un trup care în lut
se întorcea. e timpul – spunea. e timpul. priviri nemaiprivite. priviri
neîntâlnite. şi golul golul golul plin de disperarea mea.

în ziua aceea – ce zi – viaţa mea parcă pleca dintre vii.
şi moartea nu mai venea. ce zi. dar ce noapte pe urmă veni.
neguri neguri neguri pe albele tăcute iceberguri din inima mea.
şi-un gând care spunea: e timpul. da. e timpul.


în ziua aceea timpul
nu mai avu de mine timp

preaiubirea şi alte scrisori de dragoste

 

preaiubirea şi alte scrisori de dragoste

sonete

1

în ziua aceea cea mai frumoasă zi

cea mai frumoasă zi din cea mai frumoasă viaţă

cea mai frumoasă viaţă din cea mai frumoasă moarte

în ziua aceea cea mai frumoasă zi

erai cea mai frumoasă fată din cel mai frumos oraş

cea mai frumoasă fată din cea mai frumoasă lume

în ziua aceea cea mai frumoasă dintre zile

mă umplusem de iubire erai plină de iubire

dar ziua aceea cea mai frumoasă dintre zile

s-a dus cu frumuseţea ei cu tot cu tine

şi lumea aceea cea mai frumoasă dintre lumi

s-a dus în lumea celor duşi din lume

iar frumuseţea unei mari iubiri

în cele mai frumoase amintiri

2

nu-i de ajuns că mi-ai ocupat viaţa cu armatele tale

de atracţii irezistibile nu-i de ajuns că ai instaurat dictatura

în sufletul meu centrul de comandă în gândirea mea

care nu mă mai gândeşte în inima mea care doar pentru tine bate

zi după zi noapte de noapte nu-i de ajuns că am ajuns

cel mai umil cel mai servil client al tău al frumuseţii tale

sporind mereu în frumuseţe nu-i de ajuns că am ajuns

să nu mă mai cunosc să nu mă recunosc

mai trebuia să-mi iei şi liniştea şi somnul mai trebuia

şi minţile să-mi iei mai trebuia să vii mai trebuia să pleci

când eşti aici şi peste tot când aşteptarea-i cea mai lungă

şi cea mai neagră dintre nopţi

mai trebuia să pleci?

mai trebuie să vii!

3

mai lasă-mă să te privesc o clipă mai lasă-mă un ceas

să te privesc mai lasă-mă o zi să văd cum faci risipă

de frumuseţe mai lasă-mă o săptămână să ghicesc de ce

doar ochii tăi culoarea-şi schimbă de ce doar ochii tăi nu-mbătrânesc

şi dacă tot mă laşi o săptămână mai lasă-mă o lună

mai un an mai un deceniu mai un veac mai un mileniu

cum bine ştii privitul nu costă nici un ban şi-o să te am

o veşnicie în privire şi-n suflet veşnicul balsam

mai lasă-mă să te gândesc şi în gândire

să-mi stai cu frunza verde-n faţă cum stăteai

odinioară printre frunze prin grădini prin rai

când toamna ţi se aşeza pe buze

mai lasă-mă un timp un anotimp când vrei

ca să mă laşi mai stai

4

mergeam pe un drum de ţară prin ţară mă gândeam

la tine la mine şi mă întrebam dacă mă iubeşti dacă mă

iubesc dacă te iubesc mai mult decât pe mine însumi

nici un răspuns iubirea nu e deci răspunzătoare

şi totuşi dacă te iubesc şi dacă şi iubirea se consumă

eu ce mai pun în loc iubirea ta iar dacă mă iubesc pe mine

păi dacă mă iubesc pe mine draga mea iubirea ta mai are

loc mai are loc iubirea ta de mine

dar te iubesc sută la sută

şi dacă te iubesc sută la sută

pe mine nu mă mai iubesc deloc

păi dacă nici eu măcar nu mă iubesc

cine atunci

m-ar mai putea iubi

5

eu trebuie să uit pentru a fi eu însumi pentru a

începe de undeva pentru a mă începe trebuie să-l uit

pe cel care am fost fără să fiu trebuie să fiu fiind trebuie să uit

ceea ce ştiu trebuie să ştiu că nu voi şti nimic niciodată

şi de la ceea ce se vede şi nu există până la ceea ce

nu se vede dar există eu trebuie să uit totul şi nu e uşor

e un fel de lethe în care trebuie să mă îmbăiez zilnic

un fel de alzheimer controlat un fel de du-te vino prin neant

numai cuvintele nu pot să le uit

numai dragostea nu o pot uita

şi încep să fiu

prin cuvintele pe care ţi le spun de-acum

şi încep să fiu prin dragostea

care cu noi începe

6

dimineaţa la etajul zece într-o zi de rusalii simt

dorul tău cum vine de jos de sus din toate părţile vine şi mă cuprinde

vine şi acoperă ca un nor ca un fum blocurile ceauşiste din jur

numerotate cu litere numerotate cu cifre romane arabe

pe balcoane ies dame cu lenjeria de pat cu rămăşiţele nopţii

de dragoste le scutură peste parcările cu dacii ruginite

cu bmw-uri negre cu jeep-uri şi dragostea urcă tot mai sus

în aerul cel mai pur e aerul de care avem nevoie

mă gândesc la tine în această zi de rusalii

ce dai ce primeşti în sufletul tău

pe care sufletul meu îl tot caută

ce gânduri ce of-uri te-ncearcă

acum când dorul meu te-nvăluie din toate părţile

acum când dorul meu mi te-apropie definitiv

7

după furtuna de ieri astăzi a ieşit soarele

credeam că şi zâmbetul tău va ieşi la iveală dar nu

nu totdeauna imităm natura iar natura nu ne imită deloc

degeaba ne-nvăţau la şcoală că între poet şi natură bla bla bla

poate că e tocmai pe dos: între starea poetului

şi starea naturii între starea poetului şi starea naţiunii

nu e nici o legătură. cel mult o diferenţă

cum de la cer la pământ. de pildă eu

eu pot să fiu fericit când poporul meu suferă

dacă tu mă iubeşti şi sunt trist când se bucură toţi

dacă zâmbetul tău nu răsare cu soarele

dacă tăcerea ta nu se risipeşte ca norii

acum norii se-adună din nou şi plouă şi tună

o fulgerare măcar să fi fost împreună

8

când ţi se face dor de mine să ştii că sunt

un prea însingurat că dorul meu de-atâta aşteptare

e azi bolnav şi stă la pat i-am dat femei i-am dat

virgine dar inimii nu-i fac pe plac ea nu şi nu

te vrea numai pe tine cu nici o bucurie n-o împac

o ţin în întuneric în tăcere în gânduri ca în frâu o ţin

ea însă doar pe tine mi te cere şi nu mai am asupra ei

putere de când puterii tale mă închin

e oare dragostea un chin superputere

e gustul dulce din pelin o vindecare de durere

o îndulcire cu venin

când ţi se face dor de mine

să ştii

că dintre doruri vin

9

o zi fără tine e mai lungă şi mai plictisitoare decât veşnicia

e ca un drum care nu se mai sfârşeşte ca un deşert cu nisipuri

mişcătoare e ca un oraş fără locuitori ca o bere fără alcool ca o mâncare

fără sare e ca un tomberon răsturnat o zi fără tine e o zi de rahat

o zi fără tine e ca ultima zi cum să fiu când nu eşti cum poţi fi

când nu sunt ascultă-mă bine nu vreau să ştiu cum e o zi

fără tine pentru că nu vreau să ştiu nu vreau să mai am

o zi fără tine darmite o săptămână o lună un an

viaţa mi-ar fi de neînchipuit fără tine ar fi

ca o furtună devastatoare ca un taifun ca un uragan

ca un cutremur de pământ ca o întunecare de lumină

ca un sfârşit de lume ca o tăcere de cuvânt

ascultă-mă bine

şi nu fii fără mine

10

ţie ţi-ar trebui nişte operaţii estetice care să facă din

frumuseţea ta ucigătoare o frumuseţe cât de cât normală

ţi-ar trebui un creator de modă al tău care să te facă asemeni

tuturor care să te demodeze puţin ţi-ar trebui

din cinci în cinci minute o lămâie pentru ca surâsul să ţi se

strepezească ţi-ar trebui şi noaptea ochelari de soare

pentru ca privirile tale să nu mă mai străpungă

ca nişte raze laser ţi-ar trebui un orb

să te privească el în locul meu să-ţi vadă el

defectele ţi-ar trebui un călugăr care să

ţi se spovedească doar ţie o mănăstire

în care să te închizi din când în când

altfel când te îmbraci devii criminală

altfel când te dezbraci mă ucizi

11

ador deşertăciunea asta goana asta după vânt

după tine după iubirea ta după urmele paşilor tăi

după mireasma părului tău risipită pe străzi dimineaţa

după aburul cafelei tale împletit cu fumul ţigărilor mele

ador privirile tale parfumul tău original ador surâsul tău

care şterge lacrimă după lacrimă singurătatea nopţii

ador cuvintele tale îndrăgostite de cuvintele mele

ador tăcerea ta îngemănată cu tăcerea mea

cu geamătul nostru ador prezenţa ta în acest oraş

în această clipă care se prelungeşte cu dragostea

noastră care se veşniceşte ador

deşertăciunea asta numai asta

şi goana după vântul

oprit în al tău păr

12

tu încă nu vrei să zici nu tu încă nu vrei să zici da

să dai voie trupului să se lăfăie sub să se lăfăie peste

trupul meu învoit de instinctul primar tu încă nu vrei

însă dragostea vrea şi voinţa ei e peste voinţe

şi ieşi din îmbrăţişare ca şi cum ai ieşi dintr-o încăpere

în care ai uitat ceva important şi revii şi uiţi să mai pleci

şi intri în îmbrăţişare din nou ca şi cum ai intra

într-un palat în care tu eşti regina şi tot tu curtezanele

acum aproape ai vrea să fii mai aproape

să spulberi un vis să împlineşti o dorinţă

acum aproape vrei şi eşti foarte aproape

şi dragostea intră şi voia ei se face

şi-n dragoste intri şi tu ca şi cum ai intra

într-un palat din care nu vrei să mai pleci

13

dă-mi doamne o dragoste mai uşoară o dragoste pe care

să o pot duce o dragoste fără cruce şi fără speranţă

cum e dragostea de viaţă cum e viaţa fără dragoste

dă-mi doamne o dragoste de care să nu mă îndrăgostesc

ce-am iubit cel mai mult am ajuns să urăsc

ce-am urât cel mai mult voi iubi de acum

nu-mi da doamne dragoste fără dragoste nu-mi da

gânduri speranţe nu mă lăsa să visez

mai bine dă-mi singurătatea ta mai bine vindecătoarea

înălţătoarea imperiala însingurare a celui care

iubeşte deopotrivă totul urăşte deopotrivă toate

păcatele lumii

ia-mi lumea aceasta doamne

şi dă-mi altă lume

14

du-te şi fă-te albie pentru sperma bărbaţilor

du-te şi fă-te canal colector de păcate

du-te şi fă-te sugativă de penis

du-te şi fă-te anală penală banală

du-te şi fă-te curvă a curvelor

du-te şi fă-te ceea ce eşti

du-te şi fă-te ce n-ai fost niciodată

du-te şi fă-te ce n-am vrut să te fac

du-te şi fă-te că nu mă cunoşti

du-te şi fă-te că mă vrei ca străin

du-te şi fă-te că vrei să mai vin

du-te şi fă-te pe o cană cu vin

du-te şi fă-te orice-ai vrea să te faci

dar nu te mai face că mă vrei că mă placi

15

ca un trandafir uscat într-o vază de lut din ţara oaşului

ca un cerc de iarbă arsă de focul grătarelor după picnic

ca un tomberon răsturnat de câinii înfometaţi ai străzii

ca o clădire dărâmată de cutremur – aşa şi dragostea noastră

de acum lumea nu se mai învârteşte în jurul nostru

de acum nu ne mai claxonează şoferii tupeişti de pe tiruri

bătrânii nu îşi mai fac cruce când ne văd ieşind goi din piscină

de acum zilele ploioase şi nopţile fără bucurii şi lumină

şi frumuseţea ta şi-a întors faţa spre celălalt tărâm

şi-s de prisos cuvintele când cel mai frumos cântec sfârşeşte

şi tăcerea se face de piatră şi întunericul se face zid şi plouă

şi tot mai mult singurătatea ca un sfârşit de lume încotro

să-mi îndrept paşii acum când nici un drum nu mai duce spre tine

ce minuni să mai aştept acum când nimeni nu mai soseşte nimeni

16

înnebuneşte-mă sună-mă cicăleşte-mă

trimite-mi la miezul nopţii mesaje trezeşte-mă

din somn din visare vorbeşte-mi întruna şi ceartă-mă

aruncă în mine cu orice apuci loveşte-mă unde mă doare mai tare

nu ştiu bucurie mai mare decât atunci când mă suni

nici veste mai bună ca un mesaj de la tine

stresează-mă umileşte-mă înrobeşte-mă chiar

scoate limba la mine înjură-mă-n faţă

ia-mi volanul din mână treci tu la volan

ia-mi cheile maşinii şi vilei ia-mi maul averea ia-mi tot

şi viaţa şi sună-mă ceartă-mă înşeală-mă iar

chiar cu prietenii mei de pahar

omoară-mă cu zile

dar nu mă ignora

17

fă-mă doamne liber ca păsările cerului ca îngerii tăi

care acum îmi veghează nesomnul neliniştea neuitarea

dezleagă-mă din înlănţuirea acestei înnebunitoare iubiri

şi din infernul acestei aşteptări fără margini izgoneşte-mă

am iubit femeia pe care mi-ai dat-o tu şi viaţa

pe care tu mi-ai dat-o am închinat-o iubirii am cules toate

bucuriile dragostei toate binefacerile şi am făcut bine

de unde să ştiu că şi vremea lacrimei vine

că şi tristeţea are un cuvânt de spus şi că spune

mult mai multe decât am spus eu vreodată şi le spune

pe o melodie care îmi sfâşie sufletul şi îmi pune

mereu întrebări întrebări întrebări o doamne

cu ce să înlocuiesc femeia pe care tu mi-ai dat-o

cu ce să înlocuiesc iubirea fără de care nu sunt

18

dacă nu iubeşti mi-a spus printre zâmbete aruncate

spre masa mea de lucru dacă nu iubeşti degeaba scrii mi-a zis

aşezată în faţa mea ca o icoană adusă de la mânăstire

ca o elevă cuminte ca o virgină care nu se mai vrea

dacă nu iubeşti mi-a zis desfăcându-şi rochia albă şi scurtă

şi lăsând-o să cadă ca un nor la picioarele ei dacă nu iubeşti

nu înţelegi viaţa mi-a zis dezvelindu-şi sânii şi coapsele şi

învârtindu-se ameţitor în mijlocul camerei mele de lucru

până mi-am înfăşurat toate privirile în jurul trupului ei

până au căzut şi bikini ca un şiret ca o fisă ca o invitaţie

dacă nu iubeşti a vrut să mai spună dar i-am acoperit buzele

cu buzele mele într-un sărut de cartea recordurilor şi am iubit-o

şi i-am făcut copii şi casă şi pomi i-am sădit

în faţa ferestrei şi aceste versuri

19

poate ar fi trebuit să aştept să mă suni să mă chemi

nu să intru ca boul în viaţa ta nici să bat ca prostul

la poarta inimii tale poate ar fi trebuit să ştiu că inima ta

la alte porţi bate poate ar fi trebuit să ştiu

că între sărutul de ieri şi sărutul de mâine poate fi

sărutul de azi poate fi o partidă de sex o logodnă o nuntă

un divorţ poate ar fi trebuit să ştiu că răbdarea

e încă virtute că aşteptarea face toţi banii toţi anii

poate ar fi trebuit să îţi spun te iubesc în direct

în prima clipă la prima vedere şi de trei ori pe zi

poate ar fi trebuit să ştiu că tu ştii să mă faci

fericit la distanţă şi-n ultimă instanţă

poate ar fi trebuit să recunosc că te vreau

femeie la pat nu icoană de închinat

20

seara te înfăşor în gânduri în tandreţuri

ca pe o femeie gonflabilă volatilă afabilă care

adoarme odată cu mine visează odată cu mine şi-n vis

devine femeie femeie adevărată cea mai frumoasă

şi-n vis ea vine din vise în cămaşa ei de noapte înstelată

şi foşnetul ei mătăsos excitant sinuos se încheie cu un

strip-tease ad-hoc se încheie cu o partidă de sex sălbatic

cea dintâi cea mai lungă cea mai tare cea mai

şi hai să ţi-o spun mă trezesc dimineaţa cu tine alături

înfăşurată în gânduri în tandreţuri ca o femeie gonflabilă

dezumflată amabilă zâmbind ca o adevărată femeie

printre aburii cafelei şi fumul primelor ţigări sudate

şi ziua începe cu tine şi noaptea cu tine

sfârşeşte cum spune şi cântecul

21

nu ştiu dacă am intrat în viaţa ta dar tu sigur eşti prezentă

în toate vieţile mele nu ştiu cum nici de când nici de ce

şi nu cred în vrăjeli făcături de blesteme de farmece

dar mă farmeci când taci când vorbeşti când te-mbraci

şi mereu te dezbrac cu privirea să văd ce minuni ce taine ascunde

iubirea de ce eşti atât de frumoasă când râzi şi de ce

cu un zâmbet pe loc mă ucizi de ce ochii tăi negri şi mari

se fac roşii când plângi când învingi în tristeţe strămoşii

nu mai ştiu ce păcate am făcut sau voi face dar tu sigur

mă duci în păcat şi nu-s împăcat până când nu mă faci

şi nu-s împăcat câtă vreme lipseşti cum lipseşte firul

unei poveşti cum lipseşte personajul central din poveste

nu mai ştiu cine sunt nu mai ştiu nici ce fac

dar ştiu sigur că tu eşti un înger de drac

22

te iubesc mai mult ca-n prima zi şi-n fiecare zi adaug

un plus de iubire iubirii aşa cum soarele adaugă spre vară

de la o zi la alta mai multă căldură şi-ţi face trupul de bronz

şi frumuseţea neagră şi ochii tăi ca două stele mă privesc

te iubesc mă auzi te iubesc mai mult şi mai mult tot mai mult

şi aerul prin care vin spre tine devine iubire şi pământul

cu urmele paşilor tăi devine iubire şi apa pe care o beau

însetat de tine devine iubire şi focul iubirii mă arde

te iubesc şi iubirea mea creşte cum cresc apele care rup

şi poduri şi diguri şi baraje şi iubirea mea creşte cum cresc

flăcările într-un incendiu cum creşte poluarea în aer cum creşte

tensiunea pământului şi mă cutremur în iubire da te iubesc

şi iubirea mea creşte ca o calamitate naturală

care pustieşte totul şi rămâi numai tu

23

şi ce e mai trist: să te trezeşti singur ca boschetarul

după o doză nocturnă de aurolac să te trezeşti singur lângă

mormintele ostaşilor sovietici lins pe la gură de câinii comunitari

să vezi elevii mergând la şcoală unde nu se învaţă fericirea

singur la răsăritul soarelui singur la amiază şi seara

şi noaptea şi toate zilele singur să te trezeşti singur

printre duhori şi gunoaie şi amintiri ale unei iubiri

care n-a fost iubire ale unei vieţi care n-a fost viaţă şi să vezi

că trandafirii au acelaşi miros ca pe vremea când erai fericit

şi să vezi că iarba e la fel de verde ca în copilărie şi nu-i pasă

nu-i pasă dacă dormi pe ea sau dedesubt şi nu-i pasă

nimănui dacă te trezeşti singur

şi nu-i pasă nimănui dacă

te mai trezeşti

24

nimeni nu poate să-mi învingă tristeţea mai puternică

decât toate bucuriile lumii toate bucuriile lumii sfârşesc

în ea prin ea se plimbă fericiţi miliardarii lumii acesteia

şi armate contra armate se adună în ea

în valurile ei se aruncă zâmbind

adolescenţii îndrăgostiţii săracii cu duhul

spre vârful ei urcă şi urcă şi urcă

bătrânii ologii nevăzătorii

nimeni nu poate să-mi învingă tristeţea

mai mare ca marea pământul şi cerul

şi pământul şi cerul în tristeţe sfârşesc

ca într-o gură de canal în care se scurg

necurăţiile oraşului ca într-o gaură neagră

în care dispar şi spaţiu şi timp

25

se va ruina şi dragostea noastră un morman de amintiri

peste care va creşte iarba uitării peste care va trece beată

speranţa zilei de mâine şi ziua de mâine va veni fără tine

şi fără tine nu va mai fi zi şi toate se-ntunecă

buzele tale nu vor mai avea culoare pielea ta nu va mai fi

un continent neexplorat dinţii tăi vor părăsi grota limbii

ochii tăi plini de cearcăne nu mă vor mai privi în ochi

când ochii ierbii ne privesc sânii tăi se vor lăsa la vatră

vom rări îmbrăţişările le vom înlocui cu îmbrăţişarea

pământului vom evita sărutul îl vom înlocui cu sărutul

pământului vom da pământului ce-i al pământului

şi vom ieşi din toate şi vom intra în tot

ce-am iubit se ruină

ce vom fi e lumină

26

am alergat ca un nebun după tine te-am urmărit

pas cu pas clipă de clipă aşa cum destinul ne urmăreşte

pe amândoi am umblat în limbă după tine cu limba scoasă

am umblat ca un câine pe urmele stăpânului său

şi m-am văzut deasupra ta şi m-am văzut la picioarele

tale într-o mare dragoste mare şi am avut fantezii sexuale

cum nimeni niciodată n-a avut şi ţi-am văzut sânii goi

şi fesele tari şi pulpele goale şi dăruită total te-am văzut

mă opream la cafea când mergeai la cafea luam

tramvaiul când urcai în tramvai te vegheam când dormeai

mă trezeam când te trezeai şi o luam mereu de la capăt

până când ai pus capăt până când ai început şi tu

să umbli în limbă

după limba mea

27

cu tine aş putea să cutreier continentele cu tine aş putea

să escaladez everestul cu tine aş putea să explorez adâncurile

pacificului cu tine aş putea să stau închis într-o încăpere o mie şi una

de zile o mie şi una de nopţi şi nu m-aş plictisi şi nu m-aş plictisi

cu tine aş putea da lovitura secolului cu tine aş putea fugi

în lume cu tine aş putea fugi din lume cu tine numai cu tine aş putea

să fac o altă lume cu tine aş putea să mă înec în lacrimi cu tine aş

putea să mor de râs dar nu m-aş plictisi cu tine nu m-aş plictisi

cu tine aş putea întineri şi aş putea îmbătrâni cu tine

cu tine aş putea să ţin prelegeri despre timp iubire şi lumină

cu tine aş putea ieşi din timp şi aş putea în timp să mă întorc cu tine

şi nu m-aş plictisi o veşnicie şi nu m-aş plictisi

de ce atunci

te-ai plictisi de mine

28

în primul şi în primul rând vreau să-i mulţumesc mamei mele

că m-a făcut frumos deştept sănătos că m-a aşezat în primele

rânduri la şcoală în armată în iubire în viaţă îi mulţumesc

că m-a făcut din iubire cu iubire şi pentru iubire

în al doilea rând vreau să-i mulţumesc tatălui meu

că mi-a fost exemplu de verticalitate morală că m-a făcut să iubesc

ordinea curăţenia disciplina că m-a făcut să urăsc statul şi legile lui

că mi-a dat imbold spre litere spre literele numelui tău

în al treilea rând vreau să le mulţumesc copiilor mei care

au înţeles că iubirea e mai presus de toate că au înţeles că sunt

aşa cum sunt o fărâmitură de iubire pe pământ le mulţumesc

că m-au iubit că m-au suportat din când în când

vă mulţumesc tuturor dar refuz orice premiu

pentru că iubesc şi iubirea nu se premiază

29

ai intrat în viaţa mea ca un fluture dând din aripi în jurul unei lămpi

cu neon ai intrat ca un înger ca o lumină ca un drog în timp ce ascultam

johnny cash pe balcon femeia îndrăgostită a lui johnny cash

şi ca şi johnny cash m-am îndrăgostit la prima ta vedere

şi nopţile mele deveniseră albe şi zilele mele luminoase şi viaţa mea

de la un capăt la altul se lumina cu tine şi existenţa ta devenise un drog

şi prezenţa ta un înger şi dragostea noastră un fluture

dând din aripi în jurul unei lămpi cu neon

până când ai început să te droghezi chiar tu

până când ai început să bei şi tu să-ţi faci de cap

să-ţi faci bagajul până când ai început să dai din aripi

să dai din cur să dai la toţi până când până când până când

până când am înţeles

că iubirea nu poate fi înţeleasă

30

uneori sunt cel mai fericit de pe pământ alteori

sunt cea mai nefericită fiinţă din lume uneori sunt cel mai iubit

dintre pământeni alteori cel mai urât niciodată nu sunt

cum aş vrea pentru că fericirea mea depinde de tine pentru că

iubirea mea e dependentă de tine şi două jumătăţi

sunt o singură fiinţă numai prin iubire şi două jumătăţi

de iubire nu fac o iubire întreagă dar cine să înţeleagă

mecanismul iubirii când cel ce iubeşte suferă şi se bucură

şi suferă şi se bucură ca un bolnav sănătos şi vede

cum viaţa i se-ntoarce pe dos şi iarăşi pe faţă şi iarăşi pe dos

şi tu nici nu ştii tu nu îţi baţi capul cu chestii din astea tu nu

îţi baţi inima pentru mine cum îmi bat pentru tine inima

cum îmi bat pentru tine inima

nu-i inimă să mai bată

31

prima bucurie pe ziua de azi eşti tu şi prima bucurie

în fiecare zi eşti tu bucurie a zilelor şi nopţilor mele sub soare

sub stele se bucură ziua şi se bucură noaptea şi roua de pe

trandafiri se bucură şi pământul pe care calci se bucură

când vii spre mine când zâmbeşti când râzi

când te deschizi cum se deschide trandafirul

sub razele de soare când te închizi în mine în inima mea

cu tot cu stele cu cerul tot cu lumea toată cine

cine se bucură mai mult ca mine cine suferă mai mult

în această clipă plină de bucurie din plin trăită care în curând

va trece hei cine nu se bucură şi nu suferă cu mine

acela nu iubeşte nu va iubi vreodată

prima bucurie pe ziua de azi eşti tu

şi ultima

32

imaginează-ţi a venit din senin într-o zi şi mi-a zis

că ar vrea să se culce cu mine s-a urcat pe birou a cântat

a dansat credeam că e beată drogată plecată de-acasă

când însă s-a dezbrăcat am simţit că sunt eu şi beat şi drogat

şi n-am aşteptat să mai zică o dată devenise frumoasă

eu prea înfocat am luat-o îndată am luat-o pe sus mai în jos

mai în sus şi ne-am dus ne-am tot dus în păcat ea era

nebună nebună eu eram un bărbat de bărbat

şi-ntr-un târziu am dus-o acasă la mine la ea

am întins-o pe pat şi-am tot repetat

şi-am tot repetat şi-am tot repetat

până când ne-am ştiut pe de rost fiecare

prin urmare totul

exact cum ţi-ai imaginat

33

ce mult te-am iubit paraschivo fredonam împreună cu dan

la chitară într-un sat din austria unde ploaia de vară bătea

parcă cu lacrimi în geam ce mult te-am iubit paraschivo

repetam şi tot repetam departe de tine departe de ţară

şi credeam că ne-auzi şi seară de seară repetam

şi tot repetam lăsam geamul deschis şi teiul de-afară

ne-nvăluia în miresme ca-ntr-un balsam lăsam geamul

deschis dar de la tine nici un beep nici mesaj nu primeam

ce mult te-am iubit paraschivo şi ce mult mai aveam

de iubit într-o ţară unde-s lăsate să moară şi libertate şi vis

şi alean şi ce mult te-am iubit paraschivo fredonam împreună

cu dan la chitară într-un sat din austria însă beţi cum eram

am uitat că nu eşti paraschiva

că de fapt amândoi te iubeam

34

vei veni vei pleca de zeci de mii de ori dar nu vei mai

rămâne în inima mea vei naşte sentimente controversate

şi resentimente dar nu vei mai fi sentimentul dintâi vei veni

vei pleca dar nu îţi voi mai spune vreodată rămâi

voi fi singur când plouă şi voi rememora toate zilele

însorite de tine voi fi ploaia împărţită în două pentru cei

care dansează în ea pentru cei ce se-nrouă voi fi

amintirea ta ştearsă şi uitarea fără cuvinte

vei dori să mai vii cum veneai înainte dar nu vei mai fi

înzorire de zi întunecare de minte nu vei mai fi

nici măcar în aduceri aminte şi nu vei mai fi

nici izvor nici deltă fierbinte

vei veni vei dori vei pleca

din viaţa mea din viaţa ta

35

ţi-am auzit plânsul de la mii de kilometri depărtare

ca şi cum ai fi fost aproape ca şi cum ai fi fost aici

ca şi cum ai fi fost în inima mea care ştie depărtarea

şi apropierea şi le inversează adesea cu bună ştiinţă

ţi-am văzut de atâtea ori chipul sub lumina rece a lunii

aceeaşi lună care vine să mă indispună să îmi spună

că nu eşti aici când singurătatea se întunecă şi se

răceşte şi se adânceşte încât mă înec în ea

ţi-am simţit inima şi bătăile ei sub sânul gol într-o noapte

de vară chiar dacă eşti departe de mine acum departe

de ţară de ţara pe care am întemeiat-o noi doi

ţara iubirii din vechea mea ţară

ţi-am auzit plânsul

de ce nu m-auzi

36

m-am tot gândit la dragostea noastră m-am tot gândit

la chipul tău de tânără absolventă m-am tot gândit la ridurile

mele la părul meu grizonat la durerile mele de spate

m-am tot gândit m-am tot întrebat

şi m-am răspuns cu o tăcere albastră ca marea

în care trupul tău răsfăţat unduia bucuros ca în braţele

mele şi m-am răspuns cu o tăcere prin care trecea imperială

şi goală întrebarea goală ca trupul tău prin nisipuri cândva

m-am tot gândit la dragostea noastră m-am tot gândit

la ridurile tale la părul tău grizonat la durerile tale de spate

şi la absenţa mea întunecată neobservată strălucitoare

m-am tot gândit m-am tot întrebat

şi supărat sunt doamne supărat

pe orice gând pe orişice răspuns

37

nu există zi să nu mă gândesc la tine nu există noapte

să nu adorm cu tine în gând frumuseţea ta s-a imprimat

în toate gândurile mele şi toate gândurile mele iau forma ta

iau urma ta o iau în goană după tine până când

toată mintea mea e acolo unde eşti tu toata inima mea

e acolo cu tine numai trupul meu stă pironit aici ancorat

ca o navă abandonată la ţărmul singurătăţii numai sufletul

meu plin de doruri se înalţă mereu spre sufletul tău

şi uit de mine însumi în fiecare zi şi noaptea numai de tine

îmi amintesc toate visele mele sunt pline de tine şi în sinele meu

eşti doar tu viaţa mea toată ţi-am dedicat-o ţie şi nu pot muri

şi nu pot muri decât pentru tine pentru că

între noi e numai iubirea şi între noi

e numai iubirea care mişcă sori şi stele

38

fă-mi plăcerea şi nu mai pleca azi acasă fă-mi plăcerea

şi rămâi lângă mine toată ziua toată noaptea toată viaţa

toată moartea fă-mi plăcerea şi învie cu mine când domnul

netezeşte cărarea pentru dragostea noastră când iubirea învie

fă-mi plăcerea şi nu mai privi înapoi fă-mi plăcerea

şi mergi înainte cu mine în suflet cu mine în minte fă-mi plăcerea

şi lasă-te în cele mai frumoase cuvinte şi lasă-te pe umărul meu

când ţi-e greu când ţi-e dor când mai uită de noi dumnezeu

fă-mi plăcerea şi lasă-mă în inima ta fă-mi plăcerea

şi ascunde-mă bine acolo să nu mă găsească decât

dragostea ta să nu pot pleca să devin pentru tine

o stea când muzica sferelor ne poartă încolo

fă-mi plăcerea

şi lasă-mi plăcerile

39

mi-am programat ceasul să sune la şapte şi şapte minute

dar mă trezesc înainte de cântecul cocoşului electronic

expresorul de cafea porneşte şi el la ora fixată dar nu mai aştept

şi îmi fac singur cafeaua şi o beau singur şi mă gândesc la tine

şi camera se umple de gânduri apartamentul se umple

şi el tot blocul se umple de gânduri lumea toată se umple

de gândurile mele şi tu dormi tu încă dormi în timp ce

viaţa mea programată începe

viaţa mea programată de la un capăt la altul al zilei

de la un capăt la altul al nopţii până când moartea

ne va despărţi totul e în program totul e programat

până în cele mai mici detalii până când

până când vine o iubire ca asta

şi dă totul peste cap

40

nu totdeauna liniştea din jur coincide cu liniştea mea

interioară nu totdeauna cântecul păsărilor din platani

şi cântecul de dragoste al inimii mele au acelaşi refren

şi nu întotdeauna eşti atât de dorită ca acum

când soarele încă răsare pentru mine

ca să te pot vedea şi nu te văd şi nu te văd

când clopotele mănăstirii pentru mine bat

să îmi aducă aminte de tine şi nu-mi amintesc

nu-mi amintesc decât surâsul tău încremenit

ca într-un timp pierdut ca într-o fotografie ştearsă

nu-mi amintesc decât ultima ta privire aruncată spre mine

ca o ancoră spre un ţărm care mereu se depărtează

nu totdeauna te-am dorit ca acum

când eşti cea mai dorită dintre toate

41

de ce ai făcut doamne atât de frumoasă femeia

atât de puternică în frumuseţea ei şi atât de slab bărbatul

şi cele zece porunci numai lui i le-ai dat numai lui ispitirile

numai lui păcatul şi poverile toate doar lui

de ce ai făcut-o atât de frumoasă pe femeia aproapelui

meu şi de ce ai lăsat-o atât de aproape de mine de ce ai lăsat-o

să se apropie de mine atât de mult şi de ce-mi porunceşti

să nu râvnesc la femeia aproapelui meu

dacă ai făcut-o mai frumoasă decât toate lucrările tale

mai puternică decât împăraţii şi regii şi preşedinţii şi mai

comoară decât toate comorile lumii dacă ştiai că tocmai asta

râvnesc dacă ştiai că nici înţeleptul nu se poate abţine

poate că tocmai asta ai vrut să intru-n păcat

şi să nu pot ieşi fără tine

43

îngerul meu păzitor n-a mai vrut să-mi păzească iubirea

îngerul meu păzitor n-a mai vrut să ţină legate

două suflete care aleargă unul după altul şi nu se

ajung niciodată îngerul meu păzitor n-a mai vrut

să-mi tot şteargă mie lacrimi să-i tot potolească ei

setea de viaţă o să-ţi redau singurătatea mi-a spus

o să-i redau libertatea mi-a spus şi s-a dus şi de sus

a trimis o ninsoare peste neliniştea noastră

şi iubirea s-a dus şi ea cum se duce zăpada în martie

şi singurătatea a năvălit peste mine din nou

cum năvăleşte peste diguri un potop de ape

şi ca şi dumnezeu după sfârşitul lumii

mai pun câte-o speranţă

în braţele minunii

44

nu ştiu dacă o zi de singurătate e o zi pierdută sau o zi

câştigată dar când număr zilele singurătăţii mele nu lipseşte

niciuna şi singur ca luna când norii o despart de lume

învăţ singurătatea cum să mă scadă cum să mă adune

nu ştiu dacă îţi mai aduci aminte de mine eu sunt

cel pe care îl sunai din oră în oră din zi în zi din lună

în lună şi tot mai rar mai apoi din an în an

şi tot mai rar până când ai uitat să mai suni

nu ştiu dacă uitarea durează mai mult decât

iubirea dacă una o exclude pe cealaltă sau dacă

aducerea aminte aduce vreo speranţă dar în

înţelepciunea singurătăţii mele ştiu ştiu bine că

în marile iubiri

nu-i loc nici de uitare nici de amintiri

45

eşti atât de frumoasă când plângi când mă cerţi şi când râzi

eşti atât de frumoasă când mă ierţi când accepţi când refuzi

eşti atât de frumoasă când somnoroasă te trezeşti dimineaţa

eşti atât de frumoasă când întreci în splendoare chiar viaţa

eşti atât de frumoasă generoasă indulgentă atentă
eşti atât de frumoasă indiferentă pierdută latentă
eşti atât de frumoasă inteligentă puternică fermă 

eşti atât de frumoasă curajoasă periculoasă modernă

eşti atât de frumoasă de bună de rea de nebună

eşti atât de frumoasă nervoasă sub claruri de lună

eşti atât de frumoasă de fără cusur de plină de vicii

eşti atât de frumoasă înfocată ca focurile de artificii

eşti atât de frumoasă cuminte vulgară sfioasă

eşti atât de frumoasă şi atât de acasă

46

sub un cer atât de senin cu o mulţime de nori în suflet

mă întorc de pe câmpul de luptă al dragostei toate bătăliile

pierdute toate sentimentele ucise şi singurătatea asta în care

intru ca într-o cetate pe care nu o mai asediază nimeni

şi singurătatea asta în care intru ca într-o cetate

pe care nu o mai asediază nimeni şi tristeţea înflorind

la ferestre întunecându-le întunecându-mă şi tristeţea

şi singurătatea doar ale mele de-acum

şi iubirea dansând goală pe mesele împăraţilor

ca o curtezană beată de fericire beată de glorie

mereu însetată de victime noi şi bucuria învingătorilor

care îşi serbează victoria şi gloria lor va trece

şi singurătatea şi tristeţea vor trece

numai iubirea dansând goală pe mesele împăraţilor nu

47

în noaptea asta nici prima nici ultima fără tine mă gândesc

la tine dragostea mea oriunde ai fi oricine mă gândesc

la cel care încă te vrea la cel care încă te are la cel care nu

te mai poate avea mă gândesc la mine

şi greierii cântă un cântec întunecat şi păsările dorm

în platanul din faţa ferestrei şi lumea doarme ca şi cum

nimic nu s-a întâmplat şi-n depărtare se-aude un fel de lătrat

dar lumea nu se trezeşte nici tu dragostea mea

oriunde ai fi oricine în noaptea asta mă simt luminat

şi luminez ca un înger în visul virginei şi aş vrea să te luminez

şi pe tine oriunde ai fi oricine dragostea mea în noaptea asta

care s-a întins peste lume nicio distanţă între tine şi mine

luminează-te dragostea mea şi luminează-mă

oriunde aş fi oricine

48

doamne cât se străduieşte femeia să-i placă bărbatului pe care ea

îl iubeşte şi el nepăsător ca un paşă cu berea lui cu gândul lui

la amanta lui care se străduieşte să-i fie pe plac bărbatului

pe care ea îl iubeşte îl înşeală îl părăseşte firesc

atât de firesc încât ai spune că paradisul a fost anume creat

ca femeia să te izgonească din el atât de firesc încât

viziunea ta despre dragoste se schimbă cu o sută

optzeci de grade şi dragostea nici măcar nu observă

şi dragostea nici măcar nu virează nu opreşte nu întoarce privirea

merge înainte ca şi cum înaintarea ar fi singura ei certitudine

merge înainte ca şi cum mergerea ar fi singura-i taină

merge înainte ca şi cum ar avea întâlnire cu timpul dar nu are

şi noi o urmăm în tăcere ca pe noi înşine şi oricât am urma-o

n-o mai ajungem niciodată niciodată n-o mai ajungem

49

atât de mult ţi-am admirat buzele atât de mult ţi-am admirat

ochii atât de mult părul privirea zâmbetul sânii atât de mult

coapsele pulpele fesele atât de mult gleznele tălpile paşii

atât de mult mâinile atât de mult umerii atât de mult

atât de mult sărutul atât de mult îmbrăţişarea

atât de mult înfăţişarea de zi şi de noapte atât de mult

şoaptele strigătul atât de mult lacrimile atât de mult

tăcerea atât de mult bătăile inimii atât de mult

atât de mult ţi-am admirat prezenţa atât de mult sentimentele

atât de mult gândirea sufletul iubirea atât de mult

ţi-am admirat trupul că frumuseţea lui a încremenit

în gândul meu atât de mult ţi-am admirat frumuseţea

că trupul ei a încremenit în cuvintele mele

la adăpost de orice vitregie a timpului

50

ay timpul! amantul fidel al femeilor tinere

donjuanul care intră în patul fecioarelor care intră

în trupul lor în inima lor în mintea lor şi le străbate

pe toate şi pe toate le face fidele doar lui

ay timpul! acest casanova al curtezanelor al virginelor

al prinţeselor al reginelor al femeii moderne şi al femeii

divine acest casanova cu toate aventurile lui în toate

palatele cu toate istoriile lui şi cu toate veneţiile

ay timpul! cel mai fidel amant al femeii şi femeia

cea mai fidelă amantă a timpului şi bărbatul încornorat

care crede că doar lui i se dăruie că doar lui se destăinuie

că doar el e iubitul amantul perfect întruchiparea iubirii

ay timpul! el nu a înşelat nicio femeie

ay timpul! nicio femeie nu l-a înşelat

51

în liniştea de dinaintea zorilor când se sting luminile

oraşului când se aprind luminile universului când se înalţă

în faţa ta muntele când în spatele tău murmură marea când

lacrima devine surâs şi străluceşte ca prima frumuseţe a lumii

cine stă lângă tine cine se gândeşte la tine cine

te iubeşte şi încotro se îndreaptă gândurile tale când un vis

se sfârşeşte şi altul începe cine te îmbrăţişează şi cine

în braţe te ridică până la ultima frumuseţe a lumii

e iubirea care se naşte odată cu tine e viaţa care cu tine

începe e lumina ochilor tăi şi strălucirea primei dimineţi e marea

care se bucură la vederea ta şi face valuri împrejurul tău e muntele

care te apără te străjuieşte şi se înalţă odată cu tine

sunt eu cel care fără de tine nu sunt

e iubirea fără de care nu suntem

52

eşti frumoasă ca o dimineaţă de vară la munte la mare eşti frumoasă

ca un răsărit de soare ca oraşul care se trezeşte la viaţă ca plaja invadată

de trupuri bronzate ca limpezimea apei ca primele valuri dar unde eşti

când te caută iubirea şi-ţi lasă urme de paşi pe nisip s-o găseşti

vino când se deschid umbrelele cafenelele când se avântă pescarii

în larg vino când yahturile se aliniază la start spre lumea cea bună

vino când muzica vieţii începe răsună şi bucuria se întinde se dilată

se înalţă în suflet ca o pereche într-un parasailing spre cer

vino cu al nouălea cer maifrumoaso ca îngerii vino cu trupul tău ars

de soare vino cu sânii tăi goi plini de săruturi vino cu zâmbetul tău

care vindecă vino cu îmbrăţişarea ta alinătoare când tristeţi nespălate

duhnesc prin subsoluri şi-mi tot dau de la o vreme târcoale

vino tu cu iubirea ta toată

în iubirea mea cea mai mare

53

şi această totală răsturnare a lui a fi în iubire şi viceversa

îmi oferă şansa unica să te cunosc mai bine să pot vorbi despre

tine cu tine cu mine ca şi cum amândoi am fi o singură fiinţă

un singur cuvânt cum eram înainte de a ne crea dumnezeu

şi în acest punct al iubirii în acest punct al înţelegerii care

devine înţelepciune şi nu poate fi înţeleasă decât prin iubire

se răstoarnă toate sensurile toate sentimentele toate cuvintele

devin cuvânt şi tristeţea nu mai are loc nu mai are loc nu mai are

şi brusc te înseninezi te bucuri şi bucuri şi bucuria

învăluie lumea cum cerul înstelat învăluieşte pământul

pământul din care am fost făcuţi şi cuvântul din care am fost

născuţi devine iubire iubirea care dă viaţă şi viaţa dăruită iubirii

şi chiar în această clipă au venit ciripind în jurul meu păsările

şi din ciripitul lor înţeleg că ele au înţeles ce am vrut să îţi spun

54

nu ştiu dacă iubirea poate fi recuperată aşa cum

recuperezi orele în care ai lipsit de la serviciu dar dacă

eşti în serviciul iubirii nicio absenţă nu poate fi motivată asta

mi-a spus ea înainte să plece şi plecarea ei spori iubirea

sau cel puţin o trezi din amorţeală că şi dragostea e

supusă timpului şi uneori lâncezeşte îngheaţă încremeneşte

şi e nevoie de ochi de răbdare de lacrimi ca să poţi trece

peste şi e nevoie uneori de un şoc s-o trezeşti

dar nu la realitate pentru că ea este realitatea şi tocmai

pentru că este reală adoră imaginaţia o adoră atât de mult

încât face totul spre a se confunda cu ea aşa cum se

confundă între ele două lucruri total contrare

să ai o imaginaţie cât mai bogată în dragoste mi-a spus

înainte să plece în imaginaţia ei despre dragoste

55

plouă e frig şi mă gândesc la tine dragostea mea

beau cafea şi fumez şi mă-ntreb dacă şi tu te gândeşti

la mine dacă măcar un gând de-al tău o ia prin ploaie gol

dansând aiurea şi ud leoarcă întâlneşte gândurile mele

dar e foarte puţin probabil să fie aşa când plouă mai ales

când plouă când în dragoste cel care iubeşte vrea să fie el

cel mai iubit şi caută dovezi şi aşteaptă şi un singur strop de

iubire pe buze ca o picătură de ploaie pe frunze i-ar fi de ajuns

e secetă mare în dragoste şi dacă plouă şi dacă e frig

nimic nu răcoreşte sufletul arşiţa lui se întinde pustiitoare

până la gânduri până la îndoieli şi împreună cu ele arde

totul în cale şi arde ca o torţă vie fiinţa ca un foc mistuitor

mă gândesc la tine dragostea mea

dacă şi tu te gândeşti la mine cu dragoste

56

când te îndrăgosteşti celelalte femei frumoase devin

invidioase geloase când te îndrăgosteşti femeile frumoase

devin femei oarecare se urâţesc îmbătrânesc dispar din viaţa ta

şi lumea devine din ce în ce mai mică se reduce la tine şi ea

când te îndrăgosteşti pierzi din vedere lucruri până ieri importante

şi lucrurile fără importanţă devin dintr-odată esenţiale vitale când

te îndrăgosteşti fericirea celuilalt devine principala ta preocupare

surâsul bucuria dragostea celuilalt devin hrana ta zilnică

când te îndrăgosteşti devii posesiv gelos activ te crezi stăpânul

dragostei tale stăpânul unei lumi din care nu mai faci parte

când te îndrăgosteşti joci totul pe o singură carte şi nu ştii

ce pierzi ce câştigi sedus de bucuria clipei trecătoare

când te îndrăgosteşti te câştigi pe tine însuţi

spre a te dărui în întregime celuilalt

57

să te urăsc de-acum ar fi prea mult căci până şi ura

mă leagă de tine mă ţine legat de amintirea ta

şi nu e decât cealaltă faţă a iubirii o iubire

schimbată la faţă o iubire care nu e de faţă

şi nu pot să cred că o iubire sfârşeşte aşa pur şi simplu

fără ca alta să-nceapă şi dacă nu se preschimbă în ură

durează desigur până la moarte până când moartea

ne va despărţi sau ne vom despărţi de moarte

uneori sentimentele depăşesc înţelegerea şi nu

le poţi domina nu le poţi ţine în frâu cum ţin eu acum

singurătatea asta care a devenit conştientă de sine

singurătatea asta mai singură ca toate singurătăţile

să te urăsc de-acum ar fi prea mult

să te ignor – mult prea puţin

58

nu ceaţa care s-a aşezat peste lume în această

dimineaţă de toamnă mă împiedică să te văd nu depărtarea

ci îndepărtarea ta de mine desprinderea ruptura şi uitarea

în care mă-nvălui aşa cum ceaţa de azi învăluieşte oraşul

şi totuşi te ghicesc încă acolo în cafeneaua ta preferată

singură gânditoare visătoare sorbind dintr-o cafea de doi lei

fumând ţigară după ţigară şi aşteptând să apară cel mai

nou cel mai fidel şi cel mai inocent admirator al tău

şi aproape te înţeleg de prea multă admiraţie şi oamenii

împietresc devin statui peste care se lasă uitarea aşa cum

ceaţa de astăzi se lasă peste vii peste morţi şi e bine

că memoria lumii nu prea reţine lucruri fără importanţă

oricum în memoria mea nu rămân decât degetele

degetele tale subţiri mângâindu-mi fruntea îngândurată

59

şi nu eşti fericit când eşti iubit dacă nu ai certitudinea

că te iubeşte cel pe care îl iubeşti dar cu puţin noroc vei înţelege

că în iubire cel ales e liber să facă alegerea asta mi-a spus la prima

întâlnire fără să ştiu prea bine despre cine anume vorbeşte

adevărul e că iubirea începe cu discuţii despre iubire

la o cafea la un suc la un whisky şi continuă cu discuţii

despre lume despre putere avere într-o încăpere în care

mai apoi ajungi la discuţii despre fidelitate trădare durere

nici ea nu ştia că vorbim despre noi dar intuiţia ei

feminină o făcea atât de vulgară atât de divină încât pentru

o clipă chiar am crezut că stau de vorbă cu îngerul mut

dacă nu cu un demon limbut şi era prima noastră întâlnire

acum când văd totul în amintire îmi dau seama că nu

iubirea nu e în vorbiri de iubire

60

nu pot să împrumut din tinereţea ta nimic nu ştiu ce

să iau de la tine ce pot să îţi dau pentru că şi în iubire există

cerere şi ofertă şi nu poţi oferi decât ce se cere şi nu poţi

cere ceea ce nu ţi se va oferi niciodată asta am înţeles

dar cum rămâne cu zâmbetul tău care mă-ntâmpină zilnic cum

rămâne cu trupul tău care se dezgoleşte noapte de noapte cum

rămâne cu sufletul tău în care sufletul meu se desfată oare nu

e gândul la gând tras la indigo de un sfânt cu bucurie

poate că tocmai sentimentele determină gândirea noastră

şi nu invers iar noi credem că ele ne sunt date doar spre a fi

împărtăşite când eu ştiu că iubirea e iubire doar atunci

când exclude gândirea dar o gândire fără iubire nu e gândire nu

nu pot să iau din tinereţea ta nimic

ce ai putea să iei din disperarea mea

61

poate că trebuia să îţi scriu o scrisoare obişnuită pe o hârtie

obişnuită să o trimit cu un poştaş obişnuit ori să îţi scriu caligrafic

pe un papirus medieval să îi pun o pecete regală şi panglică roz

de mătase să ţi-o trimit printr-un sol de încredere călare

nu să te sun de mii de ori pe mobil nu să îţi scriu mii de mesaje

pe mess nici sute de buzzuri să-ţi dau erai poate prea ocupată

cu alte nimicuri sau poate indiferentă imună la dragoste o dragoste

pe care n-o puteai măsura dar care năvălea peste tine vulcanic

nu-i dragoste la prima vedere aceasta câtă vreme te văd

totdeauna oriunde câtă vreme îţi doreşti să mă vezi dar dacă

şi în iubire se întoarce o roată şi se întoarce mai des ca în viaţă

iar acum şi pentru mine s-a-ntors atunci e mai bine să taci să aştepţi

pentru că dragostea oricum răspunde oricui

şi n-are importanţă când şi n-are importanţă unde

62

mai degrabă te-aş asemui cu zmeura din copilărie pe care o

culegeam în zori după ce mireasma ei pătrundea prin fereastra

întredeschisă şi îmi umplea încăperea cu arome pe care tu

nu le-ai putea descrie nu le-ai putea uita nu le-ai putea înţelege

numai că tu eşti femeia vorbitoare femeia tăcută femeia totală

şi dacă îmi scot ochelarii pari mai tânără decât eşti mai frumoasă

când alergi printre maci prin lanul de grâu când dansezi printre mesteceni

în rochia ta albă de in transparentă că lasă să ţi se vadă misterul

cine ţi-a dat trup a avut desigur în vedere originea lumii nu sfârşiturile

ei nesfârşite şi cine suflet ţi-a dat a vrut să mă însufleţească pe mine

până la adoraţie dar de unde ai mintea care suceşte minţi şi glasul şi

privirea de unde le ai ca să nu mai vorbesc de surâsul tău enigmatic

o dar cu cine aş putea să te-asemăn

când eşti atât de fără asemănare

63

dacă în această seară mă gândesc la tine e pentru că inima

vrea să mă gândesc la tine să mă întreb ce faci cu cine o faci

şi unde şi dacă te caut în această seară e pentru că ea inima vrea

să te caut să te găsesc să te aduc în încăperea mea goală

goală e viaţa mea fără tine şi amintirile o dezgolesc şi mai tare

gol e sufletul meu fără tine şi nu e nimeni să-l umple parcă şi gândul

mi-e gol şi gândirea ar vrea să se golească de mine şi ura

în stăpânire mă ia şi cu iubirea luptă să te dobândească

o răutate mică dacă în această seară vreau să fii lângă mine

să mă simt bine cu tine e pentru că bine nu poate fi fără tine şi dacă

îţi trec cu vederea trădarea e pentru că vederea mi-e orbită de tine

şi mult mai puternică e iertarea şi răul din tine mi-e singurul bun

nu e nimeni s-audă să-mi ia apărarea

dar eu ştiu ce gândesc şi ce simt şi ce spun

64

frumuseţea femeii e repede trecătoare mi-a spus într-o zi

cu soare bunicul e mai dorită ca soarele-n zori te arde mai tare

ca soarele arzător şi ca şi soarele în apus într-o clipă s-a dus ia seama

fiule mi-a mai spus femeia se trece mai timpuriu ca bărbatul mi-a spus

dar şi bărbăţia bărbatului moare parcă mult prea devreme

uneori când femeia e încă în floare şi triumfătoare tot ea

te priveşte de sus cu gândul probabil la orgasme solare

dar fii tare băiete asta e viaţa nu uita ce ţi-am spus

l-am privit oarecum supărat pentru că adevărul supără

totdeauna şi neluat în seamă tot adevăr rămâne dar să ştii

nu m-am gândit nicio clipă la tine pentru că frumuseţea ta a şi trecut

în cuvinte şi ca şi adevărul dăinuie prin veacuri înainte

în această privinţă ce pot să mai zic

l-am înţeles pe bunicul când am devenit bunic

65

nenumărate bucuriile copilăriei vara când fugeam la scăldat

în valea neagră sau la furat de cireşe în satul vecin iarna în deal

la unguri unde adunam la săniuş tot satul ori pe balta din kistelep

unde patinam până seara târziu iarna era iarnă atunci şi vara vară

nenumărate bucuriile copilăriei primăvara când din sălcii înmugurite

meşteream fluierici sau ne-mbătam cu miresme de trandafiri sălbatici

toamna când frunzele căzute pe stradă le adunam între cărţi de citire

sau umpleam ghiozdane întregi cu castane ce bine era doamne ce bine

mai târziu în vacanţe pictam îngeri şi sfinţi şi pe domnul isus

cu şevaletu-n spinare porneam pe coclauri să pictez satul din depărtare

micul sat în toată măreţia lui iar din gips şi din lut făceam chipuri statui

nu voi uita niciodată copilăria bogată nici prima iubire nici primul sărut

nici zâna aceea de fată o doamne

care parcă învie întregul trecut

66

pesemne mă urăşti şi tu dar ura ta e prea întunecată se face

zid în jurul tău şi te ascunde ca pe o cetate şi nu mai pot

e ca şi cum mi-ai cere brusc să renunţ la ochi şi la vedere

să nu mai simt să nu gândesc şi cu uitarea ta să mă alint

dar nu se poate un început e-n toate şi-un sfârşit şi nu

le poţi decide tu e ca iubirea într-un miez de noapte vine

un hoţ şi-ţi fură şi gândul şi simţirea fie că vrei fie că nu şi te

trezeşti iubind la fel e şi cu ura nu poţi urî când n-a murit iubirea

nu-i ură deci e doar o supărare trece şi ea cum trec atâtea

ca norii-ntunecaţi şi-i iarăşi soare şi patima din nou din nou

ispita un dor învie iar în fiecare şi-i iarăşi cum a fost odată

sau chiar mai bine mult mai bine dacă iubirea e împrospătată

cât mă înconjur zilnic cu fecioare

iubirea mea e o împrospătare

67

voi scrieţi despre ceea ce se vede eu vă fac să vedeţi

ceea ce scriu le-a spus el celor adunaţi să îl vadă în

livada cu cireşii în floare şi a început să recite un poem

la întâmplare care începe ca toate poemele lui cu ea

ea vine printre cireşii în floare vine spre mine cu toate

florile de cireş vine zâmbind şi zâmbetul ei e ca floarea

de cireş vine zâmbind şi nu ştiu dacă primăvara aduce

zâmbetul ei dar zâmbetul ei ştiu sigur mă împrimăvărează

şi vine zâmbind ca un dar pe măsură din partea lui dumnezeu

printre cireşii în floare ea vine goală cum mi-a lăsat-o dumnezeu

şi cu goliciunea ei îmi acoperă goliciunea asta e dragostea asta e

înţelepciunea ea poartă un nume ea poartă de grijă numelui meu

mă îmbrăţişează şi pomul cunoaşterii nu ne mai interesează

ne sărutăm şi zicerea şarpelui n-o mai ascultăm

68

mă iert stimată doamnă că nu-ţi râvnesc scheletul nici carnea

tremurândă bolnăvicios pe os nici sufletul ce pleacă încetul

cu încetul nici vechea frumuseţe întoarsă azi pe dos mă iert

stimată doamnă deşi nu am vreo vină nu ţi-am albit eu părul

şi nici nu ţi-am brăzdat cu şănţuleţe pielea altădată fină nici

sânii plini de farmec nu eu ţi i-am lăsat mă iert stimată doamnă

dacă îmi ies din fire când văd cum timpul lacom îţi ia tot ce ţi-a

dat dar când te minţi pe tine când încă vrei iubire săruturi pătimaşe

şi zbenguiri în pat mă tem stimată doamnă mă tem că eşti nebună

ca-n vremurile bune când ne înnebuneai dansând aproape goală

cântându-ne în strună când ne duceai cu vorba cu mângâieri în rai

nu vreau stimată doamnă nu vreau altă minciună nici carnea

păcătoasă nici osul ei inert plăcerea-i azi de gheaţă în

greaţă şi postumă şi dacă aş gusta-o în veci n-o să mi-o iert

69

nu trebuia să mă îndrăgostesc de tine nu trebuia să te zăresc

venind zâmbitoare spre mine ca un răsărit de soare după o noapte

furtunoasă de vară nu trebuia să îţi răspund zâmbind pentru că

dragostealaprimavedere atâta aşteaptă un surâs ivit din senin

o privire pătrunzătoare pe care o simţi venind parcă din alte spaţii

şi parcă din alt timp şi ceea ce pare o simplă întâmplare devine destin

nu trebuia să te întreb ce faci nu trebuia să fac nimic pentru că

dragostealaprimavedere deja făcuse totul şi nu trebuia decât

să îi urmez imboldul să te invit la o cafea să îmi ghicesc viitorul

în dragostea ta dar şi viitorul fusese decis şi nu trebuia să las timpul

să treacă pentru că treceam cu tine prin timp şi începusem să simt

că dragostealaprimavedere ne va spune cândva la revedere

nu trebuia să mă îndrăgostesc de tine o spun ca şi cum

aş spune nu trebuia să mă îndrăgostesc de viaţă

70

nu despre tine vorbesc cu tine în această dimineaţă ploioasă de

toamnă când mi-ar plăcea să ies la cafea cu cineva drag cu tine cu o

tânără doamnă să ascult muzică house şi să tac şi tăcerea mea să se

spargă în stropii de ploaie căzând pe asfalt şi sunetul lor să se vadă

nu despre tine e vorba când spun că îmi place să ies la plimbare

prin frunzarele toamnei care se-ntind arămiu ca un covor la picioare

poate fi o escortă cu picioarele lungi fustă mini şi sânii zvâcnind în afară

poate fi o virgină o mulatră mai plină sau poţi fi chiar şi tu domnişoară

însă eu nu pe tine te vreau lângă mine la cină deseară chiar dacă

îmi place să fiu înconjurat de femei tu ştii că mai mult îmi place să fiu

ţi-am mai spus-o şi cu alte ocazii îmi place să fiu îmi place să ştiu şi tot

ce e viu să mă însoţească întru fiinţare deci nu despre tine e vorba

şi nu despre tine vorbesc eu cu tine în această dimineaţă de toamnă

când dragostea trăieşte din amintirile ei şi-n sufletul meu se răstoarnă

71

îmi căzuse cu tronc căci avea un fel de a privi care pur şi simplu

excita avea privirea aceea însoţită de zâmbete care pătrunde

de-a dreptul în suflete şi nu poţi rezista mai mai că-mi venea

să merg s-o întreb domnişoară voulez vous coucher avec moi

stăteam pe terasă când tocmai începuse o ploaie de vară şi lumea

se-nghesuise sub streaşină ea s-a nimerit sub streaşina mea şi mă privea

îndelung şi-mi zâmbea şi deodată ţâşni să danseze în ploaie şi dansa şi cânta

că-mi venea să mă duc s-o întreb domnişoară voulez vous coucher avec moi

şi-ntr-o seară m-am dus ţintă la ea aflasem şi numele ei şi unde stătea

era singură singură şi cred că mă aştepta căci era în cămaşă de noapte

cu nimic pe sub ea iar zâmbetul prelung o trăda i-am întins buchetul de

flori şi am vrut s-o întreb domnişoară voulez vous coucher avec moi

însă ea m-a tras înăuntru ca pe o pradă care i se preda

m-a tras înăuntru tot mai înăuntru tot mai în ea

72

cu un buchet mare de flori şi o sticlă de vin sauvignon m-am dus aţă

la ea să văd ce mai face aveam planuri mari ceva gânduri ascunse

şi toată noaptea la dispoziţie aşa că am stat la taclale până foarte târziu

eu spuneam baliverne ea îmi vorbea despre fleacuri aceleaşi fleacuri

despre care toată lumea vorbeşte însă nimeni nu le ia în seamă numai eu

adoram fleacurile despre care ea îmi vorbea pentru că erau spuse de ea

pentru că ieşeau dintre buzele ei umezite de vin şi sărutările mele pentru

că bănuiam ce avea să urmeze sau poate tocmai din această cauză

nu am luat nicio pauză vorbeam tot mai mult mai fără perdea o vrăjeam

mă vrăjea până când ne-am dat seama că prea multă vorbărie strică şi

e mai bine să trecem la fapte pentru că rămăsese foarte puţin din noapte

şi parcă privighetoarea începuse să cânte parcă ciocârlia nu prea ştiam

intrasem chiar într-o dispută pe această temă dar nu mai conta

de vreme ce dragostea noastră era mai puternică decât moartea

73

înfăşurată-n prosopul de baie şi aburi fierbinţi ea iese precum

afrodita din spumele mării ca o icoană din mâinile unui pictor medieval

ca o fată de la spovedanie convinsă că dumnezeu i-a iertat păcatele

şi curată uşoară uşurată poate fi de acum din nou uşuratică doamne

ea iese din baie ca din propriul trecut şi prezentul e gol ca şi ea

când şi-aruncă prosopul în faţa oglinzii când se admiră şi prezentul

e gol dar se umple cu goliciunea ei cu zâmbetul ei cu noile ei ispitiri

când se plimbă prin camere şi vorbeşte la telefon cu viitorul apropiat

dumnezeu vede totul pe monitoarele lui cum îşi usucă părul cu foenul

cum îşi pune sutienul cum îşi aranjează bikinii cum se îmbracă cum se

machiază cum gândurile îi zboară departe departe departe de bărbatul

ce stă lângă ea ca un stâlp de nădejde de care nu se mai sprijină

o vede cum iese cum intră în nebunia metropolei în metrou în birou

într-un bar într-o cameră de hotel într-o nouă poveste de dragoste

74

când îmi zâmbeşti frumoaso cum nu zâmbeşte nimeni când prin

zâmbiri sporeşte chiar frumuseţea ta când zâmbetele tale îmi vin ca

nişte rime în versuri fără seamăn te voi eterniza cu acest catren am

dat-o gata pe la 25 de ani şi după încă 25 am cerut-o în căsătorie

ea a spus da şi a fost da nunta de argint o nuntă ca toate celelalte

care ar fi trebuit să fie o nuntă cu dar cu subvenţii cu popă cu prieteni

cu invitaţi de sus de jos şi din clasa mijlocie cu mâncare şi băutură şi

chelneri şi chelneriţe într-un restaurant de 5 stele cu muzică şi poezie

şi promisiuni de iubire până la moarte dar cine mai crede în iubire

cine mai crede în moarte când începi să numeri anii viaţa s-a dus

când începi să numeri anii nu mai poate fi vorba de eternitate oricum

eternitatea e un cuvânt interzis pe aici şi e la fel ca libertatea de a fi

dar cine este când etern e doar gândul la eternitatea în care

zâmbetul ei de demult a încremenit ca în această amintire

75

să zici mersi că nu te-am uitat dar e prea târziu să te gândeşti acum

la mine după ce toată vara lunga vară fierbinte te-ai lungit pe nisipuri

şi valuri străine ai tot lungit-o de azi pe mâine până a venit toamna şi

nu se mai leagă nimic şi toate se desprind de toate şi totul de tot

să zici mersi că nu te-am uitat dar acum mă gândesc la iarna

ce vine la cum să-mi încălzesc singurătatea cum să topesc sloiurile

indiferenţei din jur gheaţa din sufletul omului că vine iarna şi acum

a şi venit un bun prilej de meditaţie la cele ce nu mai urmează

să zici mersi că nu te-am uitat dar va veni şi ea uitarea

şi va fi tot mai greu pentru aduceri aminte tot mai greu

pentru întoarceri şi va fi o nesfârşire albă peste gândurile

negre un somn adânc în adâncuri dar mai bine aşa

să zici mersi că nu te-am uitat

viaţa mea care ai uitat de mine

76

ai atâtea calităţi şi defecte că o mie şi una de nopţi nu ajung să le

înşir aici şi sincer să fiu nici nu ştiu care trag mai tare în balanţă dar

trebuie totuşi să existe un echilibru între ele între tine şi tine cum ar

veni între tine şi mine căci altfel s-ar duce de râpă şandramaua iubirii

şi dacă pun preţ pe calităţile tale dacă îţi ignor defectele cum ar trebui

să faci şi tu în ce mă priveşte tot există o parte din mine care te cheamă

şi alta care te dă la o parte de parcă te-aş iubi şi te-aş urî în acelaşi timp

de parcă ai fi un rău necesar cum se spune un rău care îmi face bine

oricum frumuseţea ta sufletească e invers proporţională cu frumuseţea

trupului tău şi nu ştiu de care am nevoie mai mult poate de amândouă

la fel poate frumuseţea spirituală contează şi dacă iau în calcul miracolul

prin care dai naştere lumii poate nici n-ar trebui să vorbim despre asta

pentru că unele lucruri depăşesc uneori înţelegerea noastră şi ţipătul

nou-născutului pe o masă de biliard într-un bar e cel mai bun exemplu

77

vezi ăsta e cusurul tău te învârţi te învârţi doar în cercuri selecte

cu cei mai bogaţi pământeni cei mai buni actori cei mai mari cântăreţi

ai tuturor timpurilor numai şi numai să mă complexezi să mă faci mic

un nimic peste care să treci zâmbitoare mai departe mai sus tot mai sus

fumezi doar marlboro sobranie marijuana bei numai şampanie scumpă

ai uitat gustul berii timişoreana ai uitat mersul pe jos în doi mână în mână

te învârţi te învârţi toată ziua în decapotabile roşii bmw mercedes ferrari

toată noaptea în hoteluri de lux cu cei mai tari stripperi numai şi numai

să mă faci gelos numai şi numai să-mi iau câmpii să-mi iau viaţa dar nu

n-o să-ţi mai fac jocul baby n-o să-ţi mai ţin rezervat a place in my heart

o să te-ngrop în uitare o să scriu pe ziduri i hate you i hate you i hate you

până când viaţa ne va despărţi până când iubirea dar mă tem că nu înţelegi

şi blondă cum eşti te învârţi te învârţi până când oboseşti până când

ameţită de-nvârteli socoteli tot în braţele mele vei cădea implorându-mă

78

de când ai plecat te tot caut cu speranţa că a rămas ceva din tine

din dragostea noastră ceva de care să mă leg să atârn cum atârnă

de funia spânzuratului amintirea vieţii lui de când ai plecat

parcă a plecat din mine viaţa şi lumina şi liniştea şi somnul

şi oraşul a încremenit şi pare un muzeu al statuilor de ceară

şi locuitorii au încremenit şi ei în mişcare şi frunzele toamnei

au încremenit şi ele în cădere numai durerea mai curge pe străzi

numai tristeţea şi singurătatea singurătatea mea absolută

de când ai plecat mă tot bate gândul să plec şi eu să studiez şi eu

despre dragoste ca şi cum dragostea ar trebui studiată nu trăită nu

dar cum să trăieşti când dragostea e departe departe departe şi

mă tot bate gândul şi inima mă tot bate şi la poarta cui să mai bat

te tot caut pe yahoo pe facebook pe google

dar numai tăcerea ta îmi răspunde

79

am văzut şi femei mai frumoase ca tine mai bogate ca tine mai

deştepte ca tine da am văzut şi mai blonde mai roşcate mai brune

ca tine mai generoase ca tine mai suple ca tine mai pure ca tine şi

mai tinere da şi mai tinere dar de ce mi-e gândul numai la tine nu ştiu

am văzut şi femei mai sublime ca tine mai înalte mai înălţătoare ca tine

da am văzut şi mai albe mai negre mai negrese ca tine am văzut şi femei

mai şarmante ca tine mai focoase mai sexy ca tine şi chiar mai femei

decât tine da mai femei dar de ce mi-e gândul numai la tine nu ştiu

am văzut şi femei mai artiste ca tine mai bune ca tine mai nebune

da am văzut şi mai simple mai cuminţi mai fidele ca tine am văzut

şi femei ca şi tine mai puţine e drept mai puţine dar şi mai gioconde

ca tine da mai gioconde dar de ce mi-e gândul numai la tine nu ştiu

şi nu ştiu şi nu ştiu şi nu ştiu

de ce gândul e orb când amorul e viu

80

e dureros să ştii ceea ce ştii dacă ceea ce ştii e şi adevărat

pe deasupra dacă ceea ce pare a fi chiar este iarăşi te doare

şi nu e nicio consolare în faptul că nimic nu e nou sub soare şi

pe sub podul traian curge bega cuminte curg iubirile noastre

e dureros că mai an te aveam şi credeam că ai inimă sfântă că ai

sânge albastru nu vedeam sub covorul din flori de castan aleea

de astăzi cu frunze uscate dar habar nu aveai şi habar nu mai am şi

pe sub podul traian curge bega cuminte curg iubirile noastre

e dureros că nu poţi să mai crezi în întoarceri când se duce amorul

se duc parcă toate şi nu se mai poate face nimic şi nu se mai poate

cele făcute se vor desface şi ele doar castanul mai înfloreşte o dată şi

pe sub podul traian curge bega cuminte curg iubirile noastre

şi

pe sub podul traian curge bega cuminte curg iubirile noastre

81

sunt zile atât de plictisitoare cum e aceasta pe care nu o doreşti

nici duşmanilor tăi sunt zile ca asta în care plictisul ia orice înfăţişare

în orişice parte priveşti şi-i ca o durere care nu te mai doare care

nu te mai lasă să simţi să gândeşti şi nici să urăşti şi nici să iubeşti

şi atunci poate crezi că în bere vei afla consolare dar nu o

găseşti nici în bere nici în sex nici în cărţi şi plictisul devine

din mare mai mare devine o mare un diluviu ceresc din care

nu mai ai vreo scăpare pe oricâte pământuri păşeşti

şi atunci te întrebi dacă ai fost dacă eşti dacă zilele celelalte

pline de soare de trăiri nebuneşti nu au fost decât o visare

din care n-ai fi vrut să te trezeşti niciodată dar iată te-ai trezit

te trezeşti într-o mare mai mare ca marea de acum plictiseală

aceea de-a fi

tocmai când nu mai eşti

82

atâtea femei frumoase într-o singură zi pe o singură stradă

n-am văzut niciodată şi tu vrei să pun acoladă dorinţelor mele

nedorite de tine şi tu vrei să fiu orb să fiu surd să fiu mut

să ignor frumuseţea venind în cascadă şi tu vrei să te mint

că nu ştiu că nu simt câte patimi mocnesc într-un trup

de femeie câte patimi aşteaptă doar o scânteie scânteia

aceea de la care se-aprind aventuri care pun stăpânire

pe gând şi tu vrei să te mint că n-aş vrea să le-alint

şi tu vrei să mă ţii sub papuc sub lacăt sub cheie în al tău

aşternut şi tu vrei să-ţi fiu umbră doar ţie să îţi fiu ca un fiu

ca un tată ca un soţ de-mprumut nu cumva să m-arunc

într-o altă iubire cum mă aruncam altădată în necunoscut

dar dragostea cere nu pune condiţii

şi se primeşte fără ambiţii

83

toată viaţa am visat să-mi duc viaţa într-un mare oraş într-o

metropolă dintr-o ţară bogată într-un megalopolis din antichitate

în capitala unui mare imperiu într-o capitală a lumii şi imperiul să fie

al meu şi lumea să fie a mea şi eu să fiu dumnezeu am visat

dar nu toate visele devin realitate şi dacă realitatea e şi ea ireală

nu mai contează nimic nici viaţa visată nici viaţa pe care o duc

în acelaşi orăşel de provincie în aceeaşi ţară din est cu aceiaşi

prieteni de când lumea de când lumea nu este ce pare a fi

pentru că lumea e doar o puştoaică rămasă gravidă nu se ştie

cu cine şi această puştoaică stă cu mine acum e puştoaica mea

îi spun puştoaico tu ai sânge de viperă ea îmi spune că mă iubeşte

eu îi spun c-o iubesc amândoi iubim însă viaţa nimic altceva

iar dragostea dacă mai poate fi vorba de dragoste

o facem fiecare cum poate

84

nu am mai fost în copilărie demult nu am mai bătut demult

la uşa întredeschisă de după care visele au zbughit-o în lume

să o cucerească nu am mai scotocit demult prin sertarul cu fotografii

alb-negru în care viaţa apare totdeauna color plină mereu de miracole

ar trebui să-mi fac timp pentru acele timpuri atemporale ar trebui

să-mi fac timp îmi spun de parcă şi timpul se face aşa cum faci

un ceasornic un orologiu care măsoară mereu alte timpuri ar trebui

să-mi fac timp îmi spun un timp numai al meu o lume numai a mea

să intru în ea ca într-o împărăţie din care a fugit împăratul

să-mi fie slujnice amintirile şi visele să îmi slujească să cer

să mi se aducă toate jucăriile să cer să mi se aducă toate

bucuriile şi să pun toate gândurile să mă copilărească

iar tu sara pe deal să m-aştepţi în extaz

ca pe un prinţ călare pe calul lui alb

85

nicio bucurie nu mă bucură dacă nu vine de la tine cu tine dacă nu

vine firesc ca zăpada-n decembrie ca zăpada căzută brusc peste noapte

nicio bucurie nu e bucurie dacă vin să ţi-o cer cum aş cere restul de bani

la casieria unui mall din provincie nicio bucurie nu e bucurie dacă

nu vine când te-aştepţi mai puţin dacă prea mult întârzie dacă rătăceşte

aşa cum rătăceşte iubirea mea acum iubirea mea care mereu decolează

spre destinaţii necunoscute iubirea mea care mereu se întoarce la adrese

necunoscute vai inima mea vai inima mea fără adresă ce mai aştepţi

nicio bucurie nu vine dacă nu dăruieşti bucurii nicio iubire nu vine

dacă o aştepţi aşa cum aştepţi un tramvai un metrou un troleibuz

nicio iubire nu vine în sala de aşteptare a iubirii nicio bucurie nu vine

în inima devenită brusc peste noapte o sală de aşteptare a bucuriei

nicio bucurie nu mă bucură dacă nu vine de la tine cu tine

dacă nu vine cu tine mai bucuroasă ca mine

86

nu-mi place să te ştiu în trecut nu-mi place să locuieşti acolo

în întunericul amintirii chiar dacă prima îmbrăţişare primul sărut

nu se mai şterg din memoria mea chiar dacă zâmbetul tău

se tot zbate să ajungă aici la marginea acestei prezenţe

nu-mi place nici acest prezent fără tine nu-mi place nici

viitorul din care lipseşti aş vrea un timp numai al meu cu tine

un anotimp al formelor pline de mister angeline un anotimp

al iubirii depline în contratimp cu toate anotimpurile

aş vrea să fiu timpul tău anotimpul frumuseţii tale oglinda

în care te priveşti dimineaţa după o lungă noapte de dragoste

aş vrea să fiu ziua ta de naştere ziua nunţii ziua când naşti

ziua în care toate femeile poartă numele tău

aş vrea să fiu veşnicia în care numele tău

poartă numele meu şi luminează

87

când a văzut că are părul alb a albit de-a dreptul

s-a dus ţintă la frizerie (singura din oraş) acolo o frizeriţă

frumoasă frumoasă l-a tuns zero l-a ras şi pe cap

ca pe un tânăr neonazist ca pe o cântăreaţă cheală

pesemne că frizeriţa aceea frumoasă frumoasă

i-a tăiat şi câteva gânduri (negre) dar el nu şi-a dat seama

(cum să-ţi dai seama că nu gândeşti ceea ce trebuie să

gândeşti) a observat doar că are câteva riduri în plus

aşa că s-a dus la un salon antirid şi-a făcut operaţii

estetice dar pe când se opera estetic femeia lui se opera

metodic cu prietenii lui pe banii lui şi el nu ştia nu mai

putea să ştie de vreme ce gândurile lui deveniseră albe

şi arăta mai tânăr decât el însuşi iar ea

arăta tot mai mult din câte se pot arăta

88

mi-e foarte uşor să reiau legătura cu tine iubito să te sun să-ţi dau beep

să-ţi scriu un mesaj să intru pe mess să te-ntreb ce mai faci ce mai face

viaţa ta mai frumoasă ca tine dacă nu m-ai uitat dacă vrei să mă uiţi sau

dacă nu poţi e foarte uşor să intru în legătură directă cu tine să te-aud

să te văd pe webcam să-ţi dau un pupic pe monitorul tău plat iar tu

să-mi răspunzi printr-un fel de pupic care nu mai înseamnă nimic

pentru mine e totul foarte uşor tehnologic şi bine dar sentimentul

e altul şi din înaltul gândirii care a pus stăpânire pe mine mă-ntreb

cum voi lua legătura cu tine când nu vei mai fi cum vei intra

în legătură directă cu mine când nu voi mai fi aici tehnologia

nu ne mai ajută înţelepciunea nu ne mai foloseşte şi uite aşa

ajungem la dragoste iarăşi la dragoste la dragostea care poate orice

în lumea în care nu se mai poate

în lumea în care nu se mai poate

89

ce întâmplare ce destin ce viaţă albastră am adunat an cu an

şi am mai puţin decât altădată am adunat speranţe duium şi acum

nu mai sper nu mai sper nici măcar o speranţă am iubit am trăit o

singură viaţă şi acum să o las singură singură o nu se poate

nu se poate altfel şi dacă altfel nu se poate mă doare absenţa ta

mă doare indiferenţa ta mă dor cuvintele tale nespuse şi tăcerea ta

înstelată mă doare frumuseţea ta de care nu mă mai bucur mă dor

bucuriile pe care le las la o parte tristeţea de care nu pot să mă scutur

şi pământul se retrage din trupuri cu trupuri cu tot şi tu nici nu ştii

tu treci nepăsătoare prin viaţă prin moarte tu treci mai departe şi treci

prin inima mea prin gânduri îmi treci mereu vii mereu pleci până când

vom fi împreună pe veci şi n-ai să mai pleci n-ai să mai pleci niciodată

ce întâmplare ce destin ce viaţă albastră o fata mea

şi nesfârşirea aceasta atât de sihastră

90

chiar s-ar putea să-mi aduc aminte de tine să ştii tot gândindu-mă

la una la alta tot gândindu-mă la mine însumi s-ar putea să-mi aduc

aminte de tine în această seară de crăciun când iată începe să ningă

şi ninge şi ninge iar la tv începe solomon şi sheba şi trebuie să-l văd

trebuie să înţeleg de ce înţelepciunea e mai rară ca dragostea de ce

dragostea e mai puternică decât înţelepciunea şi de ce nu se pot separa

înţelepciunea suferinţa poate că nu voi afla niciodată poate că da poate

că tu cu frumuseţea ta trecătoare nu mă mai înrobeşti poate voi ieşi

învingător ca solomon gata să-şi împartă regatul în două numai şi numai

să-şi salveze iubirea numai şi numai să-şi dovedească înţelepciunea aşa

cum suferinţa i se dovedea pe chip dar eu nu sunt solomon nici tu regina

din saba nu am un regat de-mpărţit nici nu simt nevoia să dovedesc ceva

iar ceea ce trebuie să înţeleg poate că am înţeles demult

şi am uitat şi acum iată chiar îmi aduc aminte de tine

91

eu nu-s din lumea asta şi nu-s nici din cealaltă de unde vin şi unde

mă duc eu aşadar cu bucurii mărunte tristeţe prea înaltă nu sunt nici

plămădeală de lut nici vis real nu pot păşi alături de tine nicio clipă

nu poţi să-mi fi alături nici măcar un ceas deci am făcut degeaba

de dragoste risipă din toate numai ura ta vie mi-a rămas de aş fi fost

un înger pe care-l rogi în taină să-ţi dăruie iubirea pe care toţi o vor

aş fi venit ca demon în ponosită haină şi ţi-aş fi dat ce nu-ţi dă

nicicând un muritor de aş fi fost un demon ce duce la pierzanii

cu ispitiri de noapte şi până-n zori plăceri ţi-aş fi întors aievea

în frumuseţe anii şi ca un înger straniu te veşniceam de ieri dar eu

nu sunt nici demon nici înger nu-s nici omul pe care doar iubirea

îl face mai uman nu sunt nici plămădeala ce a făcut-o domnul

nici visul nici cuvântul

din care te-ntrupam

92

chiar dacă m-am îndrăgostit online de tine nu pot să te iubesc

online oricâte imagini aş vedea cu tine oricâte mesaje mi-ai scrie

oricât de live ar fi sărutul tău pe sticlă eu nu te pot iubi decât

în încăperea noastră mică unde prezenţa cărnii tale mă furnică

se-ntâmplă uneori să aud vocea ta care cheamă se-ntâmplă

tot mai des să aud sunet de tocuri pe-asfalt şi tresar ca şi când

ai veni şi tresar ca şi cum aş simţi apropierea ta dar nu

tu nu te apropii de mine deşi eşti atât de aproape online

e ca şi cum aş vorbi cu amintirea ta e ca şi cum aş visa

că visul meu visează visele tale e ca şi cum m-aş trezi

la realitate şi o văd ireală şi mă mint că te simt că te-alint şi nu

nu mă pot desprinde de tine nu mai pot să mă desprind

iubirea mea e oare virtuală

sau lumea ta e ireală

93

nu se poate să nu iubeşti ninsoarea iubito vărateco întomnatica mea

iarna mea de demult şi primăvară a sufletului meu nu se poate să nu

îţi doreşti o ninsoare această splendoare de alb vindecătoare această

înălţare în ger în mister şi viscolire de suflete care cad în iertare

nu se poate să treci nepăsătoare prin această ninsoare fără sfârşit

prin această lume a iernii care acoperă lumea noastră lumea noastră

văratecă trebuie să urci să te înalţi pe acest everest de pe care

să vezi cât de mici de-nşelătoare sunt everesturile noastre

şi ar trebui să îţi spun cât de mult mi-am dorit această ninsoare

această sporire de alb viscolindă prin care steaua noastră colindă

şi ar trebui să îţi spun cât de mult te doresc cât de mult au crescut

nămeţii dorinţei prin care cu greu tot mai greu înspre tine păşesc

când zăpada tot creşte şi creşte şi creşte

şi dragostea mă troieneşte

94

tu eşti o crăciuniţă sexy eu sunt un moş crăciun nebun

troienit în prima zăpadă în primul sărut în prima noapte

de dragoste în cel mai neuitat cătun tu eşti floarea de gheaţă

de dimineaţă din fereastră eu răsuflarea-n care te topeşti

tu eşti o crăciuniţă sexy eu sunt un moş crăciun nebun

tu ai steluţe-n frunte pe coapse şi pe sâni eu am doar cerul

în care se apun tu ai un zâmbet straniu de aur şi uraniu

eu am numai un hohot prin care dai în clocot

tu eşti o crăciuniţă sexy eu sunt un moş crăciun nebun

tu eşti mirajul nopţii sfinte eu sunt povestea din ajun

viaţa noastră e un glob de cristal în care ninge neîntrerupt

în care viscoleşte în care rezistă numai cel ce iubeşte

în fine eu atâta am avut să-ţi spun

tu eşti o crăciuniţă sexy eu sunt un moş crăciun nebun

95

n-am să mai trec pe strada ta niciodată niciodată nu voi mai intra

în localurile frecventate de tine nu voi mai mai asculta niciodată

muzica ta nu voi mai dansa niciodată dansurile dansate cu tine

te voi evita şi voi evita orice loc care mi-aduce aminte de tine

nu te mai caut nu te mai sun nu te mai chem nu te mai vreau

nu voi mai vorbi despre tine nicicând te voi scoate din inima mea

te voi scoate să ştii şi din gând din memorie din istorie fără glorie

ca pe o rufă murdară aruncată afară ca pe un sac de gunoi

de mâine îţi voi fi un străin îmi vei fi o străină vom trece

unul pe lângă altul cum trece orbul pe lângă lumină voi trece

pe lângă tine senin ca şi cum n-ai existat niciodată şi nu

nu vei mai fi decât un black hole pe bolta mea înstelată

de mâine îţi voi fi un străin îmi vei fi o străină

vom trece unul pe lângă altul cum trece orbul pe lângă lumină

96

doamnelor şi domnilor dacă în această seară de iarnă cu zăpadă

cât casa eu care ar trebui să plâng nu plâng dacă în această clipă

cu trecut prezent şi viitor în ea eu care ar trebui să râd nu râd atunci

înseamnă că sentimentele nu au nicio valoare în comparaţie cu

ceea ce ne spun înţelepţii dar ei nu ne-au adus niciodată fericirea

cel mult ne-au îndulcit suferinţa dar astea sunt tot gânduri sentimente

şi dacă totul e deşertăciune de ce n-ar fi deşartă şi înţelepciunea ea

care nu ne poate scoate din deşertăciune dar ne hrăneşte cu iluzia că da

şi după ce ai murit în tine însuţi după ce ţi-au murit şi sentimentele

şi gândurile şi speranţele te întrebi încotro te îndrepţi când până şi

moartea e supusă morţii şi dincolo de ea e aceeaşi deşertăciune

ca şi viaţa aceasta pe care o tot gândim în loc să o trăim aşa

cum trăieşte un leu un trandafir ori un zeu

nemuritori precum deşertăciunea noastră

97

în loc să mă gândesc acum la tine la ochii tăi la buzele tale la părul

tău vopsit revopsit şi în fine albindu-se ca un câmp cu narcise în loc

să mă gândesc la tine la sânii tăi coapsele tale la trupul tău gol cum se

umple el cu dorinţe şi cum se goleşte de pământul adunat între timp

în loc să mă gândesc la realitatea acestor imagini ireale care fac

mai reală imaginaţia mea ei bine eu nu mă mai gândesc la nimeni

nu mă mai gândesc nici măcar pe mine nu mă mai gândesc decât

la globul acesta de cristal pe care îl îmbrăţişez cum te îmbrăţişam

altădată pe tine globul acesta care mă îmbrăţişează de când

mă ştiu de când mă joc cu el şi el cu mine mă gândesc la el şi el

se gândeşte la mine cum te gândeai şi tu altădată îl visez şi mă

visează şi ne-ntâlnim în vis cum mă-ntâlneam altădată cu tine

la ce altceva să mă gândesc când nu mă mai gândesc la tine

când nu mă mai gândesc când sunt gândit

98

despre ce despre cine ai vrea să vorbim acum

când peste lume se lasă un fel de fum un fel de ceaţă

acum când spre inimă vine iubirea întoarsă zile pierdute

zile câştigate zile şi nopţi ce rămân în dragostea noastră

ştie cineva ce urmează ştii tu iubito

ce urmează după dragostea noastră

ce cale urmează ea pe ce căi rătăceşte

viaţa pe ce căi dragostea ştie oare cineva

cu toate că eu am murit pentru tine de mult

tu pentru mine rămâi mai mult decât viaţa şi iată

îţi spun ce n-am spus nimănui niciodată

şi iată îţi scriu ce n-am scris nimănui niciodată

tu ai ştiut ce vrei de la viaţă şi viaţa a fost generoasă

cu tine ţi-a dat totul ţi s-a dat şi după moarte

99

îţi mulţumesc dragoste că m-ai salvat de la pieire

îţi mulţumesc iubire că m-ai depărtat de ură nu pleca

de la mine dragoste rămâi în inima mea iubire fără tine

sunt mort mai mort decât morţii ce nu vor să moară

fără tine nici un răsărit nu răsare nici un apus

nu apune fără tine nu am niciun rost niciun nume

fără tine nu poate fi viaţă nu poate fi lume nu mă părăsi

dragoste nu pleca de la mine iubire

nu există intrare nu există ieşire

decât prin iubire nici timp şi nici spaţiu

decât în iubire luminează-mă dragoste

dă-mi lumina ta iubire

înţelege-mă dragoste

şi lasă-mă să te-nţeleg iubire

100

love is money îmi spui fără să rosteşti un cuvânt fără să-ţi întorci

privirea spre mine love is money îmi spui şi cu un zâmbet grăbit

îmi goleşti portofelul îmi goleşti buzunarele cu un rece sărut love

is money îmi spui şi-mi razi cardul cu un strip-tease târziu

şi pe trupul tău gol scriu cu limba cuvinte de dragoste pline şi

pe trupul tău gol şi fierbinte sunt un aisberg în călduri şi în trupul

tău gol mă golesc de dorinţe de gânduri de patimi şi în trupul

tău gol îmi las moştenirea întreagă în trupul tău gol

love is money îmi spui la plecare dar cel care pleacă sunt eu love

is money îmi spui din vila care acum e a ta din bmw-ul care acum

e al tău şi viaţa mea care acum e a ta în mâinile tale la picioarele

tale o arunci ca pe-o cârpă direct la gunoi

love is money îmi spun şi mă gândesc că poate

ţi-e dor de mine de banii mei

101

doamne ceea ce vreau să îţi spun nici nu trebuie

să-ţi mai spun pentru că tu deja ştii ce vreau să îţi spun

tu ştii şi ce nu îţi pot spune şi ce nu vreau să-ţi spun de aceea

mă folosesc de poezie de aceea mă folosesc de metaforă

pentru că ştiu că tu ştii totul despre tot dar ţie nu-ţi place

metafora ţie poezia nu-ţi place dacă nu te cântă pe tine dacă nu

te ridică în slăvi tu-mi dezbraci poezia de toate metaforele

ca pe o fecioară mi-o dezbraci ca pe o fecioară

şi mă pui s-o îmbrac cu sufletul meu şi mă pui s-o îmbrac

cu durerea lumii acesteia cu bucuriile lumii acesteia mereu în

echilibru pentru că tu eşti echilibrul ei echilibrul lumii acesteia

prin care trec prin care trec prin care trec

ca o mireasmă ca o adiere ca un gând ca un cuvânt

şi nu mă pot opri şi nu mă pot opri şi nu mă poţi opri

102

ieşim din libertate sau intrăm în ea

ca-ntr-o cetate fără timp şi fără nume

totuna ţi-e când părăseşti această lume

cu-atâtea libertăţi întemniţate-n ea

întemniţat în libertate sunt iubito

înlănţuit de mângâierea ta

mi-e temniţă sărutul tău şi lacăt

al tău surâs privirea ta

întemniţat în libertate sunt iubito

şi temniţă iubirea ta

întemniţat în dragoste şi-n visul

de-a fi al tău de-a fi a mea

şi liber sunt în temniţa aceasta

să evadez şi nu pot evada

103

e noapte e frig e afară şi din felinare ies aburi fierbinţi

luând forme de îngeri de sfinţi şi de stingeri şi mă lupt

să n-adorm în lăuntru şi mă lupt să fiu treaz şi să văd

să îi văd pe ceilalţi dormind în paturi de lut de argint

vrăjitori mincinoşi şi curvari şi avari şi fricoşi dorm cu toţii

ca morţii în coşciuge de lut păcătoase în prostia lor crasă

e noapte e frig e afară şi mă lupt să nu mor în lăuntru

şi mă lupt să fiu viu în afară să văd moartea murind

într-o noapte ca asta ce bine e doamne să fii

să fii treaz să fii viu şi să vezi că-ntr-o noapte

ca asta dumnezeu a făcut şi pământul şi cerul

şi-ntr-o noapte ca asta a zis fiat lux

ce bine e doamne să vezi

lumina de la început

104

într-o sâmbătă din timpul celei de a doua vârste când toate

păreau a se duce pe apa sâmbetei ai apărut tu să-mi porţi

sâmbetele şi duminicile spre o luni fără de lună în care toate

se adună se consumă ca într-o marţi pe care o împarţi

cu ceilalţi cu celelalte trei din cercurile care încep cu miercuri

să privească înapoi cum curg toate către joi şi-n judecarea de apoi

ne vedem atât de goi fără să avem reţineri dacă nici preasfânta vineri

nu ne face iarăşi tineri vom zâmbi cu scâncete către alte sâmbete

şi din ceea ce la început părea doar un joc

în nici şapte zile devenise un foc înălţător mistuitor

orbitor asemenea marelui dor care arde

ca o ardere de tot ca nişte petarde dar nu

tu nu ai să poţi să cuprinzi necuprinderea

o cititoarea mea răsfăţată asemenea mea soro

105

eşti atât de departe de mine iubito chiar dacă-ntre noi nu încape

nicio frunză căzută chiar dacă nicio secundă nu ne desparte eşti

atât de departe de mine atât de departe de viaţă de moarte atât de

departe iubito că nici nemurirea la doi nu se mai poate împarte

am luat frunza căzută şi n-am mai putut s-o preschimb într-un mugur

fără dragostea ta am luat secunda şi n-am mai putut s-o preschimb

în milenii fără dragostea ta am luat viaţa şi moartea de unul singur

le-am luat şi n-am mai ştiut ce pot face cu ele fără dragostea ta

fără dragostea ta sunt atât de departe

de mine iubito eşti atât de departe de tine

suntem atât de departe unul de altul

încât nu ne mai ating nici atingerile

şi nemurirea e atât de departe

fără dragostea ta

106

doamne ştii ce mă gândeam într-o zi dacă tu cu veşnicia ta

ai intra o clipă în inima mea şi-ai vedea câtă pustietate încape

în ea ce-ai face i-ai opri bătăile sau ai bate-o până când

până când pustia toată s-ar duce pe pustii

şi mai ştii doamne ce mă gândeam într-o zi

dacă eşti dumnezeul tuturor celor vii de ce

de ce laşi să moară sentimentele mele curate

şi dacă mor doamne de ce nu le-nvii

şi mă mai gândeam într-o zi doamne atotvăzător

dacă vezi că mă înşeală iubita că mă trădează

prietenii dacă îmi vezi neputinţa dacă vezi

ceea ce mie nu mi-e dat ca să văd

dacă poţi şi ce nu se poate

de ce nu mă laşi să pot ce se poate

107

urmele paşilor mei pe zăpadă nu mai vor să se vadă

şi tot merg doamne tot merg dinspre alb înspre negru e un

viscol vital e un viscol funebru şi devin mai înalt şi devin

mai integru şi ninsoarea închipuie un castel de zăpadă

şi ninge tot ninge tot mai frig e în sânge tot mai negru

e gândul în noaptea de iarnă tot mai albă tăcerea nesfârşirea

mai albă ce lume se naşte ce lume se stinge ce rămâne din tot

când albul învinge când fulgi de uitare încep să se-aştearnă

nu e nimeni pe stradă sunt doar ochi de zăpadă

nu e drum înapoi nu e drum înainte drumul în sus

e troienit de cuvinte drumul în jos de aduceri aminte

nu-i nimic de văzut nu e nimeni să vadă

doar ninsoarea închipuie

oameni vii de zăpadă

108

te iubesc pentru că îmi faci frumoase dimineţile zilele anii

te iubesc pentru că îmi faci frumoasă deşertăciunea

te iubesc pentru că zâmbetul tău e ca soarele la amiază

te iubesc pentru că sărutul tău e ca alcoolul pur

te iubesc pentru că faci întregul să se întregească cu dragostea ta

te iubesc pentru că dai naştere lumii şi o aşezi la picioarele mele

te iubesc pentru că lumea se face mică la picioarele tale

te iubesc pentru că dai rost vieţii mele fără de rost

te iubesc pentru că eşti plină de viaţă şi viaţa e plină de tine

te iubesc pentru că sporeşti frumuseţea sporeşti înţelepciunea

te iubesc pentru că mă înalţi la ceruri şi mă cobori din ele

te iubesc pentru că ai stele în păr şi în privire stele

te iubesc pentru că trăieşti în mine

te iubesc pentru că în tine trăiesc

109

te iubesc pentru că nu îmi ştirbeşti libertatea

te iubesc pentru că nu mă laşi singur când mă caută singurătatea

te iubesc pentru că nu-mi interzici să beau să fumez

te iubesc pentru că nu-ţi pasă dacă sunt slab sau obez

te iubesc pentru că nu-mi faci morală

te iubesc pentru că nu mă dai pe uşă afară

te iubesc pentru că nu eşti ursuză cu mine

te iubesc pentru că nu-ţi pasă dacă fac rău dacă bine

te iubesc pentru că nu nu mă înşeli

te iubesc pentru că nu îmi naşti îndoieli

te iubesc pentru că nu mă aştepţi până târziu

te iubesc pentru că nu mă laşi să nu fiu

te iubesc pentru că nu mă iubeşti

te iubesc pentru că nu îmi ascunzi cine eşti

110

între brazi înzăpeziţi unde stele ning şi şoapte

sufletul să-mi odihniţi şi de viaţă şi de moarte

să se scuture din brazi alb de nea şi alb de lume

toate zilele în azi şi în mine să se-adune

să îngheţe în izvor curgerea deşertăciunii

să fiu viu după ce mor cum sunt morţi în viaţă unii

sloiuri să atârne-n ger lacrimile îngheţate

din eternul efemer zâmbete să se arate

şi să vină fete mari cu trup gol zâmbind să vină

să mă facă să răsar ca lumina din lumină

şi să ningă ne-ntrerupt doar cu stele noi să ningă

moartea să nu aibă scut viaţa veşnică să-nvingă

şi să ningă ne-ntrerupt doar cu stele noi să ningă

moartea să nu aibă scut viaţa veşnică să-nvingă

111

el avea jeep şi vilă şi conturi grase în bancă eu nici măcar

bicicletă n-aveam el era manager la o firmă cu mulţi angajaţi

eu nici măcar şomer nu eram el avea chiar şi ani mai mulţi

decât mine eu parcă nici vârstă n-aveam iar ea o ea o ea

ea avea stele în păr şi soare-n privire şi un surâs după care

amândoi ne topeam şi avea şi o cameră unde stătea în chirie

în blocul pe care cu gelozie seară de seară amândoi îl priveam

iar blocul avea şi el igrasie dar asta niciunul din noi nu vedeam

şi-ntr-o zi i-am cerut să aleagă iubire nebună nebună sau bani

iar ea o ea o ea o ea s-a gândit toată ziua apoi noaptea întreagă

la viaţa mea simplă la somptuoasa lui vilă şi-n zori s-a mutat

într-o altă idilă de care nici el nici eu nu ştiam şi-n zori ne-a lăsat

un parfum de zambilă prin care împinşi de tristeţi rătăceam

el către vila lui fără sibilă eu către doruri fără liman

112

ce frumos îţi stă ţie acolo pe cer deasupra blocului de vizavi

deasupra platanului de sute de ani deasupra lumii ce frumos

îţi stă ţie acolo pe cer mai ceva ca luna brăzdată de nouri mai

ceva ca steaua dimineţii nedespărţită ce frumos îţi stă ţie iubito

parcă ai fi născută din cântarea cântărilor parcă ai fi ieşit

dintr-un tablou de van gogh parcă din muzica sferelor silueta

ta se înalţă se nalţă în al nouălea cer şi o nouă cântare

a cântărilor naşti muzica nouă a sferelor

voi urca la tine în grădinile tale suspendate să schimbăm

să mai schimbăm câteva vorbe în taină despre tainele tale despre

tainele care ne compun existenţa până când îngerii ne vor spune

pace vouă pace vouă vom spune şi noi lumii şi vom trece

cum trec toate în lumile orei vom trece în lumile horei

ale nevăzutei hore în care dragostea mereu ne prinde

113

în seara asta nu aş vrea să vii o nu o nu veni în seara asta sunt

mult prea viu între cei vii şi strugurii s-au copt în vii şi via e prea

singură săraca deci nu veni o nu veni în seara asta mai lasă-mă

să mor printre cei vii mai lasă-mă un ceas şi basta o să îţi scriu

şi despre asta şi despre tot ce a fost viu şi a murit ca să înviu

precum strugurii în vie precum viaţa-n poezie poezia-n veşnicie

ca o oază în pustiu cum voi fi când n-o să fiu tu nu eşti

în viaţa asta deci nu veni o nu veni în noaptea asta

o să te chem chiar eu spre dimineaţă şi voi dansa cu tine

al uitării joc când mi se face şi de moarte greaţă precum

de început şi de soroc când mi se face şi de viaţă ceaţă

când schimb cu timpul locul iar timpul stă în loc

o să te chem dar nu vii când te chem

tu nechemată vii ca un poem

114

îmi spui că omul e o fiinţă firavă atât de firavă încât

poate muri din orice de glonţ de otravă de boală de dor

de bombă atomică şi chiar de o ştire bombă dar să mori

dar să mori de prea multă viaţă de prea multă viaţă o doamne

mi-am uitat casa femeia şi numele mi-am uitat chipul vârsta

şi numele şi mai ales lumea pe care atât de mult am iubit-o

întunecata vale a plângerii pe care o luminează în zadar soarele

pe care în zadar o luminează cu înţelepciunea lor înţelepţii

lumea lumea va crede că eu am murit şi eu cred la fel

despre lume pentru că aici unde sunt e o altă un altfel

de lume aici unde sunt chiar sunt şi sunt totdeauna aici

fiul omului sunt fi-ul omului fi-ul

când sunt aici

chiar sunt

115

am fost nebun să mă iubesc cu tine când te iubeau atâţia mari

nebuni mai buni mai răi mai fraieri decât mine că-ntr-un ospiciu

nu poţi să-i aduni dar mai nebună ai fost tu pot spune să crezi că

eu voi crede în minciuni când am văzut problema cum ţi-o pune

cel mai frumos nebun dintre nebuni am fost nebun când am crezut

în tine şi chiar şi azi aş fi înnebunit de n-aş vedea nebuni pe lângă

mine de nebunie cum s-au lecuit ştiai să minţi credeai că te voi

crede că însăşi frumuseţea te ajută să mă orbeşti cu ceea ce

se vede să cred în ce aud sută la sută ştiam că minţi dar tu ştiai să

juri să declanşezi o lăcrimare mută să faci cu excedentul tău de nuri

minciuna mai frumoasă mai plăcută azi când îmi văd întreaga nebunie

de a iubi de-a fi îndrăgostit îmi spun că adevăru-i o prostie în dragoste

când nu mai eşti iubit dar inima tot bate ea nu ştie să înţeleagă ce

i-am povestit şi tot mai crede speră să învie o nebunie care s-a sfârşit

116

uneori când mă satur de toţi şi toate de oraşul vuind

când mă satur de infernul lui orbitor de forfota limuzinelor sale

caut refugiu la ţară caut liniştea ţării şi raiul mocirlos de la ţară

şi mă gândesc ce bine e doamne să nu te gândeşti la nimic

îmi leg hamacul între merii din grădină între

mărul cel tânăr şi mărul bătrân şi mă leagăn aşa

de ce nu m-aş legăna când lumea întreagă se leagănă

şi mă gândesc ce bine e doamne să nu te gândeşti la nimic

şi pe deasupra merilor pe deasupra mea zboară păsările

zboară păsările libere şi fericite libere şi fericite ca mine acum

când mă leagăn de ce nu m-aş legăna când lumea întreagă se leagănă

şi mă gândesc ce bine e doamne să nu te gândeşti la nimic

şi pe sub legănarea mea o altă lume se leagănă

dar eu deja nu mă mai gândesc la nimic

117

mă-ntrebi dacă shakespeare a iubit şi pe cine dacă i-a fost frumoasă

iubirea ori numai sonetul nici nu ştiu ce să-ţi spun dar nici

să-ţi vorbesc despre orientarea lui sexuală nu vreau oricum adevărul

e undeva sus prea sus ca să-l putem atinge şi dragă ceea ce ştiu

e că el a iubit viaţa cum a iubit-o şi eminescu al nostru la nebunie

chiar dacă uneori îi spunea veronica sau cum dante a iubit-o pe beatrice

până la moarte şi dincolo de ea dovadă că iubirea e infern purgatoriu

paradis iar ceea ce ştiu draga mea e că frumuseţea ta îi face poeţi

pe toţi privitorii şi iată-mă nevoit să-l contrazic pe arghezi aici

tocmai pe el care din bube mucegaiuri şi noroi iscat-a frumuseţi

şi preţuri noi nu zic ba dar cum nu reuşesc să scriu un sonet

egal în frumuseţe cu tine când cei ce vin după noi se întreabă

dacă silade a iubit şi pe cine sunt sigur că amândoi vom tăcea

şi numai sonetul acesta le poate răspunde

118

tocmai vroiam să te sun să îţi spun cât de mult te iubesc tocmai

vroiam să intru în legătură directă cu tine să-ţi transmit tot ce simt

tot ce fac ce gândesc când pe display mi-apăru strălucind IVM

nume tău scris cu literă mare de fapt codul sub care te-am

introdus în memorie la contacte în suflet în amintiri în istorie

IVM iubirea vieţii mele îţi spun tocmai vroiam să te sun dar dacă

tu m-ai sunat mai întâi iubirea vieţii mele rămâi nu închide

te sun eu dacă vrei am credit nelimitat în reţea am minute-n

neştire pentru iubire nimic altceva nu mă face acum fericit

vocea ta îmi aduce al tău chip în privire şi te văd cum mă suni

şi mă văd mă adun dintr-o prea risipire cum viaţa se-adună

întru nemurire şi iată mă văd mă aud îţi răspund tocmai când

vroiam să te sun să îţi spun cât de mult te iubesc

e şi-n tehnologia asta ceva îngeresc

119

când silade iubea o femeie şi ion mureşan o iubea pe femeia aceea

şi tot clujul o iubea tot pe femeia aceea şi românia întreagă o iubea

lumea de la facere până la apocalipsă tot pe femeia aceea o iubea

dar femeia aceea nu iubea pe nimeni în afară de mureşan şi silade

şi mureşan era mândru pe mureş şi pe târnave când femeia aceea

îi aducea alcool şi silade era mândru şi fericit ca un miel şi striga ave

când femeia aceea intra şi la el dar nici mureşan nici silade nu o vor

pe vecie pe femeia aceea nici femeia nu vrea să rămână cu ei

să nu întrebaţi cum o cheamă pe femeia aceea să nu întrebaţi unde

stă şi cu cine acum citiţi cu atenţie adevărul vă spun ea este atât de

frumoasă încât frumuseţea lumii păleşte la zâmbetul ei ea este atât

de înţeleaptă încât înţelepciunea lumii păleşte în îmbrăţişările ei

de aceea mureşan e mândru în cârciumi

de aceea silade e fericit în eternelia sa

120

în fiecare dimineaţă ea trece prin parcul oraşului la opt fără cinci

ea trece în drum spre serviciu prin faţa bisericii poate se roagă poate

spune o rugăciune în gând eu mă rog să o văd de-a pururi trecând

şi înconjur parcul şi mă opresc în parcare şi ea mi se opreşte în gând

la opt fix încep să bată clopotele la opt fix ea intră în primărie la opt fix

eu intru în reverie tocmai când ea îşi începe serviciul ce beneficiu să am

din asta niciun beneficiu dar e bine că o pot visa pot visa cum lucrează

la relaţii publice cum într-o zi o să facă publice şi relaţiile mele cu ea

aşa trece timpul un timp personal şi un timp social în acelaşi timp

şi aşteptarea are tot timpul de pe lume ce să fac eu cu atâta timp

personal cu atâta spaţiu gol fără ea din cauza timpului ei social

ea lucrează ea vorbeşte cu alţii zâmbeşte eu gândesc şi aştept

e 16 fix ea iese de la serviciu

eu rămân în serviciul iubirii non-stop

121

sunt mai tânăr decât toţi iubito vreau să spun

şi mai bătrân dacă îmi priveşti înfăţişarea ar trebui să vezi

un sfânt ar trebui să vezi un fulg urcând din palma unor zeităţi

uitate să vezi lumina luminând ruinele unei cetăţi prădate

mai tânăr decât toţi iubito vreau să spun şi mai frumos

un trandafir o primăvară o toamnă frunzărind pe dos

eu mă înalţ când toţi coboară şi mă pogor majestuos

în lumea care mă-nconjoară ca un lucru de prisos

mai tânăr decât toţi iubito vreau să spun mai înţelept

un pirat pe orice mare călăuză prin deşert urc mereu

treaptă cu treaptă către chipul tău şi-aştept mă strâmb

când lumea se îndreaptă când se strâmbă rămân drept

mai tânăr decât toţi iubito vreau să spun şi mai bătrân

dar să gust din taina sfântă tot la sânul tău rămân

122

plouă facem dragoste în maşină nu porni ştergătoarele lasă

muzica să acompanieze tunetul va fi o dragoste fulgerătoare

nu vezi cum fulgeră cum se întunecă şi iarăşi fulgeră ascultă

cum răpăie ploaia pe parbriz cum îl abureşte cum te aburesc

eu pe tine acum e momentul acum e momentul să îţi spun

un poem un vers o metaforă din care să înţelegi cât de mult

te iubesc ai un trup de fecioară ai un trup de felină dar pune

şi tu puţin suflet spune şi tu o metaforă mimează şi tu ceva

abureşte-mă înnebuneşte-mă cu farmecul trupului tău

în care vreau să intru din care vreau să ies dă-mi drumul

dă-ţi drumul în dragostea asta fulgerătoare întinde-te

deasupra gândirii destinde-te deasupra firii dar te rog

dă-ţi jos picioarele de pe bord

să nu striveşti icoana la care mă închin

123

se duc pe rând iubirile mărunte se duc pe rând

şi marile iubiri se duc pe rând din suflet către frunte

în hibernare rânduri de simţiri se duc pe rând şi plăsmuiri

de gând se duc pe rând şi gânduri înstelate

se duc pe rând şi cei ce vin la rând şi cei ieşiţi

din rândurile toate e-o rânduială să îţi vină rândul

e-o rânduială şi să ieşi din rând e-o rânduială

să întorci pământul cu tot cu stele în pământ

e-o rânduială chiar în primul rând e-o rânduială

şi-n ultimele rânduri e-o rânduială-n cer şi pe pământ

e-o rânduială fără gând în gânduri e-o rânduială cum

n-a fost nicicând e-o rânduială cum n-o să mai fie

e-o rânduială-n timp şi în cuvânt

e-o rânduială şi în veşnicie

124

tocmai am început numărătoarea inversă numărătoarea zilelor

rămase a zilelor ce vin cu tine fără tine fără mine tocmai am început

să mă gândesc ce voi face în absenţa gândirii sărut mâna doamnă

bună seara domnule nu-i aşa că era frumos pe vremuri ce vremuri

domnule ce frumuseţe doamnă ce bine că ne întâlnim şi-n lumea

umbrelor dar unde e umbra dumneavoastră domnule unde e umbra

dumneavoastră doamnă întreb şi eu ca tot omul doar suntem în lumea

întrebărilor fără răspuns bună seara bună seara ne mai vedem şi mâine

la revedere la revedere sincer să fiu nu-mi face nicio plăcere acest dialog

cu tine fără mine dar sunt convins că tu ai depăşit faza şi fără emfază pot

spune că eşti deja acolo unde dragostea înlocuieşte gândirea şi unde

gândirea din ea însăşi renaşte să dea naştere dragostei

de aceea te iubesc pentru că iubirea cuvântă

şi unde iubirea cuvântă viaţa e fără sfârşit

125

să-ţi spun puţinele cuvinte care merită a fi spuse

înainte ca sufletul să-şi înalţe pânzele cum spunea seferis

dumnezeu să-l ierte sau să-ţi spun da timpul înaintează drept

iar dragostea vertical şi ori se rup în două ori nu s-au întâlnit niciodată

cum spunea elitis dumnezeu să-l ierte şi pe el

dar iată vine seneca şi-mi spune vrei să fii iubit iubeşte

iar eu care te-am iubit toată viaţa toată moartea fără speranţa

de a fi iubit vreodată vin şi te-ntreb unde e iubirea ta unde surâsul tău

şi unde buzele tale unde sunt poeţii care te-au iubit

şi te-au cântat te-au nemurit unde sunt unde eşti în viaţă

e mai bine să iubeşti decât să fii iubit spunea cineva căruia i-am uitat

numele doamne iartă-mă doamne iartă-i pe toţi şi nu uita niciodată

puţinele cuvinte care merită a fi spuse

aceste atât de puţine cuvinte te iubesc

126

de la o vreme te văd din ce în ce mai des tu în fiatul tău quattrocento

eu în opelul meu astra tu faci sensul giratoriu de la primărie eu te urmăresc

în sens fără să ştiu dacă are sens această urmărire dar aşa e şi în iubire

iubirea însăşi e un sens giratoriu nu poţi să ieşi din el nu poţi nu poţi

nu semnalizezi la stânga nu semnalizezi la dreapta te învârţi te învârţi

de o sută de trei de patru sute de ori quattrocento în jurul tău ca pământul

în jurul propriei axe iar eu te urmăresc mă învârt şi eu în jurul tău până când

nu mai ştiu cine urmăreşte pe cine cine e urmăritul cine urmăritorul

până când ajungem la un consens până când începem să vedem

la fel să gândim şi să simţim la fel o şi atunci vedem că mai sunt şi alte

drumuri alte sensuri şi atunci ieşim încercuiţi din cerc ne încercuim fiecare

cu iubirea celuilalt şi pornim împreună înainte cu toată viteza înainte

cu toată încrederea cu toate speranţele

până la primul motel până la prima parcare

127

te-am înşelat iubito în visurile mele apar mereu noi chipuri mai tinere

cereşti şi înstelate gânduri şi-ngândurate stele ispite vechi de care

nu poţi să te fereşti te-am înşelat iubito dar prima încercare a fost

să vin la tine să mă spovedesc să pot să-ţi cer şi ţie şi domnului

iertare că nu gândesc iubirea când o împărtăşesc te-am înşelat

iubito pe drumurile mele pe care-aş fi vrut atâta să mă însoţeşti

apar mereu ispite mai bune sau mai rele că nu poţi nici să judeci

nici să te-mpotriveşti te-am înşelat iubito dar nu e nici un bai

dacă tu mâine mă ierţi şi mă iubeşti şi împreună facem

din infern un rai iar din destine daruri noi dumnezeieşti

te-am înşelat iubito nu am nicio scăpare în faţa ta şi-a

domnului mă rog să am întotdeauna iubiri mântuitoare

aşa cum e iubirea de astăzi ca un drog

te-am înşelat iubito dar poate că mă-nşel

128

ce bine e ce bine că astăzi eşti cu mine ce bine e ce bine atunci când

îmi zâmbeşti ce bine e ce bine să fiu aici cu tine ce bine e ce bine să fii

ca în poveşti ce bine e ce bine să fii la înălţime ce bine e ce bine să nu

te îndoieşti ce bine e ce bine să nu te minţi pe tine ce bine ce bine

să nu păcătuieşti ce bine e ce bine când domnul e cu tine ce bine e

ce bine pe căile cereşti ce bine e ce bine să vezi în profunzime ce bine

e ce bine să fii atunci când eşti ce bine e ce bine iubito lângă tine ce

bine e ce bine când mă ispiteşti ce bine e ce bine şi câtă limpezime

o câtă limpezime iubito lângă tine ce bine e ce bine când te

dăruieşti ce bine e ce bine să te adun în rime ce bine e ce bine

când mi te povesteşti ce bine e ce bine prin lume doar cu tine ce bine

e ce bine să nu te rătăceşti ce bine e ce bine să te aduni cu tine

ce bine e ce bine să te înmulţeşti ce bine e ce bine să scazi

răul din tine ce bine e ce bine la toţi să te-mpărţeşti

129

ieri am fost la moşie cu blaga la casa de la vie în dealul viilor

am mâncat am băut cu ţăranii am cântat am dansat cu ţărăncile

una mi-a căzut cu tronc mi-a căzut la pat am dus-o apoi la conac

şi la fel ca tolstoi am făcut din iubire un spectacol balşoi şi la fel

ca şi goethe ne-am iubit pe bancnote cam asta s-a întâmplat

azi-noapte la sat dar la palat cucoanele erau supărate şi pe bună

dreptate dintre toate nu alesesem niciuna prea mă fascina soarele

prea mă fascina luna din ochii ţărăncii miruna acuma la sat

lumea s-a emancipat blaga degeaba îmi spune că aici s-a născut

veşnicia eu mai degrabă aş fi înclinat să-i contrazic teoria chiar şi pe

mess când vorbesc cu miruna ea-mi spune că în timp şi în spaţiu

nu se naşte decât un dor fără saţiu cum spunea eminescu

dar şi el ţi-am postat pe facebook

e acuma offline deci închid şi te pup

130

afară ninge ca-n poveşti eu te aştept să vii la o cafea lavazza

nu te-am chemat dar poate vii nici nu te sun căci ştiu că vii o spune

posterul de pe perete o spun cei doi îndrăgostiţi din foto el man in

black costum negru din anii treizeci ea lady in red o rochie roşie

roşie contrastând cu zăpada de-afară stau mână în mână acum

şi aşteaptă cum te aştept eu pe tine aici în cafenea e cald şi bine

e lavazza el vrea să o sărute ea simte buzele lor se apropie şi se

apropie tot mai mult zâmbetele lor se topesc într-o simţire fierbinte

în contrast cu gerul de-afară buzele lor se apropie tot mai mult

sentimentele lor mă cuprind şi pe mine şi mă văd dus de gânduri

de dorinţă într-o cafenea italiană desigur lavazza în anii treizeci

în costum negru man in black un italiano vero vero

gata gata să te sărut căci totul devine posibil

vero vero într-o fantezie de iarnă lavazza

131

iarna e o sumă de suedii finlande siberii e polul nord al bucuriei

polul sud al speranţelor sania în care aluneci prin visele mele

prin amintirea mea în prezentul meu alb iarna e o sumă de străzi

înzăpezite toate cu numele tău e o mănăstire de gheaţă în care

sufletul meu ţi se-nchină e lumina divină ce vine înainte de crăciun

ninsoarea de bobotează şi gerul de întâmpinarea domnului e o sumă

de păcate iertate o albire de suflet e cerul deschis din care coboară

unul câte unul îngerii mei păzitori ca fulgii în ochii miraţi ai copiilor

iarna e împărăţia ta şi sala de aşteptare a mântuirii mele şi noul cer

şi noul pământ dăruite nouă celor ce dăruim celor ce credem în iubirea

ta în a doua ta venire vino sunt ca un sloi de gheaţă care se topeşte

de dorul tău sunt ca o groenlandă în derivă pe marea pierzaniei

vino tu cu suediile tale cu finlandele tale şi siberiile în prezentul

meu alb în mănăstirea mea de gheaţă în care mă rog

132

dragă oamenii din jurul nostru nu mai ştiu să iubească

oamenii din jurul nostru nu mai vor iubire lumea lor e dolarul

şi în lumea asta a lor nu e loc pentru noi şi în lumea asta a lor

totul se duce de râpă ai grijă iubito ai grijă de dragostea noastră

nu vezi cum ne arată cu degetul nu vezi cum ne dau la o parte

dau din mâini dau din coate se urăsc se ucid pentru bani şi prosperă

în deşertăciunea lor bogată lasă iubito lasă lumea asta a lor şi hai

hai şi dă frâu liber iubirii şi ai grijă ai grijă de dragostea noastră

ce dacă trăim de astăzi pe mâine ce dacă locuim în chirie

chiriaşi sunt şi ei fără să ştie fără să poată închiria vreodată

un sentiment cum e cel ce ne leagă şi apoi o felie de pâine

şi o cană cu apă ţin dragostea vie iubirea curată

lasă-i iubito lasă-i în sărăcie

şi fă mai bogată dragostea noastră

133

nu poţi defini niciodată iubirea nu o poţi stăpâni niciodată nici măcar tu

poetul iubirii nici măcar tu care faci publicitate iubirii niciodată nu poţi să

iubeşti cu toată iubirea şi tu ştii asta şi te doare asta şi nu poţi face nimic

altceva decât să vorbeşti de anumite etape ale ei ca şi cum ai vorbi de

fazele lunii ca şi cum ai vorbi de copilărie de adolescenţă de maturitate

de impotenţă şi spui că e minunată şi spui că e sălbatică şi spui că e o

curvă şi spui că nu mai e asta e nu poţi defini niciodată iubirea nu o poţi

aduna într-un singur cuvânt pentru că acel cuvânt ar fi tot iubire iar

iubirea înseamnă viaţă iar viaţa moarte şi nu ştii şi nu ştii dacă poţi

să învii prin altceva decât prin iubire dar când iubirea învie te luminezi

dintr-odată când iubirea învie în tine luminezi pentru că iubirea e totul

şi cu asta am spus totul despre iubire despre ea care iată vine din nou

cum vine lumina după ani şi ani de întuneric cum vine cuvântul

după ani şi ani de tăcere iubire speranţă înviere