zăpezile de la stâna de vale

zăpezile de la stâna de vale


I

după ani și ani cu zăpadă doar în coșbuc și alecsandri după ani și
ani cu zăpadă artificială a-nceput de ieri să cadă câte-un fulg. acum
a stat. norii s-au mai răzbunat înspre apus. dar stau grămadă peste
sat. ziua ninge noaptea ninge dimineaţa ninge iară. cu o zale argintie
se îmbracă mândra ţară
. după ani și ani cu zăpadă doar în coșbuc și

alecsandri după ani și ani cu zăpadă artificială am început să mă întreb
ca villon altădată où sont les neiges d’antan? hei, où sont les neiges où
sont les neiges d’antan?
și iată că acum pot răspunde: ici sont les neiges
d'antan. maintenant sont les neiges d'antan
. în acest paradis de la stâna
de vale unde am găsit zăpadă adevărată și ninsoare adevărată peste

brazi adevărați. și o albă liniștire împrejur și peste fire. împrejur și peste
fire. gândurile iată s-au lăsat la vatră. și în lumina răsărind din ele îl văd
pe dumnezeu venind. și stâna toată leruirind leru-i ler ca altădată. doamne
zăpadă și brazi am vrut. zăpadă și brazi ne-ai dat. și globuri și stele. și-o
veste minunată pe deasupra: că nu sfârșește totul în întuneric și tăcere.


II

la stâna de vale la stâna de vale vin magii cu daruri pentru o naștere
mare
. dintr-o lume artificială de când lumea în lumea asta fără artificii.
aici totul e adevărat și adevărul este totul. aici sunt oamenii. adevărații
oameni. oameni de pământ. oameni de cuvânt. oameni cu sufletul alb
ca zăpada. o lume de îngeri aș spune. o îngerime de oameni. un rai

prin care înaintăm cu mașina. căutând cazare. un loc în care timpul
stă în loc și locul devine timp. când începe să ningă. când începe să
viscolească. peste munții înzăpeziți. peste izvorul minunilor. e chiar o
minune să vezi cum ninge peste izvorul minunilor. dar iată castelul alpin.
și vila apuseni. și pensiunea eden. iată și cabana piatra grăitoare. aici

să stai la geam și să privești cum ninge. cum crește stratul de zăpadă.
ce mare nea. ce înălțare. ce liniște. ce împăcare. și viscolul peste nămeți
vuind. și sloiuri de cristal înmărmurind la streșini. e totul ca într-o poveste
și povestirea e adevărată. s-asculți colinde vechi în noua țară. când ard
în șemineu castane. pocnind printre arome de vin fiert și scorțișoară.


III

iarna la munte nu se compară cu vara la mare. și iarna încă nu-i
un anotimp. e un regat. e o țară. nu e peisajul care devine tablou.
e chiar tabloul realității reale. iar noi care iubim călătoriile noi care
călătorim prin timp și în afara timpului precum magii de odinioară
noi care călătorim din țară în țară până când ajungem în patria

noastră de sus în patria noastră din munții înzăpeziți noi ne oprim
aici. în acest rai. e o mare bucurie să ajungi aici. o mare bucurie să
privești. dar și mai mare să vezi. cum se albește împrejurul. și cât de
alb devine. mai alb ca începutul. o nesfârșire albă peste care nimeni
n-a pășit vreodată. o nesfârșire albă peste care dumnezeu a presărat

cristale. le vezi tu oare strălucind în soare? dar soarele? întâiul soare?
și în această țară în acest regat în această împărăție în care dacă nu
veți fi ca unul din acești copilași cu niciun chip nu veți intra
ne adunăm
în jurul focului din inima noastră da și adunăm în jurul inimii noastre
oameni vii asemenea nouă asemeni cuvintelor asemenea vouă


IV

știu că îți place: da. să te bucuri de frumusețile patriei tale. mai ales
iarna. să hoinărești prin satele ninse într-o sanie trasă de cai. printre
case de lemn acoperite cu paie. să le admiri coperișul împovărat de
zăpadă. mulțimea de hornuri din care un fum alb se înalță spre cer.
de parcă ar fi coșurile capelei sixtine. și-n fiece casă un papă ar fi.

știu că îți place: da. să te plimbi prin nămeți. pe marginea unui râu
înghețat. pe sub care doar izvorul mai curge. când gerul sculptează
cascade de țurțuri și crapă de ger pietrele. să te bucuri de frumusețile
patriei tale. dar nu întreba ce poate face ţara pentru tine. întreabă-te
ce poţi face tu pentru țară.
să-ți împodobești bradul și casa ca și cum

ți-ai împodobi viitorul. să mergi cu steaua cu plugușorul cu sorcova. să
faci un om de zăpadă un om de pământ un om de cuvânt și încă unul și
încă un om. să urci muntele înzăpezit și o mulțime de copii să te urmeze.
să cobori cu sania printre mulțimi. știu că îți place. dar toate acestea au
fost demult în anii copilăriei tale. acum te afli în copilăria lui dumnezeu.


V

să luăm aminte așadar să luăm aminte greşelile păcatul zgârcenia
prostia ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări
dar zăpada
acoperă totul cum bine spunea cineva. însă până să vină iarna până
să vină zăpada care acoperă totul și gerul care purifică toate trebuie
să ne răscumpărăm sufletul. să-l facem alb ca zăpada. să-l înălțăm.

îmi veți spune că omul sfințește locul. dar și locul sfințește omul vă
spun. acesta e locul. și acesta e timpul. doamnelor și domnilor. e acest
paradis de la stâna de vale. unde dumnezeu coboară pe pământ și omul
-om se înalță la ceruri. omul dezpământenit. dar există o clipă există un
loc în această pogorâre/înălțare în această întruființare când dumnezeu

se întâlnește cu omul și omul cu dumnezeu. iar ce își spun unul altuia
numai dumnezeu știe. pentru că la întâlnirea cu dumnezeu vii totdeauna
singur. și omul de pământ și omul de cuvânt și omul de zăpadă sunt încă
împreună. cu soarta lor comună dimpreună. și viu e omul care s-a învins
pe sine. peste care dumnezeu din ceruri ninge. peste care dumnezeu


VI

la felinar toată noaptea să stai să privești cum ninge. cum crește zăpada
zăpada care acoperă totul. iar după ninsoare după neîntrerupta ninsoare
care ne-a albit pe de-a-ntregul după viscolul care a spulberat nenorocirile
și după înghețul care a cuprins lumea noastră de gheață să ieși singur în
lumea zăpezii singur în nesfârșirea albă când soarele își împrăștie razele

peste munții înzăpeziți. peste brazii ninși. peste drumurile ascunse vederii.
și nu mai topește nimic și nu mai încălzește pe nimeni. și nu e o nouă zi. e
chiar ziua. ziua noastră cea de toate zilele. nesfârșita zi. e soarele dreptății
care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. da. să ieși singur din
singurătatea ta. să intri în singurătatea lui dumnezeu. strălucitoare. să vezi

ceea ce vede doar el. să te bucuri de ceea ce vezi. acolo unde nimeni nu
mai vede nimic iubirea care mișcă sori și stele da. să fii acolo unde e totul.
unde totul e să fii. pe acoperișul lumii. și lumea de jos și lumea de sus să
fie o singură lume. și să fie o întindere albă. o nesfârșită întindere. peste
care doar urmele pașilor tăi să se vadă. urmele pașilor tăi către tine însuți


VII

dacă zăpezile de la stâna de vale nu sunt zăpezi. ci doar pagini albe peste
care dumnezeu așterne cuvinte. cuvintele care întrupează cuvântul. cel care
este. iar cel care este este aici și acum. un cer de stele dedesubt. deasupra
cer de stele.
dacă te întrebi cum ai ajuns aici. când drumurile nu se mai văd.
când înapoi nu se mai poate. când înainte e doar alb. o nesfârșire albă. un

alb strălucitor. strălucitor de alb și orbitor. precum lumina. precum lumina ce
vine acum din lăuntru. din lăuntrul tău alb și strălucitor și orbitor. și dacă susul
și josul și oricândul și pretutindenea mai au vreun înțeles pentru tine. cel care
ești. și sus. și jos. și pretutindeni. și totdeauna. acum când se golesc de sens
toate sensurile. ca să dea sens non-sensului. într-un înțeles mai înalt. dacă

te întorci cu fața spre tine. întoarce-te. și dacă iar pornești la drum. pornește.
acesta e drumul tău. drumul tău adevărat. prin zăpada adevărată și ninsoarea
adevărată. printre brazii adevărați. e drumul tău prin memoria ta. e drumul tău
prin memoria lumii. când lumea e-n tine. și începe cu tine. și sfârșește cu tine.
întru nașterea altor lumi. de sub zăpada care acoperă totul. de peste zăpadă.

marea cea mare

marea cea mare

I

când nu te mai uimește nimic când toate îți sunt cunoscute: și văzutele
și nevăzutele să mergi la marea cea mare să-ți dai întâlnire cu ea la olimp
la neptun jupiter cap aurora la saturn la 2 mai vama veche să privești peste
gard la bulgari cum și-au luat ei porția de mare din marea noastră și balcicul
sărman dionysopolis oraș de pietre albe cum îl numea ovidiu călătorind spre

tomis s-a dus cu frumusețea lui nemaivăzută cum s-a dus și cetatea albă
la ruși și soroca și tighina nedreaptă istorie plină de războaie: pentru bogății
pentru idei pentru putere și nicio luptă pentru frumusețe nicio bătălie câștigată
în numele adevărului unde să afli pace când fața lumii se schimbă unde să afli
o lume ta când se schimbă toate în tot și veșnică pe lume-i doar schimbarea

să-ți dai întâlnire cu marea cea mare la constanța năvodari eforie să te cazezi
la mamaia sau mai bine la costinești e acolo o casă pe strada tineretului o casă
unde te simți ca acasă are terasă cu viță de vie și greieri care toată noaptea îți
cântă doar ție și megadiscoteca tineretului e foarte aproape și marea e chiar
după colț te așteaptă să-ți dai întâlnire cu ea cu tine însuți să-ți dai întâlnire


II

dimineața devreme când pescărușii încă dorm pe nisipuri și mulțimea
pe țărm așteaptă ca pe-un miracol răsăritul (câte miracole numără viața
noastră nu se întreabă nimeni?) când soarele programat să răsară la 6:26
încă mai stăruie pe sub valuri (parcă voind să ne-arate că știința nu știe tot
că între iluzie și realitate de-o frumusețe fără seamăn e iluzia realității)

dimineața devreme așadar o pornești pe strada mării spre mare cu mister
google street view și descoperi că nu întâmplător strada pescarului se inter-
sectează cu strada pescărușului cu strada albatros cu strada delfinului și nu
întâmplător strada meduzei e paralelă cu strada azurului cum nu întâmplător
evangelia a eșuat în dreptul străzilor henri coandă aurel vlaicu traian vuia

și după turul stațiunii te întorci din virtual ca și cum te-ai întoarce dintr-un vis
dintr-o amintire te întorci la cafeaua ta aburindă la țigara de foi fumată cândva
în muntenegru pe o terasă cu vedere la mare altă mare altă viață mare neagră
mare roșie mare albastră marea noastră cea de toate zilele și soarele nostru
cel de toate zilele binecuvântează ziua ultima zi pe mare întâia zi pe pământ


III

la amiază te retragi în camera ta te așezi lângă ferestra deschisă și-n oglinda
geamului privești strada tineretului strada copilăriei strada trupuri și trupuri cum
trec însuflețite de un gând de un vis de un cuvânt trupuri albe trupuri bronzate
trupuri negre întrupări dumnezeiești și nu poți să nu te întrebi cum doamne a
reușit dumnezeu să facă din coasta unui bărbat o așa frumusețe de femeie

și nu poți să nu te întrebi dacă imaginile pe care le vezi sunt reale și de ce
văzutele devin nevăzute iar nevăzutele doar înțeleptul le vede și nu poți să
nu te întrebi cine ești unde ești când nimic nu este întrebări întrebări întrebări
al căror răspuns e doar zâmbetul da zâmbetul femeii goale pe o plajă pustie
o invitație la dragoste în bătaia vântului sub arșița soarelui în vuietul valurilor

și timpul în care privești împrejur e chiar timpul în care împrejurul te privește
e o încântare să privești o fericire să fii privit dar să vezi e o adevărată minune
lasă-te ademenit așadar într-o îmbrățișare într-un sărut într-o dragoste mare
lasă-te val în marea cea mare fii țărmul de atâția dorit și-ntoarce-te pur la
izvoare ceea ce vezi e doar întâmplare o oglindă-n albastrul fără sfârșit


IV

să nu uiți să-ți încarci telefonul tableta laptopul să faci plinul mașinii să-ți
faci plinul să nu uiți să-ți încarci bateriile dar mai ales să nu uiți că îți trebuie
puține lucruri ca să fii fericit cum bine spunea marc aurelius bunăoară berea
rece de pe faleză și zâmbetul tinerei de la taraba cu suveniruri unduirile de
sirenă ale animatoarelor negre țipătul pescărușilor și vuietul valurilor apoi

băi de soare băi de nămol băi de mulțime când cauți un loc pe nisipul
fierbinte și-ți vin în minte acele ziceri biblice: ca stelele cerului şi ca nisipul
de pe ţărmul mării îţi voi înmulţi sămânţa cum s-au adeverit toate și cum
s-a complicat totul omul simplu cu lucrurile lui simple printre atâtea trupuri
întinse la soare parcă ar fi un câmp de luptă după o bătălie înverșunată

valuri după valuri peste valuri când marea e agitată și salvamarii te fluieră
disperați pe ei cine-i salvează te întrebi de valurile vremii la țărm marinarul
te cheamă pe vaporaș zece lei călătoria zice el până la epavă o călătorie de
nota zece îți spui dar noi care vrem să vedem ce-i dincolo de epave pe noi
cine ne duce-ntr-acolo cod galben de vânt steagurile roșii au fost arborate


V

când facem vorbire despre marea cea mare ne gândim la o mare fără
sfârșit căci nesfârșite sunt toate cele ce sunt și viața este foooaaaaarte
lungă să știi iată-l pe marinarul bătrân cum se plimbă prin amintirile lui și
iat-o pe femeia țintuită la pat amândoi și-au uitat tinerețea și frumusețea
de mult i-a uitat cine și-i mai amintește cine se mai gândește astăzi la ei

când bei o bere pe strada mării în fața mării și prințesa mării se ridică
din valuri cu brațul drept tatuat cu sânii mari dezgoliți toată bronz toată
zâmbet vezi în ea frumusețea lumii întreagă o vezi pe afrodita de n-o fi
chiar ea o vezi pe tânăra de douăzeci de ani pe care-ai întâlnit-o aici
acum douăzeci de ani și i-ai spus prințesă și regină a mării și nirvana

toată ziua în îmbrățișările mării da toată ziua în îmbrățișările soarelui
stai întinsă pe plajă ca un val înspumat la mare nu vii să te bronzezi la
mare vii să te distrezi îți spune maria scrie-ți numele pe nisip scrie love
și desenează o inimă fă castele de nisip cât mai multe castele și lasă
valul să se joace cu ele cum se joacă timpul cu născocirile noastre

miniepistole


miniepistole

1

n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează să mă ţină
în viaţă care nu încetează să mă uimească cu serpentinele ei cu
urcuşurile şi coborâşurile ei n-am învăţat nimic din viaţa asta care
nu încetează să fie altceva decât viaţă iasomie levănţică trandafir

n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează să fie când eu
nu voi mai fi n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează
să-mi arate altă viaţă viaţa adevărată pierdută în timp ce trăiam
şi ce fericit eram şi în ce rai eram când nu ştiam că nu ştiu nimic

n-am învăţat nimic nu ştiu nimic nici măcar să iubesc n-am învăţat
şi nu ştiu şi nu ştiu cum aş putea iubi vreodată această deşertăciune
a deşertăciunilor dacă n-ai fi tu oaza din mijlocul ei dacă n-ai fi tu
izvorul ei şi delta şi marea cum aş putea iubi vreodată altceva

decât viaţa n-am învăţat nimic nu ştiu nimic asta e tot ce ştiu
despre viaţă despre ea care ştie tot despre ea care este totul



2

tocmai luasem premiul nobel şi începuse să ningă şi am intrat
într-un bar să beau o cafea să mă gândesc la mine la tine la
trecutul tău viu la prezentul meu înstelat la viitorul nostru mai
alb ca o pagină albă peste care tot el aşează cuvinte cuvinte

mă gândeam să te sun să îţi spun că ninge-n suedia că devenisem
şi eu suedez şi bogat în ninsori în speranţe devenisem cum să îţi spun
cel care eram cu mult înainte nici nu ştii cât de mult căci înainte şi după
sunt doar noţiuni şi doar timpul le ştie şi doar timpul le face în timp

mă gândeam să îţi dau sms să îţi scriu o scrisoare din care să afli
unde sunt cine sunt ce gândesc şi cum mă împac cu cel care este
dar am trecut peste pentru că începuse să ningă atât de frumos
începuse să ningă şi era atât de frumos şi atâta alb era în afară

că mi-am băut pe nerăsuflate cafeaua şi am ieşit de îndată
singur singur şi strălucitor de alb în marea albire stelară



3

ascultă-mă fiule ascultă-mă cu atenţie şi cu luare aminte ascultă-mă
stau lângă ploi bacoviene lungi şi stropii bat în sufletul de cretă durerea
lui rămâne violetă stau lângă ploi bacoviene lungi în parc pe-o bancă
toamnele de plumb se-aşează leneş le privesc în faţă sunt laticlave

ce-au ieşit din ceaţă să zguduie simţirile de plumb
da ai ghicit sunt
versurile mele de la douăzeci de ani dedicate lui bacovia pe când eram
şi eu bacovian dar acum vreau să-ţi spun ceea ce nimeni nu-ţi spune
vreau să-ţi spun ceea ce nimeni nu ştie vreau să-ţi spun că bacovia

este cel mai poet stai lângă mine şi-ascultă un poem de bacovia
eu trebuie să beau să uit ceea ce nu ştie nimeni ascuns în pivniţa
adâncă fără a spune un cuvânt singur să fumez acolo neştiut de
nimeni altfel e greu pe pământ
parcă nu seamănă a bacovia

şi totuşi e şi totuşi întreabă-te ce ştia el fără ca nimeni să ştie
nimeni nimeni nimeni şi s-asculţi pustiul ce melancolie



4

voi apărea în curând în toate fotografiile în tonuri de sepia
părul meu argintiu va fi fiind atunci amintire oglindă surâs
al unui timp întors în sine dragoste dragoste ce-mi dai să
spun povestea ta povestea noastră ce dai ce iei dragoste

voi apărea în curând în toate revistele lumii marii critici
ai lumii vor scrie mereu despre mine dar cine să înţeleagă
cine s-adune cine să-ntoarcă din marea risipire un chip
care a fost al lumii un chip care a fost al meu dragoste

voi apărea în curând în toate bibliotecile lumii ochi străini
mă vor privi din sonete eternelii epistole inimi străine se vor
cutremura şi vor plânge şi se vor bucura dar eu nu voi mai
fi fiind atunci decât un nume dragoste un cuvânt un nume

dar de ce vă vorbesc despre mine când foarte bine aş putea
vorbi despre altul şi altul şi altul sau chiar despre tine frate



5

nu ţi-am luat flori nu ţi-am spus te iubesc nu te-am scos în
oraş nici cină romantică nu ţi-am pregătit de ziua îndrăgostiţilor
dimpotrivă m-am plimbat singur şi te-am lăsat singură să faci
curăţenie-n suflet dumnezeu ştie de ce şi m-am uitat cu jind

după toate femeile şi le-am făcut ochi dulci puştoaicelor şi
complimente doamnelor şi sfântul valentin se uita la mine şi
nu înţelegea nimic eu însumi mă uitam la sfântul valentin şi nu
înţelegeam nimic doamne într-o astfel de zi am văzut şi femei

singure singure am văzut şi bărbaţi singuri bărbaţi poate
se supără sfântul valentin dar într-o astfel de zi nu e permisă
singurătatea şi după o valentine’s day nu e permis să urmeze
o valentine’s night plină de vise şi singurătate mare dreptate

avea prietenul meu când spunea: îndrăgostiţilor nu le ajunge
o zi de dragoste mie spre exemplu nu-mi ajunge o viaţă



6

hasta la vista baby hasta la vista îţi spun din havana din cuba din
copacabana te-am văzut prima oară dansând prin berlin ai un nume
victoria sinonim cu istoria din vremea lui dej când m-ai fixat cu privirea
când te-am fixat din priviri şi de-atunci doar la tine mi-e gândul olé

din bucureşti în cancun din beijing în shanghai ai fost totdeauna
o puştoaică rebelă ai fost şi cu stalin cu alexandru cel mare cu cezar
ai fost cu mussolini şi che ai avut totdeauna împăraţi la picioare castele
palate birouri ovale armate întregi ai pus în mişcare ai fost şi pe lună olé

doar la tine mi-e gândul doar pe tine te văd cu ştefan cel mare cu turcii
la poartă cu mihai cel viteaz cu habsburgii în spate de ce oare se-ncred
toţi în tine de ce ai un stil de madonă perversă în toate de la unul la altul
tu treci şi prin moarte în limuzine de epocă fluturând o eşarfă de aur olé

hasta la vista baby hasta la vista îţi spun şi hasta manana rămâne
din lugoj din roma din copacabana mă recompun olé pentru tine



7

nici nu ştii cât mă bucură întoarcerea ta nici nu ştii cât mă bucură
zâmbetul tău lumina din privirile tale ca un val de înţelepciune care
se revarsă peste înţelepciunea inimii acum când pentru mine răsare
soarele pentru mine cântă păsările pentru mine creşte iarba şi tu

pentru mine te întorci şi întorci ziua şi noaptea peste zilele şi nopţile
mele şi întorci toate orele la ora primei iubiri şi dragostea reînvie şi e
mai vie şi toate drumurile se netezesc pentru mine pentru întoarcerea
ta despre care scrie şi frankfurter allgemeine zeitung bitte fräulein

citeşte pentru mine cântă pentru mine acum când pentru mine răsar
stelele şi vântul adie pentru mine şi liniştea serii pentru mine se lasă
ca un val de înţelepciune peste înţelepciunea inimii bitte fräulein
fii tânără pentru mine rămâi tânără pentru mine tânără

acum când mă bucur de tot ce există şi tot ce există
există pentru mine aşa cum pentru mine exişti doar tu



8

mister shakespeare domnule will te rog să mă scuzi că n-am fost
când erai şi că sunt când nu eşti dar iată-ne acum faţă în faţă gata
să-i găsim un răspuns lui a fi (a nu fi nu intră niciodată în calcul)
vezi bine că există doar ceea ce se vede dar eu zic că există

şi ce nu se vede iar cei care sunt totdeauna vor fi câtă vreme ei vin
şi devin din cel care este dar să trecem peste şi să spunem că lumea
e o poveste o dramă o comedie sau dacă vrei un sonet iar dumnezeu
cel mai mai mare poet scrie şi scrie până când totul devine de vis

până când totul devine după cum ai văzut poezie dar nu vreau
să te plictisesc cu asemenea lucruri tocmai acum nici nu vreau să te
contrazic vreau numai să-ţi zic că romeo şi julieta au părăsit scena
sceneta sunt pe facebook acum şi-şi dau like-uri postum deşi

acel love story li se pare oarecum desuet ca să vezi
cine mai crede azi în poet cine mai crede azi în iubire



9

ne îndrăgostisem atât de tare încât nu mai puteam lăsa nicio clipă
să treacă şi-n clipa aceea timpul devenise în întregime al nostru cu tot
trecutul lui cu tot prezentul şi cu viitorul lui de fapt aşa e totdeauna în
dragoste iar dragostea e mereu deasupra timpului mereu deasupra

unei vorbiri despre dragoste dar să revin ne îndrăgostisem atât de tare
încât lumea devenise mică pentru marea noastră dragoste mare şi oraşul
cu toate luminile aprinse oraşul cu toate sufletele stinse prea mic pentru
marea noastră dragoste mare ne îndrăgostisem atât de tare încât

stelele toate ne cădeau la picioare şi se făceau altar şi înălţare
în al nouălea cer în al zecelea şi mai departe ne îndrăgostisem atât
de tare încât pământul devenise cuvânt şi întrupare iar îngerii
din ceruri noi veneau şi cântau pentru noi o nouă cântare

ne îndrăgostisem atât de tare încât până şi dumnezeu
parcă fusese cuprins de marea noastră dragoste mare



10

în cele din urmă văd că suntem doar noi în cele din urmă
văd că suntem eu te rog tu mă rogi eu te-ascult tu m-asculţi
rugăciunea se roagă în doi dar dacă eu te privesc tot pe mine
mă văd ca-n oglindă născut după chipul şi asemănarea ta

doamne dacă suntem doar noi dacă suntem acum şi suntem
totdeauna te rog spune-mi pe nume şi-ţi voi spune pe nume da
doamne şi iartă-mi scrierea cu litere mici şi iartă-mi păcatele mari
tu cel fără de păcat m-ai şi iertat îţi mulţumesc doamne şi acum

dacă tot discutăm despre viaţă dacă tot discutăm despre moarte
despre aceste lucruri deşarte vreau să-ţi spun că în cele din urmă
totul se rezumă la un dialog între mine şi tine totul se rezumă
o dată la tine o dată la mine şi în acelaşi timp la noi amândoi da

iar tu care vezi totul care cunoşti totul şi stăpâneşti totul
lasă-mă doamne să văd să te văd aşa cum mă vezi doamne



11

e un ecran pe care rulează imagini după imagini dintr-un film
de lung de foarte lung metraj mereu în premieră pentru tine mereu
cu tine în rolul principal e filmul care începe cu tine şi se sfârşeşte
cu tine spre a reîncepe iarăşi şi iarăşi pe micul ecran pe marele

ecran pe un ecran panoramic un ecran 3d şi tu eroul tu regizorul
tot tu şi actorul şi spectatorul tot tu e o sală de cinema întunecată
şi rece întunecată şi rece ca un castel medieval e mâna prietenei
în mâinile tale e mâna destinului destinată doar ţie întâmplarea

de-a fi şi neîntâmplarea tot ce se poate şi ce nu se mai poate
scenariul care se schimbă întruna şi pe care nu-l poţi schimba
păianjenul care urcă încet pe perete păianjenul care urcă încet
pe ecran şi-l acoperă şi-l întunecă într-un final de hitchcock

şi mai e nostalgia de care nu poţi scăpa când se aprind luminile
când te îndrepţi spre ieşire şi ieşi ca şi cum ai ieşi din tine însuţi 


12

bine sunt de acord că sufletul cântăreşte douăzecişiuna de grame
că are aripi că seamănă cu un înger dar cum rămâne cu cel rău cu
cel bun cu cel fără de suflet despre asta ştiinţa nu ne spune nimic
nici eu nu ţi-aş spune iubito câte grame cântăreşti în sufletul meu

câte tone dragostea mea că abia o pot duce cum să-ţi spun eu
te iubesc în grame în metri în grade în litri când singura unitate
de măsură a dragostei e cuvântul da e bine să ştim dar a şti nu
înseamnă a cunoaşte bine spunea socrate ştim că nu ştim nimic

ştiinţa e bună ok dar mi se rupe sufletul mi-e sufletul greu şi
negru mi-e sufletul când văd atâtea suflete tari atâtea suflete
de vânzare când văd cum omul ia sufletul omului când văd
cum omul îşi dă sufletul fără să ştie cui fără să ştie când

iar dacă sufletul cântăreşte douăzecişiuna de grame
cum spune ştiinţa cât cântăreşte ura dar iubirea cât


13

vă salut dintr-un orăşel din moscova din această ţară în care
tezaurul românesc e foarte bine păstrat din această ţară de la
marginea imperiului din acest imperiu de la marginea lumii din
această lume în care inima nu a murit şi de unde se vede cum

dostoievski tolstoi puskin esenin beau votcă pe gratis şi cântă
ce cântă ei nimeni n-aude dar toate americile le cântă în strună
şi toate americile într-o moscovă se adună în această ţară în care
dumnezeu se odihneşte în ziua a şaptea în această ţară în care

credincioşii păcătuiesc în celelalte zile vă salut din această ţară
în care se vorbeşte limba română vă salut din această ţară în care
se vorbeşte eminescu şi bacovia şi arghezi şi nichita stănescu şi
toate femeile se iubesc cu toate femeile spre a da naştere spre

spre a-mi da naştere mie celui care vă scrie din moscova
în timpul vieţii lui şi în timpul vieţii celor care îmi urmează



14

de o parte a râului e o biserică albă. albă şi strălucitoare
într-un parc verde. cu cinci turnuri albe şi strălucitoare pe
un fond albastru. şi o cruce în vârful fiecărui turn. o cruce
albă şi strălucitoare. albă şi strălucitoare până la cer.

de cealaltă parte a râului e o biserică veche. veche şi părăsită
ca un leagăn de copil. cu două turnuri vechi şi scorojite pe fondul
unui cer întunecat. şi un clopot în fiecare turn. un clopot ruginit
care de mult nu mai bate. şi o cruce în vârful fiecărui turn.

şi râul curge liniştit printre cele două biserici. râul care de mult
nu mai are conştiinţa curgerii. iar pe râu curg în linişte ambarcaţiunile
noastre. ambarcaţiunile noastre părăsite. care de mult nu mai au
conştiinţa curgerii. şi noi pierduţi de noi înşine. fără conştiinţa

pierderii. fără ştiinţa de a alege. biserica albă şi strălucitoare din
parcul cel verde. biserica veche şi părăsită ca un leagăn de copil.



15

astăzi am mers la grădiniţă. grădiniţa din spatele
judeţeanului. o grădiniţă nouă. modernă. postmodernă.
educatoarele: una şi una. copiii: unul şi unul. ca îngerii.
roiau cu duiumul prin preajma mea. ca într-o poveste

romantică. întotdeauna mi-a plăcut să merg la grădiniţă.
odinioară mergeam de mână cu surioara mea. un fotograf
ne-a făcut atunci o poză. o poză alb-negru. decolorată
în timp. o poză de colorat. în timp. o am şi acum. o port

în buzunarul de la haină ca pe un lucru de preţ.
nepreţuit. din când în când o scot la lumină şi atunci
pornesc spre grădiniţă cu surioara mea. o ţin de mână
şi zâmbim unui înger. unui înger care a fost fotograf

sau poate poet. pentru că doar poeţii ştiu
să eternizeze nepreţuitele clipe.



16

de ziua poeziei am fost invitat
să recit nişte versuri într-un cămin de bătrâni.
bătrânii erau mulţi şi cuminţi şi atenţi. atât de mulţi
şi cuminţi şi atenţi că puteai vedea copiii înlăuntrul lor.

şi le-am citit două poeme de dragoste. din dragostea
aceea care mişcă sori şi stele. şi am văzut copiii înlăuntrul
lor. am văzut cuvântul. am văzut şi sori şi stele. de parcă
se-ntrupaseră din versuri. de parcă tinereţea

reînflorea în ei. şi le-am spus că sufletul n-are vârstă.
şi le-am spus că bătrân e doar podul de fier. podul acela
de fier dintre lumea de mâine şi lumea de ieri. apoi nu
mai ştiu ce le-am spus. dar i-am văzut privindu-mă

şi i-am văzut ascultându-mă ca şi cum
dragostea singura noastră avere.



17

în stânga era o biserică mare pe un deal aurit. cu două
turnuri gemene. în dreapta un râu şerpuind printre sălcii.
în faţă o câmpie cu lanuri de grâu. nesfârşită. şi muntele
în spatele meu. acoperit cu zăpadă. apoi au construit un

bloc înalt în stânga. un bloc înalt în dreapta. un bloc înalt
în faţă şi un bloc înalt în spatele meu. să nu se mai vadă
biserica. să nu se mai vadă râul. să nu se mai vadă câmpia.
nici muntele acoperit cu zăpadă. dar eu încă vedeam totul.

în stânga. în dreapta. în faţă şi-n spate. şi chiar mă urcam
uneori pe un bloc ca să văd totul. în sus şi în jos. înainte şi
înapoi. şi totul era atât de frumos. văzut de sus în sus. văzut
de jos în jos. şi înaintele parcă era mai frumos ca apoi.

însă totul nu se lăsase văzut întrutotul. nu se vedea bine.
ca să-l văd să-l cunosc mi-am întors privirea spre mine.



18

mi-am băut cafeaua mi-am fumat ţigara am închis feisbucul şi
am ieşit să văd cum vine primăvara peste lume am ieşit să văd
cum înfloreşte magnolia am ieşit să văd ce mai fac albăstrelele
pe câmp ce mai face câmpul sub invazia de toporaşi şi narcise

am ieşit să văd să mă văd pentru că numai ieşind din tine însuţi
te poţi vedea pe tine însuţi şi da numai ieşind din tine însuţi poţi
să te întorci în tine însuţi cel care eşti şi acum şi totdeauna şi iată
şi iată-mă în vizită la firul de iarbă cel trecut prin cinci anotimpuri

iată-mă în cel de-al cincilea anotimp despre care vorbea rimbaud
iată-mă în aprilie cea mai crudă dintre luni cum spunea t. s. eliot
iată-mă viu după moarte cu moartea pre moarte călcând cum se
spune despre isus cristos cel care cu adevărat a înviat dar cum

dar cum a înviat nimeni nu ştie doar firul de iarbă
ivit în aprilie deasupra mormântului gol



19

am tot timpul de pe lume şi tot timpul de pe lume e al meu
de acum şi până la facerea lumii şi de la facerea lumii până la
desfacerea ei am tot timpul de pe lume şi iarăşi de la desfacerea
lumii la refacerea ei tot timpul de pe lume este timpul meu

de la omul făcut din pământ până la omul născut din cuvânt
am tot timpul de pe lume şi de la omul născut din cuvânt până
la omul de cuvânt am tot timpul de pe lume şi tot timpul de pe
lume este timpul meu şi toată viaţa lumii este viaţa mea da

e bine să ştii asta e bine să ştii cum a fost începutul şi cum
s-a sfârşit când începe sfârşitul şi când va sfârşi e bine să ştii
cum se face totul şi cum se desface cine umblă pe ape şi apele
cum se despart de ape ei bine nu chiar în ordinea asta nu

dar ce contează când ai tot timpul de pe lume şi
tot timpul de pe lume e al tău iar tu eşti chiar timpul



20

pe aici dragule viaţa îşi urmează cursul său nefiresc pe aici
vezi numai şi numai mizerie feţe de oameni trişti holbându-se
la feţe de oameni trişti aici se fac cele mai mari matrapazlâcuri
la modă aici e hoţia curvia tâmpenia molipsitoare o mare găinărie

dragule o mare găinărie visele săracilor se războiesc cu visele
bogaţilor şi cerşetorii se-nmulţesc se-nmulţesc ca ciupercile rahat
o lume de rahat vreau să spun cei frumoşi îşi pocesc frumuseţea
cei urâţi se urăsc mai departe se fac operaţii estetice ce operaţii

ce opere ce etică ce dumnezeu de operaţii morale nimeni
nu vrea să audă nimeni nu vrea şi soarele dreptăţii a apus
de mult suflete întunecate minţi întunecate speranţe duse
la gunoi cam asta e viaţa pe-aici asta şi moartea şi plouă

plouă tot timpul s-a dus vremea bună s-au dus vremurile
bune tu mă întrebi cum stau ca turnul din pisa desigur



21

pentru mine românia a devenit literară îmi duc viaţa printre
litere sunt un om de litere aşadar îmi duc viaţa printre cuvinte
sunt un om de cuvânt aşadar un om de litere un om de cuvânt
printre cuvintele limbii române aici în românia mea literară

şi limba română este cea mai frumoasă dintre toate limbile
pământului şi cuvintele limbii române sunt cele mai frumoase
mai melodioase cuvinte şi dumnezeu este român şi ce mi-am zis
eu mie hai să-mi fac un imperiu un imperiu al limbii române da

şi o armată de cuvinte care să cucerească lumea să o facă mai
bună mai frumoasă un popor de cuvinte care să se înmulţească
să dea naştere cuvântului să scrie istoria doamnelor şi domnilor
istoria limbii române istoria româniei mele literare istoria acestei

împărăţii care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire
da pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire va fi



22


ţi-am scris şi-n românia literară îţi mai scriu şi aici dragostea
e pur românească seninul e pur românesc iarba e românească
şi verde românesc e pământul şi cerul e românesc te iubesc
româneşte te visez româneşte şi tot româneşte te văd când

mă trezesc româneşte gândesc şi scriu româneşte dorul meu
e pur românesc şi aşteptarea tot românească e când plouă să
ştii că plouă româneşte când ninge să ştii că ninge româneşte
şi e zăpadă românească peste munţii româneşti când se face

seară va fi seară românească şi luna va răsări româneşte
şi stelele vor fi româneşti în noaptea românească înstelată
când se luminează de ziuă o nouă zi românească începe
şi soarele românilor va străluci cât va fi ziua de lungă da

sunt român de când mă ştiu sunt român de dinainte de
naştere român şi după moarte şi după înviere tot român



23

aş putea spune că sunt happy dar nu spun aş putea spune
că sunt strong dar nu spun aş putea spune că ştiu dar nu ştiu
dacă e bine să spun până aici toate bune şi frumoase până aici
doamnelor şi domnilor pentru că urmează facerea lumii şi apoi

dacă vă scriu după o ceartă zdravănă cu charles bukowski şi
cu gabriela gheorghişor să ştiţi că nu e nicio legătură între ei
şi nu e nicio aluzie la zicerea că dumnezeu a făcut prea mulţi
poeţi şi prea puţină poezie sau că toată poezia lumii e bună

de aruncat la gunoi gunoiul e peste tot în această lume
cu prea mulţi critici şi prea puţină poezie da îmi place să fiu
prozaic îmi place să văd poezia în proza zilei de după
facerea lumii şi îmi place să văd lumea după sfârşitul

lumii e o diferenţă doamnelor şi domnilor o diferenţă
care contează care mă face happy şi mă face strong



24

am întâlnit-o pe atena la lidl mi-a zâmbit mi-a spus bună ziua
i-am zâmbit i-am spus bună ziua şi am trecut încet mai departe
spre raionul cu fructe printr-un rai cu lactate iar atena după mine
zâmbind printre rafturi i-am zâmbit şi eu şi am trecut mai departe

atena după mine până când am întrebat-o cine după cine se ţine
atât de aproape cine e mai aproape de cine şi cât de departe vine
proaspăta marfă din rafturi şi ştiţi ce mi-a răspuns că totul e marfă
ei bine dacă totul e marfă cine pe cine vinde am mai întrebat-o

dar nu mi-a răspuns s-a făcut nevăzută tocmai când am văzut
că pe vechile rafturi marfă nouă se pune la fel cum la un sfârşit
de lume se pune de un nou început iar când am vrut să îi spun
că aş vrea să fiu eu noul adam iar noua evă chiar ea s-a făcut

mult mai nevăzută decât era sau poate că intrase în mine
cu totul sau poate că eu însumi intrasem cu totul în ea 



25

clădiri vechi cu acoperiş nou de pe vremea regimului austro-ungar
vizavi de facultatea de arhitectură pâlcuri de castani în floare şi un
cântec de păsări abia auzit şi un aeroplan care survolează consulatul
onorific al regatului ţărilor de jos şi institutul naţional de statistică

tocmai în clipa când ţipătul vieţii răsună în maternitatea bega cine
oare i-a dat nume de apă curgătoare mă întrebi şi nu ştiu dacă trebuie
să-ţi răspund sau nu şi nu ştiu dacă în memoria pură a celui ce vine
pe lume trebuie să caut miracolul sau în concertul de scâncete

al nou-născuţilor ori în seva prelinsă în urma trandafirului cules
impresia că lumea începe cu tine devine puternică din ce în ce mai
puternică într-o lume care există de când lumea şi-s tot atâtea
începuturi şi sfârşituri câte cifre statistice şi toate ţările sunt joase

când pe deasupra lor trec păsări al căror cântec abia se mai aude
când pe deasupra lor trece aeroplanul sau însuşi dumnezeu




26

o femeie bătrână la umbra nucului bătrân într-o zi de vară la ţară
privind pierdută în depărtare în propria copilărie în propria tinereţe
probabil se gândeşte la prima noapte de dragoste la ultima zi de
război probabil se gândeşte la misterul ce sălăşluieşte în sufletul

omului la miracolul întrupării la chemarea pământului probabil
se gândeşte la tânărul care trece cu tractorul prin faţa sa vorbind
la mobil sau la copiii care s-au adunat în jurul grătarului din curte
la nepoţii care se joacă pe tablete sau ascultă muzică pe iphone

o femeie bătrână la umbra nucului bătrân o ţărancă de fapt
care se gândeşte la generaţia ei de ţărănci la noua generaţie
care se tot îndepărtează de pământ dar nu se apropie de cer
care se tot îndepărtează de tot şi se tot îndepărtează zice ea

şi viaţa la ţară nu mai seamănă deloc cu viaţa la ţară
nici cu moartea la ţară şi nici ţara nu mai e ce a fost




27

şi acum doamnelor şi domnilor în această minunată dimineaţă
de vară vă invit să urmăriţi cu atenţie înflorirea acestui trandafir
albastru înrourarea lui şi strălucirea lui în primele raze ale soarelui
(am spus cumva primele raze? ok) oare prima dimineaţă a lumii

nu va fi fost tot o dimineaţă de vară ştiu nu v-aţi gândit niciodată
la asta dar dacă asta ar fi prima dimineaţă a lumii dacă aţi fi voi
martorii facerii lumii dacă aţi fi da atunci aţi vedea că lumea există
de când lumea că începutul şi sfârşitul sunt doar două cuvinte

două bariere peste care trecem cum trec păsările peste hotarele
unei ţări cum trec norii dintr-o ţară în alta tot astfel trecem şi noi
dintr-o stare în alta dintr-o gândire în alta avem trecere peste tot 
cum se spune la ce bun să ne mai luăm la întrecere la ce bun

like & share aşadar pentru viaţă like & share pentru dragoste
like & share pentru trecerea asta şi acum bucuraţi-vă 




28

ai venit în curul gol pe lume şi vei pleca în curul gol mă băiatule
mă de ce vrei tu să faci avere de ce vrei tu să faci politică de ce vrei
tu să schimbi lumea când veşnică pe lume-i doar schimbarea de ce
vrei tu să faci nu ştiu ce şi nu ştiu cum când toate sunt făcute mă

baiatule mă de ce nu te duci tu să faci dragoste să citeşti o carte
epopeea lui ghilgameş să zicem de ce nu te duci tu să citeşti cartea
cărţilor mă de ce nu te duci tu să gândeşti de ce nu te duci tu să fii
ca să vezi unde sunt cei care au fost şi de ce nu iei tu aminte la

alexandru cel mare cel care s-a îngropat cu mâinile goale afară
ca să vadă toţi proştii cât e prostia de mare fii măcar tu deştept mă
băiatule mă şi du-te şi te distrează şi du-te şi bucură-te du-te du-te
dacă vrei să rămâi că o viaţă ca asta nu mai apuci mă băiatule mă

du-te şi scrie ce vezi scrie ce crezi despre cele scrise aici
du-te şi lasă lumea cum e dacă nu o poţi face mai bună




29

în inima cui dansez acum şi cânt şi cine mai cântă cine mai dansează
în inima mea mă tot întreb din ziua în care am otrăvit moartea apropo
mai toţi tinerii poeţi scriu despre ea şi mai toţi tinerii critici literari iau de
bune versurile pe tema morţii când de fapt ea sărmana nici nu există

şi după ce lumea s-a sfârşit a început literatura aici mă simt eu ca
peştele în apă chiar dacă apă nu mai e pe aici doar stânci şi stânci
de parcă aş fi izgonit din iad şi-n lipsă de aer îmi dau aere sunt în aer
sunt în cer nu mai am pământ sub picioare tot pământul din mine

s-a întors în pământ acum merg de-a dreptul prin cer şi soarele
s-a ars de tot s-a stins în mine în lumina răsărindă din ideile mele
şi luna şi stelele sunt înlăuntrul meu crede-mă nu mă mai uit în afară
o mie de ani sunt aici ca o zi şi o zi ca o mie de ani dumnezeule

totul e atât de frumos aici atât de real că nu-mi vine să cred
dar parcă tot mai frumoasă era o noapte de dragoste vie




30

prima zi de după facebook. iată-mă în vizită la un fir de iarbă verde.
stăm la umbra unui stejar secular. stăm de vorbă despre cele cinci
anotimpuri. despre popoarele de miei de pe dealuri. şi e atât de
frumos în jur. şi-i atât de măreţ stejarul. oraşul în depărtare

pare un vis. e însă infernul din care am fost alungat. ce exilare.
să stai la umbra unui stejar secular. lângă un fir de iarbă verde.
care îţi spune că această primăvară e o primăvară dintr-o altă
lume. şi lumea are primăvara ei. îi spun. apoi privim în jur

şi ne bucurăm. privim şi ne bucurăm. ne privim şi ne bucurăm
şi nu ne mai săturăm de privit. şi nu ne mai săturăm de această
bucurie. venită parcă dintr-o altă lume. prin vale curge liniştit un
pârâu. şi popoarele de miei pasc liniştite pe dealuri. şi-i atât de

liniştit stejarul. atât de liniştită iarba. şi liniştea e atât de mare.
atât de mare de naltă de sfântă că-nghite toată neliniştea lumii.



31

e o autostradă nouă prin mijlocul evului mediu. un avion
în zbor pe deasupra antichităţii. o rază laser care străpunge
prezentul şi-l eternizează. e un zâmbet peste toate acestea.
o seninătate de cristal. şi tu dragostea mea. şi tu inima mea.

e ceea ce vine după ceea ce pleacă. un liliac înflorit într-un
câmp de narcise. o narcisă întoarsă spre sine. o aspacardină.
un zgârienori aurit într-o ţară pustie. o sferă albastră şi rece.
un taxi galben spre rai. şi tu dragostea mea. şi tu inima mea.

e o scenă de teatru absurd. o poezie abstractă. un roman
fără început şi sfârşit. e cuvântul ce cuprinde necuprinsul.
marginea şi nemarginea. cerul înstelat de deasupra. cerul
înstelat dedesubt. şi tu dragostea mea. şi tu inima mea.

nicio lacrimă. niciun rid. nicio teamă. nici.
doar tu dragostea mea. şi tu inima mea. 




32

în 1901 pe 17 mai s-a născut bunica şi tot în 1901 primul
premiu nobel pentru literatură fusese câştigat de francezul
sully prudhomme dar bunica nu auzise de el nici în timpul
vieţii nici după şi nici sully prudhomme nu cred că auzise

de bunica deşi o vreme fuseseră contemporani şi bunica
era frumoasă şi o chema eva iar pe bunicul îl chema toma
ceea ce m-a determinat să cred că lumea a început cu ei
că eu m-am născut dintr-o biblie o vreme chiar crezusem

că lumea e o bibliotecă şi în afara ei nu mai există nimic
dar bunica mi-a explicat cum stau lucrurile şi pentru asta
am iubit-o şi m-am gândit că n-ar fi rău s-o amintesc aici
pentru asta şi zău că n-ar fi rău să-i dedic aceste versuri

dacă trăia astăzi ar fi împlinit 113 ani şi ar fi fost
mai frumoasă decât pământul în care s-a-ntors



33

nu voi înceta să te iubesc niciodată câtă vreme tu eşti
însăşi viaţa nu voi înceta din viaţă niciodată câtă vreme
viaţa şi moartea nu pot fi despărţite nu voi înceta nu voi
înceta niciodată să fiu câtă vreme în mine eşti tu doar tu

cel care este cel înalt cel nevăzut cel necuprins cel atot
puternic cel care se iveşte din sine prin sine pentru sine
eul meu celălalt cel pe care tot omul îl caută din pântecul
mamei până-n pântecul pământului din pântecul mamei

până-n pântecul pământului nu voi înceta să fiu niciodată
nu voi înceta niciodată să-ţi scriu câtă vreme-n cuvânt mă
porţi peste ape câtă vreme mă înalţi la cer câtă vreme eşti
asemenea mie câtă vreme asemenea-ţi sunt nu voi înceta

niciodată să fiu câtă vreme tu eşti însăşi vremea
şi devreme ce eşti nu voi înceta niciodată să fiu




34

tocmai când mă gândeam ce frumoasă ar fi viaţa fără acte
m-am trezit că îmi expiră buletinul fain mi-am zis şi o vreme
am trăit aşa cu identitatea expirată în afara lumii într-o lume
de după lume ca un supravieţuitor al propriei mele identităţi

am înţeles că certificatul de naştere ţi-l fac părinţii să ai şi tu
o dovadă că ai venit pe lume ca şi cum ţipătul n-ar fi de ajuns
am înţeles că buletinul ţi-l faci singur că din zece ani în zece
mergi să mai iei o porţie de viaţă după care te duci s-o trăieşti

am înţeles că atunci când îţi alegi jumătatea ai nevoie de
o dovadă de dragoste certificat de căsătorie adică dar de ce
îţi mai trebuie certificat de deces asta n-am înţeles niciodată
dacă oricum nu-l mai vezi dacă dincolo n-ai nevoie de acte

dacă dincolo tocmai moartea lipseşte oare nu e ciudat
că în viaţa asta se eliberează certificate de moarte




35

negresa din scrumieră o miniatură de porţelan prima ţigară prima
cafea şi importanţa unui lucru în aparenţă fără importanţă cum ar fi
spre exemplu faptul că mă trezesc dimineaţa la ore ciudate compuse
dintr-o singură cifră 2:22 sau 3:33 sau 4:44 şi brusc mi-amintesc de

lucruri în aparenţă fără importanţă în dimineaţa asta de pildă mi-am
amintit de profesorul meu de istorie din anul trei de liceu despre cum
ne vorbea el despre nabucodonosor al doilea despre războaiele sale
în timp ce eu mă gândeam la grădinile suspendate ale semiramidei

ţin minte că ţinea minte toţi anii importanţi din istoria antică avea
o memorie fantastică şi cu toate acestea când l-am vizitat la spital
înainte să moară abia m-a recunoscut şi când m-a recunoscut a
început să plângă plângea ca un copil nu ştiu de ce poate pentru

anii ce s-au dus ca istoria antică poate pentru lucruri fără importanţă
sau poate pentru memoria lumii acest depozit infinit de cuvinte 




36

sunt un om care simte gândeşte şi scrie nimic din ce e omenesc
nu mi-e străin nici dumnezeirea nu mi-e străină am trăit precum zeii
o vreme şi încă o vreme până când vremea da m-a prins m-a cuprins
cum te cuprinde iubirea şi ura şi am iubit până când am început să

urăsc şi într-atât de mult am urât încât ura s-a transformat în iubire
şi cu această iubire am învăluit eu lumea am adus-o în lăuntrul meu
i-am lăsat doar cerul înstelat deasupra şi neliniştea toată în viscere
am urmat şcoala vieţii am absolvit-o şi am transformat-o în şcoală

de poezie convins că poezia e viaţa şi mai mult decât viaţa acum
sunt un om care simte gândeşte şi scrie despre omul care simte
gândeşte şi scrie nimic din ce e omenesc nu mi-e străin îmi spun
singur noapte bună bună dimineaţa bună ziua şi iar noapte bună

născut înainte de facerea lumii o privesc cum se face cum creşte
şi cum se desface o privesc până când în văzduh doar privirea



37

l-am văzut viu l-am văzut zâmbind pe terasa noastră cu viţă de vie
l-am văzut cu o halbă de bere în mână l-am văzut cu un pix roşu în
mână corectând şpalturile unui ziar de provincie corectând zile şi nopţi
şi evenimente l-am văzut la o masă întinsă şi bogată în restaurantul

royal în restaurantul gării înfulecând patru mici şi o bere şi privind pe
ascuns spre chelneriţa blondă l-am văzut cu blonde roşcate sau brune
l-am văzut cu negrese l-am văzut la mesele de la care acum lipseşte
l-am văzut la catedră l-am văzut pe stradă şi l-am văzut trecând strada

la paris la roma la copenhaga l-am văzut citind şi scriind şi vorbind
despre cele scrise rescrise cum ar fi bunăoară un vers de montale
(dacă sfârşeşte ce-i viu viu n-a fost niciodată) dar eu l-am văzut viu
şi nu pot să-l văd decât viu locuind o stea de deasupra parisului

locuind o stea şi zâmbind spre terasa noastră cu viţă de vie unde
e vie memoria şi încă mai vie sfâşierea de dorul unui bun prieten




38

bună ziua ce doreşte domnu' o ploaie de vară domnişoară da
şi o domnişoară acolo afară dansând goală în ploaie şi cântând
cum cântă ploaia de vară pe streaşina fiinţei noastre de pământ
cum cântă cerurile când ne înfăşoară în curcubeie şi-n cuvânt

şi mai doresc stimată domnişoară mai doresc să fiu fiind când
nu există nimeni mă înţelegi tu oare frumoasă domnişoară hai
mai bine să ieşim afară să ieşim râzând din rând şi să dansăm
în ploaie goi cântând cum nu mai cântă nimeni pe pământ hai

iubită domnişoară să umblăm pe ape ca întâia oară să ne dorim
până se face seară până se face iar lumină din cuvânt până când
ne-aşează domnu-n raiuri iară goi în ploaia de-nceput dansând
cu şarpele la subsuoară deci iată ce doresc stimată domnişoară

că nu e nou nimic sub soare şi mai doresc un soare nou sub care
nu mai doresc decât să mă doreşti ca-n cele mai veridice poveşti




39

nu e greu să-nţelegi dragul meu doar că drumul spre înţelegere
impune o conduită morală exemplară ştiu că nu eşti de acord cu
asta dar iată că ţi-am spus şi asta riscând a-mi atrage oprobiul
criticilor de poezie care spun că asta nu e poezie eu însă cred că

poezia e dumul spre cunoaştere spre înţelegere spre înţelepciune
altfel nu poţi să te cunoşti iar dacă nu te cunoşti pe tine însuţi nu vei
cunoaşte nimic şi dacă nu te stăpâneşti pe tine însuţi nu vei stăpâni
nimic sunt lucruri valabile de când lumea vei spune o tu care crezi

că lumea începe şi se sfârşeşte cu tine ei bine în ziua când eu am
venit pe lume era prima zi a lumii şi dumnezeu tocmai făcea lumină
cum a făcut-o numai dumnezeu ştie de aceea îţi spun cel mai mare
poet nu e cel care vrea să fie ci acela care vrea să fii dacă nici asta

nu e poezie dragul meu vreau să ştii că am trăit ca un mort între vii
conştient că sunt viu între morţii care citesc versurile acestei nepoezii



40

ferice de cel ce află împăcare în inima sa şi liniştire pentru sufletul
său ferice de cel care neîncetat se caută şi ferice de cel ce găseşte
căci el se va bucura şi se va minuna şi stăpân va fi el peste toate şi
împărăţia cerurilor va fi împărăţia sa. i-am zis sufletului meu: fii calm

şi taci şi aşteaptă oamenii pământului se duc în împărăţia pământului
ca nişte umbre se duc în împărăţia umbrelor şi veacul acesta va trece
veacul ce vine va trece ca nişte clipe vor trece mileniile fii calm şi taci
şi aşteaptă însufleţit de miracolul ce întrupează cuvântul însufleţit de

cuvântul ce naşte miracole. şi a zis sufletul meu către mine: ferice de
cel ce puritatea găzduieşte ferice de cel ce ocoleşte răutatea şi lângă
izvorul apelor se aşează şi de lumina lumii se lasă purtat pe căile sale
el este ca roua din zori şi ca adierea de seară a vântului el este ca un

pom roditor în pustie ca o oază în deşert şi ca o casă zidită pe stâncă
el este stânca şi pâinea şi vinul şi calea adevărul şi viaţa veşnică este 




41

şi a zis îngerul meu păzitor către mine: ridică-te! avionul ce trece
în clipa asta pe deasupra ta nu e mai presus decât tine. şi stelele
de deasupra casei tale nu sunt mai presus decât tine pentru că tu
ai un cer de stele dedesubt deasupra cer de stele. ridică-te! a zis

îngerul meu păzitor către mine nici soarele fratele tău nu e mai
presus decât tine nici sora ta luna nu e mai presus decât tine nici
haina umilinţei nu te mai prinde prea s-a zdrenţuit de tot şi prea
puternicii zilei prea şi-au dovedit slăbiciunea ridică-te! a zis

îngerul meu păzitor către mine oare nu chiar eu te-am făcut
asemenea mie şi asemenea ţie nu chiar tu m-ai făcut ridică-te
din lut din trecut nici timpul nu e mai presus decât tine şi nici
veşnicia nu e mai presus decât tine pentru că totul e-n tine  

ridică-te! a zis îngerul meu păzitor către mine
în timp ce mă rugam îngerului meu păzitor: ridică-mă! 




42

să nu spui că nu-ţi place să stai seara pe balcon să asculţi
cântarea de greieri a nopţii de august cu laptopul stins şi toate
gândurile stinse risipite în nemărginirea stelară când luna trece
imperială pe deasupra platanului şi platanul înalt cât şapte vieţi

de om aruncă o frunză la picioarele tale să nu spui că nu-ţi place
să priveşti o femeie frumoasă cea mai frumoasă femeie din lume
goală când trece dintr-o încăpere în alta goală când se dezbracă
de frumuseţea ei de tinereţea ei să nu spui că nu-ţi place s-o faci

frumoasă şi tânără frumoasă şi tânără iar când timpul se-ntoarce
şi nemărginirea se-adună într-un cuvânt să nu spui că nu-ţi place
să dormi pe balcon înfăşurat în stele în raze de lună în simfonii
de greieri să visezi cum se face ziuă în timp ce se face ziuă 

să nu spui că nu-ţi place să te trezeşti într-o viaţă nouă
sub soarele nou să nu spui că nu-ţi place să fii 




43

la ora 18:18 a zilei de nouă septembrie din anul domnului douămii
paisprezece m-am gândit la tatăl meu şi la mama mea şi l-am sunat
pe tatăl meu şi am vorbit cu mama mea şi am înţeles ca şi blaise
pascal în noaptea de 23 noiembrie 1654 cine e tatăl meu şi cine

mama mea am înţeles cine e tatăl şi cine e fiul despre care vorbeşte
scriptura am înţeles că nu îl poţi vedea pe tatăl dacă nu îl urmezi pe
fiul am văzut în istoria creştinătăţii o mulţime de exemple o mulţime
de minuni o mulţime de grozăvii şi am fost uimit şi am fost şocat

doamne câte crime se pot face în numele domnului câte binefaceri
rămân nefăcute am înţeles ce a fost înainte de facere şi ce va fi după
am înţeles am văzut că începutul începe cu sfârşitul şi înţelepciunea
e peste tot în această lume în această lume orbită de înţelepciune

am înţeles că trebuie să cauţi să cauţi să cauţi
pentru a înţelege că nu e nimic de înţeles  




44

să te trezeşti să priveşti un răsărit de soare ca şi cum ai privi
începutul să te trezeşti să priveşti în oglindă un răsărit de soare
ca şi cum ai privi propria viaţă întoarsă să te trezeşti să priveşti
soarele urcând printre blocuri să te trezeşti să priveşti dâra de

lumină din ferestre şi surâsul primei femei întâlnite să te trezeşti
să asculţi liniştea din primele ore să te trezeşti să asculţi forfota
păsărilor din platani şi zgomotul maşinilor din parcare să te trezeşti
să cânţi astăzi e ziua mea şi să fie chiar ziua ta să te trezeşti să-i

trezeşti pe cei care vin să te trezeşti să miroşi o cafea aburindă
să te trezeşti să guşti din dulcele clipei să te trezeşti să te pipăi şi
să urli sunt să te trezeşti să te miri să se facă lumină să te trezeşti
să te ridici să umbli pe ape să te trezeşti să-ţi aminteşti să te înalţi

la cer să te trezeşti să porneşti pe propriul tău drum să te trezeşti
să trăieşti propria viaţă să te trezeşti să iubeşti trezeşte-te




45

să te trăieşti pe tine însuţi să retrăieşti prima zi a vieţii tale
ca şi cum ai trăi ziua propriei tale morţi să te priveşti mereu
în oglindă până când vei fi până când vei deveni propria ta
oglindire să te priveşti până când vei vedea până când

te vei vedea fiind în nefiinţă până când vei vedea în depărtare
orbitoarea lumina învierii să te duci să te aduci şi iar să te duci
din tine prin tine spre tine până când vei ajunge la cel care este
doamne cât de frumoasă e această poveste în care suntem şi nu

în care suntem şi nu personajele tale şi nu ne lăsa pe noi
în păcatele noastre şi nu ne lăsa pe noi să scriem scenariul
propriei noastre drame şi nu ne lăsa stai lângă noi cum stăm
noi lângă tine şi vino în noi cum venim noi întru tine doamne

ce frumos e să fii ce frumos să trăieşti să retrăieşti să iubeşti
ce dumnezeieşte dar ce mare păcat să te iubeşti pe tine însuţi



46

el se îmbogăţea privind cu ochii se îmbogăţea citind recitind
sfintele scripturi se îmbogăţea privind lumea cea din jurul său
se îmbogăţea privind lumea din lăuntrul său şi se îmbogăţea
de la o zi la alta deşi se spune că omul e mai bogat atunci

când se naşte pe urmă sărăceşte cu duhul sărăceşte sufleteşte
dar el se năştea în fiecare zi el renăştea în fiece noapte noaptea
şi ziua erau pentru el averi nedeclarate şi se îmbogăţea privind
cu ochii se îmbogăţea citind şi recitind sfintele scripturi amfora

cu manuscrisele de la marea moartă taina din papirusurile de la
nag hammadi se îmbogăţea văzând cu ochii se îmbogăţea privind
şi se îmbogăţea văzând cum se năruie bogăţiile lumii şi bogăţia lui
a devenit cea mai râvnită dintre toate şi bogăţia lui a devenit

cea mai bogată bogăţie din împărăţie din împărăţia care-a
fost din împărăţia care este din împărăţia care va să fie



47

când eram mai tânăr locuiam în bucureşti pe 13 septembrie şi
lucram la itb floreasca şi visam să devin un mare taximetrist pe
o dacia 1300 sport. locuiam la o doamnă care avea optzecişişase
de ani şi pretindea că este nepoata lui octavian goga. nu-mi cerea

chirie nu-mi cerea decât să stau la taclale cu ea în timpul meu liber.
nicolae îmi zicea mergi jos la alimentara şi cumpără-ţi vin şi ţigări şi
cafea şi vino să mai stăm de vorbă am atâtea să-ţi spun. dar eu eram
mai tânăr nu aveam chef de taclale şi gândul mai mereu îmi zbura

la fetiţele dulci din bucureşti. pe care le plimbam cu taxiul în imaginaţia
mea. şi timpul meu liber se risipea pe vin pe ţigări şi cafea. n-am rezistat
să stau acolo nici măcar cât a rezistat guvernul goga la putere. după ce
am plecat ceauşescu a dărâmat 13 septembrie şi 14 septembrie şi toate

zile românilor până la revoluţie. plus visul meu de mare taximetrist
acum îngropat undeva între grand hotel marriott şi casa poporului.




48

madam rosenberg îşi ridică fusta madam rosenberg îşi dă chiloţii jos
se aşează pe budă şi citeşte kabbalah în timp ce îşi satisface sonor
necesităţile fiziologice madam rosenberg este o femeie frumoasă mai
frumoasă ca femeia la treizeci de ani o femeie respectabilă o femeie

inteligentă nu-şi bate capul cu mirosul fecalelor nici cu urina nici cu
faptul că dumnezeu o vede în această poziţie ce intimitate o mai fi şi
asta se gândeşte madam rosenberg dacă nu eşti singur nici aici apoi
madam rosenberg termină madam rosenberg se ridică se dezbracă

şi intră la duş convinsă că ochii lui dumnezeu o privesc convinsă că
însuşi dumnezeu o admiră mândru de creaţia lui ce e frumos chiar şi
lui îi place se gândeşte madam rosenberg în timp ce se spală în timp
ce trupul său devine alb şi curat şi strălucitor ca un înger dacă îngerii

ar avea trup se gândeşte madam rosenberg în timp ce se îmbracă
se machiază şi iese în lume ca o femeie respectabilă ce este




49

vreau să-ţi spun că sunt oameni care ştiu şi sunt oameni care cred
că ştiu vreau să-ţi spun că sunt oameni care cred în ce ştiu şi sunt
oameni care cred dar nu ştiu vreau să-ţi spun că sunt oameni care
ştiu că nu ştiu şi nu cred că ei cred în ceva în afară de faptul că ştiu

că nu ştiu vreau să-ţi spun că sunt oameni care nu ştiu nimic şi nici
măcar nu ştiu că nu ştiu vreau să-ţi spun că sunt oameni care trăiesc
şi există dar sunt şi oameni care nici nu trăiesc şi nici nu există vreau
să-ţi spun că sunt oameni care simt dar sunt şi oameni care nu simt

nimic vreau să-ţi spun că sunt oameni cei ce iubesc dar sunt oameni
şi cei ce urăsc vreau să-ţi spun că sunt oameni cei născuţi din oameni
cum sunt oameni şi cei născuţi din cuvânt şi mai vreau să îţi spun că
sunt oameni cei care au chipul şi asemănarea ta şi vorbesc limba ta

fie că ştiu fie că nu ştiu fie că simt fie că nu fie că trăiesc fie că
nu trăiesc fie că există fie că nu fie că iubesc fie că nu omule fii om



50

doamnelor şi domnilor nicolae silade s-a îndrăgostit de ceea ce
este. dar mai ales de ceea ce va fi. el care ştie ce este şi ce nu. el
care ştie ce a fost şi ce nu. s-a îndrăgostit de ceea ce este. dar mai
ales de ceea ce va fi. iar ceea ce va fi este atât de asemănător cu

ceea ce este încât nicolae silade cel care este se vede pe sine. dar
într-un alt fel de déjà vu. noi însă luăm lucrurile prea temporal. când
temporalul ne include la fel cum ne exclude. şi prea ne vine greu să
fim când nimic nu este. dar mai greu ni se pare să fim când totul e.

când totul e doar o poveste. nicolae silade însă ştie povestea. şi ştie
şi cine o povesteşte. pentru că el este. pentru că el va fi. pentru că el
este cel care îşi aminteşte despre el. precum dante. precum t.s. eliot
sau seferis. sau montale. sau elytis. da. doamnelor şi domnilor. aici

e toată mitologia. aici e toată filosofia lumii. aici e toată poezia şi toată
muzichia. aici e totul despre noi. şi aici suntem noi. cei care vom fi.



51

suntem toţi împreună aici. suntem toţi împreună astăzi. chiar şi tu
cel care ai fost. chiar şi tu cel care vei fi. dar mai ales tu cel care eşti.
toţi împreună aici. toţi împreună astăzi. precum valurile nevălurite într-o
mare nesfârşit de mare. mai albastră decât cerul albastru. mai liniştită

decât însăşi liniştea. sunt sigur că ţi-am mai spus. marea este domiciliul
nostru. marea este existenţa noastră. da. valurile ei vălurind spre tărâmuri
necunoscute. valurile ei vălurind spre mări imaginare. chiar şi atunci când
vălurirea se întrerupe. chiar şi atunci când marea se desparte în două.

să trecem. să trecem vălurind dintr-o mare în alta. ca şi cum am trece
dintr-o ţară în alta. sau cum se mai spune aici pe pământ: din ţărâna
din care am fost făcuţi în ţărâna care ne desface de ţărână. sunt sigur
că ţi-am mai spus. important e ca din tot să rămână o urmă. atât.

o urmă a trecerii noastre. o urmă a iubirilor noastre. o urmă a
drumului nostru din întunericul nesfârşit spre nesfârşita lumină





52

de ani buni tot încerc să-mi fac simţită prezenţa de ani buni
îţi tot spun te iubesc dar absenţa ta e mai puternică decât
prezenţa mea absenţa ta doare şi tulbură şi-mi întunecă
existenţa şi nu găsesc acele cuvinte magice care să facă

prezenţa ta mai prezentă decât absenţa ştiu că undeva
în această lume existenţa ta e strălucitoare mai strălucitoare
ca soarele ştiu că ai şi tu soarele tău dar luminează-mă tu
cu prezenţa ta cu surâsul tău cu privirea ta ştiu că undeva

în această lume cineva se bucură de toate acestea cineva
chiar acum te îmbrăţişează şi te sărută şi te iubeşte în timp
ce eu adun îmbrăţişările absenţei tale îţi sărut amintirile şi
visele şi te învălui cu dragostea mea cu dorul meu nesfârşit

ştiu că într-o zi vei veni vei citi toate acestea vei înţelege
şi vei zâmbi iar zâmbetul tău îmi va lumina absenţa




53

ce ai de spus în aceste vremuri nu trebuie spus eu totuşi vă spun
omul este ceea ce spune este ceea ce gândeşte daţi-mi voie acum
daţi-mi voie vă rog să vă spun ce gândesc despre mine însumi ce
gândesc despre cei care gândesc încolţiţi de gânduri care vin din

afara lor cum vin apele potopului peste noe cum vine porumbelul
şi spune iată pământul iată cerul sau cum apele se despart de ape
ca pe vremea lui moise eu nu mă gândesc decât la facerea lumii şi
nu mă gândesc decât la sfârşirea ei această lume care este viaţa

mea această viaţă a mea care e lumea născută şi sfârşită în timp
ce o gândesc ca pe o altă lume pe care atât de mult am iubit-o şi
atât de mult am gândit-o încât s-a transformat într-o lume a tuturor
lumilor posibile şi imposibile în timp ce o scriu în timp ce o gândesc

în timp ce apare în gândirea mea femeia prima şi ultima femeie
care poate face suportabile gândirea scrierea filosofia şi iubirea




54

conectat de-a pururi la reţeaua wi-fi îţi scriu ca şi cum mi-aş scrie
mie însumi lungi scrisori de dragoste pe iphone pe laptop pe calc
pe tabletă în locaţii cu semnal excelent cum ar fi la serviciu acasă
cafenea bistro şi trebuie să recunosc îmi plac notificările de genul

conectat la reţeaua silade la dallmayr kaffee la bistro de l'arte la
actualitatea (e ceva să fii conectat la actualitate adică să trăieşti în
prezent nu în trecut nu în viitor) dar mie mie cel mai mult îmi place
să fiu conectat la reţeaua silade adică la mine însumi pentru că eu

când mă conectez la mine însumi devin liber devin puternic devin
şi atunci încep să îţi scriu despre devenire despre fiinţare (sper că
ai remarcat asta în postările mele anterioare) şi în timp ce îţi scriu
simt că exist mă simt veşnic precum munţii de la băile herculane

stâncile de la meteora alpii francezi sau ca mureşul dunărea
dacă vrei cât despre dragoste în ea m-am înveşnicit de mult




55

da dumnezeu a creat lumea universul şi tot ce există dar muzica
muzica doamnelor şi domnilor poezia pictura noi le-am creat john
lennon johnny cash elvis etc beethoven mozart enescu pentru că
nu puteam trăi în tăcerea şi secretul facerii lumii david ghilgameş

şi dante whitman eminescu silade pentru că într-un fel se vede
lumea prin ochii lui da vinci picasso sau van gogh şi cu totul altfel
prin ochii lui socrate cioran heidegger ce ştie nietzsche şi nu ştie
dumnezeu ce ştie dumnezeu şi nu ştie nietzsche dacă ar fi să ne

luăm după ce spune biblia filosofia wikipedia tot n-am înţelege
de unde vine harul şi tot n-am înţelege de unde vine talentul cum
se revarsă el din belşug peste unii de ce îi ocoleşte pe alţii ăsta da
mister doamnelor domnişoarelor şi domnilor asta da întrebare da

dumnezeu a creat lumea universul şi tot ce există dar artele
noi le-am creat sub îndrumarea lui sub bagheta lui magică


56

să ai o casă la ţară cum avea alecsandri la mirceşti să-ţi cânte greierii
noaptea şi cocoşii în zori de zi să leneveşti pe caniculă în camera de la
stradă ce binecuvântare să te cuprindă în sfârşit liniştea şi visarea să te
legene ca-ntr-un hamac iar strada să fie pustie cum e acum când paşii

trecătorilor nu se mai aud poate doar în memorie precum ropotele cailor
de altădată sau zgomotul tractoarelor de mai ieri să nu treacă nimeni pe
stradă nici bărbaţi la semănat nici femei la cules să nu treacă nici timpul
să-ţi imaginezi că tot ce-ţi imaginezi există deja precum aceste cuvinte

în care s-a liniştit toată neliniştea lumii din care s-a ivit un nou început
să vină în cele din urmă ploaia să vină cu tunete şi fulgere şi rupere de
nori cu fete dansând goale pe câmp cu şiroaie de ape în jur ce bucurie
ce descărcare într-un weekend de vară la ţară într-o ţară de deasupra

de ţări de oceane de râuri de mări şi mai departe unde doar imaginaţia
ta fabulează creează între hotarele unui mare şi unic şi liniştitor adevăr




57

şi ce-am realizat că am câştigat toate competiţiile posibile şi imposibile
ce-am realizat devenind un om singur şi liber în singurătatea sa un om
al bunului dumnezeu un om înţelept un om pe care dumnezeu l-a înălţat
la ceruri care priveşte oamenii şi i se face milă şi nu ştie ce se mai poate

face după ce toate au fost făcute şi desfăcute şi refăcute iarăşi şi
iar ce am realizat eu care acum realizez că a trecut timpul realizărilor
şi timpul speranţelor timpul iubirii şi timpul gândirii şi toate timpurile
care mai trec prin timp în timp ce tu te faci tot mai frumoasă viaţă

a mea şi tot mai străină ce am realizat eu înălţându-te pe cele mai
înalte culmi din cele mai adânci abisuri gustând din toate frumuseţile
deşertăciunii ce am realizat mă întreb acum când carnea e pe sfârşite
sufletul e pe ducă şi niciun înger nu mă mai poate păzi dumnezeule

ce-o să se întâmple acolo unde nu se întâmplă nimic acolo unde
doar eu doar tu şi doar lumina neîncepută lumina fără de sfârşit



58

niciodată n-am ştiut să aleg între o femeie frumoasă şi o carte bună
mi-au plăcut întotdeauna femeile întotdeauna cărţile nu le poţi separa
sunt dătătoare de viaţă amândouă sunt izvor de iubire şi înţelepciune 

amândouă dar o femeie frumoasă citind o carte bună ehei o femeie

frumoasă citindu-mă ca pe o carte bună în timp ce eu citesc toate
femeile frumoase ca să înţeleg viaţa şi frumuseţea ei şi misterul da
qui n'a pas connu la femme n'a pas connu la vie îmi spune cineva
şi înclin să-i dau dreptate pentru că viaţa fără femei nu e viaţă iar

cel ce iubeşte ştie şi cel ce ştie iubeşte am aflat asta din cărţile bune
din cartea cărţilor pe care o tot citesc şi o tot recitesc şi tot misterioasă
rămâne oare n-ar fi mai bine mă întreb eu pe mine să fac dragoste cu
cea mai frumoasă femeie din lume iar ea să mă nască din nou să îmi

spună mai pune şi tu mâna pe-o carte pe cartea cărţilor de exemplu
căci naşterea e cea mai mare minune iar eu să îi zic că dragostea



59

şi totuşi e frumos aici şi bine soarele răsare la aceleaşi ore ca în anii
când eram copil când alergam după fete când alergau ele după mine
ce frumos era şi ce bine luna apărea ca şi acum în pătrare şi lua câte
ceva din calendare din strălucirea stelelor după care mă dădeam în

vânt şi vântul e acelaşi vânt acelaşi vânt care îţi răsfira părul care îţi
mângâia chipul acelaşi vânt pe care nu îl vedem dar îl simţim aşa cum
simţim existenţa lui dumnezeu pe pământ şi pământul e acelaşi pământ
din care venim în care ne ducem din care ieşim prin cuvânt ce frumos

e aici şi ce bine ce frumos şi ce bine doamnelor domnişoarelor şi domnilor
nu ştiu ce sentimente aveţi aici ce gânduri dar aici aici e frumos şi bine şi
va fi mereu frumos şi bine pentru cel ce rămâne în cuvânt apa e aceeaşi
apă în care ne scăldăm pe rând o singură dată şi nu e mai frumos niciunde 


şi nu e mai frumos nicicând ca aici ca acum doamnelor domnişoarelor 
şi domnilor de ce nu ne iubim ca lumea-n lumea asta de ce nu ne iubim



60

în joia mare sătenii merg la cimitir să pună flori şi lumânări
şi câteva gânduri la mormintele morţilor lor. numai că morţii nu
mai sunt de mult acolo. au înviat de mult şi au plecat. în pământ
în soare în apă în vânt şi mai departe. fiecare în numele său.

scris pe o cruce pe care abia se mai văd literele. pe care
abia se mai văd, între paranteze, anii de sosire şi anii de plecare:
galffy regina (1890-1958) galffy ferenc (1884-1975) silagie aurelia
(1932-2001) silagie ioan (1928-1992). paranteză deschisă viaţa.

paranteză închisă moartea. şi între ele, între paranteze adică,
nişte cifre care nu spun nimic despre zbuciumul vieţii. despre
desfătările ei. nimic despre acel nimic care a fost totul şi s-a risipit
de tot. în flori în lumânări în gânduri. în litere în cifre în aduceri aminte.

e plin cimitirul de aduceri aminte. e chiar aducerea aminte a vieţii.
şi viaţa de apoi a amintirii. să luăm aminte aşadar. să luăm aminte.




61
 

habar n-aveam pe ce lume trăiam când eram în lume şi nu ştiu nici acum
dacă eram într-adevăr în lume sau lumea întreagă în mine era cu legea ei
morală cu tot şi cerul înstelat deasupra la fel ca acuma ţin însă minte era
o fată frumoasă acolo o fată de pe altă lume care de-a dreptul din mări

se ivea şi urca în ceruri urca precum dreptul şi strălucea şi strălucea şi
strălucea cum strălucesc în soare cele şapte rubine doar o fată era o fată
care mereu îmi zâmbea şi se dădea în vânt după mine dar vântul mereu
mi-o lua mi-o ducea în cuvinte în rime iar eu o priveam ca şi cum nu era

o priveam cum pleacă cum vine îmi făcusem şi rai din zâmbetul ei eram
cu capul în nori cum se spune şi norii mei la picioarele ei chiar norii mei
mi-au luat-o au dus-o departe de mine departe de lumea în care trăiam
pe când eram în lume şi habar nu aveam şi habar nu aveam cât infern

se naşte din dorinţele noastre câtă deşertăciune e-n amintiri dar e bine
e bine că frumuseţea există există şi naşte asemenea mari amăgiri




62 

încă mai aud motorul aeroplanului survolând marea mediterană marea
egee marea roşie marea moartă încă mai văd norii în care mă ascundeam
şi cerul albastru în care deveneam invizibil şi câmpiile nesfârşite şi munţii
înzăpeziţi pe deasupra cărora am trecut cum trece timpul prin ore şi încă

mai simt aerul proaspăt al înălţimilor pe care nu le-a atins nimeni şi încă
mai gust din alcoolul tare al zicerii: ştim că nu ştim nimic şi încă aterizez
pe o plajă pustie din grecia antică din grecia marilor înţelepţi pe o insulă
despre care nu a auzit nimeni nimic încă mai văd mă revăd mângâindu-ţi

chipul şi pulpele şi partea de jos a amforei care eşti dar aici intervine
iubirea da dragostea fără de care nu există nimic mi-a luat mult timp
să înţeleg că dragostea nu poate fi înţeleasă şi iată că îmi amintesc de
tine îmi amintesc de mine îmi amintesc că sunt îmi amintesc că eşti

şi chiar eşti şi chiar sunt sunt cel din amintirea ta eşti cea din amintirea mea 

nimic nu dispare de tot totul se transformă precum iubim cum gândim 



63

să locuieşti într-un apartament cu două camere cu două balcoane
ca şi cum ai locui în propriul tău cer luminat de propriul tău soare
hrănit din propriul tău pământ şi te-ai scălda în toate apele lumii
în toate oceanele în toate mările în toate fluviile în toate râurile

până la ultima picătură căci ale tale sunt toate ale tale al tău
este totul totul este şi totul vine din tot şi toate pleacă în toate
totul este geneză şi totul apocalipsă şi învierea un miracol o să
vezi o să crezi şi te vei minuna vei privi împrejur şi împrejurul

va fi al tău cât vezi cu ochii vei privi înăuntru şi vei vedea totul
ca-n palmă cu ochii închişi vei vedea şi dragostea ce-nvăluie
totul dragostea din care totul se naşte vei privi înlăuntrul tău
şi te vei vedea pe tine însuţi şi te vei bucura şi te vei minuna

căci al tău este totul totul este totul vine din tot şi toate pleacă
în toate totul este geneză şi apocalipsă şi învierea un miracol


64

m-am trezit la 3:33 şi gândul pe loc mi-a zburat la cifra aceea
666 fără nicio legătură cu liniştea de dinaintea zorilor cu lătratul
câinilor comunitari acompaniaţi de cântarea greierilor de oraş fără
nicio legătură cu vuietul camioanelor pe autostradă sau cu faptul

că luna era tot în mijlocul platanului cum am lăsat-o când am
plecat la culcare poate gândul că au trecut o sută de ani şi mai
bine de la primul război mondial să aibă vreo legătură poate crimele
comise în cel de-al doilea oricum conexiunea cifrelor a dat naştere

gândului că toţi dictatorii lumii au fost la început inocenţi iată-l pe
pe hitler scâncind în braţele mamei sale şi iată-l pe stalin sărutând
prima oară o fată iată-l pe mao la şcoală învăţând alfabetul chinez
ce şcoală ce educaţie ce sistem mă întreb le-a permis să devină

ce au devenit ce şcoală ce educaţie ce sistem bune de aruncat
la gunoi dacă dintr-un copil se pot naşte asemenea monştri





65

în seara asta nu mai răsare luna. luna. o înnorare neagră vine
dinspre apus. oamenii s-au dus. s-au dus. la culcare. între patru
pereți doarme dus fiecare. toate cuvintele s-au spus. și o tăcere
mare neînchipuit de mare se lasă peste lume. tăcerea lui isus.

nu mai răsare luna. luna. stelele nici ele nu se mai arată. frunze
după frunze cad încă o dată. din platanul verde. verdele pe care
toamna l-a sedus. vântul se-ntețește. prevestitor de ploaie. norii
se îndeasă în întunecime. vine iar potopul. vine. de la cel de sus.

nu mai răsare luna. luna. stelele nici ele. noaptea cea mai lungă
se lungește-n toate. e beznă peste fire. deșertăciune-ntunecată.
la dumnezeu nu-i nimeni în stare să ajungă. nici gând să treacă
dincolo de toate. jumătăți de viață. jumătăți de moarte. și-un

adevăr pe jumătate spus. dar poți împinge visul cu mâna mai
departe. și dincolo de neguri vei intui lumina. cea fără de apus


66

nu privi niciodată de sus există mereu cineva mai presus și de
mai de sus te privește și te face egalul celui privit sau și mai rău
te orbește dacă vrei să vezi nu te uita în stânga și nu te uita în
dreapta căci drepte sunt doar căile domnului și e păcat să cazi

în politică de unde nimeni nu te mai scoate politicienii ar trebui
izgoniți din cetate nu poeții nu dacă vrei să vezi nu privi niciodată
în sus nu te umili într-atât susul și josul sunt doar convenții umane
aplicabile munților și văilor prin care treci dacă vrei să vezi nu privi

înapoi nu privi înainte drumul parcurs s-a adunat ca un sul în
memoria ta drumul rămas ți se deschide în minte dacă vrei să
vezi te uită în tine însuți și uită-te acolo până când vei vedea
cum te naști din tine ca lumina din lumină ca steaua din stea

uită-te în tine până când vei vedea cum se-nstelează cerul
deasupra și lumea și legea morală în tine la dispoziția ta


67

mă tot uit la niște poze pe net o galerie foto cu trei sute șaizeci și
cinci trei sute șaizeci și șase imagini din țară afară e frig și noros nu
prea ai ce vedea pun pe slideshow și urmăresc fotogramele ce țară
frumoasă avem am avut parcă aș călători în trecut iată locomotiva

cu aburi mocănița din bucovina ce mult mi-a plăcut s-o aud șuierând
printre case să o văd pufăind printre brazii încărcați de zăpadă iată și
sania trasă de cai în urma ei o mașină din secolul nostru iată-i pe copii
la săniuș la colinde cu steaua cu plugușorul ce obiceiuri ce rai ce magie

iarna în sat drum de oi prin nămeți și sunete de clopoței la stână care
cu fân trase de boi de bivoli de vaci nu pot să uit nu am uitat de capra
neagră din munții carpați de lupii urlând în pădure dar ce mult ce mult
ne-am schimbat după două războaie și un comunism eșuat afară tot

frig și noros nu prea ai ce vedea numai natura se întoarce-n natură
iar pe facebook dacă bine traduc iubirea de neam e zaț peste ură


68

zile în șir am căutat-o pe lupe târfa aceea de 17 ani din cartierul
guerrero am căutat-o cu detectivii sălbatici și după trei ani și mai
bine am regăsit-o în 2666 în camera hotelului acela trebol la fel de
încăpătoare și la fel de întunecată ca pe vremea lui roberto bolaño

amintindu-și de el i-au dat iarăși lacrimile ca atunci când își pierduse
un fiu la prima vedere nici nu m-a recunoscut însă nici nu mă așteptam
la vreo recunoaștere ea era tot subțirică și avea aceleași picioare lungi
și pătate ca leoparzii și tot 17 ani am regăsit-o goală în același pat

holbându-se la tavan ca atunci când făcea dragoste cu ființe imaginare
am regăsit-o vorbind despre viața ei și ce însemna pentru ea fericirea
și mi-am dat seama că n-a cunoscut nici fericirea nici dragostea
cu toate că pe mulți i-a făcut să se simtă bărbați încolăcindu-și

picioarele de leopard în jurul taliei lor căutându-le sfârcurile
sau bătăile inimii sau pur și simplu sugând din ei inima



69

nu e timp să te uiți pe un alt perete nu ești într-un cinema city
chiar dacă sala pare a fi chiar afi palace cotroceni nu urmărești
un 4dx unde proiecția vine întotdeauna din spate iar efectele da
efectele vizuale sonore tactile de peste tot din jurul tău nu e timp

de privit ecranul din față chiar dacă porți ochelari 3d lumea se vede
și altfel viața se vede și altfel nu ai venit aici să urmărești un filmuleț
de doi lei cu actori de duzină să-ți intre bine în cap ai venit aici să fii
eroul principal într-o superproducție și toată regia e în mâinile tale

și toate decorurile îți aparțin ai grijă dar cum îți alegi personajele
ai grijă cum interpretezi totul în această peliculă mereu în derulare
nu sunt acestea învățăturile unui regizor către fiul său sunt sfaturile
fiului către el însuși să-ți intre bine în cap asta și scoate-ți din cap

pe cel ce gândește în creierul tău așează-te confortabil în fotoliul
imax și proiectează și urmărește acele imagini unice cu tine însuți


70

ce multe sunt amintirile și ce mari din ce în ce mai mari și mai multe
și mai frumoase și mai reale decât această realitate singuroasă în care
bate vântul nuștiucăreitoamne îți mai trebuie o viață să pui pe hârtie toate
amintirile vieții îți trebuie alcooluri multe din ce în ce mai multe și mai tari

să poți îmbăta nostalgia dar la ora asta când sunt închise până și birturile
de cartier și bate vântul nuștiucăreitoamne și ți se face frig de întuneric și
întuneric de singurătate la ora asta când memoria derulează imagini din ce
în ce mai vii mai frumoase și mai reale decât această realitate singuroasă

din care ai vrea să fugi să te refugiezi în trecut în acel trecut care a fost
prezent în prezentul acesta care a devenit viitorul lui și îl învie acum ca
să-nțelegi câtă filozofie și câtă poezie e în dor dacă ai veni acum dacă
ai veni și te-aș vedea în prezentul acesta și te-aș vedea în viitorul lui

peste un an peste zece aș trece pe lângă tine nemuritor și rece
cum trece timpul prin el însuși fugărit de veșnicia frumuseții


71

doamne între cei care cred în tine și cei care nu te cred stau eu
cum stai tu pe cruce înainte de înviere și sunt și sunt și sunt foarte
convins că lumea nu te cunoaște cum te cunosc eu cum te cunosc
ca pe mine însumi nemernicii te-au localizat într-un bar într-un birt

într-o cameră de hotel cu prostituate în odaia unui nou-născut care
nu se mai naște dar eu știu că tu ești deasupra și dedesubt deasupra
și dedesubtul a toate și interiorul și exteriorul și timpul și fărădetimpul
și acumul și totdeauna și pretutindenea împlinirea rugăciunilor mele

doamne dacă știi cum gândesc doamne dacă știi și ce simt și dacă
sunt asemenea ție lasă-mă lasă-mă lasă-mă să iubesc lumea asta
lasă-mă să iubesc ce-i frumos în această lume lasă-mă să iubesc
femeia care mă iubește și fă-o pe femeia pe care o iubesc să mă

iubească așa cum te iubesc doamne că nu iubesc nimic mai mult
în viața asta decât viața asta cu toată răstignirea și învierea ta


72

mereu îmi amintesc de tatăl meu de bunicul meu de bunică-mea
plecați la domnul în 2017 1966 1982 după cum vedeți amintirile nu
respectă cronologia anilor se micșorează de la an la an până când
devin o imagine din ce în ce mai ștearsă încerc să-mi amintesc și

de străbunicul meu pe care nu l-am cunoscut i-am văzut doar chipul
într-un tablou prăfuit din podul casei vechi de la țară și am întrebat cine
e și mi s-a spus alexandru străbunicul tău alexandru l-am șters bine de
praf până când am văzut cum îi zâmbea fotografului din acele vremuri

era îmbrăcat într-o haină militară de honved făcuse probabil școala
maghiară pe vremea imperiului într-o zi bunicul mi-a arătat locul unde
era școala doar bălării bălării nici urmă de ea de imperiul austro-ungar
prin aceste locuri unde mereu s-a vorbit și se vorbește românește da

și merg cu gândul mai departe la stră-stră-străbunicii mei la strămoșii
strămoșilor mei din întuneric în întuneric până la lumina de azi doamne 


73

nu știu dacă tatăl meu s-a dus la dumnezeu în ceruri ori doar
să se odihnească puțin acolo sus sau acolo jos știu doar că
trebuie să-i dai pământului ce ai luat din pământ și ce ai primit
de la dumnezeu tot el îți ia și nu e vorba doar de suflet aici

unde totul e însuflețire iubire amintire să trăiești în amintirea
celorlalți până când se va șterge și ea după o viață de muncă
în folosul comunității după o viață de muncă în zadar ce folos
are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?
tu însă

numai la asta nu te gândești în viață în viața ta cu început și
sfârșit nu te gândești la altă viață știi că totul e deșertăciune
și goană după vânt
dar iubești deșertăciunea și gonești după
vânt până când vântul se-ntoarce și te ia și te duce departe

în locuri luminoase locuri cu verdeaţă locuri de odihnă unde
nu e durere nici întristare nici suspin ci viaţă fără de sfârşit



74

deci să recapitulăm dar sub nici un motiv să nu capitulăm chiar
dacă suntem la capitolul recapitulare viața a fost frumoasă a fost
foarte frumoasă / și este / viața este / frumoasă și va fi frumoasă
multă vreme de acum încolo / mult mai frumoasă decât viața pe

care am trăit-o noi în timpul vieții noastre mult mai frumoasă decât
viața pe care o veți trăi voi în timpul vieții voastre mult mai frumoasă
decât viața pe care o vor trăi cei ce vin după voi / da / viața este mult
mai frumoasă decât viața / chiar asta am vrut să vă spun / și acesta

e adevărul despre frumusețe / și aceasta e frumusețea adevărului da
să iubești așadar adevărul să iubești frumusețea să iubești totul pentru
că numai atunci când iubești ești iubit numai atunci când iubești trăiești
și numai prin iubire vine mântuirea și dincolo de moarte va fi tot viața ta

și dincolo de moarte vei fi tot tu pentru că sfârșitul nu are sfârșit și nici
începutul nu începe pentru cel care este dincolo de început și sfârșit


75

dacă mă întrebi ce mai fac dar tu nu mă întrebi niciodată nimic
pentru că tu știi totdeauna totul tu exiști totdeauna hai totuși să
îți spun mă gândesc la tine la mine la viață la moarte la veșnicie
la deșertăciunea tuturor deșertăciunilor îmi desfac o bere tuborg

cum fac americanii în filme când se întorc de la job și cu sticla
în mână discută nimicuri sau se gândesc la toate sau se privesc
în oglindă ca robert de niro în taxi driver când îl întreabă pe cel
oglindit you talking to me you talking to me și-n loc să scoată asul

din mânecă ei scot pistolul mai mai să se-mpuște vai vai să se
sinucidă brusc căci de o sinucidere lentă ei n-au auzit și mă mir
că n-a auzit nici cioran apostolul suicidului ne sinucidem lent da
ne sinucidem trăind n-a spus-o nimeni mai frumos ca ungaretti

moartea se ispășește trăind uite așa vine mântuirea așa vine
lumina care luminează viața și întunericul n-o biruie nicicând


76

n-am consultat prognoza meteo când am pornit spre herculane
să-l întâlnesc pe poetul octavian doclin și pe poetul michel bénard
& să particip la colocviile reflex alături de alți poeți și alte frumoase
poetese unele trecute bine de patruzeci de ani era în dricul verii și

nu mă gândeam că vremea o poate lua razna într-o clipă că după
zile pline de soare și poezie se anunță cod galben ploi torențiale și
descărcări electrice vânt puternic vijelie și grindină mă bucur însă
că vremea a fost frumoasă cât s-a citit poezie sau poezia a făcut

vremea frumoasă s-a spus acolo că viața e ba un hotel în care vii
îți spui poezia și pleci ba că e un râu pe marginea căruia stau poeții
în neînțeleasa lor eternitate dar eu cred că viața este chiar muntele
din fața ta îl urci pe o parte îl cobori pe cealaltă și gata ești iarăși

pe marginea râului pe terasa unui hotel de șapte stele unde îți bei
cafeaua în liniște privind cum vremea se schimbă vremurile nu


77

să ne tăvălim prin lanul de grâu ca niște copii fugiți de acasă să
fumăm pe ascuns naționale carpați fără sau mărășești furate din
tabachera bunicului / cumpărate pe ouă de la cooperativa din sat
s-alergăm în maieuri tetra & chiloți tetra după cercul de la căruța

cu roți de lemn s-alergăm după combine și cai și tractoare într-o
întrecere socialistă cum numai românii știu să mergem la scăldat
în balta neagră la furat de cireșe în satul vecin și să vină paznicul
să fugim cu doi cercei la ureche sau să ne-ascundem în arie între

șire de paie să urcăm pe buldog pe batoză & să facem ca motorul
cu aburi și câte și mai câte de la roata olarului / roata de la fântână
roată-roată în noi înșine până când cercurile desenate în aer devin
spirale spirale înălțătoare la cer să mergem la școală să învățăm

ce înseamnă a fost odată ce înseamnă să fii fericit adică să fii
să fii mulțumit de ceea ce ai de ceea ce ești de ceea ce este


78

revin mereu să privesc acest râu care curge fără oprire încă de pe
vremea romanilor și chiar mai de demult acest râu cu șapte izvoare
care curge întruna de la facerea lumii nu mă mai satur privind și nu
mă mai satur ascultând cum curge printre munții aceștia stăruind în

măreție încă de pe vremea romanilor și chiar mai de demult acești
munți care întrec în măreție toate mărețiile lumii și care tac și care
fac mai misterioasă facerea lumii nu mă mai satur privindu-i nu mă
mai satur ascultând tăcerea lor grăitoare și mă simt ca pe vremea

romanilor și mă simt ca la facerea lumii revin mereu la cele șapte
izvoare și văd șapte înțelepți și văd băile romane și soldați romani
îmbăindu-se în sulf în aur în glorie și gloria lor risipindu-se precum
norii norii risipindu-se peste crestele munților într-o ploaie de vară

după care se arată soarele acest rug care arde și nu se mistuie
și curcubeul semnul legământului tău cu lumea asta curgătoare


79

un prieten din iași îmi trimite 23 curiozități din psihologie nu m-am
întrebat unde este a douăzecișipatra sau restul până la 33 66 sau
100 iată însă că la nr. 16 aflu că inconștientul este cel care știe și
decide primul asta explică totul îmi spun despre noi despre viață

e la fel ca atunci când te trezești adică te trezește el tu deschizi
ochii și vezi devii conștient în timp ce el inconștientul se ascunde
în conștiința ta ce face el acolo iarăși nu știi așa se explică de ce
uneori facem lucruri pe care n-am vrea să le facem & ne pare rău

și ne cerem iertare iar el ne iartă pentru că este aproapele nostru
poate cel mai aproape iată ce știm despre inconștient iată cât știm
despre el care probabil știe totul și nu vrea să spună pentru că știe
că a ști nu ajută la nimic dimpotrivă face să dispară neprevăzutul

surpriza emoția măruntele bucurii care fac viața să fie cum este
misterioasă și luuuuuuuuuungă și de aceea unică de neînlocuit
© Nicolae Silade. Un produs Blogger.