zăpezile de la stâna de vale

zăpezile de la stâna de vale


I

după ani și ani cu zăpadă doar în coșbuc și alecsandri după ani și
ani cu zăpadă artificială a-nceput de ieri să cadă câte-un fulg. acum
a stat. norii s-au mai răzbunat înspre apus. dar stau grămadă peste
sat. ziua ninge noaptea ninge dimineaţa ninge iară. cu o zale argintie
se îmbracă mândra ţară
. după ani și ani cu zăpadă doar în coșbuc și

alecsandri după ani și ani cu zăpadă artificială am început să mă întreb
ca villon altădată où sont les neiges d’antan? hei, où sont les neiges où
sont les neiges d’antan?
și iată că acum pot răspunde: ici sont les neiges
d'antan. maintenant sont les neiges d'antan
. în acest paradis de la stâna
de vale unde am găsit zăpadă adevărată și ninsoare adevărată peste

brazi adevărați. și o albă liniștire împrejur și peste fire. împrejur și peste
fire. gândurile iată s-au lăsat la vatră. și în lumina răsărind din ele îl văd
pe dumnezeu venind. și stâna toată leruirind leru-i ler ca altădată. doamne
zăpadă și brazi am vrut. zăpadă și brazi ne-ai dat. și globuri și stele. și-o
veste minunată pe deasupra: că nu sfârșește totul în întuneric și tăcere.


II

la stâna de vale la stâna de vale vin magii cu daruri pentru o naștere
mare
. dintr-o lume artificială de când lumea în lumea asta fără artificii.
aici totul e adevărat și adevărul este totul. aici sunt oamenii. adevărații
oameni. oameni de pământ. oameni de cuvânt. oameni cu sufletul alb
ca zăpada. o lume de îngeri aș spune. o îngerime de oameni. un rai

prin care înaintăm cu mașina. căutând cazare. un loc în care timpul
stă în loc și locul devine timp. când începe să ningă. când începe să
viscolească. peste munții înzăpeziți. peste izvorul minunilor. e chiar o
minune să vezi cum ninge peste izvorul minunilor. dar iată castelul alpin.
și vila apuseni. și pensiunea eden. iată și cabana piatra grăitoare. aici

să stai la geam și să privești cum ninge. cum crește stratul de zăpadă.
ce mare nea. ce înălțare. ce liniște. ce împăcare. și viscolul peste nămeți
vuind. și sloiuri de cristal înmărmurind la streșini. e totul ca într-o poveste
și povestirea e adevărată. s-asculți colinde vechi în noua țară. când ard
în șemineu castane. pocnind printre arome de vin fiert și scorțișoară.


III

iarna la munte nu se compară cu vara la mare. și iarna încă nu-i
un anotimp. e un regat. e o țară. nu e peisajul care devine tablou.
e chiar tabloul realității reale. iar noi care iubim călătoriile noi care
călătorim prin timp și în afara timpului precum magii de odinioară
noi care călătorim din țară în țară până când ajungem în patria

noastră de sus în patria noastră din munții înzăpeziți noi ne oprim
aici. în acest rai. e o mare bucurie să ajungi aici. o mare bucurie să
privești. dar și mai mare să vezi. cum se albește împrejurul. și cât de
alb devine. mai alb ca începutul. o nesfârșire albă peste care nimeni
n-a pășit vreodată. o nesfârșire albă peste care dumnezeu a presărat

cristale. le vezi tu oare strălucind în soare? dar soarele? întâiul soare?
și în această țară în acest regat în această împărăție în care dacă nu
veți fi ca unul din acești copilași cu niciun chip nu veți intra
ne adunăm
în jurul focului din inima noastră da și adunăm în jurul inimii noastre
oameni vii asemenea nouă asemeni cuvintelor asemenea vouă


IV

știu că îți place: da. să te bucuri de frumusețile patriei tale. mai ales
iarna. să hoinărești prin satele ninse într-o sanie trasă de cai. printre
case de lemn acoperite cu paie. să le admiri coperișul împovărat de
zăpadă. mulțimea de hornuri din care un fum alb se înalță spre cer.
de parcă ar fi coșurile capelei sixtine. și-n fiece casă un papă ar fi.

știu că îți place: da. să te plimbi prin nămeți. pe marginea unui râu
înghețat. pe sub care doar izvorul mai curge. când gerul sculptează
cascade de țurțuri și crapă de ger pietrele. să te bucuri de frumusețile
patriei tale. dar nu întreba ce poate face ţara pentru tine. întreabă-te
ce poţi face tu pentru țară.
să-ți împodobești bradul și casa ca și cum

ți-ai împodobi viitorul. să mergi cu steaua cu plugușorul cu sorcova. să
faci un om de zăpadă un om de pământ un om de cuvânt și încă unul și
încă un om. să urci muntele înzăpezit și o mulțime de copii să te urmeze.
să cobori cu sania printre mulțimi. știu că îți place. dar toate acestea au
fost demult în anii copilăriei tale. acum te afli în copilăria lui dumnezeu.


V

să luăm aminte așadar să luăm aminte greşelile păcatul zgârcenia
prostia ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări
dar zăpada
acoperă totul cum bine spunea cineva. însă până să vină iarna până
să vină zăpada care acoperă totul și gerul care purifică toate trebuie
să ne răscumpărăm sufletul. să-l facem alb ca zăpada. să-l înălțăm.

îmi veți spune că omul sfințește locul. dar și locul sfințește omul vă
spun. acesta e locul. și acesta e timpul. doamnelor și domnilor. e acest
paradis de la stâna de vale. unde dumnezeu coboară pe pământ și omul
-om se înalță la ceruri. omul dezpământenit. dar există o clipă există un
loc în această pogorâre/înălțare în această întruființare când dumnezeu

se întâlnește cu omul și omul cu dumnezeu. iar ce își spun unul altuia
numai dumnezeu știe. pentru că la întâlnirea cu dumnezeu vii totdeauna
singur. și omul de pământ și omul de cuvânt și omul de zăpadă sunt încă
împreună. cu soarta lor comună dimpreună. și viu e omul care s-a învins
pe sine. peste care dumnezeu din ceruri ninge. peste care dumnezeu


VI

la felinar toată noaptea să stai să privești cum ninge. cum crește zăpada
zăpada care acoperă totul. iar după ninsoare după neîntrerupta ninsoare
care ne-a albit pe de-a-ntregul după viscolul care a spulberat nenorocirile
și după înghețul care a cuprins lumea noastră de gheață să ieși singur în
lumea zăpezii singur în nesfârșirea albă când soarele își împrăștie razele

peste munții înzăpeziți. peste brazii ninși. peste drumurile ascunse vederii.
și nu mai topește nimic și nu mai încălzește pe nimeni. și nu e o nouă zi. e
chiar ziua. ziua noastră cea de toate zilele. nesfârșita zi. e soarele dreptății
care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. da. să ieși singur din
singurătatea ta. să intri în singurătatea lui dumnezeu. strălucitoare. să vezi

ceea ce vede doar el. să te bucuri de ceea ce vezi. acolo unde nimeni nu
mai vede nimic iubirea care mișcă sori și stele da. să fii acolo unde e totul.
unde totul e să fii. pe acoperișul lumii. și lumea de jos și lumea de sus să
fie o singură lume. și să fie o întindere albă. o nesfârșită întindere. peste
care doar urmele pașilor tăi să se vadă. urmele pașilor tăi către tine însuți


VII

dacă zăpezile de la stâna de vale nu sunt zăpezi. ci doar pagini albe peste
care dumnezeu așterne cuvinte. cuvintele care întrupează cuvântul. cel care
este. iar cel care este este aici și acum. un cer de stele dedesubt. deasupra
cer de stele.
dacă te întrebi cum ai ajuns aici. când drumurile nu se mai văd.
când înapoi nu se mai poate. când înainte e doar alb. o nesfârșire albă. un

alb strălucitor. strălucitor de alb și orbitor. precum lumina. precum lumina ce
vine acum din lăuntru. din lăuntrul tău alb și strălucitor și orbitor. și dacă susul
și josul și oricândul și pretutindenea mai au vreun înțeles pentru tine. cel care
ești. și sus. și jos. și pretutindeni. și totdeauna. acum când se golesc de sens
toate sensurile. ca să dea sens non-sensului. într-un înțeles mai înalt. dacă

te întorci cu fața spre tine. întoarce-te. și dacă iar pornești la drum. pornește.
acesta e drumul tău. drumul tău adevărat. prin zăpada adevărată și ninsoarea
adevărată. printre brazii adevărați. e drumul tău prin memoria ta. e drumul tău
prin memoria lumii. când lumea e-n tine. și începe cu tine. și sfârșește cu tine.
întru nașterea altor lumi. de sub zăpada care acoperă totul. de peste zăpadă.