autumnală


autumnală

octombrie e cea mai calmă dintre luni aduce liniște trupului obosit și pace sufletului călător ne apropie unii de alții așa cum doar calamitățile o pot face ne apropie de pământ de cuvânt sub soarele din ce în ce mai răbdător sub cerul din ce în ce mai albastru niciun nor nicio remușcare nicio amenințare din depărtări doar funigeii strălucind între ceea ce a fost și ceea ce va fi

de acum poți sta pe balcon să privești spectacolul de strip-tease al naturii se dezbracă platanul din fața blocului tău și ceilalți arbori se dezbracă de acum te poți duce cu gândul departe departe până în cel mai negândit nimic sau te poți întoarce în copilărie iată căruțele încărcate cu porumb roțile lor scârțâind pe ulițele satului iată și dovleceii pregătiți de halloween

niciodată toamna nu fu mai bogată îți spui până când totul dispare precum soarele după colina cu viță de vie gata poate să ningă de-acum zice ea doamna ta avem compot de cireșe caise gutui dulceață de cireșe caise gutui și gogoșari în oțet și varză murată și ardei înșirați pe ață la uscat iar tu cu gândul la hibernare aprobi da avem avem dar noi trebuie să fim

bătrânul de la blocul 5



bătrânul de la blocul 5

bătrânul de la blocul 5 mort de cincisprezece ani a uitat ropotul ploii și arșița verii și zăpezile ce acopereau mica noastră colonie textilă dar eu nu l-am uitat cum pot să-l uit când dimineață de dimineață îl vedeam ieșind la fereastră să-și fumeze țigara să-și bea cafeaua privind în depărtare pierdut poate spre propriul trecut sau poate spre ruinele fabricii de alături

va fi fost probabil un mare textilist înainte ca întreprinderea să-și dea duhul odată cu comunismul un bărbat frumos în putere între miile de textiliste frumoasele noastre textiliste întoarse acum în moldova în oltenia la țară parcă le văd și acum la plimbare pe corso între dacia și podul de fier mereu în minijupe și decolteuri generoase șapte femei pe cap de bărbat

cu siguranță bătrânul își amintea tinerețea tinerețea lui și a fabricii și a frumoaselor textiliste pensionare acum prin nu știu care colț uitat de lume își amintea desigur serbările de 1 mai de 23 august cu mici și bere și activiști și defilările și aventurile de noapte cu noile cele mai frumoase angajate cu cele mai loiale membre de partid când partidul era-n toate și toate în partid

s-a dus mândria epocii de aur s-a dus și epoca și aurul și la fereastra de la blocul 5 nu mai apare nimeni pentru că nimeni nu mai locuiește acolo unde a locuit ani buni bătrânul el a uitat ropotul ploii și arșița verii și zăpezile ce acopereau mica noastră colonie textilă dar eu nu l-am uitat cum pot să-l uit când există mereu cineva care își amintește de cei care au uitat totul

așteptând să înceapă

așteptând să înceapă

ora 00:00:00 când marele întuneric nemărginit dă semne că e pe sfârșite și marea tăcere nemărginită e pe cale să se sfârșească nu un big-bang se pregătește nu o ivire din ape căci ape nu sunt nici ființă nici neființă e doar un black-hole care nu ascunde nimic dar ține totul ascuns un black-hole în care pătrunde din sine însuși cel nepătruns

ora 00:00:00 când încă te plimbi pe deasupra apelor când subconștientul începe să devină încetul cu încetul conștient când marea tăcere nemărginită dă semne că e pe sfârșite și marele întuneric nemărginit e pe cale să se sfârșească vine unul și zice să fie lumină și se face lumină aceasta e-ntâia și cea mare minune și deja e ora 00:00:01

j’adore sau 10 pentru costinești

j’adore sau 10 pentru costinești

I
o zi la mare e ca o mie de ani în munți dar valabilă e și viceversa îmi spune doamna de la vila de alături care tocmai se pregătește de o plecare la munte nu înainte de a uda florile de a-și hrăni cățelușii sunt sătulă de mare mai zice ea de atâtea valuri de atâția pescăruși de atâta nesfârșire albastră de atâtea răsărituri & apusuri de soare de lună și toate din mare

eu ador înălțimile drumețiile montane potecile cu urme de urși și aromă de zmeură și tânguiri de mierlă ador vârful omul și cerbul carpatin retezatul și masivul ceahlău la munte ai ce vedea și mai ales ai ce vedea de pe munte la mare ce? ce să vezi ce să faci? băi de soare băi de valuri îmbăieri într-o nesfârșire de care sunt sătulă cum era hyperion de veșnicia sa

II
vaporașul va pleca în două minute grăbiți-vă doar zece lei o călătorie pe mare aud de pe terasa unde stau cu o bere ursus retro în față privind cum vin cum pleacă vapoarele cum vine mulțimea în valuri cum se aruncă în valuri și cum se înmulțește

cupluri albe ca brânza cupluri bronzate ca în revistele style familii cu copii de țâță fete cu țâțele goale familii cu bătrâni în cârje slăbănogi slăbănoage grăsani și grăsane tineri și tinere rockeri punkiști maneliști noroc că dj-ul chior pune muzică strong doar zece lei o călătorie pe mare o sută de lei scufundarea dar niciun preț pentru mersul pe ape pe ăsta îl știe numai isus

III
să vezi ce fază un copil pe malul mării construia un castel de nisip l-am privit curios cum bătea cu lopățica în ziduri în porți și în turnuri am privit uimit cum acestea începeau să se înalțe și se înălțau se înălțau ca un turn babel în miniatură ca turnul babel din biblie am privit apoi și am văzut cum copilului îi crește barbă cum se uită după femei și femeile după castelul lui

am văzut cum o aduce la curte pe frumoasa frumoaselor cum îi face copii și cum o exilează în turn am privit mai departe și am văzut mai departe cum copilul se copilărește pentru copilul său care se copilărește pentru copilul său care se

IV
mie mi-e dor de o apă mare mare cum e marea zice una și nu cred că se gândea la inundații dar eu mă gândesc la cei care vin să vadă pentru prima dată marea mă gândesc la cei care vin și o văd pentru ultima oară mă gândesc la cei care nu se uită în portofel când merg la munte la mare mă gândesc la cei care nici măcar nu se gândesc la munte la mare din cauză de portofel la câte nu mă gândesc în timp ce un gând mare pune stăpânire pe mine și mă înalță pe deasupra mărilor

V
ce forme ce cururi ce țâțe vezi aici nu vezi nicăieri poate doar în filmele porno în filmele porno fără sex dar aici nu e film ceea ce vezi aici se filmează aici și tot aici se urmărește și filmul e un cinema subacvatic aici o realitate ireală care te bucură dacă nu te gândești la nimic care te întristează dacă te gândești la timpul tău la veșnicia ta bine sunt doar vorbe acestea știi și tu că nu există decât existența acea existență această existență care nu încetează să existe

VI
dar dumneavoastră îi zic doamnei de la vila de alături de ce v-ați construit casa la mare dacă adorați muntele văd aici clădiri începute și abandonate clădiri începute și neterminate clădiri terminate dar nefinisate construcții aiurea la fel ca în poezia zilelor noastre la fel ca în deconstructivism de ce v-ați construit casa aici unde se doarme ziua și se petrece noaptea

unde vuiesc întruna difuzoarele la concurență cu un concert de greieri cu țipetele unui stol de pescăruși sub cerul brăzdat de lampioane lasere și focuri de artificii am și la munte o vilă îmi răspunde ea dar îmi place să locuiesc în mine însumi

VII
oricât de bătrână ai fi pentru mine ești bună ești cea mai bună și ești a mea doar a mea cu toate mările tale cu toți munții tăi știu că întinerești cu cel ce vine la tine știu că îmbătrânești cu cei care pleacă dar pentru mine rămâi fără vârstă precum rugul aprins approved quality geprüfte qualität new york frankfurt london hongkong seoul bucurești costinești nu știu de ce

ai vrut să fii a mea dar mă bucur că ești a mea și ador să fii totdeauna a mea căci vorbesc despre tine mândrindu-mă cu tine și vorbesc despre frumusețea ta mândrindu-mă cu frumusețea ta cu frumusețea ta unică și irepetabilă

VIII
dimineața când se închid toate cluburile și concertul de greieri iese câștigător și-o liniște atotcuprinzătoare se înrourează încet-încet mai auzi în depărtare câte un the lonely shepherd interpretat la fluier de un cântăreț din munți mai auzi la malul mării câteva acorduri de chitară și strigăte de bucurie studențești câteva țipete de pescăruși și valurile valurile mereu

neliniștite în așteptarea răsăritului ai impresia că începe o nouă zi dar începe o viață nouă o viață adevărată și luuuuungă și misterioasă ca insula șerpilor din marea neagră ca triunghiul de aur al daciei sau tunelurile secrete din munții carpați

IX
toată lumea afară din apă strigă paza de coastă toată lumea afară din apă strigă marinarul de pe vasul cu tricolor iar eu meditez la această zicere știind că șaptezeci la sută din suprafața pământului este apă și șaptezeci la sută din corpul uman este apă și duhul lui dumnezeu se purta pe deasupra apelor și isus a venit la ei [la ucenici] umblând pe mare înțeleg așadar

că ieșirea din ape e un miracol pentru cel care vrea să vadă pentru cel care vrea să fie iar mersul pe ape e o adevărată minune dar câte nu sunt minuni în viața noastră devenită banală ca vaporul cu imigranți care acostează în port

X
pot să vă dau un like domnișoară îi zic unei fete care vine pe plajă cu țâțele goale și părul în vânt are un trup de culoarea pământului are ochii de culoarea mării și doar bikini o despart de goliciunea edenică pot să vă dau un like o întreb cu toate că acel like se cuvine lui dumnezeu să i-l dau pentru că „eu cred că dumnezeu te-a preaiubit/ și trupul ți l-a modelat din

stele/ ca ziua să îmi fii de nezărit/ iar noaptea să mă luminezi ca ele” ea vine și îmi cere un foc și în mine se aprinde focul acel foc care arde și nu se mistuie deloc ea zâmbește îmi mulțumește și tace și mă-mbrățișează cu tăcerea ei

XI
toate apele se varsă în mare şi marea tot nu se umple zice ecleziastul ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc ca iarăşi să pornească de acolo marea așadar e nesfârșită și e atât de mare că încape și oceanul înghețat și marea moartă și marea roșie și atlanticul și pacificul și toți munții sunt în mare și toate mările în munți și noi viețuitoarele mării în marea

lacrimă marea picătură de rouă marea e un cuvânt mare un cuvânt cu o mulțime de înțelesuri e un pahar cu apă bucovina după care tânjește cel însetat până când răsare soarele din mare și e mare mai mare decât marea mai viu mai înalt

XII
vezi de acolo vine răsăritul de acolo vine și apusul și norii aceia albi și mărunți și înserarea și vântul și ploaia și furtuna și nesfârșitele valuri valuri rămâi cu privirea ancorată în răsărit și te gândești că se sfârșește sejurul și mai cumperi o zi mai cumperi două trei ce bine ar fi să poți cumpăra și de la dumnezeu o zi două trei iar el în marea lui bunătate să îți dea exact ce îți trebuie înțelepciune și sănătate şi desfătarea fiilor oamenilor o mulţime de femei cum bine zice ecleziastul

XIII
îți vine să crezi? urmărești zborul unui pescăruș deasupra valurilor zborul unui avion care face reclamă la nutline netbet toortitzi și îți vin în minte bătrânul și marea copilul și marea femeia mării femeia nisipurilor și o mulțime de versuri dedicate ei dedicate mării niciunul însă frumoasei femei de pe plajă celei mai frumoase femei de pe plajă care fredonează azzurro

și îl auzi pe celentano la il ristorante di albert auzi nostalgia anilor șaizeci învăluind tumultul anilor douămii țipătul copilului și vuietul mării toată nebunia și înțelepciunea ei când își aruncă la țărm necurățiile mormane de alge meduze și scoici

XIV
ce frumos ce bine ce binecuvântare să fii barman dj ospătar la mare mai știi ce spunea ezra pound despre meseria asta de poet unde trebuie să-ți storci creierii întruna mai bine să fii salvamar mai bine din cabina ta să privești cum se pierd în zare bărci de pescari de agrement veliere vapoare să asculți muzică de film dintr-un film în care joci chiar tu să te vezi cum salvezi bouche-à-bouche cele mai frumoase domnișoare ce bine să ajungi în port ca ulysses și epava tot la zece metri de țărm

XV
altă fază: în ziua aceea de unu septembrie douămiioptsprezece ora zece zece minute și zece secunde când se sfârșește vara și începe anul bisericesc am privit mulțimea aceea de trupuri întinse pe plajă la soare în fața mulțimii de valuri și am văzut o mulțime de umbre acoperită de o altă mulțime de umbre am privit mai atent mai departe și am văzut mai departe

o mulțime de schelete îngropate în nisipuri peste care venea o mulțime de valuri iar din mulțimea aceea de valuri am văzut mai apoi cum se ivește această mulțime de trupuri care vine grăbită și se așează pe plajă la soare în fața mulțimii de valuri