„Și lasă morții să-și îngroape morții!”
Matei 8:18-22
I
ai știut că te iubesc de aceea ai venit după ce m-ai urmărit prin târguri prin piețe prin scări de blocuri prin lifturi prin stații de autobuz de metrou în ultima ușile erau încuiate ai disperat ai ieșit nu știu cum ai scăpat îți vedeam umbra printre brazii din parcuri semănai cu umbrele lor mă urmăreai ca pe o umbră de aceea ai venit nu-i așa ai închis ușa ai făcut întuneric te-ai făcut stăpână peste acel întuneric peste acele negre ape nouă zile nouă luni nouă ani relativitatea timpului ignorată în căutarea timpului de aceea ai propus jocul acela nu-i așa jocul de-a viața de-a moartea apoi s-au auzit sirenele ambulanței apoi strigătele tale de durere și un țipăt prelung nu știu dacă al meu femeie
II
v-am zis să nu vă pierdeți timpul
și l-ați pierdut
v-am zis să nu vă pierdeți credința
și ați pierdut-o
acum vă spun să nu vă pierdeți sufletul
dar mai ales să nu vă pierdeți pe voi
căci lumea asta atât așteaptă vă zic
iar lumea cealaltă încă nu s-a deschis
uitați-vă la mine nu am ceas de mână
nici podoabe la gât nici verighetă pe deget
la ce-mi folosește ceasul dacă nu vreau să știu
când m-am născut și când voi muri
la ce-mi folosește inelul dacă femeia
pe care mult am iubit-o mă va părăsi într-o zi
uitați-vă la mine vă zic
la ce-mi folosește averea dacă viața
n-o pot prelungi dacă moartea n-o pot muri
căci învierea dragilor învierea
e o minune o lume a celor pururea vii
am văzut atâția morți aici încât
până și moartea e îngrozită de moarte
i-am văzut pe cei vii pe cei aproape vii
cei pe care viața îi mai ține în viață
până când moartea îi poate primi
și iată că trebuie să ne naștem din nou
iată că trebuie să devenim copii
copiii unei alte împărății
căci viața este foarte lungă dragilor
mai lungă decât moartea mai lungă
decât moartea morții
III
ai văzut portretul copilului din camera mea e așezat pe peretele dinspre apus e o fotografie alb-negru de fapt în mărime naturală retușată colorată înainte a se inventa fotografia color fotograful s-a dus fotografia a rămas nu poți spune că fotografia e opera lui pentru că e portretul meu și nu poți spune că sunt eu în fotografia aceea pentru că nu mai port mărțișorul prins cu un ac de gămălie la reverul hainei de la uniforma școlară și nu mai zâmbesc atât de frumos ca atunci când aveam șapte ani și nu mai sunt atât de frumos ca atunci când aveam șapte ani lasă-l acolo pe peretele dinspre apus la miazăzi e icoana maicii domnului la miazănoapte calendarul iar la răsărit fereastra la răsărit lumina
IV
și iată că trebuie să ne naștem din nou
iată că trebuie să devenim copii
copiii unei alte împărății
știu că veți veni și veți zice
dar acesta e doar un copil
care zâmbește la soare
e chiar soarele dacă vreți
soarele pe care eu îl văd
când nimeni nu mai vede nimic
de aceea vă zic
nu vă pierdeți în lucruri mărunte
nu vă pierdeți credința nu vă pierdeți speranța
nu vă pierdeți sufletul dar mai ales
nu vă pierdeți pe voi
