La Lugoj apare, de mai bine de zece ani, „Actualitatea literară”, o revistă în care, de-a lungul timpului, pe lângă autorii din zonă au publicat nume importante ale literaturii. Importanţa revistelor literare a fost dezbătută, de-a lungul vremii, cele mai recente semnale de alarmă fiind trase odată cu restructurarea uneia dintre cele mai vechi reviste româneşti - „Familia” de la Oradea.
Pe acelaşi subiect, în urmă cu ani, Silade trăgea un semnal de alarmă că, printre cele peste 3000 de manifestări cultural-artistice şi sportive aprobate de Consiliul Judeţean Timiş nu se regăseşte nicio revistă de cultură din judeţ. „Dacă în alte judeţe ale patriei CJ-urile finanţează nu una, ci două, trei sau chiar patru reviste de cultură, editează fără pretenţii cărţi de referinţă pentru literatura română şi finanţează concursuri, festivaluri naţionale sau internaţionale de poezie, nu înţeleg de ce CJ Timiş nu vrea să fie „fruncea” şi la acest capitol. Pe drept cuvânt, scriitorul bănăţean trăieşte într-un vest foarte sălbatic din acest punct de vedere. Nu-i rămâne decât să bată din uşă în uşă până găseşte un patron care sfidează criza şi e dispus să încurajeze cultura, sau să sune un prieten. Care poate. Poate că...”.
Cartea „[despre]”, apărută la Editura Brumar, sub semnătura lui Nicolae Silade, jurnalist, fondatorul săptămânalului „Actualitatea” şi mai apoi al revistei „Actualitatea literară”, vorbeşte, prin editorialele cuprinse aici, tocmai despre importanţa presei culturale. Adunate din cei zece ani de existenţă ai publicaţiei ce apare lunar pe piaţă, editorialele vorbesc „despre” (cuvânt ce apare în titlul a 90% din editoriale) literatură, artă, lume şi nenumăratele ei feţe, suferinţă şi înţelepciune, valoarea cuvântului scris.
Da,
poţi trage un semnal de alarmă şi asupra modului în care literatura este
percepută la nivel naţional de către mai marii ţării şi iubirea oamenilor de
rând pentru pagina scrisă. Anul acesta, la statuia lui Mihai Eminescu de la Bistriţa, ne-a recitat
versuri, de Ziua Culturii Naţionale, o angajată a Serviciului de Salubrizare (o
măturătoare, pe înţelesul tuturor, meserie pe care ar trebui s-o respectăm cu
toţii) ce se străduia cu lopata să ne facă loc să ajungem la poet printre
troienele de zăpadă. Lucrul acesta îl remarcă şi Silade care spune că, de multe
ori, mai mari iubitori de poezie decât mai marii statului sunt „chiar şi
boschetari, cetăţeni turmentaţi, copii ai străzii. Figuri
expresive
ca şi poezia prezentată lor”.
În „mocirla de nemaisuportat a cotidianului autohton”, salvarea vine prin cultură, tocmai de aceea revistele tipărite au un rol important în ducerea mai departe a unui mesaj al elitelor peste timp. Probabil, va veni vremea în care şi la noi presa culturală va fi mult mai respectată de către toate structurile sociale. S-a constatat că în perioada de izolare, din cauza coronavirusului, românii au citit mai mult, însă câştigul ar fi ca ei să rămână cititori constanţi şi nu unii de ocazie.
În urmă cu câţiva ani, asistam şi la Bistriţa la „Drumul Crucii” adus de Daniel Leş, cel care l-a interpretat pe Hristos, păşind desculţ pe străzile oraşului, biciuit la propriu. Despre suferinţă şi înţelepciune vorbeşte şi scriitorul bănăţean care a vizualizat, la Lugoj, aceste scene, declarând: „Ce am înţeles noi din suferinţa Mântuitorului, ce înţelegem din suferinţele altora? Înţelegem ceva când îl vedem suferind pe cel de lângă noi, când vedem o ţară întreagă în suferinţă?”.
Jurnalistul dezbate şi o altă faţetă a învăţăturii, aceea a manipulării, fiind de părere că „omul trebuie să înveţe doar să vorbească, să scrie, să numere şi să citească, restul fiind manipulare, aducerea lui într-o lume atât de complexă (complicată) încât aflarea sensului ei devine aproape imposibilă. Se ştie că, la naştere, omul este înzestrat cu nenumărate calităţi şi puteri supranaturale, pe care le pierde pe parcurs, treptat, pe măsură ce ia contact cu lumea noastră”. Într-adevăr, ar trebui să discernem şi să citim mai ales în zilele noastre, de multe ori, printre cuvinte, pentru că, dincolo de mesajele politicienilor de multe ori se ascund nonsensuri.
Antologiile în etapa postrevoluţionară sunt o problemă pentru că foarte mulţi au încercat să facă o afacere din acestea, pe lângă unu sau două nume cunoscute apărând diferiţi „poeţi” care au fost incluşi în urma unor sume. Este exact ca la Taraf TV, unde „artişti” fără voce plătesc pentru a apărea în faţa publicului. Nu mai există selecţii. Este şi situaţia inversă în care tineri debutanţi nu sunt luaţi în seamă de către grupările ce s-au închis, promovând aceiaşi oameni şi mai greu dând şansă altora să se afirme. Acesta a fost motivul pentru care Nicolae Silade se gândea, în 2010, la apariţia unei reviste care să dea o şansă tuturor pentru exprimare, pentru că, în publicaţiile de la Timişoara se răzbătea mai greu: „Oare ne consideră ei, timişorenii, mai retardaţi sau e vorba de vreo invidie la mijloc, de faptul că Lugojul a fost şi încă este, credem noi, capitala spirituală a Banatului?”.
Sunt convins că redacţia revistei, aşa cum se întâmplă la majoritatea publicaţiilor culturale, este asaltată de diferite titluri de cărţi ale unor scriitori dornici să se afirme. Tocmai de aceea, selecţia se face drastic, directorul publicaţiei dându-ne şi o reţetă a lucrurilor făcute cu măsură: „Nu are rost să citeşti mult, important este să citeşti esenţialul”.
Valorile şi revalorizarea sunt mereu pe agenda scriitorului, care în editorialele sale semnalizează multiplele crize ale lumii contemporane, cea mai gravă dintre acestea fiind cea a reperelor spirituale care ne-au ajutat să rezistăm peste timp: „Societatea a evoluat enorm de mult din punct de vedere ştiinţific, însă cu preţul unui mare regres moral”.
Poate că, în ultima perioadă, şi internetul cu iluziile lui ne-a luat o parte importantă din aprofundarea adevăratelor cunoştinţe care să ne ajute la realizarea unui „pachet” de cultură generală cu care să ne putem prezenta oriunde cu fruntea sus. Mai grav este când totul rămâne la capitolul iluziei, iar când eşti pus faţă-n faţă cu cineva dincolo de ecranul calculatorului să nu mai poţi socializa. Silade spune că (şi trebuie să îi dăm dreptate) farmecul îmbrăţişării, vuietul vântului, ropotul ploii nu pot fi trăite pe youtube, ci doar prin trăirile adevărate, nu doar în spaţiul virtual.
Două texte
„Despre critica de întâmpinare şi întâmpinarea criticii”, respectiv „Critica de
receptare şi receptarea criticii” vorbesc despre ruptura dintre generaţiile de
scriitori, dar şi despre un zid care s-a creat între generaţiile de critici. Despre
poezia de azi, Silade trage un semnal de alarmă că a coborât în stradă, în
spaţii neconvenţionale, limbajul ei devenind unul vulgar, devalorizând-o.
„Coborând atât de jos, cum mai poate face
legătura cu muzica sferelor, cu înălţimile spiritului”, se întreabă scriitorul. Iarăşi două
editoriale au aproximativ aceeaşi temă, „Despre politică, literatură şi
credinţă”, respectiv „Despre politică, religie şi literatură”, vorbindu-ne
despre modul în care apar revoluţionari atât printre scriitori, cât şi printre
oamenii politici, lucrurile fiind oarecumva la fel: „Nu eşti apreciat într-un
grup,
îţi faci repede grupul tău, pe facebook, aduni o mulţime de fani şi te proclami
lider. Nu te publică o revistă, îţi faci repede un blog, un site, chiar o
revistă online [sau una printată, de ce nu?, dacă te ţin buzunarele] şi eşti mare.
Ba chiar poţi visa şi la o editură şi, în loc să-i îmbogăţeşti pe
întreprinzătorii de dinaintea ta, le poţi lua tu banii celor care visează la
măreţia literară”. Mai grav este atunci când şi religia este în
schimbare: „Asistăm, se pare, la o înţelegere de taină între politică şi
religie, astfel încât populaţia să poată fi ţinută sub control”.
Editorialul „Despre vise, mitologie, filozofie, religie şi poezie” aduce toate frământările noastre prin „Cuvântul care cuvântează viaţa”, interpretarea scriitorului fiind una pe măsură. În ceea ce privește repetiția unor citate din Evanghelia după Toma, Eschil, Sfântul Francisc din Assisi, Elytis, Seferis, Eliot, Montale, Ungaretti ș.a., autorul le consideră repere ale gândirii umane de inspirație divină.
Cartea aceasta de editoriale străbate drumuri culturale ce se întind pe existenţa a zece ani, ne vorbeşte despre evoluţia presei literare de la print la online, după cum şi cărările noastre sunt mai nou virtuale şi mai puţin bătătorite prin iarba plină de metafore.
Nicolae Silade propune, astfel, prin gândurile sale, readucerea în actualitate a reperelor fiecărei generaţii şi cunoaşterea acestora de către marele public pentru că, dacă nu-ţi ştii rădăcinile culturale şi spirituale nu ai identitate.
* Nicolae Silade: [despre], Editura Brumar, Timișoara, 2020
Menuţ MAXIMINIAN
