pasajul

pasajul



cică se face ziuă zice unul dar ziuă nu e dacă nu vezi pe unde
mergi dacă nu vezi încotro dacă nu îţi aduci aminte când ai pornit
la drum şi cum ai ajuns aici la pasajul ăsta pe care trebuie să urci
spre a coborî dincolo şi iarăşi să urci de dincolo spre a coborî aici

cred că cititorul nu are nimic împotriva unei mici digresiuni în care
vreau să vă reamintesc un poem de robert frost cel cu patru premii
pulitzer pentru poezie dar niciun nobel un poem pe care îl recitesc
adesea şi în care se face vorbire despre două drumuri care duceau

într-o pădure galbenă iar poetul (celebru pentru „pentru descrierile
realiste ale vieţii rurale şi arta limbajului colocvial american prin care
examinează teme sociale şi filozofice complexe” cum zice wikipedia
această carte a vieţii care ne adună pe toţi) aşadar poetul întristat

că nu le poate urma pe amândouă o porneşte pe cel mai neumblat
şi asta i-a schimbat viaţa zice frost dacă viaţa se poate schimba sau
nu poate vom vorbi altădată pentru că vreau să mă întorc la pasaj şi
la descrierea realistă a vieţii urbane într-un limbaj colocvial românesc

iar pasajul ăsta pe sub care trec perpendicular trenuri pline cu morţi
pe sub care trec dintr-o parte în alta oamenii străzii oamenii oraşului
oamenii infernului cotidian pasajul ăsta sub care se adună noaptea
boschetarii să se încălzească la focul mic din butoaie pasajul ăsta

un adăpost pentru viaţa subterană peste care trec dintr-o parte în
alta norii şi păsările şi îngerii lui dumnezeu peste care mai trece din
când în când un poet urmat de camioanele lui pline cu versuri urmat
de cititorii săi cu limuzine luxoase şi motociclişti bărboşi pasajul ăsta

o construcţie solidă şi trainică poate mai solidă mai trainică decât
piramidele egiptene are zece piloni gigantici care seamănă perfect
cu cei zece stâlpi ai lumii şi are o istorie lungă mai lungă decât istoria
lumii şi va dăinui cât dăinuie lumea lumea aceasta şi cealaltă lume