pasajul

pasajul

cică se face ziuă zice unul dar ziuă nu e dacă nu vezi pe unde
mergi dacă nu vezi încotro dacă nu îţi aduci aminte când ai pornit
la drum şi cum ai ajuns aici la pasajul ăsta pe care trebuie să urci
spre a coborî dincolo şi iarăşi să urci de dincolo spre a coborî aici

cred că cititorul nu are nimic împotriva unei mici digresiuni în care
vreau să vă reamintesc un poem de robert frost cel cu patru premii
pulitzer pentru poezie dar niciun nobel un poem pe care îl recitesc
adesea şi în care se face vorbire despre două drumuri care duceau

într-o pădure galbenă iar poetul (celebru pentru „pentru descrierile
realiste ale vieţii rurale şi arta limbajului colocvial american prin care
examinează teme sociale şi filozofice complexe” cum zice wikipedia
această carte a vieţii care ne adună pe toţi) aşadar poetul întristat

că nu le poate urma pe amândouă o porneşte pe cel mai neumblat
şi asta i-a schimbat viaţa zice frost dacă viaţa se poate schimba sau
nu poate vom vorbi altădată pentru că vreau să mă întorc la pasaj şi
la descrierea realistă a vieţii urbane într-un limbaj colocvial românesc

iar pasajul ăsta pe sub care trec perpendicular trenuri pline cu morţi
pe sub care trec dintr-o parte în alta oamenii străzii oamenii oraşului
oamenii infernului cotidian pasajul ăsta sub care se adună noaptea
boschetarii să se încălzească la focul mic din butoaie pasajul ăsta

un adăpost pentru viaţa subterană peste care trec dintr-o parte în
alta norii şi păsările şi îngerii lui dumnezeu peste care mai trece din
când în când un poet urmat de camioanele lui pline cu versuri urmat
de cititorii săi cu limuzine luxoase şi motociclişti bărboşi pasajul ăsta

o construcţie solidă şi trainică poate mai solidă mai trainică decât
piramidele egiptene are zece piloni gigantici care seamănă perfect
cu cei zece stâlpi ai lumii şi are o istorie lungă mai lungă decât istoria
lumii şi va dăinui cât dăinuie lumea lumea aceasta şi cealaltă lume

eon

eon

eon I

întâlnire cu zeul glasul său mai puternic ca tunetul
m-a trezit de din somnul cel negru al morţii 
şi fulgerul său o clipă mi-a luminat
în depărtare calea

atât cât să văd cum se înalţă la ceruri
sufletul şi cum se pogoară
solie spre o lume pierdută

vai mlaştina-n care stăruie omul şi vai
pentru multele sale păcate

dragostea mea tăinuită eu ţie mă rog
du-mă departe departe departe

dincolo de râul ce se cheamă uitare
am visat o câmpie-nflorită cu crini
o întindere mai albă ca spuma
mării ce urcă-n înalturi

acolo dragoste du-mă şi sună de înviere
să se deştepte îngerii şi sună de întâlnire cu zeul hai sună



eon II

căci dreaptă a fost dreaptă chiar moartea
în priveliştea fără nume ce trupuri înveşmântă
cu verzile-i flăcări şi văpăi miresmate

ea care aminteşte mereu fărădelegile
şi-n focuri de gheenă purcede să le ardă

o suflete răscumpărat priveşte
au fost drepte vestirile
celui sfânt între sfinţi

acum iată se-ntoarce zefirul
şi zori de ziuă nouă se arată



eon III

şi aurora venea surâzând şi mari cete de îngeri
în urmă-i se deşteptau una câte una deschizând
porţile paradisului

să intre înţeleptul şi cel fără de prihană
mai marele cântăreţilor şi dreptul să intre

însă mai înainte ca înaltul să se înalţe
şi mai înainte ca adâncul să se adâncească
au fost strălucind în memorie albul
cel pururea viu şi nebiruitul

semn că vremea se întoarce în vreme
şi e nevoie de dragoste de un singur cuvânt
pentru ca totul să o ia de la capăt

după cum a fost scris iară pustiul
ca într-o vedenie să se umple de soare
de cânturi de flori



eon IV

apoi am trecut de cealaltă parte
a cerului şi am prins de îndată
rădăcini în sfinţenie

atât de adânc încât veşnicia - am simţit
cum urcă în mine laolaltă cu sângele
unei vieţi mai curate

era iubirea în lăuntrul meu atotputernică
pre cele din afară luminându-le astfel
încât să se vadă la mari depărtări
singurătatea-mi

dar cine
poate doar ochiul de apă
întors către sine să fi zărit vreo imagine
a pururei mele

şi numai o clipă apoi iarăşi însemnul
şi harul şi tainele
tot mai mult tăinuite



eon V

dincolo de cuvinte în patria fără de seamăn
a zânelor acolo o nouă lumină
răsare şi inima inima lumii
cu toate fiinţele-n preajmă unite întru adorare
începe să cânte

patrie asemenea patriei şi totuşi nevăzută
acolo atotputernici zefiri poartă clipe de pace
şi miresme de crini împrejmuie veacul se preschimbă
în muzici culorile un dans al sferelor
încremenit

acolo te aştept vino acolo grădini suspendate
ca într-un vis se ivesc tot ce-ai pierdut
acolo vei regăsi vino
val după val cu marea ce urcă
de-a dreptul în cer

va fi ca o naştere nouă bucuria
ce nicicând n-ai atins-o acolo leagăn îţi va fi
şi vor fi toate fiinţele-n preajmă
întru adorare unite şi va fi patria ta
adevărată şi mereu nevăzută



eon VI

pătrar de veac şi vânturi răvăşind o tinereţe
iese tristeţea în lumină cu sunete de clopot
şi cu lacrimi

unde s-au dus împovăraţi de nepăsare anii
unde fetele păşind goale pe prundişuri
zâne

ce-n mreje ale dragostei m-au prins
şi m-au legat şi m-au pierdut apoi
printre cuvinte

apă curgătoare tu nu te opreşti nicicând
pe un mal ce se surpă vin acum ursitoarele
ce vor

nimic nu mai e cu putinţă trecutul întreg
o mireasmă viitorul mister şi ziua
de azi străbate cu greu întunericul

ce vor nădejdea e sus iar fericirea
departe pe celălat mal dar nimeni
nu vede

şi înecaţii fac pluta pe râul funebru



eon VII

spune-mi tu zefire tu care treci abătut
peste viaţa mea veche suflând uşor
ca într-o lumânare spune-mi tu care treci
prin moarte cârmind spre lumină
spre o viaţă nouă

unde e trandafirul a cărui mireasmă
prin lume ai risipit-o unde e el
cel pururea viu cuvântul născător de cuvinte
el fratele tău

văzătorule tu care citeşti în frunze
destinul unei lumi ce mă visează tu care vezi
cum înverzeşte timpul cum iarăşi alb se face
şi cum moare spune-mi unde

cine e zeul cel fără de nume
cel ce se poartă pe valuri înainte de lumină
şi mult după moarte spune-mi cine

în ora de aur când aurora coboară
când pământul cel nou se iveşte din ape
învăluit în raze în mii de luciri

cine e cel ce întreabă cel ce răspunde
cel ce rosteşte cuvinte născătoare de lumi
spune-mi cine e geamănul tău



eon VIII

privind cum răsare din propria ei cenuşă
speranţa şi privind cum răsare
nimb de aur în jurul chipului meu

ai spus lumină şi lumină s-a făcut
viaţa mea toată pe căile cerului
lumină s-a făcut

iar pământul un înger din braţele lui
smulgându-mă am zărit pe cel sfânt cum întinde
o mână celui de lume desprins

atât de nouă minunea era atât de multe
splendorile c-am păşit de îndată
înspre tine privind

cum răsare din neguri noul soare al lumii
cum răsare nimb de aur în jurul
chipului tău



eon IX

un veac de frumuseţe retrăiesc acum
în clipa asta singura care nu trece
rug nestins

în preajmă ard cuvintele sfinţite
şi stele de din stele se aprind
şi cu tristeţi uşoare îmi mângâie fruntea

mereu sihastru ascultând
doar foşnetul zefirului printre frunzare
şi până dincolo de vis privind

văd fericirea şi o spun:
e adevărul viu şi vie în lăuntrul său minunea
iubirea ce-a salvat de la pieire lumi

în primul rând

în primul rând

vor veni criticii şi vor spune ăsta
care ne dă peste cap toate istoriile literare ăsta care
nu se încadrează în nicio generaţie şi nicio generaţie nu-l poate ignora
ce facem cu ăsta care scrie numai sonete şi eternelii şi se filosofează în scris
păi domnule ăsta are filosofia în degetul mic ce facem cu ăsta
care iată că scrie chiar aici despre noi de unde ştia ăsta în ce dilemă ne pune
el şi cărţile lui care au schimbat lumea şi lumea de ce îl adoră
de ce îl ridică în slăvi tocmai pe ăsta care scrie sonete şi eternelii
şi nu-i pasă ce credem noi despre el ăsta domnule ăsta din vechea
literatură a intrat glorios în noua literatură în manuale în sufletele oamenilor
ce ne facem cu el cu ăsta pe care l-a născut poezia ăsta din care
poezia se naşte şi filosofia şi arta iubirii ăsta a fost
înainte de homer şi va fi cu siguranţă după ultimul mare poet
ăsta ne-a gândit deja demult ce să mai zicem noi despre ăsta
nu vezi că-i tradus în toate limbile pământului nu vezi că ne-a tradus şi pe noi
în limba lui neînţeleasă care o fi patria lui când ţările toate
se zbat să-l moştenească cine a fost cine e cine va fi
iubita lui când toate femeile vor să-i fie mireasă
cine e ăsta care le vrăjeşte pe toate cu sonetele lui

transalpina

transalpina

ieşim din mare şi pornim înspre munţi. pe şoseaua ce urcă
şi coboară versanţii. din când în când ne oprim. să facem poze.
cu norul trecând imperial peste vârfuri. cu stâncile. cu văile pline
de brazi dimprejur. şi împrejur e atâta splendoare. atâta măreţie în
ceruri că muntele pare un alt paradis. ce doar pentru noi se deschide.

ne cazăm la pensiunea ina. probabil un sufix din transalpina
sau numele iubitei patronului. mihai e un tip bărbos şi nu are
mai mult de patruzeci de ani. poate n-a avut noroc în dragoste
dar în afaceri are. şi e un om gospodar. chiar dacă singur între
aceşti munţi care se gospodăresc singuri. care ne adăpostesc.

ies pe balcon să fumez. şi văd norul ce vine spre mine. un nor alb
ca un înger. el trece peste vârful unui munte în formă de piramidă.
dacă faraonii au construit piramide îmi zic atunci piramida a făcut-o
dumnezeu. am dovada chiar în faţa mea. şi norul alb ca un înger
vine spre mine. îmi vine să-l iau în braţe. îl iau. şi seara se lasă. 

noaptea e rece în munţi. mă-nvelesc cu o plapumă şi mă gândesc
ce bine e doamne să fii învelit. ca un bebeluş. cu scutece albe ca
norul. ce bine e doamne să fii învelit cu un nor. ce bine să fii învelit
cu pământul cu cerul cu stelele. ce bine e doamne să fii! şi pământul
şi cerul şi stelele şi cuvântul din care toate se nasc şi dăinuie toate.

mă întrebi dacă un răsărit de soare la mare e mai frumos decât
un răsărit de soare în munţi. oare frumuseţile se pot compara?
când vezi răsăritul de soare al propriei vieţi toate frumuseţile lumii
sunt una. şi trebuie să te bucuri de ele. aşa cum te bucuri acum
de înălţimile munţilor din jur. înălţimi asemeni gândurilor tale.

asemeni cuvintelor. asemeni cuvintelor de pe marile bannere.
summer theatre teatro nuovo toyota always a better way. reclame
în creierul munţilor. dar muntelui nu-i face nimeni reclamă. muntele
se promovează singur. muntele atrage ca un magnet pe cei asemenea
muntelui. rimbamband the puppini sisters microband loretta grace

şi în aceste ţinuturi locuite de daci în aceste ţinuturi unde dacii
vin să trăiască în noi să se bucure împreună cu noi nu poţi să nu
vezi cum munţii se înfrăţesc cu oamenii munţilor. cum oamenii munţilor
devin oamenii cerului. trăitori printre nori. cu norii la subsuoară. când
cerul se deschide şi ei urcă în stele. la rânca. la straja. aiurea.

lanţuri de munţi până departe în zare. şi norul plimbându-se
imperial printre ele. şi vârfurile brazilor din văi. totul privit de la
înălţimea de la care poate privi un om. de la înălţimea la care
un om ajunge după ce lasă în urmă toată murdăria sinelui. după
ce lasă în urmă totul pentru a redobândi totul. iată splendoarea.

a şaptea frumuseţe

a şaptea frumuseţe

I

cum să nu-ţi scriu despre această minunată margine a pământului
despre minunata mare care ne-ntâmpină mereu neliniştită neschimbată
mereu marea al cărei nume este mare cum să nu-ţi scriu despre minunatele
răsărituri de soare şi încă mai minunatele lui apusuri de după cetate despre
vocea muezinului din vârful minaretei şi clopotul ortodox care bate

chemând la vecernie la rugăciunea de seară musulmani şi creştini
şi atei deopotrivă oameni cu frica lui dumnezeu în suflet oameni cu legea
lui dumnezeu în sânge cum să nu-ţi scriu despre înserarea ce cade peste
toţi la fel şi despre cerul coborând în mare când se aprind luminile în
vechea cetate când se aprind luminile în oraşul cel nou şi se naşte

o fără de seamăn splendoare o frumuseţe care se tot înfrumuseţează da
aş fi putut să-ţi postez pe facebook imagini căci imaginea face o mie de
cuvinte dar cuvintele sufletului ar fi rămas nespuse şi apoi într-o noapte
s-a întrerupt curentul şi am rămas singur cu frumuseţea singur cu luna
înecată în mare într-o mare beznă mare precum înainte de începuturi

II

blitzuri şi blitzuri peste tot lasere şi jucării fosforescente mici zepeline
cu baterii şi-o baterie de stele deasupra oameni care pozează oameni
oameni care pozează în oameni oameni simpli oameni bogaţi oameni goi
în faţa mării oameni goi în faţa lui dumnezeu cum să nu-ţi scriu despre
oamenii care surprind în imagini un paradis regăsit fie şi pentru o clipă

cum să nu-ţi scriu despre minunata simfonie a valurilor şi muzica din anii
treizeci muzica anilor tăi peste care au trecut anii cum să nu-ţi scriu despre
circul de stradă şi omul din mijlocul străzii trei euro zece euro cine dă mai
mult întreabă el cine dă mai mult ca să vadă cine dă mai mult ca să vadă
ceea ce nu poate fi văzut eu am dat şi am văzut şi îţi scriu despre asta

ca să ştii că acesta e locul pe care îl vezi în orice loc şi acesta e timpul
pe care îl trăieşti în orice timp da şi îţi scriu despre toate acestea ca să ştii
că aceasta e libertatea neîngrădită de gânduri bucuria cea neumbrită şi
fericirea da aceasta e viaţa viaţa de la un capăt la altul o fără de seamăn
splendoare o frumuseţe care se înfrumuseţează mereu şi se veşniceşte

III

în paradis ajungi totdeauna în zori când vântul de răsărit încetează a bate
iar păsările îşi încep cântarea de laudă când se iveşte în depărtarea cetatea
cea veche înconjurată de mare şi-n oraşul cel nou încep să se-audă cuvinte
din toate limbile pământului când pe plajă încep să se deschidă umbrelele
şi frumoasele fete se întind în şezlonguri butonând pe smartfonuri tablete

au sosit iată şi americanul şi francezul şi neamţul şi albanezul o mulţime
de sârbi şi de ruşi de români muntenegreni un adevărat turn babel culcat
la pământ în lumina răsăritului întâiul şi soarele singurul translator traduce
totul într-o limbă necunoscută într-o limbă numai de el ştiută dar să revin
la ceea ce spuneam mai înainte în paradis ajungi întotdeauna în zori

şi începi să vezi şi începi să auzi cu alte simţuri începi să vezi şi să auzi
cu adevărat vezi fete bronzate cu părul în vânt cum zâmbesc din limuzine
decapotabile şi vezi cavalerii întorcându-se în cetate din bătălii pierdute
din bătălii câştigate vezi cetatea înflorind şi auzi ce spune valul când se
izbeşte de stânci şi auzi ce spune stânca şi auzi şi vezi şi te minunezi

IV

intri apoi în cetate ca şi cum ai intra într-o altă viaţă ca şi cum ai intra
în alt timp şi urci şi tot urci pe alei de piatră printre ziduri de piatră printre
palmieri şi măslini şi rododendroni ce tumult era aici altădată şi ce liniştire
acum parcă timpul întreg se răsfaţă se întoarce pe faţă pe spate se face
ghem se face nimb şi ţâşneşte din nou precum apa în fântâna din piaţă

şi dacă urci mai departe dacă priveşti mai departe ai să vezi cum oraşul
cel nou se înalţă cum răsar pe colină vile după vile de un alb strălucitor
şi pâlcuri de verdeaţă şi viţă de vie şi rodii pline de rod o mulţime de fete
frumoase o mulţime de tineri doritori e ca şi cum ai privi de-a dreptul în
eternitate e ca şi cum ai vedea în viitor nu te opri mergi mai departe

mii de ani adunaţi într-o clipă căci pentru tine clipa are o mie de ani
ce a fost cândva vis a devenit realitate şi realitatea s-a risipit ca un vis
dar ceea ce rămâne e tot marea mereu neliniştită neschimbată mereu
marea al cărei nume este mare şi cerul albastru deasupra şi soarele
strălucitor şi cuvintele de la această minunată margine a pământului

V

cum curge spre mare mulţimea o mare de oameni vărsându-se-n mare
cât e ziua de lungă şi ziua e foarte lungă aici viaţa e foarte lungă să ştii
şi ai timp pentru toate ai timp pentru vise şi ai timp pentru împliniri ai timp
pentru dragoste şi ai timp de amintiri ai timp pentru a face posibil tot ceea
ce pare că nu se mai poate ai tot timpul din lume şi lumea întreagă o ai

aici unde vechi şi nou îşi dau mâna unde trecutul şi viitorul se-ngeamănă
în ritmuri de tobe şi muzici orientale şi dau naştere unui prezent care este
pururi prezent aici eşti acasă aici eşti tu însuţi cel care era înainte să fie şi
cel care este când nu va mai fi aici este locul doamnelor şi domnilor priviţi
cum clipa de graţie se înfiripă aici de-a dreptul din piatră şi se nesfârşeşte

să ne plimbăm pe plajă acum să ne plimbăm pe faleză să uităm de toate
şi să luăm aminte să uităm de toate şi să luăm aminte la această minunată
margine a pământului la această minunată mare care ne-ntâmpină mereu
neliniştită neschimbată mereu această frumuseţe care se înfrumuseţează
această frumuseţe care se naşte din noi înşine şi ne înfrumuseţează

VI

o ploaie la mare e ca o binecuvântare nu te-ai gândit niciodată la asta ştiu
de aceea îţi scriu în timp ce plouă peste moschee plouă peste mănăstire
plouă peste biserica ortodoxă plouă peste cei răi peste cei buni plouă la fel
plouă peste cetate peste oraşul cel nou peste cei care pleacă peste cei care
vin plouă peste cei ce se-mbăiază în mare plouă peste mare plouă divin

e aceeaşi ploaie de acum o mie de ani aceeaşi ploaie de acum două mii
de ani şi doar bătrânul care stă de vorbă cu marea ştie asta doar bătrânul
care stă de vorbă cu tainele lui de aceea îţi scriu în timp ce plouă şi plouă
peste mare plouă-n rafale plouă peste budva peste bar peste ulcin plouă
peste lume cerul întreg parcă se varsă în mare şi marea tot nu se umple

are şi ploaia o frumuseţe a ei de aceea îţi scriu în timp ce tună şi fulgeră
şi fete bronzate dansează în ploaie şi cântă despre ploaie şi cântă despre
dragoste despre zilele ei însorite dar eu vreau să îţi scriu despre dragostea
în vreme de ploaie despre dragostea în orice vreme şi mai vreau să îţi scriu
despre vremea dragostei în timp ce plouă şi plouă şi plouă cu binecuvântări

VII

şi cum să nu-ţi scriu despre această minunată seară de august în care
stau pe balcon şi fumez un trabuc privind în jur privind minunatul împrejur
vilele de pe malul mării şi drumul ce şerpuieşte pe colină şi maşinile urcând
pe străzile înguste străzile cu sens unic şi lumea urcând pe scările de piatră
printre ziduri de piatră spre locuinţele de piatră ca într-un vis pietrificat

şi în această minunată seară de august nu pot să nu mă gândesc la viaţa
de noapte din vechea cetate la aventurile cavalerilor din iatacul domniţelor
la cei care au locuit înainte de noi această minunată margine a pământului
lângă această minunată mare la cei care vin după noi care vin să locuiască
în casele noastre de piatră în visele noastre de piatră de la marginea mării

stau pe balcon şi fumez şi mă gândesc la cei care mâine vor trece pe-aici
şi vor trece de sub umbrela de soare sub umbrela de ploaie sub umbrela lui
dumnezeu care ne apără şi de soare şi de ploaie care ne apără în orice vreme
şi căruia se cuvine să-i mulţumim pentru această minunată margine a pământului
această minunată mare care ne-ntâmpină mereu neliniştită neschimbată mereu