să te înalți deasupra acestor păduri de simboluri

să te înalți deasupra acestor păduri de simboluri

unii nu pot să trăiască fără imaginea statului devenită pentru ei zeitate fără acel post tv unde apar tot felul de guguștiuci politici pe care îi laudă îi înjură și-i pupă în cur în timp ce aceștia se laudă se înjură și se pupă în cur într-un talk-show prelungit despre starea națiunii eu îi bag în mă-sa pe toți îmi astup urechile închid ochii și mă declar republică

îmi astup urechile închid ochii și mă visez la bușteni într-o vilă no name înconjurată de iarbă verde și un gard verde și o liniște verde și înaltă mai înaltă decât munții din jur cu un șir de gladiole în față și o tufă de regina nopții la colțuri iar în spate un corcoduș verde cu fructe galbene galbene la început de septembrie semn că vara nu se dă dusă atât de ușor

mă visez la bușteni și sunt la bușteni într-o cameră verde cu vedere spre babele și peste acoperișele caselor din jur albastre văd trei vârfuri de brazi ca niște turle de biserică văd un teren de vânzare cu un panou mare în mijloc pe care scrie for sale două dacii ruginite năpădite de iarbă și o casă brâncovenească veche în care demult nu mai locuiește nimeni

nu e ușor să-ncepi o viață nouă când vechea viață nu-ți oferă perspective prea confortabile trebuie să lași în urmă azi ceea ce oricum vei lăsa în urmă mâine trebuie să-i dai liber sufletului care poartă după el un trup din ce în ce mai greu trebuie să-ți înhami spiritul la marile idei la marile mitologii trebuie să te înalți deasupra acestor păduri de simboluri

acum când e tot mai mult cer deasupra tot mai puțin pământ sub picioare privește această casă brâncovenească veche în care demult nu mai locuiește nimeni și întreabă-te de ce nu mai locuiește nimeni și întreabă-te unde sunt cele trei generații cei ce construiesc cei ce păstrează cei ce lasă totul în urmă pradă ploilor și vântului și zăpezilor pradă uitării

privește această casă brâncovenească veche cu tencuiala căzută țigle lipsă și ferestre sparte privește odăile goale în care scânceau altădată copiii boierilor copiii micilor industriași copiii comuniștilor odăile goale prin care acum șuieră vântul privește iarba verde din curte unde se jucau altădată copiii boierilor copiii micilor industriași copiii comuniștilor

după o vreme și încă o vreme se reaprinde crucea de lumină sus pe munte se luminează vârful omul și babele se întorc cu fața spre dumnezeu așa cum floarea soarelui se întoarce cu fața spre soare în vreme ce eu scriu aici și îmi spun cunoaște-te pe tine însuți și stăpânește-te pe tine însuți dacă vrei să nu fii stăpânit asta să fie legea ta singura ta lege

la fel de verde e iarba și-acum iarba care acoperă totul și am impresia că e aceeași iarbă că aceeași rouă picură de pe streașina verde a terasei unde stau acum și beau timișoreana și fumez l&m poate că aceiași nori trec pe deasupra munților poate că aceeași ploaie începe doar boierii nu mai sunt aceiași nici micii industriași nici comuniștii ce țară

două dacii ruginite năpădite de iarbă pe un teren de vânzare unde copiii borfașilor se plimbă cu minimotorete miniateveuri și expoziția cirque d'art de la castelul cantacuzino unde expun toulouse-lautrec camille hilaire matisse picasso chagall și mănăstirea caraiman și clopotul ei care sună răsună ca o binecuvântare a lui dumnezeu peste țara românească