a doua venire


a doua venire

ziua întâi. repornirea timpului

aici este locul de întoarcere ladies and gentleman this is the place aici
unde începe marea nesfârşita mare după ce pământul s-a tot rontunjit
s-a îngerit şi s-a întors în pământ plin de viaţă e cuvântul aici cuvântul
ce dă naştere cuvintelor întoarse dintr-o altă viaţă aici e viaţa de apoi
adevărata viaţă care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire

s-a arătat este ivirea din cuvinte ca o barcă legănându-se-n larg cu o
lumină aprinsă în vârful catargului în noaptea pe sfârşite a mării când
muzica valurilor ei acoperă larma teraselor acoperă amintirile dragostei
şi marea a fost la început un cuvânt marea doamnelor şi domnilor priviţi
cum îşi aruncă la ţărm necurăţiile ca omul care îşi spală singur păcatele

ca muntele care se spală singur cu apa mării în ziua mării care acum
începe ca o lumină reaprinsă după marea stingere ca un timp oprit un
timp şi care acum reporneşte cu întreg alaiul său de secunde e marea
devenire a mării ziua ei dintâi când cel plecat se întoarce după o lungă
uitare de sine când cel plecat se întoarce din sine prin sine pentru sine

a doua zi. regăsirea spaţiului

când bat clopotele în două biserici deodată şi se sincronizează perfect
dangătul de plecare cu cel de sosire dintr-o biserică mare la ţărmul mării
într-una micuţă pe un vârf de munte cum am văzut în grecia în thasos sau
în severin pe semenic să pleci dintr-un loc şi să soseşti în altul în acelaşi
timp ca şi cum timpul şi spaţiul se fac una în cel mai pur gând omenesc

mult călătoreşte omul prin sufletul său dar mult mai mult sufletul şi încă
mai mult şi mai departe gândul gândul cel bun gândul care înalţă şi unde
nu credeai că te mai întorci vreodată dumnezeu face pe loc o minune şi te
trezeşti ca dintr-un somn de veci te trezeşti trăind din nou în aceeaşi vilă în
aceeaşi cetate şi pe acelaşi ţărm de mare privind cum răsare iarăşi soarele

după ce l-ai apus pe totdeauna îndărătul unui turn de biserică îndărătul
unei moschei şi din întunericul acela adânc te trezeşti dintr-odată luminat
te trezeşti luminând după ce ai uitat totul şi ţi-ai amintit totul de la facerea
lumii încoace după ce ai renunţat la propriul tău nume şi ai luat numele
lor numele tuturor în numele tatălui în numele fiului şi al sfântului duh

ziua a treia. reconfigurarea traseului

ce fel de nori ca nişte picturi abstracte ce valuri înspumate ce insule pe
marea învolburată în această dimineaţă după ce toată noaptea ai stat să
asculţi ce vrea să spună tunetul ca şi cum ai fi vrut să surprinzi la lumina
unui fulger viaţa de noapte a unui întreg oraş ca şi cum ai fi vrut să fii vântul
iscat din senin ce poartă norii încoace şi-ncolo norii luminaţi de fulgere norii

fulgerându-se între ei până când ploaia binecuvântată se porneşte peste
lume şi o spală de păcate ca şi cum ai fi vrut să fii tunetul dezlănţuit şi valul
care a rupt baliza valul ce împinge la ţărm ambarcaţiunile puţine sunt locurile
cu ştaif ce mi-au plăcut dar şi mai puţine vremile uneori ţi se pare că vii de-a
dreptul din antichitate cu toţi zeii după tine cu toţi înţelepţii şi faraonii toţi

din evul mediu până în zilele noastre nicio zi nu a fost mai frumoasă nicio
zi nu a fost mai a noastră să ne bucurăm aşadar de această zi de această
clipă de această viaţă întoarsă la viaţă acum când cerurile se înseninează
acum când gps-ul nostru reconfigurează traseul şi ne anunţă că am ajuns
la destinaţie în noi înşine adică în frumuseţea fără de seamăn a sinelui

a patra zi. un parasailing în zori

să mănânci să bei să faci dragoste să înalţi o cetate pe un ţărm de mare da
să plantezi rodii măslini palmieri să zideşti o casă pe stâncă şi toate acestea
pentru a duce mai departe o viaţă care te lasă în urmă şi toate acestea într-o
înlănţuire de cazne şi legi care te ţin legat de pământ care te ţin în loc şi care
te ţin în timp în oaza deşertăciunii acesteia de parcă altele mai frumoase nu-s

greu de stăpânit popoarele dar mai grea stăpânirea de sine când întâlneşti
la tot pasul comori pe care le vrei ale tale frumuseţi străluciri şi măriri care îţi
fac cu ochiul sau când îţi zâmbeşte o fată iar zâmbetul ei devine dintr-odată
icoană la care te-nchini la mare la mai mare când dragostea pune stăpânire
pe tine ce să facă un om care nu-i decât om în zilele vieţii lui sub soare care

nu-i decât om şi nici măcar liber în această imensitate albastră o poţi vedea
şi cu ochii închişi şi cu ochii închişi poţi vedea mult mai bine cum vin îngerii
şi cum pleacă cum te cheamă în împărăţia lor du-te nu e nimic mai frumos
decât muzica mării ce se răsfaţă între ţărmuri decât muzica valurilor izbite
de stânci când te înalţi în parasailing spre cer iar cerul brusc se deschide

ziua a cincea. un refresh vizual

atât de albastră marea n-a fost niciodată atât de liniştită atât de curată atât
de prezentă în noi şi în jurul nostru încât cerul şi marea sunt una iar timpul
întreg e în această clipă stătătoare şi iată-i pe cavalerii de altădată îmbrăcaţi
în armuri iată-i pe oamenii mărilor şi iată corabia piraţilor iată-l şi pe robinson
crusoe iată-i şi pe oamenii grotelor pe oamenii viitorului cu toţii bat la porţile

acestei cetăţi de necucerit sunt lucruri pe care le vezi şi sunt lucruri pe care
nu le vei vedea niciodată pentru că nevăzutul nu vrea să le arate din pricina
opacităţii noastre din pricina necredinţei noastre şi din alte pricini ce bun ar fi
un refresh vizual să vezi laolaltă în golful albastru bărci de pescari şi corăbii
cu pânze şalupe şi plute skijeturi vapoare şi yachturi de lux dar sunt lucruri

care se văd cu ochii şi sunt lucruri care se văd cu inima noi însă privim acolo
unde nu e nimic de văzut iar marea oglindită în geamurile unui hotel de cinci
stele nu e aceeaşi mare şi vederile trimise pe facebook nu înseamnă vedere
iar clopotul ce-l auzim cum bate e doar o înregistrarea unui clopot ce bate
în această imensitate albastră pe care pluteşte pierdut un colac de salvare

a şasea zi. in love reloaded

la aceeaşi masă pe aceeaşi terasă la acelaşi ţărm de mare în timp ce fumez
aceeaşi ţigară în timp ce beau aceeaşi bere rece încercând să-mi adun toate
gândurile într-un singur gând toate cuvintele într-un singur cuvânt adevărul
despre viaţă despre moarte despre înviere privind marea cum te îmbrăţişează
soarele cum te arde cum devin gelos pe mare gelos pe soare şi cum devin

ce ochi ce buze ce zâmbet o fata mea când intri în mare când ieşi când
goală te-ntinzi pe nisipuri ce sâni ce fese ce sublimă invitare la dragoste
o fata mea oricât de frumoasă e lumea frumuseţea ta o întrece căci toate
frumuseţile lumii din tine se nasc odată cu tine de parcă dumnezeu te-a
aşezat la începutul începuturilor bucură-te fată tu care bucuri cu trupul

de rodul trupului tău bucureşte-te şi fericeşte-ne pe noi în timpul vieţii
noastre şi fericeşte-ne pe noi cu dragostea ta reîncărcată toată filosofia
lumii păleşte în faţa nudului tău şi toată mitologia lumii piere în miracolul
trupului tău vino acum cu îmbrăţişările mării vino cu soarele ce te arde
vino aici unde dragostea arde mai tare şi nu-s ape în stare s-o stingă

ziua a şaptea. o hologramă vie

când închid ochii te văd pe tine dumnezeule când îi deschid văd lumea
pe care ai biruit-o tu ce poate fi mai frumos decât această vedere această
înălţare a sinelui în sine doamne cât de aproape e omul de tine şi cât de
departe eşti tu cât de înalt în această măreţie albastră m-am chemat pe
mine însumi la mine şi am răspuns chemării mele şi iată-mă şi iată-l pe

cel flămând cel însetat cel ce plânge cel alungat din sine iată-l aşezat
la locul lui iată-l aşezat la înălţime la marea cea mare unde vii să devii
şi mai mare unde vii să devii şi nesfârşita mare e o nesfârşită zi cum
nesfârşite sunt toate cele ce sunt şi atotputernic este cel care este
am văzut tatuate aceste cuvinte pe mâna celui ce a scris înainte

şi am luat aminte şi am luat înălţime am luat tot ce se poate lua
dintr-o viaţă şi am dat tot ce se poate da dar ceea ce rămâne e ca
o hologramă vie într-o lume moartă sau ca imaginea soarelui ce apune
în propriul său răsărit mântuieşte-ne pe noi acum şi-n timpul vieţii noastre
slobozeşte-ne şi aminteşte-ţi de noi cei care în măreţie am fost asemenea ţie

naşterea zilei


naşterea zilei

ce frumos se aud dimineaţa cântând printre blocuri cocoşii
cu mult înainte ca soarele să răsară apoi corul de păsări din
platani rândunici vrăbii guguştiuci şi undeva în depărtare în
pădurice singuraticul cuc o simfonie despre facerea zilei o

simfonie despre facerea lumii dar asta se-ntâmplă doar în
cartierul meu rezidenţial cu blocuri şi case de pe vremea lui
muschong unde se face ziuă cu mult înainte ca soarele să
răsară cu mult înainte ca soarele să răsară de după dealul

viilor lumina creşte încet se luminează lent lumea se face
se reface în fiecare dimineaţă îmi spune vecinul din blocul
cinci care tocmai a ieşit să ude florile gladiole roşii ca focul
roşii ca sângele ca steagurile comuniste moment în care

dinspre oraş apar ciorile vin cârduri-cârduri vin croncănind
vin şi se aşează pe crengile platanului meu şi cerul pe loc
se întunecă şi platanul verde se face negru şi toate păsările
fug speriate care-ncotro dar toată cioroiada asta ca un cânt

funebru nu durează decât trei minute până când răsare
soarele până când răsare soarele peste dealul viilor peste
valea morţii atunci toate ciorile fug speriate fug spre apus
alungate de razele lui razele soarelui şi ziua după ele

la 7 izvoare



la 7 izvoare

„pe sub sălcii umbroase curge cerna cuminte curg iubirile noastre
suferinţele curg” iată-mă din nou pe malul cernei iată-mă din nou la
herculane pe malul râului care l-a fascinat pe poetul sabin opreanu
omul acestor munţi minunaţi neschimbaţi care par că depun mărturie
că nu toate trec că nu pier toate că întotdeauna rămâne ceva din tot

sufletul ştie mai bine cum stă treaba n-are rost să intrăm în detalii
n-are rost să întrebăm ce ştie sufletul dacă ştie ceva când vine când
pleacă de ce vine de ce pleacă sau alte tâmpenii din astea e treaba lui
mai bine hai să ne însufleţim hai să ne trăim viaţa hai să ne trăim pe noi
înşine înainte să ne trăiască alţii înainte să trăiască alţii în locul nostru

viaţa noastră singura ce ni s-a dat acest dar dumnezeiesc irepetabil
acest dar dumnezeiesc nepreţuit numai dumnezeu ştie cât face numai
dumnezeu ştie am văzut oameni cu bani care n-ar da doi bani pe viaţă
am văzut oameni care trăiesc fără viaţă şi am văzut morţi care încă trăiesc
între aceşti munţi plini de viaţă printre aceşti munţi mai înalţi decât viaţa

o iau în sus spre cele şapte izvoare o iau în sus ca odinioară isus
şi privesc ca un om al apei ce sunt ca un om al soarelui al cerului
şi al pământului privesc de sus soarele privesc de sus pământul
şi cerul şi apa curgerea asta nestăvilită „pe sub sălcii umbroase
curge cerna cuminte curg iubirile noastre suferinţele curg”

traduceri




















Elisabeta Boţan m-a tradus în español. Iată:


eón I
encuentro con la deidad su voz más fuerte que el trueno
me despertó del negro sueño de la muerte
y su rayo iluminó por un instante
mi camino en la lejanía

sólo para ver como se eleva a los cielos
el alma y como desciende
recado hacía un mundo perdido

ay la ciénaga donde el hombre persiste ay
por sus muchos pecados

a ti mi amor oculto te estoy suplicando
llévame lejos lejos lejos

más allá del río que se llama olvido
he soñado un campo florecido con azucenas
una superficie más blanca que la espuma
del mar que sube en altos

llévame allá amor y suena de resurrección
que se despierten los ángeles y suena de encuentro con la deidad vamos suena

eon I

întâlnire cu zeul glasul său mai puternic ca tunetul
m-a trezit de din somnul cel negru al morţii 
şi fulgerul său o clipă mi-a luminat
în depărtare calea

atât cât să văd cum se înalţă la ceruri
sufletul şi cum se pogoară
solie spre o lume pierdută

vai mlaştina-n care stăruie omul şi vai
pentru multele sale păcate

dragostea mea tăinuită eu ţie mă rog
du-mă departe departe departe

dincolo de râul ce se cheamă uitare
am visat o câmpie-nflorită cu crini
o întindere mai albă ca spuma
mării ce urcă-n înalturi

acolo dragoste du-mă şi sună de înviere
să se deştepte îngerii şi sună de întâlnire cu zeul hai sună


http://orizonturipoetice.blogspot.ro/2014/10/eon-i-eon-i-de-nicolae-silade-traducido.html 


eón II
pues recta ha sido su diestra la muerte misma
la escena sin nombre que viste de gala los cuerpos
con sus verdes llamas y olorosas grandes llamas

ella siempre recuerda las fechorías
 y parte a arderles en fuegos de gehena

oh alma redimida mira
han sido justos los presagios
del santo entre santos


mira ahora vuelve el céfiro
y el alba se nos revela


eon II

căci dreaptă a fost dreaptă chiar moartea
în priveliştea fără nume ce trupuri înveşmântă
cu verzile-i flăcări şi văpăi miresmate

ea care aminteşte mereu fărădelegile
şi-n focuri de gheenă purcede să le ardă

o suflete răscumpărat priveşte
au fost drepte vestirile
celui sfânt între sfinţi

acum iată se-ntoarce zefirul

şi zori de ziuă nouă se arată

http://orizonturipoetice.blogspot.ro/2014/12/eon-ii-eon-iide-nicolae-silade.html 


eón III

y la aurora llegaba sonriendo con grandes cuadrillas de ángeles
detrás  se despertaban una tras otra abriendo
las puertas del paraíso

que entre el sabio aquel que es sin pecado
el más grande de los cantores y que entre el justo

pero antes que el alto se enalteciese
y antes que el  hondo se ahondase
han sido reluciendo en la memoria el blanco
el eternamente vivo e invencible


señal que el tiempo vuelve a en tiempo
y es necesario el amor de una sola palabra
para que todo empiece desde el principio

tal como fue escrito otra vez el desierto
como en una visión que se llena de sol

de cantos y flores


eon III

şi aurora venea surâzând şi mari cete de îngeri
în urmă-i se deşteptau una câte una deschizând
porţile paradisului

să intre înţeleptul şi cel fără de prihană
mai marele cântăreţilor şi dreptul să intre

însă mai înainte ca înaltul să se înalţe
şi mai înainte ca adâncul să se adâncească
au fost strălucind în memorie albul
cel pururea viu şi nebiruitul

semn că vremea se întoarce în vreme
şi e nevoie de dragoste de un singur cuvânt
pentru ca totul să o ia de la capăt

după cum a fost scris iară pustiul
ca într-o vedenie să se umple de soare

de cânturi de flori


http://orizonturipoetice.blogspot.ro/2014/12/eon-iii-eon-iiide-nicolae-silade.html

eón IV

luego pasé al otro lado
del cielo y en seguida eché
raíces de santidad

tan profundo que la eternidad -sentí
como sube en mí con la sangre
de una vida más pura

dentro de mí estaba el amor todopoderoso
iluminando de tal modo lo de fuera
como para verse desde las grandes lejanías
mi soledad

y quién
quizás solamente el ojo de agua
vuelto hacia sí viese alguna imagen
de mi eternidad

y solo por un instante luego otra vez la señal
y el don y los misterios
aún más ocultos


eon IV

apoi am trecut de cealaltă parte
a cerului şi am prins de îndată
rădăcini în sfinţenie

atât de adânc încât veşnicia - am simţit
cum urcă în mine laolaltă cu sângele
unei vieţi mai curate

era iubirea în lăuntrul meu atotputernică
pre cele din afară luminându-le astfel
încât să se vadă la mari depărtări
singurătatea-mi

dar cine
poate doar ochiul de apă
întors către sine să fi zărit vreo imagine
a pururei mele

şi numai o clipă apoi iarăşi însemnul
şi harul şi tainele
tot mai mult tăinuite


https://orizonturipoetice.blogspot.com/2016/08/eon-iv-eon-iv-de-nicolae-silade.html

eón V

más allá de las palabras en la patria sin par
de las hadas allí una nueva luz
amanece y el corazón el corazón del mundo
empieza a cantar
con todos los seres reunidos a su lado en la adoración

la patria semejante a la patria y aún así invisible
allí los todopoderosos céfiros traen instantes de paz
y fragancias de azucenas rodean el siglo los colores
se convierten en músicas el baile inmóvil
de las esferas

allí te espero ven jardines colgantes
aparecen allí cómo en un sueño todo lo que perdiste
allí lo entronerarás ven
ola tras ola con el mar que asciende
directamente al cielo

habrá un nuevo nacimiento la alegría
que jamás rozaste será tu cuna allí
y todos los seres estarán a tu lado
reunidos en la adoración y será tu verdadera
patria e invisible siempre


eon V

dincolo de cuvinte în patria fără de seamăn
a zânelor acolo o nouă lumină
răsare şi inima inima lumii
cu toate fiinţele-n preajmă unite întru adorare
începe să cânte

patrie asemenea patriei şi totuşi nevăzută
acolo atotputernici zefiri poartă clipe de pace
şi miresme de crini împrejmuie veacul se preschimbă
în muzici culorile un dans al sferelor
încremenit

acolo te aştept vino acolo grădini suspendate
ca într-un vis se ivesc tot ce-ai pierdut
acolo vei regăsi vino
val după val cu marea ce urcă
de-a dreptul în cer

va fi ca o naştere nouă bucuria
ce nicicând n-ai atins-o acolo leagăn îţi va fi
şi vor fi toate fiinţele-n preajmă
întru adorare unite şi va fi patria ta
adevărată şi mereu nevăzută


https://orizonturipoetice.blogspot.com/2016/11/eon-v-eon-v-de-nicolae-silade.html

eón VI

un cuarto de siglo con los vientos alborotando la juventud
la tristeza sale a la luz con sonidos de campanas
y lágrimas

dónde se fueron los años cargados de despreocupación
donde se fueron las chicas caminando desnudas por los guijarros
hadas

aquellas que me atraparon en las redes de amor
y me ataron y luego me perdieron
entre palabras

tú agua corriente que jamás te detienes
en una orilla que se viene abajo ahora llegan las hechiceras
qué quieren

ya nada es posible el pasado entero
una fragancia el futuro un misterio y el día
de hoy apenas transita la oscuridad

qué quieren la esperanza está arriba y la felicidad
lejos en la otra orilla y nadie
pero nadie la ve

y los ahogados flotan de espalda en el río fúnebre


eon VI

pătrar de veac şi vânturi răvăşind o tinereţe
iese tristeţea în lumină cu sunete de clopot
şi cu lacrimi

unde s-au dus împovăraţi de nepăsare anii
unde fetele păşind goale pe prundişuri
zâne

ce-n mreje ale dragostei m-au prins
şi m-au legat şi m-au pierdut apoi
printre cuvinte

apă curgătoare tu nu te opreşti nicicând
pe un mal ce se surpă vin acum ursitoarele
ce vor

nimic nu mai e cu putinţă trecutul întreg
o mireasmă viitorul mister şi ziua
de azi străbate cu greu întunericul

ce vor nădejdea e sus iar fericirea
departe pe celălat mal dar nimeni
nu-l vede

şi înecaţii fac pluta pe râul funebru

https://orizonturipoetice.blogspot.com/2017/02/eon-vi-eon-vi-de-nicolae-silade.html


105

estás tan lejos amada mía y tan cerca
entre nosotros no cabe ninguna hoja caída ningún segundo
nos separa estás tan lejos y tan cerca
de la vida de la muerte que la inmortalidad se divide en dos

cogí la hoja caída y en brote la transformé
cogí el segundo y lo transformé en milenios cogí
la vida y la muerte y las volví una con tu amor
y he recreado el paraíso con tu amor

que tu amor duré para siempre
que tu amor te ilumine
porque nada puede hacerse
sin tu amor

nada existe
sin tu amor


105

eşti atât de departe de mine iubito chiar dacă-ntre noi nu încape
nicio frunză căzută chiar dacă nicio secundă nu ne desparte eşti
atât de departe de mine atât de departe de viaţă de moarte atât de
departe iubito că nici nemurirea la doi nu se mai poate împarte

am luat frunza căzută şi n-am mai putut s-o preschimb într-un mugur
fără dragostea ta am luat secunda şi n-am mai putut s-o preschimb
în milenii fără dragostea ta am luat viaţa şi moartea de unul singur
le-am luat şi n-am mai ştiut ce pot face cu ele fără dragostea ta

fără dragostea ta sunt atât de departe
de mine iubito eşti atât de departe de tine
suntem atât de departe unul de altul
încât nu ne mai ating nici atingerile

şi nemurirea e atât de departe
fără dragostea ta

http://orizonturipoetice.blogspot.com/2018/04/poema-105-de-nicolae-silade-traduccion.html

______________________________________
Iată şi un scurt poem tradus în germană de Anton Potche:

















Die Schwimmlinie

Aus zauberhaften Tiefen
werde ich bald
an die Oberfläche steigen

wie der Schiffbrüchige
der in gen Himmel ausgestreckter Hand
sein eigenes Leben hält.


Linia de plutire

Din adâncuri feerice
voi ieşi în curând
la suprafaţã

ca naufragiatul
care-n mâna întinsã spre cer
îşi ţine propria viaţã 

http://deutsch.agonia.net/index.php/poetry/14049726/Die_Schwimmlinie 

___________________________________
Și tot în germană, un poem în proză tradus de Daniela Radu:















dulceață de cireșe
 
să te trezești dimineața și să vezi biserica albă albe blocurile din jur albă parcarea și mașinile toate albe și cireșul de lângă biserică acoperit de zăpadă mai alb ca biserica albă să-l vezi apoi înflorind și albind sakura hanami să-l vezi cum își scutură florile albe pe aleile albe florile roz pe aleile roz florile roșii pe aleile roșii seva să i-o vezi cum urcă în ramuri în frunze în fruct

în fructele încă verzi pe care le mâncam în copilărie nerăbdători să mai așteptăm vremea coacerii vremea înroșirii vremea roșie spui să le vezi cum se-nroșesc pe o parte apoi pe cealaltă să vezi cum se-nroșește cireșul întreg cireșul verde altădată să-i vezi frunzele apoi îngălbenind cum se scutură frunzele galbene pe aleile galbene frunzele galbene pe aleile galbene și

și să-l vezi apoi desfrunzit uitat părăsit lângă biserica părăsită în timp ce pui dulceață de cireșe pe clătitele fierbinți în timp ce îți spui că e un miracol ce vezi dar să vezi atâtea într-o singură zi într-o singură clipă e mai mult decât o minune în fine se face seară se face târziu și te culci și visezi un cireș înflorit un cireș înflorit într-o biserică albă în al cincilea anotimp


kirschkonfitüre

Morgens aufzuwachen und die weiße Kirche die umliegende weißen Blöcke der Parkplatz weiß und alle Autos weiß und der Kirschbaum neben der Kirche  mit Schnee bedeckt weißer als die weiße Kirche zu sehen, dann Ihn blühend zu sehen und weiß werden Sakura Hanami zu sehen wie er seine weiße Blüten auf den weißen Gassen die rosa Blüten auf den rosa Gassen die roten Blüten auf den roten Gassen fallen lässt wie seine Saft in den Ästen in den Blättern in der Frucht steigt zu sehen

in die noch grünen Früchte die wir als Kinder ungeduldig aßen ohne die Reifezeit die Röte-Zeit  abzuwarten die rote Zeit sagst du um zu sehen wie die auf der einen Seite dann auf der andere rot werden um zu sehen wie der ganze Kirschbaum der ehemals grün war rot wird  um dann zu sehen wie die Blätter gelb werden wie die gelben Blätter auf den gelben Gassen fallen die gelben Blätter auf den gelben Gassen und

und dann ihn blattlos vergessen verlassen in der Nähe der verlassenen Kirche zu sehen während du Kirschkonfitüre auf heißer Pfannkuchen drauftust während du dir sagst das das was du siehst ein Wunder ist, aber so viele an einem einzigen Tag in einem einzigen Moment zu sehen mehr als ein Wunder ist es wird schließlich Abend es wird spät und du schläfst und träumst einen blühenden Kirschbaum einen Kirschbaum der in einer weißen Kirche in der fünften Jahreszeit blüht


___________________________________
Am și în limba maghiară un poem tradus de Király Zoltán:


















aprilie

tainic răsună orologiul acum
când răstignitul
de pe cruce coboară

din turlele mănăstirii răzbate
un glas îngeresc
şi străinul se-nfruptă
din sfintele taine.



április

titokzatosan felcsendül a toronyóra
mikor a keresztrefeszített
leereszkedik a feszületről

a kolostor tornyai közül
angyali hang hatol át
és az idegen megszegi a böjtöt
a szent rejtélyen át.



___________________________________
10 sonete de nota 10, traduse în engleză de Ela Iakab:




















c

nu ştiu dacă te voi mai vedea vreodată
dar sigur nu te voi mai vedea niciodată aşa frumoasă ca acum
nu ştiu dacă drumul acesta e un drum oarecare sau ultimul drum
dar aceasta trebuie să fie cea mai frumoasă stradă

pentru că eşti lângă mine pentru că îmi zâmbeşti mă însoţeşti
cu frumuseţea ta nemaiîntâlnită cu nepăsarea ta de oţel
faţă de timpul care într-o zi te va lua cu el
sau pe mine mă va lua de lângă tine

când se face întuneric când se face uitare
când nu voi putea să-ţi mai văd frumuseţea
când nu vei putea să-ţi mai aduci aminte de mine
ei bine toate acestea le ştii şi le ştii atât de bine încât

mergi pe stradă alături de mine ca şi cum
acesta ar fi primul şi ultimul drum


c

I do not know for sure if again we will meet
your beauty from this moment I’m sure I’ll never see
this road may be random or the last it can be
yet this I know for sure - that’s the most gorgeous street.

because you’re next to me, you consort me with smiles,
with your singular beauty and disregard of steel
towards yourself, the one who age and time shall steal
or take me far away from the view of your eyes.

and when the darkness strikes making oblivion sly
I shall have none of your beauty to see
and your mind won’t be able to still remember me
you know these things so well and that’s the reason why

you walk me through this journey
our first and last before we die


d

nu ştiu ce voi face în noaptea asta cu atâta singurătate
o să stea pe capul meu până în zori când ar trebui de fapt să vină
dar nu vine şi dacă nici zorii nu vin şi dacă mă gândesc la tine
voi fi şi mai singur atât de singur cum numai în moarte poţi fi

o, singurătatea asta care vine singură când nu ai nevoie de ea
şi tu care nu vii nici măcar când am nevoie de tine de lumină
când mă gândesc la tine că poate ai şi tu o singurătate a ta
şi poate ar vrea cu singurătatea mea să se combine

dar singurătatea mea e atât de urâtă
iar tu eşti atât de frumoasă în singurătatea ta
că mă înfrumuseţez numai gândindu-mă la tine
gândindu-mă că tu eşti viaţa mea

şi nu ştiu ce voi face fără tine
şi noaptea nu se mai termină

  
d

I don’t know what to do with this loneliness tonight
will it stay on my heart till the dawn, when it’s right?
but it doesn’t. if the dawn doesn’t come my mind shall fly at you
it will make me more lonely than death could ever do.

oh, the loneliness comes alone when you don’t need at all
and you, with the light, never come when I call
I think you may have a loneliness of your own
it may want to be one with the loneliness I’ve shown.

but my loneliness is so gloomy
while you are so brightful in your own loneliness
that I fill myself with beauty only in the blink of one thought of you
and of you being one with one with my life

and I don’t know what I will do without you
and the night grows endlessly


f

tresar de fiecare dată când aud numele tău
şi îl aud tot mai des chiar şi atunci când nu e rostit
numele tău purtat de nouăsutenouăzecişinouă de milioane
de fete de magazine de lux de limuzine

în fiecare clipă se naşte o fată care poartă numele tău
dar niciuna nu-l poartă ca tine cu atâta eleganţă cu atâta frumuseţe
în fiecare clipă moare în mine o fată care poartă numele tău
pe care nu îl mai porţi care nu te mai poartă

numele tău vine singur la mine
de parcă ar fi de numele meu îndrăgostit
de parcă ar fi îndrăgostit de el viaţa mea
trăită numai şi numai în numele tău

în numele tău în numele dragostei
în numele frumuseţii amin


f

I shiver each time when your name touches my ear
I hear it even if my ear can’t hear
borne by nine hundred ninety nine millions
girls and limos and luxury shops.

every second one human being that bears your name comes into the world
but by none with your  beauty is worn
within me every second one named like you dies
the name you neither bear any more, nor it bears you .

your name comes to me by itself
as if it were my own name, the peculiar name I bear since I have fallen in love
as if this name would have fallen in love with the life
that I have cherished only for the sake of your name

in the name of you in the name of love
in the name of beauty amen


h

de dragul tău am învăţat toate limbile pământului
şi ţi-am spus în toate limbile pământului te iubesc
dar numai în limba inimii ţi-am vorbit totdeauna
şi numai în limba inimii ne-am înţeles

ţi-am cutreierat continentele oceanele mările
am învăţat pe de rost harta trupului tău
mereu gata pentru o nouă călătorie
în adâncurile sufletului am rătăcit mereu

de dragul tău am ajuns să cunosc şi infernul
şi paradisul din care am fost alungat
doar eu şi iată infernul e în inima mea
paradisul întreg tot acolo neexplorat

şi totuşi de dragul tău draga mea
o viaţă la fel parcă tot aş mai vrea


h
  
for you my dear I have learnt each language that the earth can teach
to say how dear you are for me in each.
but the language of hearts is the one that you know
and the language of heart is for feelings to show

I’ve conquered your seas and your oceans and earth
the map of your body I have learnt by heart
I’m always looking forward for journeys with you
in the depth of my soul to wander in two

for you my sweet heart I’ve discovered the hell
the lost forbidden heaven I’ve discovered as well
with me alone and the shades of my heart
and the heaven, as well, is falling apart.

and only for you, my darling, my bliss
I just want to live a life with all this.


i

târziu după miezul nopţii după ce mi-am făcut datoria de bărbat
când în jurul meu şerpuieşti ca regina din saba în jurul lui solomon
sau precum cleopatra în jurul lui caius iulius cezar
într-un târziu după târziul acesta mă gândesc la tine cealaltă

femeie ca toate femeile ca toate femeile la un loc
ce faci tu în târziul acesta când toate fac dragoste limuzine şi vile
ce faci tu când toţi te visează şi visele tale sunt ocupate
în jurul cui şerpuieşti cu ce gânduri neînţelese de nimeni

da eşti încă acolo în toate femeile când toate te părăsesc
şi da eşti aici când nu e nici o femeie ca tine în tine
dar ce faci când nu mai e nimic de făcut nici în dragoste
şi începe să plouă şi ochii tăi se înrouă

da e târziu dar după atâtea târziuri
se face devreme devremenim


i

too late after midnight I paid my men’s debt
when like the queen of Saba on Solomon you melt
or the Queen Cleopatra on Julius Caesar
in this late of the latest I think of her who’s far

woman like women, like all women together
what do you do when others make love in cars or mansions
what when they dream of you and your dreams are too busy
around who your body snakes willing and sissy…

yes you are still there in all women that go
and you are when no women is inside you to show
but what do you do when there is no love to make
and it started to rain and your eyes seem a dew lake

yes, it is late but after late and late
it is sooner and sooner for somebody’s fate.


k

m-am lepădat de lucrurile care nu folosesc la nimic
mi-a mai rămas tristeţea această grea moştenire
lăsată mie de dragostea mea într-o noapte de toamnă târzie
nu vreau s-o păstrez nu pot s-o alung

să fac din ea mănăstire turn de fildeş sau cântec de drum
un cântec cum n-a mai fost niciodată cântat cum nu a mai fost
de carnea mea tristă de sufletul meu întristat
de toate întristările gândului

să o întorc pe dos ca pe o haină purtată prea mult
să o ascund într-un scrin să nu o mai găsească nimeni
niciodată să nu
să nu

te du tristeţe te du
şi nu mai veni niciodată şi nu


k

I gave to waste all useless things
all that I have been left with is sadness this heavy heritage
given to me by my love during one late autumn night
that I neither want to keep nor can I expell

to make of it a monastery  ivery tower or song of wandering
a song as has never been sung before as has never been
by my sad flesh by my saddened soul
by all sadnesses of my thought

to turn it upside down as I would do with a too worn coat
to hide it inside a chest of drawers so that no one could ever find it
never to
to

go away sadness go away
and never return and do not


p

sunt atât de puţin când nu eşti cu mine sunt doar mâna care îţi scrie
cuvinte de dragoste după cuvinte de dragoste după cuvinte de dragoste
aşteptând întruparea lor întruparea ta întruparea unei iubiri de o viaţă
sunt cuvintele acestea care vin în cascadă şi curg peste tine

să ştii totdeauna când vorbeam despre tine apăreai dintr-odată
când voiam să te văd veneai tu să mă vezi când voiam să te sun mă sunai
un ziar dacă luam apăreai pe prima pagină a tuturor ziarelor
dacă priveam la tv pe toate posturile erai tu numai tu

atotprezentă atotiubitoare strălucitoare înrobitoare de femei şi bărbaţi
dădeai lecţii de iubire celor care te iubeau
le storceai inimile le înălţai sufletele le suceai minţile
până când toţi sfârşeau într-un zâmbet

unde eşti acum când vorbesc despre tine
unde eşti acum când fără tine nu sunt


p

I am almost nothingness when you are not by my side,
I am but the hand that writes to you
words of love after words of love after words of love
waiting their embodiment your embodiment the embodiment of a lifetime love
there are these words that come like a waterfall and run down over you

you should know that each time I talked about you, you appeared all of a sudden
when I wanted to see you you came when I wanted to call you called
if I took a newspaper you appeared on the front page of all the newspapers
if I watched tv on all channels I could see you only you

all-conquering all-loving glittering enslaving women and men
teaching love those who have loved you
squeezing out their hearts elevating their souls blowing their minds
till they would all dry out of life smiling

where are you now when I am talking to you
where are you now when without you I exist not


q

urme fără urme paşii tăi pe zăpadă nu se-aud scârţâind
dacă vii dacă pleci prin ninsoarea imensă parcă umbli prin cer
şi ninge cu fulgi mari ca sufletul tău şi ninge cu suflete
în nesfârşirea albă doar tu doar zâmbetul tău

rămâi peste noapte în hotelul de gheaţă
pe paturi de gheaţă între pereţi de gheaţă
să vezi ce fierbinte e dragostea să vezi ce fierbinte
inima ta topind totul în jur

îţi voi aduce în zori flori de gheaţă la geam
îţi voi aduce iubirea să o topeşti în săruturi
apoi vom pleca prin ninsoarea inversă vom ninge spre cer
ca doi fulgi care urcă spre noi începuturi

şi iarăşi vom ninge cum ninge acum
cu albe începuturi pe un sfârşit de drum


q

traces wihtout traces your steps crunching on the snow are soundless
if you come if you go through the immense snow it is as if you would walk on the sky
and it is snowing with thick flakes as thick as your soul and it snows with souls
in the unending whiteness there is only you there is only your smile

stay over night in the frozen hotel
on frozen beds between frozen walls
to see how hot love is to see how hot
your heart is melting everything around

at dawn I will bring you flowers of ice at the window
I will bring our love to let you melt it with kisses
then we will walk through the reversed snow we will snow towards the sky
like two flakes that ascend towards new beginnings

and again we will snow as it is snowing now
with white beginnings at the end of a road


x

pe cine să caut pe cine să chem acum când mă caută acum când mă cheamă
femeia în negru femeia neagră femeia nebună către cine să strig
când ea se dezbracă de soare de lună şi mă cuprinde
cu braţele pline de iarbă de frig

mai degrabă chem ploaia furtuna zăpada
decât frumuseţea ta să o chem tinereţea ta
mai degrabă întunericul singurătatea tristeţea
decât tu să mai vii să revii între vii

nu moartea este aceea care te ţine departe de mine de viaţă
câtă vreme uitarea sporeşte mereu întoarce morţii în moarte
nu timpul te face urâtă bătrână nu timpul
câtă vreme iubirea şi ura în tine fac schimbul

ai să devii femeia neagră femeia în negru femeia nebună
uitată de cei pe care îi uiţi uitată la margini de lume


x

who am I supposed to search for whom do I call now when I am called
by the woman in black the black woman the crazy woman to whom am I crying
when she strips of her sun of her moon and surrounds me
with arms filled with grass with coldness

I would rather call the rain the storm the snow
than calling your beauty your youth
rather the darkness the loneliness the sadness
rather than have you come  come back amongst the living

it is not death that keeps you away from me from life
as long as oblivion keeps on growing returning the dead to death
it is not the time that makes you ugly old not the time
as long as love and hate trade each other inside of you

you will become a woman the black woman in black the crazy woman
forgotten by all those you forget forgotten at the margins of the wolrd


z

în ziua aceea am îmbătrânit. chipul meu nu mai era al meu.
inima mea nu mai avea inimă. drum fără drum. paşi fără întoarcere.
şi plete albe albe albe pe ţeasta gândurilor negre. şi-un suflet
singur singur singur care spunea: e timpul. spunea.

în ziua aceea dragostea m-a urât. chipul meu frumos altădată
nu mai avea chip. riduri riduri riduri şi-un trup care în lut
se întorcea. e timpul – spunea. e timpul. priviri nemaiprivite. priviri
neîntâlnite. şi golul golul golul plin de disperarea mea.

în ziua aceea – ce zi – viaţa mea parcă pleca dintre vii.
şi moartea nu mai venea. ce zi. dar ce noapte pe urmă veni.
neguri neguri neguri pe albele tăcute iceberguri din inima mea.
şi-un gând care spunea: e timpul. da. e timpul.

în ziua aceea timpul
nu mai avu de mine timp


z

that day I have gown old.my face did not belong to me any more.
my heart was heartless. road without road. steps with no return.
and white plaits white white on the skull of black thoughts. and a soul
lonely lonely lonely that was saying: it is time. it said.

that day love hated me.my face beautiful once lost 
its traits. wrinkles wrinkles wrinkles and a body that in dust 
was returning. it is time - it said. it is time. glances never being glanced before. glances 
never being encountered before. And the void the void the void filled with my dispair.

that day –what a day- my life seemed to be leaving the living.
and death would not come any more. what a day. and what a night came afterwards.
mists mists mists on the white silent icebergs from my heart.
and one thought kept on saying: it is time. yes. it is time.

on that day time
did not have time for me any more

___________________________________
Iar aici o „miniepistolă”, tradusă în engleză tot de Ela Iakab:

miniepistole (12)

bine sunt de acord că sufletul cântăreşte douăzecişiuna de grame
că are aripi că seamănă cu un înger dar cum rămâne cu cel rău cu
cel bun cu cel fără de suflet despre asta ştiinţa nu ne spune nimic
nici eu nu ţi-aş spune iubito câte grame cântăreşti în sufletul meu

câte tone dragostea mea că abia o pot duce cum să-ţi spun eu
te iubesc în grame în metri în grade în litri când singura unitate
de măsură a dragostei e cuvântul da e bine să ştim dar a şti nu
înseamnă a cunoaşte bine spunea socrate ştim că nu ştim nimic

ştiinţa e bună ok dar mi se rupe sufletul mi-e sufletul greu şi
negru mi-e sufletul când văd atâtea suflete tari atâtea suflete
de vânzare când văd cum omul ia sufletul omului când văd
cum omul îşi dă sufletul fără să ştie cui fără să ştie când

iar dacă sufletul cântăreşte douăzecişiuna de grame
cum spune ştiinţa cât cântăreşte ura dar iubirea cât



miniepistole (12)

all right I do agree that the soul weighs twenty one grams
that it has wings that it resembles an angel but how about the evil one
the good one the soulless one science reveals us nothing about it
I myself would not tell you, my beloved, how many grams my soul weighs

how many tones my love, so many that I can barely carry it how could I ever tell you
I love you in grams in metres in degrees in litres when the only unit of measure
for love is the word yes it is delightful to know but to know does not mean 

to acquire knowledge as Socrates used to say we know that we know nothing

science is good ok but my soul tears apart my soul is heavy and
black when I see so many powerful souls so many souls
for sale when I see a human being taking the soul of another human being when I see
how a human being gives his soul to the waste knowing not for whom knowing not when


and if the soul weighs twenty one grams
as science pretends then how much hate weighs but how about love 


__________________________________________________
Trei poeme din "eternelia", traduse în franceză de Valy-Christine Océany:



























Les poètes sont mes amis. Vous, vous êtes mes invités. Moi, en bon hôte, je vais essayer de faire le lien entre vous et mes amis, les poètes, comme un fleuve qui lie la montagne à la mer. Laissez-vous portés par le fleuve pour un instant d’émotion, pour un instant d’évasion, pour un instant de rêve et de transposition.

Nicolas Silade est né le 4 décembre 1956, à Faget, Roumanie.
Il est fondateur et directeur du journal « Actualitatea » ( l’Actualité) de Lugoj.
Sa citation : “je souhaite entraîner la poésie vers le monde, et le monde vers la poésie”.

Extraits du livre de poèmes « Eternelia » édition Marineasa, Timisoara, 2006

«j’ai corrigé un peu le destin. j’ai saupoudré quelques joies sur nos jours et nos nuits. je vous ai laissé goûter la sagesse d’ici. ne laissez pas refroidir la volonté en vous. ne laissez pas l’amour se glacer. je vous montrerai le chemin. je vous accompagnerai. je veillerai sur vous. venez voir la lumière au bout de la nuit. montez la montagne. regardez le roc. soyez ainsi dans le tumulte de votre temps». pag. 11

„am corectat puţin destinul. am presărat câteva bucurii peste zilele şi nopţile voastre. v-am dat să gustaţi din înţelepciunea de aici. nu lăsaţi să se răcească în voi voinţa. nu lăsaţi să îngheţe iubirea. vă voi arăta drumul. vă voi însoţi. vă voi veghea. veniţi să vedeţi lumina de la capătul nopţii. urcaţi muntele. priviţi stânca. aşa să fiţi voi în vâltoarea timpului vostru”.  pag. 11

«comme toujours quand on parle de nos envies, on doit, en premier temps exister. tu ne peux pas avoir sans être. et si tu es, tu es complet. l’être a tout. le tout est soumis à l’être. pas l’inverse. jamais l’inverse. grâce à ton existence tu as tout. tout est à tes pieds. parce que tu es en vrai. tu vois comme c’est simple?» pag. 10

„ca întotdeauna când e vorba de dorinţe, mai întâi trebuie să fii. nu poţi avea dacă nu eşti. şi dacă eşti, ţi-e suficient să fii. pentru că fiinţa are totul. şi totul e supus fiinţei. nu invers. niciodată invers. din această clipă ai totul. totul se află la picioarele tale. pentru că eşti cu adevărat. cu e mare. pentru că numai tu eşti. cu t mare. vezi ce simplu e?” pag. 10

«je sais. tu ne sais pas qui suis-je. mais laisse-moi voir qui tu es. après tant de dissertations philosophiques, je t’entrevois à peine par la fenêtre de mes prières. la chose en soi. de soi en soi pour soi. sur la montagne des sages le plus haut c’est toi. le plus fort c’est toi. le plus vrai. tu le sais. je sais que tu le sais. que tu es. et pardessus tout, tu es le maître de tout.» pag. 57

„ştiu că tu ştii cine sunt. dar lasă-mă să văd cine eşti. după atâtea disertaţii filozofice abia dacă te zăresc prin ferestrele rugăciunilor mele. şi iarăşi lucrul în sine. din sine prin sine pentru sine. pe muntele înţelepţilor. cel mai înalt. tu eşti. cel mai puternic. cel adevărat. şi tu ştii asta. ştiu că tu ştii. că tu eşti. şi mai presus de toate eşti tu. stăpânitorul a toate.” pag. 57

http://valychristineoceany.unblog.fr/2009/12/19/les-poetes-sont-mes-amis/

___________________________________
Înainte de a vă prezenta volumul „Eternelia”, pe care l-a tradus în engleză Denisa Grega
iată un sonet din „iubirea nu bate la ușă”, tot în traducerea ei:
















125

să-ţi spun puţinele cuvinte care merită a fi spuse
înainte ca sufletul să-şi înalţe pânzele cum spunea seferis
dumnezeu să-l ierte sau să-ţi spun da timpul înaintează drept
iar dragostea vertical şi ori se rup în două ori nu s-au întâlnit niciodată

cum spunea elytis dumnezeu să-l ierte şi pe el
dar iată vine seneca şi-mi spune vrei să fii iubit iubeşte
iar eu care te-am iubit toată viaţa toată moartea fără speranţa
de a fi iubit vreodată vin şi te-ntreb unde e iubirea ta unde surâsul tău

şi unde buzele tale unde sunt poeţii care te-au iubit
şi te-au cântat te-au nemurit unde sunt unde eşti în viaţă
e mai bine să iubeşti decât să fii iubit spunea cineva căruia i-am uitat
numele doamne iartă-mă doamne iartă-i pe toţi şi nu uita niciodată

puţinele cuvinte care merită a fi spuse
aceste atât de puţine cuvinte te iubesc



125
 
let me tell you the few words that are worth to be told
before the soul would rise it’s ship rags like seferis used to tell
may god forgive him or let me tell you but time runs straight ahead
and love goes vertically and they either break in two parts or these two never met

like elytis used to tell may god forgive him too
but look here comes seneca and tells me if you want to be loved love first
and i who have loved you for my entire life and for my entire death without the hope
of ever being loved i come and ask you where is your love and your smile

and where are your lips where are the poets that loved you
and sang about you and immortalized you where am i where are you in life
it’s much better to love than to be loved said someone whose name i forgot
may god forgive me may god forgive them all and never forget

the few words worth to be uttered
these so few words i love you
 

 

eternelia
 

* * *

born under lucky stars. somebody high above watched over me. with a firm hand guided me. to reach the point until here. surely my purpose in this world was decided long ago. my purpose: to impregnate this world with my happiness. the dawns that will come. with a goblet of dew i will reach forward. with a contagious half smile. whenever and wherever. from now on and forever.

* * *

how can you not say that you’re happy when you love. but when you are loved. i know. you want to jump up high and share your joy on the streets. likewise it is the lottery. when you have all the winning numbers and have won a fabulous prize. have the posession of a last model car. have a luxurious house by the seaside. and you consume your fantasy hollidays on an exotic island. with gorgiastic girls.

* * *

like a sunrise nearby the sea. this is the way my life is. like a splendour that is given to you. everything that brings joy to the eyes and soul. patience, reader. we will definetly go even high. like the sun. like him we will light everything. and you will find the treasures hidden here. Just for you. you will fiind happiness. just for you. to tame the environment. to awake to life, joy, to singing.

* * *

how mush happiness goes into one soul? and if I call myself happy does my happiness grow at once with you? i wish it could be this way. i think it will be like this. when you go up the marble stairs. when you sit down at the desk. when by the window the sun sallutes you. when all people smile back at you. when you make a phonecall. when you receive a fax that has the writing „enjoy yourself!”. isn’t this the way happiness is?

* * *

when you go near the steering wheel and the car smells of lavender. and in the right there is your lover. when you go up on the mountains of the country and the magnificent christmas trees salute you. when your bank account grows and grows and grows. when you are healthy. in love. when you are loved. when everything goes right. when you want desperately something and before you know it, it ticks accomplished. this is happiness.

* * *

like always when we talk about wishes, first of all you have to be. you can not have unless you are. and if you are, it is enough to be. because the being has it all. everything is submissive to the being. and not invert. never invert. from this moment on you have everything. everything lays at your feet. because you are really. with major a. because only you are. with major y. see how plain it is?

* * *

i corrected a bit the fate. i left along some happiness over your days and nights. i gave you a taste of wisdom that lays here. do not let the will in you go cold. do not let love go cold. i will show you the way. i will accompany you. i will watch over you. come and see the light at the end of the night. climb up the mountain. look at the rock. likewise will you be in the wind of your time.

* * *

today i was born. with a rich imagination and some lucky stars. after the prolonged darkness- look at the light. i vanished the darkness around with the light burried inside me. a light that now is bright around me. i was born on holly land. i was born in a golden language. under this sky that is always without clouds. i was born. today. and i already talk to you about the new things that happen now.

* * *

here are some certain joys. that I can see with clarity. which I can touch with my bare hand. light. like flower petals barely open. full of dew. joy full of dew. it is lovely how the lullaby sounds all around. how beautiful does happiness smell. oh, if the new born would know how strong is the faith. if you would know how wise it is to believe with all the strength inside.

* * *

today is the day for everything. the sky and the earth and all the kind. there will be new skies and new earth for new people, the ones that exist. the old person is gone. with the sin. with the weakness of small courage. with the life without life. what is the point in thinking about what was? now that all universe is blooming so handsomely. now when all new things come to being.

* * *

seven are the petals of the flower. seven are the days of the week. bright. you can call them as you wish. monday and tuesday and wednesday and thursday and friday and saturday and sunday. you can call them bright. because being bright means that it can always be sunday. every single one is your sunday. bright. a new and ever going sunday. a feast of delighting light. and music that lights.

* * *

be glad when you can step on the ground. that feeds us. by the guiding sun be glad. by the air that we breathe and the water that cools thirst. look at the bodying joy. but there is the fifth element: love. without whitch life won’t be life. without whitch the world won’t be a world. without whitch nothing of the existing will not exist.

* * *

in the hour when birds chirp. when the mountain clears in the horizon. when the sea gives birth from the white substance a new aphrodite. when the new sun gives birth to a new day. then. Then call me and i will come. with a new song. with new words. with new joys. then call me from periods and i will come. like a new born in new born lands. singing my own lullaby.

* * *

this country is beautiful. this language. this name is beautiful. and the echo of the first word. of the first i love you. through the green grass from home. without shoes. with a smile on the lips. with the soul full of wishes. with no doubt. all will accomplish. at their time. here. here lays the wisdom of innocence that wise men lost. priceable than all world libraries.

* * *

how much i love you. oh, how much i love you. more and more. until love takes your face and becomes eternal. even love gets your name. more than this world. more than this life i love you best. in you i have everything. and everything is you. who saw you? who knows you? who can love anymore? hey, who can still love is alive. wise. and strong.

* * *

this is not a love declaration. it is a hymn. it is an ode. it is a psalm. love eternalizes. what would become of earth without love? a desert. what would the sky be without love? a wasted land. water? noah s ark. fire? a hell. but all this has a purpose. because there is love. because it exists. do not forget that.

* * *

i know you have a name. and your name echoes in the cold night through the garden trees. your name echoes in a world without ego. in a world that gives names to the other things. but lost the own name. lost hope. trust. power. oh, holly innocence of first days. and sacre nakedness of holly bodies. these are the first clothing.

* * *

everything starts now. in this very moment. here. the new world begins. now and here. new life begins. the real life. from now on you should be certain. be faithful. here is the new human. after the face and resemblance all new together. he will be your shelter. your temple. he will be your bodied word. may your light brighten the way. your hand will soothe the way. as it was written.

* * *

for who believes that this is poetry i come and say: it is not poetry. it is not epic. neither fhilosophy. neither religion. it is my law written to myself. my word directed for my inner ego. my first loneliness. can you comprehend it? can you dress it? be as same as i am and you will see. you will see how all things are made. the new. the beautiful. the non-understandable eternity.

* * *

how this millennium is not the third. how this is not the rock age. and this is not the promised land. i have to search. i have to find out. i have to be. i leave behind the feelings. leave behind the fear. and walk. walk towards myself. until I get. until I get to be. the one that i want to be. and the one i am rejoys when i look at myself. in the first morning on earth.

* * *

from the height of the spirit to look at the spirit. the greatness of it. the bigness of it. i was destined. to watch. to understand. and I believe. i believe with strength. that the greatness of the spirit lays in the underworld. in the small things that are walked on. the greatness is contained in the dew drop. in the happy tear scrolled in the crowd. in the crowd that cheries you. the greatness will it be given to be seen. it’s greatness. and from now on further. amen.

* * *

how beautiful must be the moon! how wise is the sun! and what weddin for survival! miracle springs! storytime realities! this is the day. this is the night. what a beautiful congregation of light and shadows! what a perfect match! what non-understandable understanding! until everything comes together and reverberate. when the seed of your womb becomes the most beautiful creation. an everything worthy of reality.

* * *

from afar i am the most rich man in the world. because i know. because i am. because i have. and of course i do know how to get joy from the plain beautiful sunrise. of songbird. of the colours and odours of the flowers. of the silent moves of felines and damp dance of fishes. of course i know to get joy from the silence of the starry night. and i dream of new miracles.

* * *

to be. to be in the middle of the universe. in full middle. like a tribe preacher surrounded by the adepts. of his heirs. without a specific number. to be. and look that i am the one who knows what he has. the one who knows he is. the one who knows he really is. and this is one of the greatest miracles. it is a sort of kingdom no one knows about. except you. the one who exists.

* * *

oh, how much richness in this poverty! and how much life in this desert! does no one see? does no one hear? look at the sun: to whom do you belong? i ask. the earth, moon, stars: to whom belong? to whom belong the winds, the waves? look at my answer. yours are the questions. mine is the answear. which i can not tell. i can not tell. from purely plain reasons. right as it is.

* * *

nearby the church we have a bakery. from one we get the daily everafter bread. from the other one the bread of life. some place further there is a bank. the sweat of our foreheads dressed in green paper. in this triangle we carry our living. and life is long. we figure this out when we go out for a picnic. when we go up high towards the spring of miracles. where light is born by light and the night is ragged by starring.

* * *

when you go out in the sun on a mile stone. and see aside another kind of light. when you reach the last floor of a building. and see that the utmost top is higher. or among the basics. when you have the utter most beautiful girl and do not know how to make her yours. then. then call only love. and everything that is will be redone. from your sorrow of missing towards your joy.

* * *

at the highest standards. of technique. at the highest level. of science. there where the measures are at a micro level. micro millimeters . a love declaration in a computerized language. like a stone flower in a big deep. do we have measurements for love? do we have love? let us export it. with a quality certificate. with a selling price. and the tag: made in eden.

* * *

to have the courage to succumb boundaries. to fight against yourself until you are the winner. to see much further than a man can actually see. to get alone. to be your own law. to want. to hope. to believe. and all that you see to be remade. with the mind. heart. thought. to be-yes-a new world. a world entirely yours. only then you can say i exist. undeniably.

* * *

lot of times i question myself in the morning: is it the light of the sun that brightens us? does the rotation of the earth makes us dizzy? i know. i know wise men see in the dark. i know the greeks show the way in the darkness. i know we are all drunk. but not with wine. and then? from many mornings on i wake up singing: silk light lighting/dawn of wording/bodied afternoon.

* * *
when everything around is commercialized and there is nothing else left to say. when we forget from where we come who we are and where are we going. when darkness takes in charge over humans heart and there is nothing left to do. board on the bus and visit a grass pile. salute the sky birds. count the lilies on the field. walk. sing. shout. talk by yourself and try to listen to yourself.

* * *

saturated by big cities and skyscrapers. of planes. helicopters. of buses and jeeps. of the hot road. saturated with boats and yachts. of waves. of beaches. of islands. with your millions dollars you can buy a feeling. you can adopt a tribe. a language. you can buy a country. but not wisdom. and how wise would it be. oh how wise would it be to have this mustard seed.

* * *

you will understand one day that i did love you. that i have seen you coming and that i have prayed for you. day and night. night and day. until there was light. from this mountain i stare at you. i see you coming. i will wait. i love you. if you put your hand covering the eyes i am sure you will see me too. yes. it is me. come. come up. come on. come up. and all the worlds peaks will be at your feet.

* * *

dust in the wind. so it was said by the wise man. he that has found a oasis in the desert and a spring of living water. that challenges us. but how will anyone know being in the desert and women one by one offering their pleasures on the loft by the price of eternity? oh, temptation drunkness. how to get a taste of everything? with measure. how the greeks say. how to get to peace treaty with the wiseman?

* * *

now my dear tell me if this precision of the year times if this exactity of days and of nights of months and of years influence you in a manner or other. tell me if the order was born out of disorder casualty out of discasaulty words out of non-words tell me who gives birth to who or what. or maybe you have the belief that hazard is a dizzy guy who just does whatever it pleases.

* * *

and i beg you to tell me if the sky that surrounds you from every part is the circle of time and space. what do you think? with the light of wisdom lights the stars. with the light of godness  lights the sun. is it true that you are over with darkness? is it not true that light is born by light that is born by light? from light born out of light which is born by light that is born from the word.

* * *

it passed some time from when the first rays of the first sun drew your face shape. beginnings full of gods. in here you must seek the truth. in them to seek the truth. and what follows after that receives new meaning. other purposes. for the being. so you have to be! be born again! rebirth! make spring in your heart and make light around you! so you can see. and who has ears to hear, hear it.

* * *

i surely am an adept of simplicity. but some things need explanations, for better understanding. for getting it right. this is sometimes reached through things hard to understand. such as the way in which the wise gained wisdom. this is the reason why my short digressions make the poetry different. which is not poetry. but our daily life.

* * *

when you come back on earth with your feet and see that the sky is not so far away. when you walk with your head in the clouds and discover new starry worlds. when you speak a language only you can understand and wisemen get you. when love is meant to be a superpower and it’s regime is likeable. when your democratic thinking requests that dark thoughts should be killed. when you understood all these and start loving your neighbour like you love yourself.

* * *

other way to be said: every one loves life. flower of the seasons with drunking odours. but what about the other flower? rare flower with transcendent odours. from the eternal spring. every single one loves life. everyone lives it. but who gains it? who dares? to outrun the world. the mundane. the normal. to live the miracle. the chosen ones ask themselves who is the one. and the real chosen one lingers alone in a cloudy pillar.

* * *

that’s why you. the real one. hard to reach. the one to which I guide my words. prayers. that’s why you. just you. forever you. the downunder. the high above. the one around. from everywhere. that’s why you. with your greatness. with your thunder speech and whispers full of love.that’s why you. with your blue skies. with embalming odours. with seas and mountains. with the rock. and unmoveable like her.

* * *

forever you. a character hard to spot  in the crowd. you. forever you. between imaginary limits without limits. in the centre of a colourful alive reality. see? philosophers made the man in pieces. without a chance of remaking. and they left him like this. inheritance. of other philosophers. but you - always you - in the crowd you are the crowd without number that comes and leaves behind the crowd.

* * *

look that i like wisemen who search wisdom. blind men who search light are not the ones that can not see. one did pulled out his eyes in order to see. wisdom? wisdom never fails. why is not there a nobel award for wisdom? or a nobel award for love? for light. for illumination. and in the great world under the clarity of moon to see how a good world gets born.

* * *

sometimes the one standing in front of me is the simple man in whole his glory. to whom i speak: make the best of yourself! reinvent yourself! here is the poem’s address: letter letter dot ro. from here forward we navigate together. on the information seas to great information. that makes us both happy. at once. if you visit our site you will be happy too. we will leave you a message. clear. concise. mysterious: hello, romania?

* * *

everything around you blooms. everything you touch comes back to life. you could be the united states president of europe. but you are more than this. and more romanian than all romanians. together. around you everything blooms. put your hands over carpathian and bless them! sanctify the fields. rivers and vines let them be sanctified! and make us fruit! reborn! and get us high!

* * *

to do only good things. beautiful. useful. to be glad of what you’ve been doing. like a child. like a baby who does his first steps on earth. first steps on a foreign planet. his world is totally new. his world is our old world. renewed. renewed through him. for him. do some light around you. a bit of light in the universe. and be glad of stellar harmony. like a baby who does his first steps on earth.

* * *

the earth that made us. and fire. and air. and water. who is our father and who is our mother? discover the things done so long ago. and things made in the present days. under our very eyes. and we can not see them. under our sun. and we do not know them. how much genesis and apocalypse in every moment! how many new things under the sun and how old are they! only the word… the eternity…. the one that gives shape.

* * *

there is always at least two ways of touching the subject of universal duo and only one bond between the two parts of the whole.  like is the love between a man and a woman. like the word love embodied. the whole that is whole by being itself. that becomes eternal. with the parts presented in view. embraced. non-separated. bound by a living spirit that makes our life more beautiful.

* * *

in front of me: the earth globe: an old watch. a cup of coffee. a pack of cigarettes. a  golden saint painting. a gold cross. a phone. some newspapers. and a lamp that enlightens everything. somewhere on the globe somebody is writing these lyrics. somebody reads them. somewhere on the globe. and somebody else is watching. me myself and i with the earth globe in my face stay somewhere on the globe.

* * *

i did not forget about you. not even for a second. no moment can be widowed by your presence. you sent me in the world and the world din not win over me. you chaliced upon me all that is good. and rain full of blessings. you charged me with deep human feelings. and you gave me romanian language: to live long in marriage. to live long…

* * *

now if i think it twice it does not seem hard to picture you in an unfinished world. how it starts or how it ends is another story that you claimed it publicly with charm. so i do not make coins with this theme. the thing number one that preoccupies me is now that the self sees itself after the face and resemblance that has inside.

* * *

the day lived fully. the week of love. the month of presents. the season of wisdom. gracious year. a lighted maze. time is simple. and in this simplicity the passer by forgets that he passes. a new calendar. a new agenda. and planning for the new life. simple. mysteriously simple. like hope flourishing for a second time. with time you understand time being strong. and love always winner.

* * *

i know you know who i am. but let me see who you are. after so many philosophical dissertations is hard to see you through the windows of my prayers. and again the thing itself. on wisdom mountain. the highest. you are. the strong. the truth. and you know it. i know that you know. that you are. and above all you are. master of all.

* * *

my house is a prayer with the windows toward the sky. how would i live otherwise? when the one who shares life lives in the attic and i stay still downfloor. i talk with him on the phone very often. i teleport through the rooms. and from the garden spring i take light. from light caresses. i live like this. and i have the deposit room full of goodies: bread and wine. and blessings.

* * *

we have in the mankind history deeds and happenings that no one denies. who lived mankind history to say: this was meant to happen? so as: so it was. and we believe it. about the beginnings we have fabulous information. who witnessed the beginning that can say: so it was? so as: so it was. and we believe it. and in our faith lies all our scientific knowledge.

* * *

about science we can say it does not resemble not even a bit with what we call conscience or knowledge. i have seen scientists without conscience and conscience present among knowledge people. but between scientists and knowledge people there is no resemblance. but the one who knows he does it independent from being a scientist. and the one who knows himself knows everything. he knows he does not know anything.

* * *

your birth: the birth of a new stellar world. in a fantastic design. with a lot of snow and christmas trees. decorated with the most expensive  and beautiful gifts. your birth: the greatest gift. we receive it with joy howls and fireworks. with efluvial champagne. singing this wonderful news and the new light rising. with your birth we are reborn. we become eternal.

* * *

from here further we can start a new life. let us start it. a wonderful life. a real life. a true life. as you wish it. like the testament announces it. a new life in a new world. with the new man. for the new man. on a new land. and new skies. for us. and a new music guides our paces. on the new road. everything being new. new- newest. like a toddler. like a crystal. and perfect like a sphere.

* * *

it is like i get to be born again. it is like a new sun is on the rise. it is like now i get to see for the first time. i hear. i smell. and caress the shapes shaping. and taste miracles one at the time. but without you i will not be but the word. the word willing to be bodied. get me high! baptize me! help me be! to pass on clear skies in the calendar. with the forehead high. in the new world. with all hopes blooming. greatness to sanctity bringing.

* * *

day and night. light and darkness. heat and cold. man and woman. love and hate. plus and minus. good and bad. positive and negative. affirmative and negative. paradise and hell. wisdom and insanity. doing and undoing. skies and earth. the begining and the end. up and down. the big and the little. birth and rebirth. and resurrection: wisdom of the gods.

* * *

before all ages and after the ending of all ages. the world with a single human being. the superhuman. god. the god. the great loner. the almighty that does what he pleases. and that does provoke dissapearence to what needs to be gone. the great magician of the universe. the only master of it. before all ages and after the ending of time.

* * *

i was really thinking to choose a birth country. not the country that chose me. another one. higher. more richer. happier. wiser. to choose a kin. not the kin that chose me. other one. more worthy. stronger. more human. because there comes a time when you have to chose. and now the time is here. and my homeland is around me. my people - the ones that stand beside me.

* * *

i love you because i love you. because your name is wisdom. because your love has no death. i love you because i love you. because there is no reason for loving. because your love takes me high. i love you because i love you because i love you. because love moves stars and worlds. love binds. brings hard doings. immortalizes. i love you because i love you.

* * *

i wanted to say earlier that i am on the positive side. the light’s side. love’s side. you know what i mean. i agree to all good things that you do. and the others are serving good as well. as good as you know it. and i tremble at your mightiness. i wonder and get glad. with all my being i turn to you. and let my life flow. like a spring. toward highness.

* * *

it is so beautiful around. so much splendour. the sun rising from the sea. seagulls singing. fishermen working their craft in the far away distance. a gust of wind in the hair. a white wave standing at your feet. and sand like a golden sheet. can you tell in which summer did we meet beautifulness? who conquered heart’s kingdom and who prevailed sadness? imperial love! i receive you with all my soul. and become slave to your encounters.

* * *

it seems to me that all universe energy vibes in you. you are so unique. so strong. so big. and if i request from you to do something for me i am sure you will do. i shouldn’t even beg you. i shouldn’t even tell you. because you know what you want. for a long time. for a long time you know. you that know everything. you handle everything. and my great joy is to know that you.

* * *

i am glad you exist. god. how glad i am. and the whole kin is glad. i am glad i found you. that I can see you. in whole your greatness. and my homeland is very glad. homeland in which until now it was darkness. humiliation. hope in vain. in my homeland now flourishes hopes. the gladness grows. there is light. tender light lighting. in eternity. in word.

* * *

there are few the moments in which i existed truly. in exchange i lived very much and very intensely life. because death becomes challenged by living. like somebody very well used to tell. and if this is the way - this is the way - then alive i’ve never been. or alive i was only when i existed truly. few moments. but when you begin existing you stay alive. forever. and ever.

* * *

so much about the others: they want to live. as if they wanted to get born. they do not want to die. as if death would take into account their wish. as if life would hold on unto will and not word. they want to live. and they fight for it. fighting. killing. to live. and their life is uglier than death. the death which you experience gets you to everybodies life.

* * *

we do not talk about morality. although i would not like to think nearby what is human. but i do want to communicate directly with the god. the great. the greatest. the one. who’s name gives power to those who know it. one very day you will hear about me. everybody. one very day you will know me. everybody. this is the day. for which I was born. again. again. and again i speak about non-understandable things for you.

* * *

only you can understand what i tell. so many mysteries in the history of this moment. only you can unpack them. and if you speak about miracles only you can make them. so many miracles. like life. new life we live. totally different from their life. unimaginable different. the most expensive gift given to us. forever. because forever we will be. forever.

* * *

i am not stressed out by anybody or anything. from now on: NSEV. do not ask me. the meaning of these letters i can not tell. may somebody discover them if it is possible. they are a code. code for a new life. and i do not recommend to do as alexander. in vain do politicians try to save a country which god does not save. may god be with our people! with our country! in the country!

* * *

the one who requires gets what he wants. and he is not a beggar. beggars are the ones who request days for their lives. to enrich wealth. beggars are the ones requiring your vote. the ones who need you for themselves. they are many. many beggars. but the one who requests receives. and the one who asks for wisdom receives life. request wisdom darling. so as. to receive it’s entire wealth.

* * *

the one who searches finds. and we do not speak about gold seekers. pearls. earthy wealth. although you can find it easily. it is harder to find the meaning of life. the understanding. the happiness. but who looks finds. do not stop the search. do not stop searcher. search around you and understand. but more of all search within. there lays happiness.

* * *

if now i would knock at your door i am sure somebody would open. a maid in white with a silver crown on her head. or an old man rich in years. but nawab’s gates on earth are sealed. their heart likewise. they defend their territory. but lose easily their souls. that is why i will knock to other gates. and immediately it is opened. even if I knock to secret’s gates.

* * *

see? i have started a new life. but I speak of the old life. because just now i see it for what it is. now i understand it. it is like getting out of the swamp you see the others fighting it. dante wrote about this. but who appreciates his letters? and i have lost them. because in the big mud, among garbage and smells, i understood that they feel at home. and they keep on fighting for a way to get out. but they will not.

* * *

when you climb up to stars and lights. when you meet at every pace splendours. when you see no one is following you. although you are forthwalker and when you hear following you the crowd how it yells for help. do not stop. do not look back. they did not answer your call. why would you answer their call? mind your own way. mind your own business. you are the savior of all.

* * *

for thousands of years there’s been writings. but what it is written can not face the holy bible’s expectations. and they vanished. they write with the bible in front. it will be writings for thousands of years. but a millennium is a clock that fits in a chapter. whole time is a chapter from first holy book. why do i write? i write because writing leads you to the word that made the skies and earth.

* * *

we saw in our pilgrimage many churches. convents. castles. we saw columns. walls. splattered rocks and ruins. we saw grass rising over someday great citadels. and people coming to see the past and present of other people. but do not see their future. time and it’s job. i saw life being very long. life is strong. bright. unbeatable. and higher than the life we live.

* * *

if this way is crossed by your way stop at sarmisegetusa. try and hear the alarming sound of fight carriages and the peace between two battles. try to follow the beautiful girl if. or try holding the line in front of roman legions. with the shield risen up and forwarding sword. pace in the amphitheatre and wait. victory. victory belongs to those who see. not to those who fight.

* * *

thousand years passed by since power proved weakness. and yet a thousand years since i was in power. after a thousand years who will talk about great powers? take a look at the nothingness. man under man in most likeable forms. most unsuspected. and money that bows everybody. and time that bows everything. and you with your lordship that purifies and saves us.

* * *

and now we get to start truthfully treasures. it is a well done marathon. and a crowd of crowds that runs. i know that few will make it to the end. enchanted by the maiden’s charm and challenged by richness encountered many interrupt the travel. and petrify like little statues of wax. melted afterwards in the sacre fire. watch over your hearing and seeing! and like ulysses escape disappointments.

* * *

i always wonder why. why is it for you a thousand years like a day? and a day like a thousand years? why me? why do i have to see the unseen? why do i have to understand the non-understandable?  why did you give me world’s life to live? and not my own life? why the bluest blue and not just green grass from home? why? why do i keep asking myself if the answer is you?

* * *

the children of the sun have reached maturity. they’ve grown up. they take after us. strong. beautiful. likewise us. on our childhood fields they run. on the adolescence mountains they hike up. fight. fight with their own shadows. likewise us. sun’s children. always winners. they fall in love. make love. make babies. sun’s babies. that grow. that grow sun’s babies. that grow.
© Nicolae Silade. Un produs Blogger.